49 Anus artificial

acţionează inhibând sinteza materialului genetic al virusului,

adică a A.D.N.-ului sau a A.R.N.-ului. Ele sunt administrate

pe cale orală sau injectabilă, unele fiind mai mult disponibile

pentru uz local (boli cutanate sau oculare). Se

întâmplă adesea ca un antiviral să nu prezinte interes în

tratamentul infecţiilor curente, deşi prescrierea sa devine

justificată şi eficace pentru bolile grave. Apariţia unor noi

medicamente, antiproteazele, şi utilizarea simultană a trei

antivirale în tratarea SIDA permite rezultate care dau

speranţe.

EFECTE NEDORITE. Efectele nedorite ale antiviralelor

sunt provocate în parte de faptul că ele alterează, o dată cu

virusul, şi celulele-gazdă ale acestuia. în particular, acesta

este cazul zidovudinei, ale cărei efecte indezirabile sunt de

natură hematologică (atingerea globulelor roşii şi a globulelor

albe). Astfel, multe substanţe sunt active în laborator,

dar sunt inutilizabile din cauza toxicităţii lor.

ANTRACOZĂ. Boală pulmonară consecutivă inhalării

de particule de cărbune sau de grafit.

Antracoza, boală profesională din familia pneumoconiozelor,

afectează în mod deosebit lucrătorii din minele

de cărbune. în general, ea nu antrenează fibroză (întărirea

şi îngroşarea ţesutului pulmonar), dar poate provoca cu

timpul o insuficienţă respiratorie.

Diagnosticul este stabilit, în general, chiar înainte de

apariţia semnelor clinice, cu ocazia unui examen radiologie

al plămânului. în acest stadiu, încă nu e târziu să se înceteze

expunerea pacientului la pulberile incriminate. Nu există

un tratament al antracozei, ci doar cel al simptomelor

(insuficienţa respiratorie). -+ PNEUMOCONIOZĂ.

ANTRAX. 1. Aglomerat al mai multor furuncule formând

mari noduli inflamatorii plini de puroi. 2. Cărbune.

ANTROPOZOONOZĂ. Boală a animalului transmisibilă

fiinţei umane. SINONIM; zoonoza.

ANURIE. Oprire a producerii de urină de către rinichi.

Se disting două tipuri de anurie:

• Anuria excretorie este provocată de un obstacol în

scurgerea urinei la nivelul bazinetului sau al ureterei Cauza

poate fi constituită de numeroase boli urologice. Cele mai

frecvente cauze le constituie calculii urinari, precum şi

tumorile de prostată sau de vezică, acţionând prin astuparea

celor două căi excretorii.

• Anuria secretorie este consecinţa unei opriri a producerii

urinei la nivelul nefronilor (unităţile funcţionale elementare

ale rinichiului), în straturile superficiale (cortex) sau

profunde (medulara) rinichiului. Cauzele sunt foarte numeroase:

boală a glomerulilor (unităţile filtrante ale rinichiului),

vascularizarea rinichiului, absorbţia de toxice etc.

TRATAMENT. Tratamentul unei anurii constituie o urgenţă

datorită insuficienţei renale acute, care apare foarte rapid.

• Tratamentul anuriei excretorii constă în suprimarea

obstacolului din calea de scurgere a urinei sau, dacă aceasta

nu este posibil, derivarea urinei în amonte de obstrucţie.

Derivaţia urinară poate fi realizată fie prin amplasarea în

ureterul obstruat a unei sonde fine introdusă pe căile naturale

sub control endoscopic, fie prin introducerea unei sonde

direct în căile urinare dilatate prin puncţionarea prin piele.

• Tratamentul anuriei secretarii este hemodializa (tehnică

de curăţire a sângelui prin filtrarea printr-o membrană

semipermeabilă), care dă posibilitatea să se evite consecinţele

insuficienţei renale acute şi să se aştepte, după

elucidarea cauzei anuriei, recuperarea funcţiei renale în

câteva zile.

ANUS. Orificiu terminal al tubului digestiv, permiţând

defecarea.

PATOLOGIE. Principalele afecţiuni ale anusului sunt:

malformaţiile congenitale, puţin frecvente, care trebuie să

fie tratate chiar de la naştere; deficienţa sfincterelor sau a

sistemului nervos care le comandă, răspunzătoare de

incontinenţa anală; hemoroizii; leziunile inflamatorii şi

supurate, ca abcesul sau fistula anală (necesitând incizarea

şi drenarea); cancerul anusului.

ANUS (cancer de). Cancer care atinge canalul anal sau

bordura anală, în principal sub forma unui carcinom

epidermoid (tumoră malignă a ţesutului epitelial), mai rar

sub forma unui adenocarcinom (tumoră malignă a ţesutului

glandular).

Cancerul de anus este destul de rar, dar frecvenţa sa

creşte lent şi el atinge atât bărbaţii, cât şi femeile. Apariţia

sa ar fi legată de un agent viral. Cancerul de anus se prezintă

ca o leziune indurată care sângerează mai mult sau mai puţin

şi care nu se vindecă. Atunci când se dezvoltă, el dă loc

unor adenopatii inghinale. Tratamentul face apel în esenţă

la radioterapie, asociată uneori cu ablaţia tumorii dacă

aceasta este voluminoasă. Rezultatele terapeutice sunt bune

în formele mai puţin extinse.

ANUS ARTIFICIAL. îmbinare chirurgicală a tubului

digestiv la peretele anterior al abdomenului, practicată după

chirurgie colică sau rectală cu ablaţia unui segment de

intestin.

Segmentul îmbinat poate fi colonul (colostomie) sau

ileonul (ileostomie). Peretele colonului sau al ileonului este

astfel deschis spre exterior printr-o incizie a peretelui

abdominal, înlesnind evacuarea scaunelor într-o pungă

etanşă care nu permite exalarea mirosului. După evacuarea

intestinală, punga este schimbată (o dată sau de două ori

pe zi). Anusul artificial este fie temporar, precedând restabilirea

continuităţii intestinale, fie definitiv. Aparatura

modernă pentru anusuri artificiale permite o foarte bună

toleranţă şi o viaţă normală.

ANUSCOPIE 50

ANUSCOPIE. Examen care permite explorarea anusului

şi a rectului inferior.

Anuscopia serveşte la stabilirea diagnosticului de

hemoroizi, al fisurilor şi fistulelor anale, al şancrului şi

cancerului de anus.

Acest examen, care nu necesită vreo pregătire specială,

se practică cu ajutorul unui anuscop, un tub metalic cilindric,

cu lungimea de aproximativ 10 cm, dotat cu un sistem optic.

Acest instrument este introdus în anus atunci când

pacientul se află în poziţie genupectorală (în genunchi,

coatele pe masa de examinare, obrazul culcat pe masă,

spatele bine arcuit). Examenul, precedat de un tuşeu

anorectal, durează câteva minute.

ANXIETATE. Tulburare emoţională care se traduce

printr-un sentiment nedefinit de nesiguranţă.

Dacă există o anxietate „normală" care ameliorează

învăţătura şi performanţele, anxietatea poate deveni şi

patologică: subiectul este atât de profund marcat încât nu

mai poate să se controleze.

SIMPTOME Şl SEMNE. Anxietatea comportă trei caracteristici

principale: presentimentul unui pericol vag şi

iminent, reacţii psihice variate (senzaţie de sufocare, palpitaţii,

transpiraţie, uscarea gurii, vertije, tremurături,

tulburări de tranzit), impresia penibilă a neputinţei sau

slăbiciunii în faţa pericolului, fiecare simptom întărind

sentimentul de punere în gardă. Clasic, termenul de anxietate

este dat laturii psihice a tulburării, în timp ce laturii

somatice i se rezervă termenul de angoasă.

Bolnavul poate fi agitat, poate merge fără ţintă sau poate

rămâne pironit pe loc de panica ce creşte în el. Durata unei

crize de anxietate este, în general, de una-două ore. Când

crizele se repetă la un subiect care prezintă un fond anxios

permanent, se vorbeşte de nevroză de angoasă.

TRATAMENT. Se bazează mai întâi pe atitudinea

anturajului pacientului, care trebuie să rămână calm şi

liniştit, fără a se înduioşa excesiv, dar şi fără agresivitate,

nici cu dispreţ. Există o întreagă gamă de medicamente

împotriva anxietăţii (tranchilizante |benzodiazepine|,

betablocante, neuroleptice uşoare şi unele antidepresive),

dar anxietatea nu poate fi tratată fără aviz medical, sub ameninţarea

unei agravări uneori legată de luarea abuzivă de

medicamente (farmacomanie). Tratamentul de fond se

orientează adesea spre o psihoterapie. Tehnicile de relaxare,

exerciţiul fizic, o mai bună igienă a vieţii constituie în toate

cazurile un adjuvant remarcabil.

ANXIOLITIC. Medicament utilizat în tratamentul

anxietăţii şi al diferitelor ei manifestări.

EFECTE NEDORITE. Un risc împărtăşit prin numărul

acestor produse este creşterea efectelor lor atunci când sunt

asociate cu alcoolul. Interacţiunile cu alte medicamente sunt

numeroase. De altfel, somnolenţa pe care o provoacă un

anxiolitic face periculoasă conducerea unui vehicul.

Benzodiazepinele, deşi puţin toxice dacă sunt respectate

regulile de prescripţie, pot provoca o dependenţă, chiar o

adevărată toxicomanie. Utilizarea lor trebuie să fie urmărită

în mod special la foştii toxicomani.

AORTA. Principala arteră a organismului, formându-se

de la baza ventriculului stâng şi distribuind sângele oxigenat

de către plămâni în întreg corpul.

PATOLOGIE. Se pot observa diferite anomalii: o îngustare

congenitală la nivelul istmului (coarctaţie); o atingere a

peretelui, în general de către o placă de aterom, ducând la

o dilatare (anevrism) sau la o îngustare a vasului. în ambele

cazuri, formarea de cheaguri este frecventă şi răspunzătoare

de emboliile creierului şi ale membrelor. O altă leziune

ateromatoasă este disecţia, clivajul producându-se în grosimea

peretelui. Toate aceste atingeri justifică un tratament

chirurgical.

AORTITĂ. Inflamaţic a peretelui aortei.

AORTOGRAFIE. Examen radiologie care permite

vizualizarea aortei şi a ramurilor sale.

INDICAŢII. Aortografia permite o explorare a diferitelor

patologii ale aortei: anevrism al aortei, disecţie aortică,

sindromul lui Leriche (tromboza aortei terminale şi

bifurcarea ca în arterele iliace primitive), coarctaţia aortei,

explorare făcută înainte de intervenţia chirurgicală.

DESFĂŞURARE. Când aortografia este realizată prin

puncţie arterială necesită o spitalizare de 24 până la 48 ore.

Ea se practică sub anestezie locală (pentru un copil, sub

anestezie generală uşoară) şi sub control electrocardiografie.

Examenul durează între o jumătate de oră şi trei sferturi

de oră.

EFECTE NEDORITE. Sunt de două tipuri: alergice şi

traumatice.

• Complicaţiile alergice sunt provocate de iodul conţinut

de produsul de contrast. Alergia la iod se traduce prin

greţuri, vomă, erupţii cutanate şi o scădere a tensiunii

arteriale. Cu ocazia unei consultaţii precedând examenul

aortografic, medicul trebuie să se asigure că pacientul n-a

prezentat vreodată simptomele unei alergii, iar dacă e cazul

să-i prescrie un tratament antialergic.

• Complicaţiile irawnalice suni legate de riscul unei plăgi

vasculare, mai ales în caz de puncţie arterială, şi pot antrena

o hemoragie locală. Este absolut necesar ca, înainte de orice

aortografic, să se verifice la pacient orice tulburare de

coagulare.

APARAT. Ansamblu de organe care concură la îndeplinirea

unei funcţii fiziologice.

Aparatul se distinge de sistem (ansamblul complex de

elemente — fără limitare la organe — a căror sumă de efecte

produce o funcţie în totalitatea sa), ca şi de căi (ansamblul

drumurilor organice — pline sau cavitare — care