547 Schizofrenie

-craniul,care se articulează cu extremitatea superioară

a coloanei vertebrale;

- membrele superioare (braţe, antebraţe, mâini), legate

de torace prin centurile scapulare (clavicule şi omoplaţi);

- membrele inferioare (coapse, gambe, picioare), legate

de coloana vertebrală la nivelul sacrumului prin centura

pelviană (formată din cele două oase iliace);

- bazinul, constituit din centura pelviană şi sacrum;

-în partea de sus şi în faţa gâtului, deasupra laringelui,

un os izolat, osul hioid.

Oasele scheletului sunt în număr de 200, fără a socoti

oscioarele urechii, oasele sesamoide (mici oase rotunde,

intercalate pe traiectul unui ligament articular şi al cărui

joc îl facilitează) şi oasele wormiene (mici oase supranumerare

care se dezvoltă între oasele boitei craniene).

PATOLOGIE. Oasele scheletului pot fi sediul unor tumori,

ale unor infecţii (osteomielită), ale unor leziuni degenerative

(artroză) sau inflamatorii (artrită), ale traumatismelor

(fractură, luxaţie). Ele pot fi malformate sau absente, sudate

anormal (lombalizare, sacralizare), scurtate. în sfârşit, ele

se pot aşeza unele faţă de altele în mod anormal (cifoză,

scolioză).

SCHEUERMANN (boală a lui). Atingere a cartilagiilor

corpilor vertebrali (partea anterioară a vertebrelor) survenind

în cursul creşterii.

Afecţiune frecventă, boala lui Scheuermann este o

osteocondrită de creştere (leziune a cartilagiilor vertebrale

cauzată de un aport sangvin insuficient). Cauza sa este

necunoscută.

SIMPTOME Şl SEMNE

• Atunci când boala afectează rachisul dorsal, ea provoacă

o cifoză (spate rotund) care, netratată, devine ireductibilă

o dată terminată creşterea.

• Atunci când afectează rachisul lombar, ea nu se traduce,

în general, prin nici un simptom în timpul adolescenţei dar

provoacă o fragilizare a platourilor vertebrale, responsabilă

de dureri lombare şi de o artroză precoce la adulţii tineri.

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT. Dacă cifoză este puţin

marcată, este recomandată kineziterapia activă; de asemenea,

trebuie renunţat la sport şi la căratul de greutăţi mari. Dacă

cifoză este marcată şi creşterea nu este încheiată, ea trebuie

si fie redusă cu ajutorul corsetelor gipsate.

SCHILLING (test al lui). Test care permite să se studieze

procentul de absorbţie intestinală a vitaminei B12 şi, atunci

când există un deficit în această vitamină, să i se precizeze

mecanismul.

DESFĂŞURARE. Examenul constă în administrarea pacientului,

pe cale orală, pe de o parte, de vitamină B12 marcată

cu un izotop radioactiv, apoi în măsurarea, pe de altă parte,

a cantităţii de vitamină B12 eliminată prin urină.

SCHIR. Tumoră malignă a cărei stromă (ţesut conjunctiv

vascularizat) este deosebit de abundent şi foarte bogat în

fibre de colagen. Tratamentul schirului este acela al

cancerului de sân.

SCHIRMER (test al lui). Examen destinat măsurării

cantităţii de lacrimi secretate de glandele lacrimale.

INDICAŢII. Testul lui Sehirmer este practicat pentru

diagnosticarea unui sindrom uscat (Gougerot-Sjogren) sau,

la persoanele care doresc să poarte lentile de contact, pentru

a evalua secreţia lacrimală.

TEHNICĂ ŞI DESFĂŞURARE. Testul lui Sehirmer constă

în plasarea, în apropiere de unghiul extern al ochiului, a

unei benzi de hârtie milimetrică. După 3 minute, se măsoară

numărul de gradaţii ale hârtiei care au fost umezite de

secreţia lacrimală.

SCHISTOZA. Afecţiune pulmonară secundară inhalării

prafului de ardezie. SINONIM: boala ardezierilor.

Boala se traduce printr-o gâfâială care se instalează

foarte treptat. Fibroza interstiţială rămâne moderată şi

evoluţia este, în general, benignă; nu există un tratament

specific, singurul lucru care rămâne de făcut fiind evitarea

expunerii la acest risc.

SCHIZOFRENIE. Psihoză caracteristică prin dezagregarea

personalităţii şi prin pierderea contactului vital cu

realitatea.

Schizofrenia afectează de cele mai multe ori adolescentul

sau adultul înaintea vârstei de 40-45 de ani.

CAUZE. Cauzele acestei afecţiuni complexe rămân deosebit

de controversate: perturbare a relaţiei mamă-copil,

disfuncţie a circuitelor şi mediatorilor cerebrali, predispoziţie

constituţională (subiect mare şi fragil, caracter schizoid

- introvertit, absent, repliat spre sine).

SIMPTOME ŞI SEMNE. Schizofrenia este caracterizată

printr-o disociaţie mintală, ori o „discordanţă", însoţită de

o invazie haotică a imaginarului, care se traduce prin

tulburări afective, intelectuale şi psihomotorii: sentimente

contradictorii dovedite faţă de un acelaşi obiect (iubire, ură),

incapacitate de a acţiona, autism, sentimentul de a nu se

mai recunoaşte, delir, catatonie (totalitatea tulburărilor

psihomotorii caracterizată printr-o absenţă de reacţie la

stimulii exteriori,o imobilitate absolută, un refuz de a vorbi,

de a mânca).

Se deosebesc mai multe forme de schizofrenie: schizofrenia

simplă (inhibiţie, bizarerie, nonconformism);

schizofrenia paranoidă (delir neprecizat, temeri insolite

organizându-se pe anumite teme - teama de a efectua

anumite gesturi, teama de anumite culori -, bolnavul având,

de altfel impresia că gândurile îi sunt manipulate din

exterior); hebefrenia şi hebefrenocatatonia (catatonie,

gesturi şi acţiuni puerile, repetarea nemotivată şi automată

SCHGNLEIN-HENOCH 548

a cuvintelor, gesturilor sau a atitudinilor, pseudodeficit

intelectual).

TRATAMENT. Acesta beneficiază de un vast evantai

terapeutic al psihiatriei modeme (psihanaliză, medicamente

psihotrope, psihoterapie instituţională etc.) şi permite pacientului

să găsească un anumit echilibru, dacă nu chiar să

se vindece, mulţumită unei îngrijiri adaptate. în faţa unui

schizofrenic trebuie adoptată atitudinea de bun ascultător,

de persoană care îl linişteşte, care încearcă să-1 facă să-şi

dezvolte treptat discursul, cu scopul de a-1 aduce puţin câte

puţin la realitate şi de a-i valorifica activitatea sa socială

(ajutor pentru persoanele în vârstă, participarea la pregătirea

hranei pentru acestea, de exemplu).

SCHONLEIN-HENOCH (sindrom al lui). Afecţiune

caracterizată printr-o atingere, de cele mai multe ori benignă,

a vaselor mici (vascularită) şi prin manifestări cutanate,

digestive şi articulare. SINONIM: purpura reumatoidâ.

FRECVENŢĂ ŞI CAUZE. Acest sindrom, denumit fie

boala, fie sindromul lui Schonlein, afectează mai ales copiii,

cu cea mai mare frecvenţă între 4 şi 7 ani, şi adulţii tineri.

Originea sa este probabil imunoalergică.

SIMPTOME Şl SEMNE. Boala se manifestă printr-o

purpură, erupţie de pete purpurii (peteşii, echimoze) uşor

în relief, amplasate de preferinţă pe membrele inferioare.

Membrele superioare şi faţa sunt foarte rar atinse. Erupţia

poate fi însoţită de dureri articulare şi de tulburări digestive

(vărsături, de exemplu), iar evoluţia se face în pusee.

COMPLICAŢII. Gravitatea bolii ţine de riscul de complicaţii

digestive, de prim ordin fiind o invaginare intestinală

acută (replierea unei porţiuni de intestin), ori de complicaţii

renale.

TRATAMENT. Formele benigne nu necesită un tratament

particular. Majoritatea copiilor şi a adulţilor tineri se vindecă

în câteva săptămâni sau în câteva luni. Totuşi, pot surveni

recidive în lunile, chiar şi în anii care urmează primei

manifestări a bolii.

în caz de atingere renală severă, confirmată printr-o

biopsie a rinichiului, se poate recurge la corticosteroizi sau

la imunosupresoare. Insuficienţa renală necesită un tratament

prin dializă, în anumite cazuri o grefă de rinichi.

SCHWARTZ-BARTTER (sindrom al lui). Ansamblu

de tulburări caracterizat printr-o creştere a secreţiei posthipofizare

de hormon antidiuretic, destinată să reţină apa

în organism.

Simptomul esenţial este o micşorare a concentraţiei

plasmatice a sodiului (hiponatremie), care poate să nu se

manifeste prin nici un semn sau, din contra, se poate traduce

prin tulburări neurologice (obnubilaţie, confuzie mintală,

crize convulsive, comă) sau digestive (greţuri, vărsături).

Tratamentul constă, în principal, în limitarea consumului

de băuturi, respectând totuşi aporturile de săruri.

SCIATICĂ. Durere care iradiază în lungimea traiectului

nervului sciatic şi/sau al rădăcinilor sale.

Nervul sciatic ia naştere din unirea celor două rădăcini

pornite din măduva spinării, L5 (pornind din rachis între

a 4-a şi a 5-a vertebră lombară) şi S1 (pornind din rachis

între a 5-a vertebră lombară şi prima vertebră sacrală.)

CAUZE. O sciatică este cauzată, în general, de o compresie

exercitată asupra rădăcinilor nervoase L5 sau S1, de cele

mai multe ori o hernie discală (proeminarea unui disc

intervertebral în afara limitelor sale normale), mai rar din

cauza unei compresii osoase - legată de o artroză, de o

fractură a micului bazin, de o luxaţie a şoldului sau de o

îngustare a canalului rahidian lombar -, tumorală (tumoră

osoasă vertebrală, neurinom |tumoră a rădăcinii unui nerv],

tumoră a micului bazin) sau de natură inflamatorie

(spondilodischită).

SIMPTOME ŞI SEMNE. Acestea depind de localizarea

leziunii. Dacă doar cea de a 5-a rădăcină lombară este

afectată, durerea atinge faţa posterioară a coapsei, faţa

externă a gambei, spatele piciorului, degetul mare de la

picior; dacă este afectată prima rădăcină sacrală, durerea

atinge moletul, planta piciorului şi marginea externă a

piciorului. Dacă sunt afectate ambele rădăcini nervoase

sus-menţionate, durerea se întinde de la fesă până la picior.

Adesea precedată de dureri lombare acute (lumbago)

sau cronice, accentuată de tuse şi de statul în picioare,

durerea poate fi minimă sau intensă, împiedicând uneori

subiectul să doarmă (sciatică hiperalgică). O formă particulară

de sciatică, numită sciatică paralizantă, se traduce

printr-o paralizie a flexiei dorsale a piciorului.

Examenul radiografie al rachisului lombar poate fi normal

sau poate pune în evidenţă o pensare sau o deschizătură

discală localizată. Scanerul şi imageria prin rezonanţă

magnetică (I.R.M.) permit să se vizualizeze leziunea şi să

se evalueze răsunetul acesteia asupra rădăcinilor nervoase.

TRATAMENT. Tratamentul unei sciatici depinde de cauza

sa. în cazul unei sciatici paralizante, tratamentul este

chirurgical. în cazul unei hernii discale, acesta trebuie să

rămână medical în primele 8 săptămâni deoarece, oricât ar

fi de grave durerile iniţiale, sciatica se vindecă spontan în

două treimi dintre cazuri. Scopul tratamentului medical este

de a face această perioadă cât mai puţin neplăcută şi cât

mai scurtă posibil; el constă în administrarea de analgezice,

de antiinflamatoare, de corticosteroizi pe cale generală sau

locală (prin infiltraţii), în odihnă la pat dacă durerea este

prea vie sau în purtatul unui corset, confecţionat din răşini,

pe o perioadă de 6 săptămâni. De îndată ce durerile permit,

rachisul fiind încă susţinut de corset, se poate începe

refacerea musculaturii membrelor inferioare prin şederi pe

vine. Rachisul în sine nu va fi reeducat decât atunci când

sciatica este vindecată, pentru a preveni recidivele. Dacă,

după 2 luni de tratament medical, sciatica rămâne invalidantă

împiedicând activitatea cotidiană a subiectului, se

tratează hernia discală prin nucleoliză (distrugerea nucleului