533 Salivă

SADISM. Perversiune care constă în căutarea plăcerii în

dominarea şi suferinţa (fizică sau morală) a celuilalt.

SADOMASOCHISM. Obţinere a unei plăceri sexuale

prin intermediul suferinţei (fizice sau morale).

Nu se vorbeşte de sadomasochism decât atunci când o

relaţie conduce în mod sistematic la situaţia în care unul

dintre parteneri îşi exprimă dorinţa prin supunere (masochism),

iar celălalt şi-o satisface prin dominare (sadism).

Deşi este vorba de o formă regresivă de schimb amoros,

sexologii nu văd decât un interes relativ în demersul de a

vindeca, în numele „normalităţii" această manifestare, care

constituie o stare de fapt în care cuplul respectiv îşi găseşte

echilibrul.

Nu la fel stau lucrurile şi în cazul sadismului psihopatie

(agresiune, viol etc), care dezvăluie o dereglare gravă a

personalităţii.

SAFENĂ (venă). Vas superficial de calibru mic asigurând

întoarcerea sângelui din membrele inferioare în inimă.

Există două vene safene, una internă, alta externă, pentru

fiecare dintre membrele inferioare. Aceste vene pot fi atinse

de varice, se pot dilata şi pot justifica - fie din motive

terapeutice, fie din motive estetice - practicarea de injecţii

sclerozante sau un gest chirurgical (stripping).

SAFENECTOMIE. Ablaţie chirurgicală a unei vene

safene.

Safenectomia este indicată în caz de insuficienţă venoasă

care se află la originea greutăţii resimţite, a durerilor,

edemelor sau varicelor membrelor inferioare.

Vena fiind scoasă, circulaţia continuă să se efectueze

în mod normal, în principal mulţumită trunchiurilor venoase

profunde.

DESFĂŞURARE ŞI EFECTE SECUNDARE. Safenectomia

utilizează, în general, tehnica numită „stripping" care

necesită o anestezie generală sau locoregională. Este o

intervenţie benignă care poate fi practicată în regim

ambulatoriu (fără spitalizare). După incizarea ţesuturilor

superficiale, safena este secţionată la cele două capete. Prin

incizia inferioară, se introduce un fir special prin venă, care

este făcut să înainteze prin venă până când iese prin incizia

superioară, unde firul este legat de venă. Trăgând treptat

de fir de la extremitatea cealaltă, se scoate şi vena o dată

CU firul. Safenectomia antrenează uneori câteva dureri

postoperatorii, dar subiectul poate merge normal după

operaţie. Pe traiectul venei apare un hematom, care dispare

în câteva zile.

REZULTAT. Rezultatul safenectomiei trebuie judecat după

weo 3 luni de la intervenţie. în general, rezultatul este bun,

atitîn ce priveşte tratamentul tulburărilor venoase, cât şi

aspectul estetic al gambei; mai persistă uneori mici varicozitâţi,

care pot fi sclerozate ulterior.

SAINT-GUY (dans al lui). Mişcări bruşte ale feţei şi

ale membrelor inferioare, proprii coreei lui Sydenham.

•-• SYDENHAM (coree a lui).

SALIVARĂ (glandă). Organ constituit dintr-o multitudine

de celule specializate a căror funcţie este aceea de a

secreta saliva şi de a o elibera în cavitatea bucală.

Glandele salivare sunt glande exocrine (care îşi varsă

secreţiile spre exteriorul corpului), care cuprind două glande

parotide, două glande submaxilare, o glandă sublinguală.

• Glandele parotide, situate în spatele ramurii urcătoare a

maxilarului inferior, sunt cele mai voluminoase dintre

glandele salivare. Traversate de nervul facial, ele aruncă

saliva în canalul lui Stenon (sau Stensen), care se deschide

pe faţa internă a obrazului, în faţa primului molar superior;

- oreionul provoacă o creştere în volum a glandelor

parotide, care devin vizibile şi palpabile; - adenomul

polimorf este o tumoră benignă a parotidei, care creşte în

volum până când deformează faţa; tratamentul constă în

scoaterea pe calc chirurgicală a întregii glande, intervenţie

delicată deoarece necesită respectarea nervului facial şi a

ramurii sale;

- sindromul lui Gougerot-Sjogren poate de asemenea

să provoace o creştere în volum a parotidei.

I Glandele submaxilare, situate în planşeul bucal, aruncă

saliva în canalul lui Wharton, care se deschide sub limbă

în faţa incisivilor inferiori;

- litiaza canalului lui Wharton constă în formarea unui

calcul, prin precipitarea sărurilor de calciu, care obstruează

canalul. în cursul mesei, glanda atinsă este stimulată dar

nu poate arunca salivă, ceea ce provoacă umflarea ei şi o

durere, simptomele dispărând între mese. Se întâmplă ca

acest calcul să fie expulzat spontan, dar se poate şi să fie

nevoie de a fi îndepărtat pe cale chirurgicală.

• Glanda sublinguală este o glandă mediană, localizată în

planşeul bucal, cuprinzând două canale.

SALIVĂ. Lichid fiziologic secretat în cavitatea bucală de

către glandele salivare (parotide, submaxilare, sublinguală).

Principala sa funcţie este de a umecta mucoasele gurii

(limba, obrajii, faringele), uşurând astfel fonaţia, masticaţia

şi deglutiţia. Saliva mai are şi un rol antiseptic. Volumul

secreţiei sale (0,7 până la 1 litru pe zi) şi concentraţia sa

sunt reglate de activitatea nervilor simpatici şi parasimpatici.

Secretată în mod continuu, saliva este înghiţită de una până

la trei ori pe minut în afara meselor; în cursul acestora,

secreţia de salivă se măreşte.

PATOLOGIE. Micşorarea fluxului de salivă, care protejează

mucoasa esofagiană, se traduce printr-o senzaţie de

„gură uscată". Această senzaţie poate fi cauzată de emoţii,

de luarea de anumite medicamente (atropină), sau de unele

boli (sindromul lui Gougerot-Sjogren). Acest lucru poate

fi ameliorat prin vaporizarea de lichide de substituţie. O

producţie prea marc de salivă, ori hipersialoree, poate fi

SALMONELLOZÂ 534

legată îndeosebi de o afecţiune dentară (carie, gingivită,

ulcer bucal) sau de o boală neurologică (boala lui Parkinson,

rabia).

SALMONELLOZÂ sau SALMONELOZĂ. Boală

infecţioasă provocată de o salmonella, bacterie Gram

negativă care parazitează tubul digestiv al vertebratelor.

CAUZE. Salmonellozele, care prezintă numeroase varietăţi,

sunt transmise pe cale digestivă (toxiinfecţie alimentară)

fie prin ingestia de apă - provenind adesea dintr-o

fântână, fie prin ingestia de alimente care conţin bacteria

(fructe de mare crude sau insuficient preparate termic, lapte,

ouă). în unele cazuri, bacteria este transportată pe hrană prin

intermediul muştelor .plecând de la materiile fecale infectate;

hrana mai poate fi infectată atunci când este manipulată de

către purtători de salmonelle.

Salmonellozele afectează indivizii fie în cazuri izolate,

fie iau forma unor epidemii, în particular în colectivităţi

(cantine, focare, spitale).

S1MPTOME Şl SEMNE. Acestea variază după germenele

responsabil: gastroenterita febrilă, care survine la 24-48 ore

de la ingestia alimentului contaminat şi care este

responsabilă de diaree şi de vărsături, sau infecţia

generalizată (febre tifoidă şi paratifoidă, cauzate respectiv

de Salmonella lyphi şi de Salmonella paratyphi).Lu

bolnavii cu mijloacele de apărare imunitară slăbite, pot

surveni septicemii, complicate cu infecţii pulmonare,

meningeene, urinare sau osoase.

TRATAMENT ŞI PREVENIRE. Tratamentul constă în

administrarea de antibiotice.

Prevenirea necesită controlul bacteriologic al produselor

alimentare şi al apelor de băut, precum şi depistarea şi

evicţia din colectivităţi a purtătorilor microbului. în ţările

în care controalele sanitare sunt insuficiente, ingestia unor

astfel de alimente, atunci când sunt crude sau puţin preparate

termic (îndeosebi crustaceele, laptele şi îngheţata) nu este

indicată.

SALPINGECTOMIE. Ablaţie chirurgicală a unei trompe

uterine sau a ambelor.

O salpingectomie este indicată în tratamentul unei

infecţii a trompelor (hidrosalpinx, ori acumularea de ser în

trompă; piosalpinx, ori acumularea de puroi în trompă) sau

pentru a trata o sarcină extrauterină tubară. Ea poate fi

practicată prin laparotomie (deschidere chirurgicală a abdomenului)

sau prin celiochirurgie (introducere de instrumente

printr-o mică incizie abdominală). Anestezia este întotdeauna

generală şi spitalizarea variază ca durată între 4 şi

7 zile, în primul caz, şi între 24 şi 72 ore în al doilea caz.

O salpingectomie a unei trompe nu afectează în nici un

fel fertilitatea femeii dacă cealaltă trompă este funcţională;

în schimb, o salpingectomie a ambelor trompe antrenează

o sterilitate definitivă.

SALPINGITĂ. Inflamaţie a unei trompe uterine sau a

ambelor.

CAUZE Şl S1MPTOME. Originea unei salpingite este

infecţioasă, germenii responsabili fiind cei ai bolilor cu

transmisie sexuală (chlamydia, gonococul, micoplasma).

Această inflamaţie se manifestă, în general, prin dureri

pelviene, prin sângerări vaginale, printr-o febră mai mult

sau mai puţin ridicată, prin pierderi vaginale anormale;

uneori, totuşi, ea nu se traduce prin nici un semn şi este

descoperită în cursul unui examen motivat printr-o sterilitate.

Inflamaţia se poate întinde la organele învecinate:

vagin, parametru (membranele de susţinere situate de o parte

şi de alta a uterului), ovarele. Salpingita acută constituie o

urgenţă terapeutică deoarece de buna funcţionare a trompelor

depinde fecunditatea feminină.

TRATAMENT ŞI SUPRAVEGHERE. Tratamentul constă

în luarea de antibiotice adaptate la germenele respectiv, pe

o perioadă mergând de Ia 10 zile la 3 săptămâni. Este.de

asemenea, necesar şi un tratament antibiotic al partenerului.

SALPINGOGRAFIE. Examen radiologie al trompelor

Uterine. -» HlSTEROSALPINGOGRAFIE.

SALPINGOPLASTIE. Operaţie chirurgicală care vizează

restabilirea permeabilităţii trompelor uterine obstruate.

O salpingoplastie este indicată în cazul în care o femeie

care doreşte să aibă un copil este afectată de o inflamaţie

a trompelor, de origine infecţioasă, sau de aderenţe postchirurgicale

care au provocat o astupare a acestora, responsabilă

de sterilitate.

SALTEA. Piesă de la suprafaţa patului, utilizată pentru

statul la pat.

DIFERITE TIPURI DE SALTELE. în spitale sunt folosite,

în scop preventiv sau terapeutic, mai multe feluri de saltele.

• Salteaua de apd este confortabilă, dar necesită un control

permanent al etanşeităţii.

• Salteaua pneumatica cu umflare alternativa, branşată la

un motor electric, este compusă din mai multe compartimente

cilindrice paralele, care se umflă şi se dezumflă

alternativ. Suprafaţa de sprijin se schimbă deci după acest

ritm, greutatea corporală a bolnavului fiind repartizată pe

partea corpului care se sprijină pe compartimentele umflate.

• Salteaua cu aer pulsat este dotată cu o suflerie cu aer

călduţ, legată la un motor, care permite să se pună în mişcare

microbile. Ea este rezervată îndeosebi celor cu arsuri mari,

ale căror dureri le atenuează.

Toate aceste saltele sunt utilizate pentru bolnavii care

zac la pat (hemiplegicii, de exemplu), pentru marii răniţi

(accidente de circulaţie) şi pentru marii arşi, deoarece le

masează zonele de sprijin ale corpului. Ele dau, de asemenea,

rezultate excelente în prevenirea şi tratamentul

escarelor provocate de un zăcut prelungit la pat.

r

SARCINĂ

S.A.P.H.O. (sindrom). Asociere de diferite afecţiuni

cutanate (acnee, pustuloză) şi osteoarticulare (sinovită,

hiperostoză, osteită).

Sindromul S.A.P.H.O. (acronim de la sinovită, acnee,

pustuloză, hiperostoză, osteită) este o afecţiune cronică, de

cauză necunoscută.

Tratamentul sindromului S.A.P.H.O. este, în principal,

cel al simptomelor sale; el face apel la antiinflamatoarele

locale şi generale, la antibiotice în caz de leziuni cutanate

suprainfectate.

SARCINĂ. Totalitate a fenomenelor care se desfăşoară

între fecundaţie şi naştere, în timpul cărora embrionul, apoi

fătul, se dezvoltă în uterul matern. SINONIM: gestaţie,

graviditate.

Sarcina durează în medie 9 luni, grupate în trei trimestre,

adică 273 zile plecând de la data fecundaţiei. Dar obstetricienii

socotesc adesea în săptămâni de amenoree (S.A.),

adică în săptămâni de absenţă a fluxului menstrual: începutul

sarcinii este atunci fixat în prima zi a ultimului flux

menstrual normal, durata sa fiind de 41 săptămâni de

amenoree. înainte de 37 săptămâni de amenoree, naşterea

se numeşte prematură; după 41 săptămâni şi 3 zile, se

vorbeşte de termen depăşit.

Desfăşurarea sarcinii. Se urmăresc etapele prin

trimestru.

SEMNE PRECOCE. Unul dintre primele semne este

absenţa scurgerilor menstruale la data prevăzută.

O femeie care-şi urmăreşte curba de temperatură matinală,

din motive contraceptive sau pentru a favoriza concepţia,

poate observa un platou termic (creşterea temperaturii

persistând deasupra valorii de 37°C) de mai mult de 16 zile,

pe când în mod normal curba coboară sub 37"C în ajunul

fluxului menstrual. în acelaşi timp mai apar şi alte semne:

emotivitate şi iritabilitate anormale, greţuri matinale, poftă

sau dezgust pentru anumite alimente, umflare şi sensibilitate

a sânilor, nevoie frecventă de a urina, senzaţie de picioare

grele, gust de metal în gură.

PRIMUL TRIMESTRU. La examenul ginecologic, uterul

este globulos şi moale, colul uterin este violaceu şi glera

cervicală este absentă. Aceste semne, care se accentuează

cu timpul, permit, după 8 săptămâni de amenoree, să se pună

sigur diagnosticul de sarcină. Dar înainte de acest termen,

B' sarcina poate fi confirmată prin dozarea hormonului corionic

• gonadotrofîc (h.C.G.), prezent în urină şi în plasma sangvină

B a femeii gravide.

• • Testele de sarcină se găsesc în unele ţări în vânzare liberă

H la farmacie: bazate pe o reacţie imunologică, ele decelează

H prezenţa în urină a unei forme de h.C.G, (3-h.C.G-ul, încă

B din prima zi de întârziere a scurgerilor menstruale.Totuşi,

H eficacitatea lor nu este totală şi dozările de h.C.G. în plasma

H «ngvină, făcute în laborator, sunt mult mai sigure. Hor- I—-"—

menstrual: nivelul lui se dublează la fiecare 48 ore pentru

a atinge un maximum la o sarcină trecută puţin peste 2 luni.

• Ecografia permite, la 5 săptămâni de amenoree, să se vadă

sacul ovular şi, la 6 săptămâni, embrionul şi sediul sarcinii.

La 7 săptămâni, este decelată activitatea cardiacă a embrionului

şi, la 8 săptămâni, este confirmată eventuala prezenţă

a mai multor embrioni (sarcină multiplă). Cea mai bună

perioadă pentru a data o sarcină cu ajutorul ecografiei şi

pentru a-i stabili termenul, adică atât data prevăzută pentru

naştere, cât şi vârsta gestaţională, se situează între a 8-a şi

a 12-a săptămână de amenoree. Măsurătoarea craniocaudală

(de la vârful capului până în josul coloanei vertebrale) a

embrionului permite atunci să se precizeze termenul cu o

aproximaţie de 3 zile. Mai târziu, între a 12-a şi a 20-a

săptămână, ca reper serveşte măsurătoarea craniului (diametrul

biparietal), dar cu o precizie mai mică.

în cursul acestui trimestru, uterul creşte treptat în volum,

începând din luna a 2-a, el ia patru centimetri în înălţime

pe lună. La 3 luni, fundul uterului depăşeşte puţin pubisul.

Semnele se înmulţesc. Femeia prezintă uneori o constipaţie,

o nervozitate, vertije, tulburări de somn (insomnii,

accese de somnolenţă irezistibilă), senzaţii abdominale

neobişnuite, o salivaţie excesivă. Ea poate lua în greutate

(1 sau 2 kilograme) sau poate pierde din greutate, dacă

greţurile şi vărsăturile o împiedică să se hrănească.

AL DOILEA TRIMESTRU. După a 12-a săptămână, greţurile

se atenuează, apoi dispar. Uterul se dezvoltă, abdomenul

se umflă şi sarcina devine vizibilă. Mişcările fătului

sunt percepute între a 20-a şi a 22-a săptămână de amenoree

pentru primul copil, între a 18-a şi a 20-a săptămână pentru

copiii următori. Sânii se măresc şi se îngreunează. Pigmentaţia

pielii se accentuează: se profilează o linie închisă la

culoare pe abdomen şi uneori se formează pete pe faţă

(mască de sarcină) şi pe faţa internă a coapselor. Pielea

abdomenului se subţiază, fiind adesea marcată de vergeturi

prin ruperea fibrelor elastice cutanate. Greutatea creşte (cu

5 până la 7 kilograme).

AL TREILEA TRIMESTRU. Uterul apasă la partea de jos

pe vezică, astfel încât tuşea, strănuturile, râsul pot provoca

o incontinenţă urinară. în partea de sus împinge stomacul,

provocând arsuri, şi apasă pe diafragm, cauzând o gâfâială.

Abdomenul se întinde, articulaţiile bazinului devin dureroase.

Greutatea creşte cu încă 4 kilograme, pentru a ajunge

la o creştere totală de 9 până la 13 kilograme. Glandele

mamare secretă colostru.

în cursul lunii a 8-a, fătul se aşează normal cu capul în

jos. în cursul lunii a 9-a, capul fătului se angajează în micul

bazin, uşurând apăsarea pe diafragm. Se produc contracţii

uterine intermitente nedureroase.

în sfârşit, termenul naşterii este anunţat prin apariţia

contracţiilor uterine din ce în ce mai puternice şi mai regulate,

care marchează începutul travaliului, prima fază a

SARCINA

Sarcina şi viaţa zilnică

Alimentaţia unei femei gravide trebuie să fie echilibrată:

vitamina C este adusă "n cantităţi suficiente de legumele

şi fructele proaspete, calciul, de către produsele lactate.

Uneori este necesar un supliment de fier şi în acid folie.

Pentru a evita o îmbolnăvire de toxoplasmoză sau listerioză,

boli periculoase pentru făt, trebuie să se consume

carne fiartă, legumele şi fructele să fie spălate, să fie

interzise laptele crud şi produsele pe bază de lapte crud.

Cantitatea de hrană trebuie supravegheată cu scopul ca

luarea în greutate să nu depăşească 12-13 kilograme. în

mod ideal, aceasta ar trebui să nu fie mai mare de 9-10 kg.

Activitatea sportivă este recomandată, cu excluderea

sporturilor cu risc traumatic (ski, călărie) sau care necesită

eforturi intense (competiţii, maraton, gimnastică aerobică,

culturism). în primele două luni de sarcină, modificările

hormonale antrenează o îmbunătăţire a capacităţilor fizice.

în continuare este recomandată moderaţia: nataţie, mers,

gimnastică, dans ritmic care ajută la menţinerea tonusului

muscular şi la limitarea luării în greutate; după naştere,

revenirea la forma fizică anterioară este cu atât mai rapidă

cu cât femeia este mai sportivă. Gimnastica prenatală este

recomandată tuturor femeilor gravide, în cadrul pregătirii

naşterii, ca şi şedinţele de gimnastică acvatică sau de

yoga. Toate tehnicile asociază exerciţii de respiraţie cu

mişcările de mlădiere şi de relaxare.

Igiena corporală trebuie să fie perfectă, deoarece

problemele dermatologice sunt frecvente în timpul sarcinii.

Totuşi, trebuie evitate duşurile fierbinţi, băile prelungite

foarte calde şi duşurile vaginale. Masarea sânilor,

a abdomenului, a coapselor şi a feselor cu o cremă de

fortificare a ţesuturilor, precum şi purtatul unui sutien

sunt recomandate. Gingiile, fragilizate şi umflate, sângerează

uşor. în schimb, cariile nu sunt favorizate în mod

deosebit, dar este necesar să se facă controlul stării de

sănătate a dinţilor pe durata sarcinii.

Rămâne posibil să se călătorească cu trenul sau cu

avionul, dacă nu cumva există un aviz medical contrar.

Dar o femeie gravidă trebuie să evite călătoriile lungi cu

automobilul, vibraţiile acestuia putând declanşa contracţii.

Supravegherea medicală prenatală. Supravegherea

medicală a sarcinii este făcută de către un ginecolog sau

de către o moaşă, în cabinet sau într-o maternitate. Ea constă

într-o serie de examene medicale, între care unele sunt

obligatorii.

PRIMUL EXAMEN PRENATAL. Examenul clinic complet

cuprinde un examen cardiovascular şi pulmonar, un

examen al sânilor şi un examen ginecologic (uter, ovare),

precum şi un frotiu de depistare dacă frotiul precedent

datează de mai mult de un an. Medicul cere examene

complementare: determinarea grupurilor sangvine ale

părinţilor, depistarea rubeolei, sifilisului, toxoplasmozei.

drepanocitozei (pentru africani) şi talasemiei (pentru

femeile asiatice sau din Orientul Mijlociu). Medicul propune,

de asemenea, cercetarea seropozitivităţii în virusul

SIDA. Cercetarea proteinuriei, pentru a detecta o atingere

renală, şi a glicozuriei, pentru a depista un diabet, este

efectuată lunar. Numărătoarea formulei sangvine este obligatorie

în a 6-a lună de sarcină. Aceste examene permit să

se deceleze sarcinile cu risc şi să se prevadă, dacă este

necesar, o consultaţie specializată. Aceasta poate conduce

la a avea în vedere un serclaj al colului dacă acesta este

deschis, o cercetare genetică atunci când familia prezintă

o boală ereditară, şi la a propune o amniocenteză pentru

detectarea unei anomalii cromozomice atunci când femeia

este trecută de 38 de ani.

CONSULTAŢIILE URMĂTOARE. Acestea urmează din

lună în lună atunci când sarcina se desfăşoară normal.

Măsurătorile înălţimii uterine sunt notate pe o curbă, sunt

urmărite dezvoltarea şi vitalitatea fătului. Ritmul cardiac

fctal, perceput iniţial la ecografic, apoi la auscultaţie, este

în mod normal regulat (de la 120 la 160 pulsaţii pe minut).

Greutatea corporală a femeii este notată, iar presiunea

arterială este măsurată (cea normală nu trebuie să depăşească

13/8). Prin tuşeu vaginal se explorează colul uterin.

Unele examene sangvine sunt repetate cu regularitate

dacă serologia a fost negativă la primul examen: în fiecare

lună pentru toxoplasmoză, în fiecare lună până la trei luni

de sarcină depăşite pentru rubeolă. Tot aşa, atunci când

femeia este Rhesus negativă, copilul riscă să fie Rhesus

pozitiv, iar gravitatea consecinţelor de incompatibilitate

Rhesus face necesară cercetarea lunară a prezenţei aglutininelor.

Depistarea marcherilor hepatitei B se face la 7 luni

de sarcină. Ecografia realizată între 20 şi 22 săptămâni de

amenoree permite căutarea anomaliilor morfologice ale

fătului şi studierea creşterii sale. Ultima ecografie, realizată

la 33 săptămâni, verifică poziţia latului, creşterea sa, morfologia

sa, abundenţa lichidului amniotic, precum şi localizarea

placentei.

ULTIMUL EXAMEN PRENATAL. Consultaţia din luna

a 9-a, în mod normal ultima înainte de naştere, permite

verificarea vitalităţii fătului, tipul de prezentaţie (cu capul,

cu şezutul etc). Mamei îi sunt date sfaturi care să o facă

să ştie să plece la timp spre maternitate. în sfârşit, se mai

programează o scurtă consultaţie în a 41-a săptămână de

amenoree pentru o înregistrare a zgomotelor cordului fetal

şi pentru o amnioscopie dacă, la acea dată, naşterea n-a avut

deja loc.

Aspectele psiho-afective ale sarcinii. Progresele

medicale şi evoluţia condiţiei femeii au transformat experienţa

sarcinii, care este din ce în ce mai mult un act ales

şi dorit. Totuşi, ea constituie încă obiectul unor temeri

nelămurite. Unele dintre ele au o origine personală, trezirea

conflictelor infantile (descoperirea sexualităţii, conflictele

oedipiene); altele sunt legate de împrejurări (schimbarea