553 Senilitate

lubrifiază pielea, o protejează de umiditate şi de uscăciune

şi îi întreţine supleţea.

SECHELĂ. Manifestare patologică sau leziune care

persistă după vindecarea unei boli sau a unei răni.

SECHESTRU. Fragment osos neirigat şi devitalizat care

se află într-un os sau într-un ţesut periosos.

Un sechestru poate proveni fie dintr-o fractură, fie

dintr-o osteomielită (infecţie a osului cauzată de stafilococul

auriu). în acest ultim caz, sechestrul se comportă ca un

adevărat corp străin şi antrenează o supuraţie cronică ce

impune ablaţia lui.

SECRET MEDICAL. Respectare de către medic a

confidenţialităţii informaţiilor. Secretul medical mai trebuie

să fie respectat de către orice persoană care exercită o

profesie paramedicală.

SECREŢIE. Producere şi eliberare de către un grup de

celule, de către o glandă sau de către un organ, a unor

produşi (enzime, hormoni) necesari vieţii organismului.

SECUNDAR, -A. Se spune despre o boală sau despre

o manifestare patologică, consecutive unei alte boli sau unei

alte manifestări.

Termenul este utilizat, de exemplu, pentru a caracteriza

leziunile metastazice ale unui cancer primitiv. Astfel, cancerul

de colon se complică adesea cu leziuni hepatice

secundare. Se poate întâmpla ca un cancer primitiv să fie

asimptomatic şi să nu poată fi diagnosticat decât după

descoperirea cancerului secundar, care se evidenţiază, de

exemplu, prin metastaze pulmonare.

SEDARE. Utilizare a unor mijloace, în majoritate medicamentoase,

care permit calmarea bolnavului în vederea

asigurării confortului său fizic şi psihic facilitând în acelaşi

timp îngrijirea lui.

DIFERITE TIPURI DE SEDARE

• Principalele medicamente ale sedârii (sedative) sunt neurolepticele

(împotriva agitaţiei şi a delirului din psihoze),

anxioliticele (împotriva anxietăţii obişnuite, anxietăţii

nevrotice, emotivităţii), hipnoticele (împotriva insomniei),

analgezicele obişnuite şi opiaceele (împotriva durerilor).

• Metodele psihologice cuprind conversaţiile psihoterapeutice

şi diferitele metode bazate, în principal, pe relaxare

şi pe autosugestie (relaxare propriu-zisă, yoga medicală,

hipnoză, sofrologie).

• Metodele fizice cuprind masajele (făcute de un maseurkineziterapeut)

şi fizioterapia (ultrasunete, laser, curenţi

electrici).

SEDATIV. Medicament care calmează activitatea unui

organ sau a unui psihism.

Sedativele formează un ansamblu medicamentos destul

de eterogen, cuprinzând, de exemplu, antitusivele (sedative

ale tusei), analgezicele (sedative ale durerii), anxioliticele

(care moderează anxietatea).

SELENIU. Oligoelement indispensabil organismului,

posedând proprietăţi antioxidante.

Seleniul (Se) trebuie adus prin alimentaţie; aporturile

zilnice recomandate sunt de aproximativ 50-70 micrograme.

Acest oligoelement se găseşte mai ales în fructele de mare

şi în produse ca ficat şi rinichi. în organism, seleniul intră

mai ales în compoziţia enzimelor care acţionează asupra

glutationului, o substanţă care protejează celulele faţă de

puterea oxidantă a radicalilor liberi.

SEMINOM TESTICULAR. Tumoră malignă a testiculului,

dezvoltată pe seama celulelor sale germinale. SINONIM:

seminogoniom.

Seminomul testicular afectează de cele mai multe ori

bărbaţii în jurul vârstei de treizeci de ani.

SIMPTOME Şl DIAGNOSTIC. Această tumoră se traduce

printr-o masă nedureroasă, palpabilă, conţinută în scrot, care

pare solidară cu testiculul şi îl deformează. Diagnosticul

este confirmat printr-o ecotomografie scrotală.

TRATAMENT ŞI SUPRAVEGHERE. Tratamentul constă

într-un prim timp în ablaţia chirurgicală a testiculului atins

(orhidectomie), urmată de un examen la microscop al tumorii,

care permite să se confirme natura sa malignă. O radioterapie

abdominală şi toracică şi, uneori, o chimioterapie

sunt foarte des asociate. Dozarea sangvină a marcherilor

tumorali (a-fetoproteinele şi (3-h.C.G.-ul) permit supravegherea

eficacităţii tratamentului. O vindecare este obţinută

în mai mult de 90% dintre cazuri. Chimioterapia poate

provoca o sterilitate temporară sau definitivă, care justifică

ideea ca un pacient aflat la vârsta procreaţiei să aibă în

vedere conservarea spermei sale înainte de începerea

tratamentului.

SENILITATE. Deteriorare patologică a facultăţilor fizice

şi psihice ale unei persoane vârstnice. SINONIM: îmbătrânire

patologica.

Termenul de senilitate este întrebuinţat în limbajul

curent pentru a descrie, la o persoană în vârstă, o atingere

simultană a facultăţilor fizice şi psihice.

PREVENIRE. Totalitatea progreselor terapeutice şi

instituirea campaniilor de sensibilizare a publicului ar trebui

să permită scăderea numărului de subiecţi afectaţi de boli

responsabile de senilitate în următoarele decenii. Sunt bine

cunoscuţi câţiva factori de risc ai acestor boli: hipertensiunea

arterială, surplusul de greutate, tabagismul, anomaliile

metabolice majore (diabet, hipercolesterolemie), stresul etc.

Micşorarea incidenţei accidentelor vasculare cerebrale şi

a demenţelor vasculare din timpul ultimilor zece ani poate,

SENOLOGIE 554

de asemenea, să se explice în mare parte prin stăpânirea

mai bună a acestor factori de risc.

în plus, o supraveghere medicală regulată permite depistarea

cât mai devreme posibil şi deci tratarea mai eficace

a anumitor afecţiuni a căror frecvenţă creşte cu vârsta.

Astfel, tratamentul hipertensiunii arteriale permite micşorarea

incidenţei accidentelor vasculare cerebrale, a infarctelor

de miocard, a insuficienţelor cardiace, după cum

tratamentul hormonal al menopauzei permite micşorarea

incidenţei fracturilor de col femural.

SENOLOGIE. Specialitate medicală care studiază

afecţiunile sânului.

SENSIBILITATE. Funcţie a sistemului nervos care îi

permite să primească şi să analizeze informaţii.

DIFERITE TIPURI DE SENSIBILITATE. Se deosebesc

mai multe tipuri de sensibilitate.

• Sensibilitatea exteroceptiva este cea a pielii la contact -

fie acesta grosier sau fin şi discriminativ (care permite

diferenţierea) -, la temperatură şi la durere. Organele de

simţ altele decât pielea au fiecare o percepţie specializată

(gust, miros, auz, văz), care nu intră în cadrul sensibilităţii

luată în sensul strict şi obişnuit al somesteziei (facultatea

de a percepe stimulii de origine corporală, cu excepţia

organelor de simţ).

• Sensibilitatea proprioceptivfi este cea a poziţiei şi mişcării

muşchilor şi articulaţiilor. Ea poate fi conştientă sau

inconştientă.

• Sensibilitatea interoceptivă este cea a viscerelor. Ea este

inconştientă.

SENSIBILIZARE. Stare a unui organism care, după un

prim contact cu un antigen, dobândeşte capacităţi de reacţie

faţă de el.

Primul contact cu un antigen (bacterie, virus, granulă

de polen etc.) declanşează un răspuns imunitar zis primitiv.

în cursul celui de al doilea contact cu acelaşi antigen,

răspunsul imunitar al organismului sensibilizat, zis secundar,

va fi mai rapid şi mai intens.

în anumite cazuri, sensibilizarea este excesivă (hipersensibilitate)

şi se caracterizează printr-o reacţie imunitară

exagerată, responsabilă de simptomele de alergie (înroşiri

cutanate, edeme, micşorare a calibrului bronhiilor, scurgere

nazală, şoc anafilactic etc).

SEPTICEMIE. Stare infecţioasă generalizată, cauzată

de diseminarea unui germene patogen (adică a unui germene

care poate provoca o boală) în întreg organismul, prin

intermediul sângelui.

CAUZE. Germenii piogeni (care provoacă formarea de

puroi), ca streptococii şi stafilococii, se dezvoltă plecând

de la un focar infecţios primitiv şi se răspândesc pe cale

venoasă. Un focar infecţios persistent (dentar, de exemplu)

poate antrena o septicemie.

Atunci când focarul infecţios iniţial este o endocardită

stângă, adică o infecţie a inimii stângi, difuzarea microbilor

se face pe cale arterială.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Acestea sunt: o febră ridicată, în

clopotniţă (cu picuri corespunzând descărcărilor infecţioase)

sau în platou (fără variaţii) în caz de difuzare prin sistemul

limfatic, frisoane şi o stare generală de indispoziţie.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticul constă în

punerea în evidenţă, prin hemocultură, a prezenţei microbului

în sânge.

Antibioticele sunt administrate timp de minimum

cincisprezece zile.

SEPT NAZAL. Structură care separă cele două fose

nazale.

O deviaţie a septului poate fi congenitală sau consecutivă

unui traumatism. Dacă este importantă, deviaţia de sept dă

subiectului senzaţia de obstrucţie nazală şi de jenă respiratorie.

In acest caz, chirurgia poate restabili trecerea aerului

prin folosirea septoplastiei (repoziţionarea sau ablaţia unei

părţi a septului nazal).

SEPTOPLASTIE. Modificare chirurgicală a formei

septului nazal.

O septoplastie este indicată, în principal, în caz de deviaţie

a septului nazal, atunci când ea provoacă o obstrucţie

deranjantă. Operaţia se desfăşoară sub anestezie generală.

De cele mai multe ori, chirurgul practică o incizie intranazală

care nu lasă nici o cicatrice vizibilă în exterior, repune

la locul lui septul nazal sau scoate o parte din el. Uneori

este lăsată postoperator, în plagă, o meşă, pentru câteva zile.

Această intervenţie necesită între 3 şi 6 zile de spitalizare.

SER ANTILIMFOCITAR. Ser sangvin (plasmă fără

fibrinogen) care conţine anticorpi, administrat pentru a

încetini activitatea sistemului imunitar.

Serul antilimfocitar este utilizat în mediu spitalicesc

specializat pentru a preveni respingerile de grefă de către

limfocitele primitorului.

SERCLAJ. Tehnică chirurgicală care constă în menţinerea

pe loc a unui organ (os, ochi, vas) sau în strângerea

unui orificiu (anus, col uterin) cu ajutorul unui fir metalic,

de nylon sau de alte materiale.

Serclajul colului uterin. Această intervenţie constă în

amplasarea unui fir pentru a strânge colul uterin.

Serclajul este indicat în caz de beanţă a colului şi a

istmului, diagnosticate de cele mai multe ori după avorturi

spontane tardive. El se practică în primele luni de sarcină

sub anestezie generală sau locală, ori chiar fără anestezie,

cu ajutorul unei tehnici simple care utilizează un speculum.

555

Firul trebuie să fie îndepărtat cu trei săptămâni înainte de

data prevăzută a naşterii, sau chiar mai devreme dacă

aceasta se declanşează spontan.

SERINGĂ. Instrument constituit dintr-un piston şi un

corp de pompă cilindric dotat cu un ambou la care se

adaptează un ac, serveşte la injectarea de sau la prelevarea

de lichide în sau din ţesuturi, vase sau cavităţi naturale.

Seringile de sticlă sunt reutilizabile doar după sterilizare;

seringile de plastic se aruncă (unică întrebuinţare).

Seringile care se aruncă după folosire sunt condiţionate,

din fabricaţie, în ambalaje sterile. O dată cu dezvoltarea

SIDA, care se transmite prin sânge, folosirea acestor seringi

s-a generalizat, iar regulile de utilizare stricte se impun:

aceste seringi trebuie să fie distruse după folosire.

SEROASA. Membrană tisulară fină care înconjoară

viscerele, este formată din două foiţe, foiţa viscerală şi foiţa

parietală. SINONIM: membrana seroasâ.

Seroasele sunt reprezentate, pentru inimă, de pericard;

pentru plămân, de pleură; pentru aparatul digestiv, de

peritoneu.

SEROCONVERSIE. Apariţie, în serul unui bolnav, a

unui anticorp specific, ceea ce se traduce prin trecerea de

la seronegativitate la seropozitivitate, adică de la un test

negativ la un test pozitiv, permiţând punerea în evidenţă a

acestui anticorp.

Seroconversia se observă în cursul unei infecţii virale

sau bateriene. Ea permite diagnosticarea infecţiei după

timpul necesar organismului - şi în particular unor anumite

globule albe, limfocitele B - să fabrice anticorpi care vor

fi detectabili printr-o metodă imunologică serologică.

SERODIAGNOSTIC. Tehnică de laborator cu scop

diagnostic care permite identificarea în serul unui bolnav,

a anticorpilor specifici faţă de un agent patogen.

Practic, toate bolile infecţioase sau parazitare pot fi

diagnosticate cu ajutorul unuia sau mai multor serodiagnostice:

bruceloza,paludismul,rubeola, SIDA,sifilisul

etc. Totuşi, serodiagnosticul nu este decât un test de

diagnosticare indirectă, a cărui sensibilitate, fiabilitate şi

specificitate nu sunt absolute. El nu are aceeaşi valoare ca

izolarea sau identificarea agentului patogen sau ca punerea

în evidenţă a uneia dintre componentele sale (antigen

prezent la suprafaţa germenelui, acid nucleic).

SEROLOGIE. Studiu al serurilor, al proprietăţilor lor

(îndeosebi al particularităţilor lor imunitare) şi al diferitelor

modificări care le suferă sub influenţa bolilor.

SERONEGATIV, -Ă. Se spune despre un subiect al

cărui ser sangvin nu conţine nici unul dintre anticorpii

căutaţi.

SEROTONINĂ

Acest termen este folosit în mod curent relativ la persoanele

care nu au anticorpi faţă de H.I.V. (virusul cauzator

al SIDA). în cazul SIDA, testul serologic este negativ dacă

subiectul nu este infectat sau dacă testul a fost efectuat prea

devreme după ce a avut loc contaminarea.

SEROPOZITIV, -A. Se spune despre un subiect al cărui

ser conţine anticorpi specifici.

De la începutul epidemiei de SIDA, acest termen se

aplică în limbajul curent persoanelor purtătoare de H.I.V.

(virusul imunodeficienţei umane).

Atunci când un subiect negativ la testele precedente se

dovedeşte pozitiv la un test ulterior, se vorbeşte de seroconversie.

Un test serologic pozitiv semnifică faptul că

anticorpii căutaţi au fost puşi în evidenţă de test. In cazul

particular al SIDA, seropozitivitatea atestă prezenţa anticorpilor

îndreptaţi împotriva H.I.V. O persoană seropozitivă

poate să se afle într-o fază asimptomatică a bolii dacă ea

este sănătoasă, sau într-o fază simptomatică dacă este

bolnavă.

SEROPROFILAXIE. Utilizare preventivă a unui ser

care conţine anticorpi specifici, după o contaminare sigură

sau presupusă cu un germene infecţios.

Proprietăţile protectoare imediate, dar temporare ale

acestui ser au drept efect împiedicarea apariţiei bolii. Seroprofilaxia

este utilizată mai ales în prevenirea tetanosului

la o persoană nevaccinată sau incorect vaccinată, în caz de

plagă suspectă. -• SEROTERAPIE.

SEROTERAPIE. Utilizare terapeutică a serurilor animale

sau umane bogate în anticorpi specifici şi capabili să

neutralizeze un antigen microbian, o toxină, o bacterie, un

venin sau un virus.

Seroterapia este un aport pasiv de anticorpi specifici,

deoarece ea nu acţionează decât prin anticorpii donatorului

şi nu-1 pun pe primitor în situaţia să-i fabrice; ea permite

un efect de neutralizare, deci de protecţie faţă de agentul

patogen pentru un timp relativ scurt: două săptămâni cu ser

heterolog şi o lună sau mai mult cu ser uman. Avantajul

ei este de a fi eficace imediat; de asemenea, ea permite să

se aştepte, atunci când incubaţia bolii în cauză este

îndelungată, ca bolnavul să-şi fabrice el însuşi anticorpii

obţinuţi printr-o vaccinare practicată simultan (serovaccinare).

-> GAMAGLOBULINĂ, IMUNOGLOBULINĂ.

SEROTONINĂ. Substanţă derivată dintr-un aminoacid,

triptofanul, sintetizată de către celulele intestinului şi având

de altfel un rol de neurotransmiţător al sistemului nervos

central.

PATOLOGIE. Unele studii găsesc că există o legătură între

fluctuaţiile nivelului plasmatic al serotoninei şi apariţia

migrenelor. Serotonina este, de asemenea, una dintre subSEROVACCINARE

stanţele eliberate de către tumorile carcinoide ale tubului

digestiv. Ea este responsabilă de bufeurile de căldură.

SEROVACCINARE. Imunizare, faţă de un germene sau

faţă de o toxină, prin injectarea asociată a unui ser imun şi

a unui vaccin.

Serul imun, sau antiserul, aduce, prin anticorpii pe care-i

conţine, o imunitate imediată sau aproape imediată, dar de

scurtă durată, împotriva microbului sau a toxinei, în timp

ce vaccinul conferă o imunitate de lungă durată, dar care

se stabileşte mai târziu.

Serovaccinarea se utilizează, în principal, pentru a

preveni tetanosul în cazul unei plăgi murdare pe care o are

un rănit care n-a fost vaccinat sau care nu şi-a primit

injecţiile sale de rapeluri vaccinante.

SEROZITATE. Lichid care constituie o efuziune

patologică.

Edemele şi flictenele subepidermice (care ridică epidermul)

conţin o serozitate.

SER SANGVIN. Parte lichidă a sângelui care, spre

deosebire de plasmă, nu conţine fibrinogen (proteină care

se găseşte din abundenţă în sânge şi este unul dintre factorii

principali ai coagulării).

Serul sangvin nu conţine nici celule sangvine (globule

roşii, globule albe, plachete), nici fibrinogen. El conţine mici

cantităţi de alte anumite proteine (o parte a protrombinei,

sau factorul II al coagulării, factorul V şi factorul VIII).

SETE. Dorinţă de a bea.

CAUZE. Senzaţia de sete se manifestă datorită stimulării

anumitor receptori nervoşi atunci când un sânge prea

concentrat (adică prea bogat în săruri, în zaharuri şi în

anumite alte substanţe) traversează hipotalamusul. Fenomenul

se produce atunci când subiectul nu bea suficiente

lichide şi Iasă organismul să se deshidrateze, atunci când

alimentaţia este dezechilibrată (prea bogată în săruri, de

exemplu) sau când vărsături importante, o diaree, o transpiraţie

abundentă, o hemoragie, arsuri întinse, un tratament

diuretic provoacă o pierdere lichidiană excesivă.

Potomania (sete permanentă şi de nepotolit) poate

semnala un diabet insipid sau zaharat, o tulburare psihică

(polidipsie psihogenă |senzaţie de sete exagerată,

consecutivă unei afecţiuni psihiatrice]), o insuficienţă renală

tratată prin luarea de medicamente ca fenotiazinele sau o

hemoragie gravă.

SETON. Fascicul de fire introdus sub piele, traversând

o cavitate de drenat (abces, hematom) şi ieşind printr-un

alt orificiu cutanat.

SEX. Totalitate a caracterelor care permit să se facă

distincţia între cele două genuri, masculin şi feminin, care

asigură reproducerea sexuală.

556

La fiinţa umană, cele două genuri sunt reprezentate de

către bărbat şi femeie, care, atunci când ajung la vârsta

adultă, se unesc sexual pentru a asigura reproducerea speciei.

Stabilirea sexului genetic se produce de la fuzionarea

celulelor reproducătoare, spermatozoidul şi ovulul, în timp

ce diferenţierea sexuală organică începe în cea de a 3-a lună

a vieţii embrionare. Astfel, se deosebeşte sexul genetic,

purtat de cromozomii sexuali, de sexul fenotipic, definit prin

prezenţa caracterelor sexuale masculine sau feminine

(gonade sau glandele sexuale, organele genitale externe,

morfologie, gameţi sau celule reproducătoare). Concordanţa

dintre sexul genetic şi sexul fenotipic asigură normalitatea

individului.

SEXOLOGIE. Studiu al sexualităţii şi al tulburărilor

acesteia.

SEXOTERAPIE. Tratament psihologic al tulburărilor

sexuale.

Sexoterapia constă într-un ansamblu de tehnici codificate

medical (psihoterapie, terapie comportamentală, relaxare

etc), cu scopul de a restaura calitatea raportului sexual

şi a funcţiei erotice, îndeosebi la cuplurile aflate în dificultate.

SEXUALITATE. Totalitate a fenomenelor legate de

viaţa sexuală.

Sexualitatea priveşte deopotrivă trupul (totalitatea organelor

şi caracterelor legate de funcţia sexuală) şi spiritul

(erotismul, senzualitatea, sentimentul de iubire).

TULBURĂRI ALE SEXUALITĂŢII. O sexualitate satisfăcătoare

este unul dintre factorii necesari pentru înflorirea

individului. Armonia sexuală este vulnerabilă la numeroşi

factori, de cele mai multe ori psihologici (anxietate, surmenaj,

complexe de ordin estetic etc), dar uneori şi socioculturali,

care se pot traduce prin simptome funcţionale

(impotenţă, ejaculare precoce, anorgasmie, vaginism) şi

comportamentale (teamă, inhibiţie sexuală, donjuanism,

fetişism, nimfomanie). Studiul şi tratamentul acestor tulburări

constituie obiectul sexologiei, psihanalizei, precum

şi al numeroaselor cercetări de psihologie.

SEZARY (sindrom al lui). Proliferare malignă difuză care

invadează epidermul (stratul superficial al pielii).

Sindromul lui Sezary este o varietate de limfom malign

nehodgkinian, tumoră formată din acelaşi ţesut cu ganglionii

limfatici, dar care proliferează anarhic. El este provocat de

celulele anormale care provin din limfocitele T, globule albe

care joacă un rol fundamental în apărarea imunitară a

organismului.

SFACEL. Ţesut necrozat ca urmare a unei întreruperi a

circulaţiei arteriale.