581 Somn

PATOLOGIE. în caz de boală hipofizară sau hipotalamică,

survine uneori un deficit în somathormon; la copil acest

deficit se traduce printr-o înălţime mică; la adult el se

manifestă printr-o demineralizare osoasă. Deficitul poate

fi compensat prin injecţii intramusculare zilnice de

somathormon de sinteză. în schimb, o secreţie excesivă de

somathormon cauzată de un adenom (tumoră benignă) al

hipofizei antrenează o acromegalie (dezvoltare exagerată

a oaselor feţei şi ale extremităţilor membrelor) la adult şi

un gigantism la copil.

SOMATIC, -Ă. Care se referă la corp.

Acest termen trebuie înţeles ca opus termenului „psihic"

(care se referă la psihism). Adjectivul „psihosomatic" califică

orice boală organică (ulcer al stomacului, hipertensiune

arterială, de exemplu) la originea căreia se află o cauză

psihică.

SOMATOMEDINĂ. Factor de creştere secretat de către

ficat, sub acţiunea somathormonului (hormonul de creştere),

şi transportat în sânge, legat de proteine.

SOMATOSTATINĂ. Hormon secretat de către hipotalamus,

sistemul nervos central, uncie celule neuroendocrine

ale tubului digestiv şi de către pancreas.

Somatostatina are rolul de a inhiba secreţia a numeroşi

hormoni. Ea mai diminuează şi mişcările muşchilor digestivi.

SOMN. Stare fiziologică temporară, reversibilă imediat,

recognoscibilă prin suprimarea vigilenţei şi încetinirea

metabolismului.

Se deosebesc două tipuri de somn, somnul cu unde lente

(sau somnul lent), denumit aşa deoarece electroencefalograma

arată o predominanţă a undelor lente, şi somnul

paradoxal denumit aşa deoarece electroencefalograma

făcută în timpul lui arată o intensă activitate cerebrală (unde

rapide, ca în stare de veghe). Aceste două tipuri de somn

se succed până la cinci-opt ori pe noapte. Se crede că

majoritatea viselor au loc în timpul somnului paradoxal.

Nevoia de somn survine în fiecare zi (ritm circadiun)

aproape la aceeaşi oră, sub efectul mecanismelor interne

şi al influenţelor externe foarte complexe. Funcţia somnului

nu a fost stabilită cu certitudine. El nu dă doar posibilitatea

de a se reface după oboseala fizică şi nervoasă a zilei. Se

poate, de asemenea, să aibă drept funcţie, între altele, aceea

de a permite satisfacerea nevoii de a visa.

SOMN (tulburări de). Orice perturbare a duratei sau

calităţii somnului.

Tulburările de somn sunt de trei feluri: insomnie (insuficienţă

a somnului), hipersomnie (exces de somn), parasomnie

(comportament anormal în timpul somnului); de

altfel, unele tulburări ale somnului sunt proprii copilului.

Hipersomnia. Hipersomnia poate fi de origine psihologică

(anxietate, depresie) sau poate fi cauzată de luarea de

anxiolitice, de o boală neurologică (scleroză în plăci, tumoră

intraeranianâ), de un traumatism cranian, de o intoxicaţie

sau de o infecţie. Somnolenţa simplă este forma cea mai

curentă. Alte forme de hipersomnie sunt rare, chiar excepţionale.

Printre ele, narcolepsia este caracterizată prin survenirea,

în timpul zilei, a unor accese bruşte de somn şi a

unor scăderi brutale ale tonusului muscular (sindromul lui

Gclineau).

TRATAMENT. în afara tratamentului unei boli cauzale,

acesta este destul de limitat; antidepresoarcle, chiar amfetaminele,

sunt indicate uneori. De puţină vreme este propusă

o nouă substanţă, modafinilul. Mai bine tolerată şi mai

eficace la pacienţi decât alte substanţe, în plus, ea nu

antrenează efecte secundare psihice şi nici cardiovasculare.

Insomnia. Pentru a judeca realitatea existenţei unei insomnii,

nu trebuie să ne bazăm pe durata somnului, foarte

variabilă de la o persoană la uita; în schimb, se ţine cont

de o modificare recentă a somnului şi de ceea ce resimte

pacientul (oboseală la trezire, impresie subiectivă de a fi

dormit prost).

DIFERITE TIPURI DE INSOMNIE

• Insomnia acuta, foarte obişnuită, durează de la câteva zile

la câteva săptămâni. Ea este legată de circumstanţe sau de

un eveniment exterior precis: şoc sau tensiune emoţională,

probleme profesioanle, durere etc.

• Insomnia cronică adună laolaltă un mare număr de tulburări:

dificultăţi la adormire, legate adesea de o anxietate;

treziri nocturne prea frecvente, legate adesea, la rândul lor,

de o depresie dacă ele se produc în cea de a doua jumătate

a nopţii şi dacă subiectul adoarme greu sau deloc; insomnia

completă, rară în afara bolilor psihiatrice grave (manie,

melancolie, confuzie mintală, demenţă). Există, în plus,

insomnii nesesizate în cursul cărora somnul pare normal

deşi, în fapt, el este întrerupt de treziri şi de coşmare.

TRATAMENT. Acesta cuprinde măsuri simple: a te culca

doar atunci când îţi este somn, a te abţine de la stimularea

intelectuală sau emoţională (lectură, film violent) cu

Somnambulismul

Plimbare nocturnă, inconştientă, c

amintire, somnambulismul nu

o boală. Dacă unii adulţi sunt

sunt afectaţi copiii (6% dintre

ani) pentru a dispărea la adole

trebu

omn

ei îna

scenţ

Somnambulsimul, care survine în

unde lente (stadiile 3 şi 4), est

ca fiind o „trezire incompletă"

mecanismelor de memorizare

general, în paralel atunci când

: actu

are nu

e să fie

mbuli,

intea va

asă nici o

considerat

:el mai des

rstei de 15

cursul somnului cu

almente

a creierului,

se efe

interpretat

u blocarea

jtuează, în

suntem treziţi.

f

SOMN LA COPIL

30 minute până la o oră înainte de culcare, a te scula şi a

avea o activitate simplă atunci când nu vine somnul, mai

curând decât a rămâne culcat, de a te abţine de la mese prea

copioase seara etc. Medicamentele (hipnotice, anxiolitice,

chiar antidepresoare) constituie o completare, dar de preferinţă

în cură de scurtă durată (câteva săptămâni maximum).

Dacă precauţiile de utilizare nu sunt respectate, medicamentele

pot induce somnolenţă dimineaţa, obişnuire — doze

din ce în ce mai mari fiind necesare —, dependenţă — bolnavul

nemaiputând să-şi regăsească somnul fără medicamente.

Parasomnia. Somnambulismul, forma cea mai frecventă

a parasomniei, se observă, în principal, la copii de vârste

între 6 şi 12 ani. Cu mecanism insuficient cunoscut, el

persistă adesea mai mulţi ani, apoi dispare spontan cu

timpul, dar mai poate reapărea la adult în cursul unei perioade

de tensiune emoţională. Manifestările sale constau

într-o „deşteptare" aparentă în cursul primelor ore ale nopţii,

urmată de o succesiune de comportamente complexe;

subiectul poate să se ridice, să se îmbrace, să meargă, să

deschidă uşile, înainte de a se trezi sau de a se reîntoarce

în pat după câteva minute. Este inutil să fie trezit sau măcar

să se încerce să se facă acest lucru.

TRATAMENT Ş! PREVENIRE. Somnambulismul este o

tulburare benignă a somnului, care nu justifică un tratament

cu antidepresoare (amineptină) decât în cazuri foarte rare.

Prevenirea eventualelor accidente este primordială; ea

constă în închiderea uşilor şi ferestrelor, precum şi în punerea

de-o parte a obiectelor periculoase.

SOMN LA COPIL (tulburări de). Orice perturbaţie,

la copil, privind durata sau calitatea somnului.

La copil, tulburările de somn prezintă uncie particularităţi.

Hipersomnia copilului. în majoritatea cazurilor, aceste

tulburări debutează în adolescenţă, cu toate că anumite

forme de hipersomnie pot să se declare înainte de

adolescenţă.

Insomnia copilului. Se disting insomniile extrinseci,

cauzate de factorii de mediu (igiena vieţii, alimentaţia etc),

de insomniile intrinseci.

• Insomniile extrinseci pot surveni în ocazii foarte diferite;

- atunci când obiceiurile de adormire a unui sugar

(legănat, biberon, împărţirea patului cu el) au fost prea mult

perpetuate şi copilul s-a învăţat să nu adoarmă singur.

Această formă de insomnie, cea mai obişnuită, priveşte până

la 20% dintre copiii în vârstă de 6 luni la 3 ani;

- în caz de hrănire nocturnă excesivă, copilul se trezeşte

de mai multe ori pe noapte şi este incapabil să adoarmă fără

a primi mâncare; este vorba de o varietate de insomnie care

priveşte aproximativ 5% dintre copiii între 6 luni şi 3 ani;

582

- în caz de alergie alimentară (alergie la laptele de vacă,

de exemplu) copilul poate să adoarmă greu şi să se trezească

noaptea;

- atunci când părinţii nu se impun în faţa copilului, apare

o opoziţie faţă de ideea de a merge la culcare, pe la vârsta

de 2 sau de 3 ani, copilul căutând atunci pretexte pentru a

nu merge în pat.

• Insomniile intrinseci sunt reprezentate, în principal, prin

insomnia idiopatică, rară, care poate să se manifeste de la

naştere. Ea ar fi cauzată de o anomalie neurologică a sistemului

de control veghe/somn (hiperactivitate a sistemului

de reglare a somnului).

TRATAMENT. Acesta poate face apel la administrarea de

medicamente (antihistaminice, fenotiazine), care nu trebuie

să depăşească 3 săptămâni, şi la terapia comportamentală.

Parasomnia copilului. Parasomniile, tulburări caracterizate

printr-un comportament anormal în timul somnului,

sunt clasificate în funcţie de momentul survenirii lor în

cursul ciclului somnului. Astfel.se disting parasomniile în

raport cu somnul paradoxal (coşmar) de parasomniile în

raport cu o tulburare a deşteptării (trezire confuzională,

somnambulism sau terori nocturne). în acest ultim caz,

copilul pare să se trezească burse, victimă a unei mari spaime,

nerecunoscând anturajul; este inutil să încerci să îl

trezeşti. Această tulburare, de obicei benignă, nu necesită

decât rar un tratament.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Se impune o consultaţie

specializată în caz de tulburări nocturne frecvente sau cu

o alură neobişnuită. în afara tratamentului unei boli

subiacente, se recurge rar la prescrierea unui medicament,

cu excepţia cazurilor celor mai grave (antidepresoare în

unele cazuri de somnambulism sau de terori nocturne,

benzodiazepine în caz de ritmie de adormire — balansarea

capului sau a unui membru, care se produce atunci când

copilul adoarme). Terapiile comportamentale (relaxarea) şi

retrocontrolul biologic (terapie care vizează obţinerea din

partea subiectului a unui control de sine prin condiţionarea

unui anumit număr de funcţii fiziologice) se dovedesc uneori

eficace.

SOMNIFER. - HIPNOTIC.

SONDAJ VEZICAL. Introducere a unei sonde în vezică.

Sonda poate fi retrasă imediat sau poate fi lăsată pe loc

un anumit timp; în acest ultim caz, ea este legată de un sac

de plastic destinat să strângă urinele.

INDICAŢII. Un sondaj vezical permite să fie evacuat

conţinutul vezicii în caz de retenţie a urinei. Orice boală a

uretrei, prostatei şi a vezicii poate necesita un sondaj:

îngustarea uretrală, adenom sau cancer al prostatei etc.

TEHNICĂ. Există două feluri de sondaj uretral.

• Sondajul uretrovez.ical constă în introducerea unei sonde

în meatul uretral şi în ridicarea ei până în vezică. Este posibil