545 Scabie

constatate metastazele. Tratamentul se întinde pe o perioadă

de 2 până la 6 luni şi cuprinde mai multe cure delimitate

una de alta de folosirea uneia sau mai multor

substanţe anticanceroase (mono sau polichimioterapie,

asociind mai multe medicamente).

• Hormonoterapia, foarte des asociată cu alte tratamente,

constă în luarea pe cale orală de antiestrogene atunci când

cancerul este hormonodependent, adică atunci când tumora

conţine receptori hormonali (elemente situate la suprafaţa

anumitor celule şi destinate să primească mesaje hormonale).

PROGNOSTIC ŞI DEPISTARE. Atunci când cancerul de

sân este tratat precoce, prognosticul său este bun. Supravegherea

regulată a unei femei care a avut un cancer de sân

şi reluarea tratamentului la cel mai mic semn de recidivă

ameliorează şi mai mult acest prognostic. De altfel, o femeie

care a suferit un tratament pentru un cancer de sân poate

avea în vedere să aibă un copil: ea nu trebuie să aştepte decât

o perioadă de doi ani după sfârşitul tratamentului în scopul

de a supraveghea evoluţia bolii. Alăptarea maternă nu este

totuşi recomandată.

Ameliorarea prognosticului cancerului de sân implică

depistarea precoce: examen ginecologic regulat (în fiecare

an), mamografie sistematică (din 3 în 3 ani începând

cu vârsta de 50 ani), autoexamenul sânilor de către femeie

şi consultaţia medicală la cea mai mică anomalie constatată.

-• MAMOPLASTIE, MASTECTOMIE.

SÂNULUI (tumoră benignă a). Formaţiune nodulară

benignă în ţesutul sânului.

DIFERITE TIPURI DE TUMORI. O tumoră benignă a

sânului este de cele mai multe ori un chist (cavitate umplută

cu lichid), un adenofibrom (nodul rotund, uneori voluminos,

care se roteşte sub deget), un lipom (tumoră grăsoasă), un

papilom intracanalicular (proliferare a ţesutului într-un canal

galactofor, care provoacă o scurgere de lichid limpede sau

sângerând prin mamelon) sau o tumoră mamară filodă

voluminoasă şi cu ridicaturi. Aceste ultime două tumori pot

deveni canceroase.

SEMNE. Tumorile benigne ale sânului sunt simţite uneori

la palpare.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticul precis al

unei tumori benigne a sânului este confirmat prin examene

complementare, înainte de toate mamografia (radiografia

sânului), ecografia şi puncţia sau biopsia tumorii, urmată

de un examen la microscop al ţesuturilor prelevate. O dată

stabilit diagnosticul, este instaurat tratamentul. Un chist este

golit, un nodul fibros sau un lipom sunt scoase atunci când

sunt prea voluminoase. Papiloamele şi tumorile filode sunt

îndepărtate în mod sistematic din cauza riscului lor de

evoluţie malignă. -» SÂNULUI (cancer al).

SÂSÂIALA. Tulburare de articulare care constă în

pronunţarea sunetului „ţe" în loc de „ce" sau „se". SINONIME:

sigmatism adenlal, pelticie.

Sâsâiala este frecventă la copil înaintea vârstei de 4 sau

5 ani. Cauzat de o proastă poziţie a limbii, plasată prea

aproape de incisivi sau între arcadele dentare, acest defect

de articulare este asociat, în general, cu un mod de deglutiţie

de tip infantil (în care copilul împinge limba în faţă

pentru a înghiţi) şi de sugerea policelui.

TRATAMENT. Suprimarea biberonului şi, dacă este posibil,

a obiceiului de a suge degetul sau tetina permit

deprinderea unei deglutiţii normale şi pot duce la încetarea

sâsâielii. Dacă acest defect persistă după vârsta de 5 ani,

câteva şedinţe de ortofonie contribuie la învăţarea copilului

cum să-şi poziţioneze mai bine limba.

SCABIE. Afecţiune cutanată provocată de paraziţii din

ordinul acarienilor, sarcopţii (Sarcoptes scabiei). SINONIME:

acarioză sarcoptka, râie, sarcopticloză, scabiozd.

Scabia survine în epidemii ciclice, separate prin perioade

de 30 până la 40 ani. După tipul de transmisie, se

deosebeşte scabia zisă umană, caracterizată printr-o contaminare

pornind de la o altă persoană, de scabia zisă

ne-umană, caracterizată printr-o contaminare plecând de la

un animal sau de la o plantă.

Scabia umană. în această afecţiune cutanată, femela

sarcoptului sapă un tunel în grosimea epidermului şi depune

aici ouă. Acestea dau naştere unor larve, care devin adulte

şi se reproduc pe piele. Contaminarea se face prin contact

fizic direct (raport sexual) sau prin intermediul obiectelor

contaminate (cearceaf, pled, plapumă).

S1MPTOME ŞI SEMNE. Scabia umană se manifestă mai

întâi prin mâncărimi, foarte caracteristice dacă ating toţi

membrii unei familii. Apoi, apar şanţuri scurte (corespunzând

tunelelor) supraînălţate la un capăt cu o minusculă

perlă translucidă (veziculă perlată), predominând între

degete, pe încheieturile mâinilor, în regiunea axilară, în jurul

taliei, dar niciodată pe faţă.

TRATAMENT. Acesta trebuie administrat în acelaşi timp

tuturor membrilor familiei şi tuturor subiecţilor foarte apropiaţi

de cei afectaţi de scabie. Produsele antiscabioase

(destinate tratării scabiei) se prezintă sub forma unor loţiuni

sau a unor aerosoli de aplicat pe piele, dar şi pe lenjeria de

corp sau de pat. Modul de întrebuinţare al fiecărui produs

trebuie să fie riguros respectat, mai ales la copii, îndeosebi

în ce priveşte durata de aplicare. în fapt, în afara posibilităţii

de iritare în caz de contact cu căile respiratorii (aerosoli),

a ochilor şi a mucoaselor, mai există şi un risc de

atingere neurologică (convulsii).

Scabioze de origine animală şi vegetală. Acestea

constituie un ansamblu de afecţiuni cutanate cauzate de

diferiţii acarieni prezenţi pe animale (pisici, câini, păsări)

sau pe vegetale (arbuşti, grâu). Ele se manifestă prin mâncărimi

trecătoare, fără şanţurile caracteristice. Dispariţia

sursei de contaminare duce la vindecare.

SCAFOID CARPIAN 546

SCAFOID CARPIAN. Os care constituie partea

supero-extemă a carpului (scheletul încheieturii mâinii), care

se articulează cu antebraţul.

TRAUMATOLOGIE

• Fractura scafoidului carpian este destul de frecventă şi

survine, în general, în cursul unei căderi pe palmă. Ea

antrenează o durere a marginii externe a încheieturii mâinii

precum şi a marginii policelui când este comprimat. Tratamentul

unei fracturi a scafoidului carpian constă în aplicarea

unui gips care cuprinde policele, încheietura mâinii şi

a cotului timp de 6 până la 12 săptămâni (folosind fie gipsul

tradiţional, fie răşinile). Această imobilizare foarte strictă

şi prelungită este necesară din cauza proastei vascularizări

a acestui os, care face consolidarea mai dificilă. în caz de

deplasare osoasă, trebuie efectuată o imobilizare chirurgicală

cu broşe sau şuruburi.

SCAFOID TARSIAN. Os care constituie partea

internă a tarsului (schelet al părţii posterioare a piciorului),

care se articulează cu astragalul.

TRAUMATOLOGIE

• Fractura scafoidului tarsian, puţin frecventă, este

tratată ortopedic (gips) sau, în caz de deplasare osoasă

importantă, pe cale chirurgicală (imobilizare cu ajutorul unui

dispozitiv mecanic - broşe, şuruburi etc), chiar prin blocarea

articulaţiei între scafoid şi astragal, asociată sau nu

cu o grefă osoasă.

SCALP. -> PIELE A CAPULUI.

SCALPULUI (grefă a). - PIELII CAPULUI (grefă a).

SCANNER sau SCANER CU RAZE X. Aparat de

imagerie medicală, compus dintr-un sistem de tomografie

(care dă imagini în secţiune ale unui organ) şi dintr-un

ordinator, care efectuează analize ale densităţii radiologice

punct cu punct (voxel) pentru a reconstitui aceste imagini

în secţiuni fine, afişate în nuanţe de gri pe un ecran video.

SINONIM: tomodensitometru.

Scanerul cu raze X permite să se realizeze un examen

denumit tomodensitometrie. -» TOMODENSITOMETRIE.

SCANOGRAFIE ->• TOMODENSITOMETRIE.

SCAPULALGIE. Durere a regiunii umărului, indiferent

de cauza ei.

SCARIFICARE. Incizie superficială a pielii practicată

cu ajutorul unui bisturiu sau al unui vaccino-stil.

SCARLATINA. Boală infecţioasă contagioasă, actualmente

rară, cauzată de difuzarea în organism a toxinelor

secretate de streptococul de grup A.

Scarlatina afectează aproape exclusiv copiii. Ea se transmite

prin inhalarea picăturilor de salivă emise de un subiect

infectat cu streptococul de grup A. Toxiinfecţia se dezvoltă

plecând de la un focar purulent cu localizare faringoamigdaliană

(angină).

SIMPTOME ŞI SEMNE. Boala se declară brusc, după o

perioadă de incubaţie de aproximativ 4 zile, sub forma unei

febre ridicate (39"C), a unei umflături dureroase la nivelul

ganglionilor gâtului şi a unei angine eritematoase (cu înroşirea

gâtlejului). Toxina secretată de streptococ difuzează în

organism şi declanşează o erupţie cutanată la două zile după

apariţia anginei. Bolnavul rămâne contagios atâta vreme cât

durează angina. Erupţia cutanată, ori exantemul, se traduce

printr-o multitudine de puncte roşii; ea debutează cu toracele

apoi se întinde la întregul corp în 48 ore, în afara palmelor

şi suprafeţelor plantare. Erupţia mucoasă, ori exantemul,

se caracterizează printr-o depunere albă, care acoperă limba

şi lasă locul, în a 5-a zi de evoluţie, unei roşeţi stacojii cu

granulaţie zisă zmeurată. După aproximativ o săptămână,

febra scade, exantemul dispare şi exantemul este înlocuit

cu o descuamare cu coji fine a corpului; palmele şi plantele

picioarelor se descuamează în lambouri.

COMPLICAŢII. Acestea sunt cele ale anginelor cu streptococ

netratate: nefrita (inflamaţia rinichilor) şi reumatismul

articular acut şi subacut.

TRATAMENT. Scarlatina este tratată prin administrarea

de antibiotice (penicilină, eritromicină) şi prin odihnă.

PREVENIRE. Este posibil să fie căutat streptococul, în mai

multe rânduri, la persoanele care au fost în contact cu un

bolnav atins de scarlatina pentru a le trata preventiv. Nu

există un vaccin împotriva scarlatinei; o persoană care a

fost atinsă de scarlatina dobândeşte o imunitate durabilă faţă

de această boală.

SCAUN. - FECALE

SCĂRIŢA. Unul dintre cele trei oscioare ale urechii medii.

Scăriţa are structura unui triunghi. Vibrând sub acţiunea

nicovalei, scăriţa permite transmisia sunetului de la timpan

spre urechea internă.

Scăriţa poate fi sediul unei afecţiuni de cauză necunoscută,

otospongioza, care se traduce printr-o surditate. Tratamentul

otospongiozei necesită îndepărtarea scăriţei şi

înlocuirea ei cu o proteză în cursul unei intervenţii chirurgicale

practicate sub anestezie generală.

SCHELET. Structură solidă şi calcificată a corpului

uman, constituită din totalitatea oaselor.

STRUCTURĂ. Se disting:

- o coloană mediană, coloana vertebrală sau rachisul

(rahisul), compusă din vertebre;

- coastele, care se articulează în spate cu coloana vertebrală,

în faţă cu sternul, ansamblul constituind toracele;