551 Scorbut

corp străin). Natura factorului de mediu este controversată

şi actualmente nu există nici o dovadă de origine virală. în

sfârşit, este probabilă intervenţia factorilor genetici.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Plăcile împiedică fibrele nervoase

atinse să conducă influxul nervos, ceea ce antrenează

tulburări de intensitate şi de localizare foarte variabile, în

funcţie de zona în care apar. Boala se manifestă sub forma

unor pusee de scurtă durată, urmate de o regresie a semnelor.

Primele manifestări ale sclerozei în plăci pot să privească

funcţiile senzitive (furnicături, impresii tactile anormale),

motorii (paralizie trecătoare a unui membru), vederea

(vedere în ceaţă, scăderea bruscă a acuităţii vizuale a unui

ochi), echilibrul şi controlul urinei (incontinenţă).

DIAGNOSTIC. Acesta se pune, în principal, pe baza semnelor.

Apariţia bruscă a unor tulburări care atestă o atingere

multifocală (mai multe focare) şi regresia lor rapidă în

câteva zile sau în câteva săptămâni, la un adult tânăr, sunt

deosebit de caracteristice pentru boală. Imageria cu rezonanţă

magnetică (I.R.M.) este actualmente procedeul care

permite cel mai bine să fie vizualizate plăcile demielinizate,

cu margini mai mult sau mai puţin regulate. Examenul

lichidului cefalorahidian, recoltat'prin puncţie lombară,

poate arăta prezenţa limfocitelor (globule albe), o uşoară

creştere a nivelului de proteine şi o creştere a procentajului

gamaglobulinelor (anticorpi). Potenţialele evocate (înregistrarea

activităţii electrice a creierului) permit căutarea

atingerilor încă latente, stabilind caracterul multifocal al

plăcilor şi deci al leziunilor neurologice.

TRATAMENT. Tratamentul puseelor se bazează pe

corticoterapie în doze puternice, administrată de preferinţă

în perfuzii timp de câteva zile în mediu spitalicesc, dar şi

prin injecţii intramusculare şi pe cale orală. Se utilizează,

în anumite cazuri, imunosupresoare. Tulburările sunt tratate,

de asemenea, specific: tratament medicamentos al

incontinenţei urinare, reeducare prin kineziterapie vizând

întărirea musculaturii etc.

PROGNOSTIC. Acesta este foarte variabil. Forma cea mai

obişnuită se caracterizează printr-o succesiune de pusee

întrerupte de remisiuni de o durată foarte variabilă, în cadrul

primelor manifestări ale bolii, cu o regresie totală a

semnelor, apoi prin persistenţa lor crescândă, ceea ce duce

la o invaliditate progresivă. Există şi forme imediat invalidante

(pusee iniţiale neurmate de remisiune), cazuri în care

evoluţia este progresivă şi continuă, dar şi forme benigne,

care se traduc printr-un număr mic de pusee şi cu o

remisiune foarte lungă sau definitivă.

SCOLIOZĂ. Curbare laterală patologică a coloanei

vertebrale (rachisului).

DIFERITE TIPURI DE SCOLIOZĂ. Există trei tipuri, de

gravitate diversă.

• Atitudinile scoliolice sunt caracterizate printr-o curbare

la dreapta sau la stânga a rachisului, vizibilă în poziţia în

picioare, care se corectează atunci când subiectul se apleacă

în faţă. Ele sunt de cele mai multe ori cauzate de o inegalitate

a lungimii gambelor, fenomen frecvent în cursul

creşterii dar care mai poate persista şi la vârsta adultă.

Atitudinile scoliotice necesită o supraveghere deosebită la

subiecţii aflaţi în perioada de creştere.

• Scoliozele antalpce, deosebit de dureroase, însoţesc un

lumbago sau o sciatică lombară. în principiu, ele se corectează

atunci când este tratată cauza lor, dar pot persista, chiar

se pot transforma în scolioză adevărată, cu rotaţia corpilor

vertebrali. Ele necesită deci o supraveghere regulată.

• Scoliozele adevărate, denumite şi scolioze osoase sau

scolioze structurale, se subîmpart în trei categorii diferite.

Scoliozele prin malformaţii congenitale ale unei vertebre

(doar jumătate dintr-o vertebră s-a dezvoltat) există de la

naştere şi sunt adesea evolutive. Scoliozele prin deformaţie

dobândită a uneia sau mai multor vertebre (sechele ale unui

morb al lui Pott, de exemplu) pot fi foarte importante.

Scoliozele idiopatice, caracterizate printr-o rotaţie a vertebrelor,

debutează în copilărie şi se agravează în timpul

întregii perioade de creştere fără a antrena vreo durere.

DIAGNOSTIC. Acesta se pune pe baza examenului clinic,

a unor măsurători făcute asupra axului vertebral, măsurători

realizate mai cu fineţe pe clişeele radiologice făcute ulterior.

Astfel, scolioza este definită prin sediul ei precis (dorsal,

lombar) şi prin mărimea în grade a unghiului observat între

vertebre.'

TRATAMENT. Curburile scoliotice trebuie să fie măsurate

periodic. Dacă ele sunt moderate, necesită o gimnastică

adecvată şi un tratament ortopedic (corset, gips).

Doar scoliozele evolutive sau de importanţă trebuie

operate dar, în măsura posibilităţilor, nu înainte de sfârşitul

creşterii osoase a rachisului. De cele mai multe ori, tratamentul

constă, după ce s-au corectat cât mai bine curburile

anormale, în sudarea vertebrelor atinse cu o grefă osoasă

(artrodeză). Acest act operator, aproape întotdeauna asociat

cu o osteosinteză posterioară şi/sau anterioară (punerea unei

plăci sau a unei tije), permite îndreptarea coloanei vertebrale,

cu preţul totuşi a unei oarecare redori. Lombostatele

sunt de o mare utilitate pentru a trata anumite scolioze

lombare care devin dureroase şi evolutive la vârsta adultă:

alterarea discurilor intervertebrale, chiar compresia rădăcinilor

nervoase sau a măduvei spinării, având drept consecinţă

complicaţii neurologice grave.

SCORBUT. Boală acută sau cronică cauzată de o carenţă

în vitamina C de origine alimentară.

Scorbutul se întâlnea cândva în stare endemică în

închisori, pe corăbii şi, în mod general, la toate persoanele

cu o alimentaţie săracă în legume şi în fructe proaspete.

Această boală se traduce prin hemoragii, tulburări ale

osificării, alterări ale gingiilor, tendinţa de a obosi repede

şi o mai mică rezistenţă la infecţii. Scorbutul se vindecă

prin administrarea de vitamină C.

SCOTCH-TEST 552

SCOTCH-TEST. Examen dermatologic care permite

stabilirea unei infecţii provocate de unele ciuperci microscopice

sau a unei infestări cu anumiţi viermi intestinali.

Scotch-testul constă în aplicarea unei bucăţi de hârtie

adezivă transparentă (Scotch®) pe o leziune a pielii sau pe

mucoase (marginea anală în caz de suspiciune de oxiuroză).

Scotchul este apoi fixat pe o lamă de sticlă şi examinat la

microscop în laborator.

SCOTOM. Amputaţie parţială a câmpului vizual, percepută

sau nu de către pacient.

DIFERITE TIPURI DE SCOTOM .Există scotoame negative,

nepercepute de pacient, dar care sunt puse în evidenţă

prin studierea câmpului vizual, şi scotoame pozitive, ca o

pată mai întunecată în câmpul vizual, pată pe care pacientul

o poate desena pe o foaie cadrilată. După intensitatea scotomului,

se deosebesc scotoamele absolute, fără percepţie

luminoasă, şi scotoamele relative, la nivelul cărora percepţia

luminoasă este slăbită dar persistă.

• Scotoamele centrale, situate în jurul punctului de fixare,

care corespunde punctului central al câmpului vizual în

cursul unui test, traduc o atingere a fibrelor care provin de

la maculă, în nervul optic sau în căile optice. Scotoamele

centrale sunt responsabile de o scădere mai mult sau mai

puţin profundă a acuităţii vizuale.

• Scotoamele cecocentrale sunt situate în cele 10 grade

centrale ale câmpului vizual, de partea exterioară. Ele rezultă

adesea din nevrite optice provocate mai ales de un consum

excesiv de alcool şi/sau de tutun şi afectează, în general,

ambii ochi.

• Scotoamele paracentrale, situate în cele 30 grade centrale

ale câmpului vizual, sunt cauzate de cele mai multe ori de

glaucom (hipertensiune intraoculară).

SCRÂNTITURĂ. -> ENTORSĂ.

SCROT. înveliş cutanat superficial al pungii care conţine

testiculele şi epididimele lor.

PATOLOGIE. Scrotul poate fi sediul diferitelor afecţiuni.

• Un abces epididimotesticular (colecţie de puroi în epididim

şi în testicul) poate să se fistulizeze în scrot, provocând

o scurgere externă de puroi.

• O hernie inghinoscrotala, hernie inghinală în cursul căreia

un segment de intestin proeminează pe scrot, antrenează o

creştere a volumului acestuia.

• Un hidrocel vaginal (efuziune de lichid seros situată între

cele două foiţe al vaginalei testiculare, învelişul seros al

testiculului) se traduce printr-o creştere în volum a scrotului.

• O tumora a testiculului, atunci când este voluminoasă,

antrenează o deformaţie locală a scrotului.

în plus, toate patologiile cutanate pot să-şi găsească un

sediu în scrot: alergii, micoze, infecţii ale foliculilor pilosebacei,

abcese etc.

SCUAMĂ. Fragment de substanţă cornoasă care se

elimină la suprafaţa pielii.

SCUIPAT. Substanţă normală (salivă) sau patologică

(secreţii mucoase purulente sau hemoragice) eliminată pe

gură, provenind din căile respiratorii sau aerodigestive (gură,

faringe).

Limbajul tehnic medical utilizează termenul „expectoraţie"

pentru un scuipat provenit din căile respiratorii

inferioare (trahee, bronhii, alveole pulmonare), expulzat prin

eforturi de tuse.

SCURGERI MENSTRUALE. - FLUX MENSTRUAL.

MENSTRUAŢIE.

SEBACEE (glandă). Glandă anexă a epidermului, care

secretă sebum.

Glandele sebacee sunt prezente pe toată suprafaţa pielii,

cu excepţia palmelor şi plantelor, dar ele sunt mai abundente

în unele regiuni: faţă, spate, pielea capului.

FIZIOLOGIE ŞI PATOLOGIE. Secreţia de sebum este

activată de către hormonii androgeni (testosteron). O mai

influenţează şi alţi factori: vârsta (cu un mic vârf înaintea

vârstei de 3 luni şi cu un altul, mai mare, la pubertate),

„degresarea" excesivă a pielii cu produse cosmetice,

hormonii medicamentoşi de tip estrogen sau progestativ

(activare sau inhibare), afecţiunile neurologice (boala lui

Parkison). Creşterea patologică a secreţiei de sebum este

seboreea.

SEBOREE. Creştere patologică a secreţiei de sebum de

către glandele sebacee.

O seboree conferă pielii un aspect gras; ea favorizează

apariţia acneei sau a unei dermatite seboreice.

CAUZE. Seboreea este frecventă în adolescenţă. Ea mai

poate surveni şi în cursul unei boli neurologice (boala lui

Parkinson, de exemplu) sau al unui tratament hormonal

(estrogeni).

TRATAMENT. Acesta constă în curăţarea zilnică a pielii

cu produse blânde nedecapante; în anumite cazuri, se

asociază o aplicaţie locală de progesteron, chiar, în cazuri

rebele, administrarea unor mici doze de retinoide

(izoretinoine). Acestea sunt categoric contraindicate pentru

femeile gravide sau care nu practică o contracepţie eficace,

deoarece retinoidele antrenează malformaţii la făt. Aplicaţia

locală a unor produse pe bază de antiandrogeni este actualmente

în studiu.

SEBUM. Produs de secreţie al glandelor sebacee.

Sebumul este un produs alb-gălbui, păstos, cu miros de

usturoi. El este constituit în cea mai mare parte din lipide,

în majoritate de tip trigliceride. Sebumul se răspândeşte la

suprafaţa epidermului şi participă la protecţia împotriva

microbilor (bacterii şi ciuperci microscopice). în plus, el