515 Rectului

pe zi), de mucus şi de sânge. Acestea sunt însoţite adesea

de dureri abdominale, de tulburări ale tranzitului digestiv,

de febră şi de o alterare a stării generale.

Coloscopia permite să se evalueze întinderea leziunilor

şi practicarea unor prelevări de ţesuturi.

Boala evoluează în pusee din ce în ce mai grave şi mai

frecvente. După o evoluţie îndelungată (zece ani), există

un risc de degenerescentă a leziunilor în cancer al colonului,

care impune un examen clinic şi endoscopic anual. Complicaţiile

sunt hemoragiile digestive, perforaţiile colonului

şi colectazia (dilataţia gazoasă a colonului). Aceste ultime

două complicaţii necesită un tratament chirurgical de

urgenţă.

TRATAMENT. Tratamentul asociază un regim alimentar

care evită substanţele iritante (condimentele, prăjelile) şi

produsele fermentate, precum şi creşterea consumului de

alimente bogate în fibre, cu un tratament medicamentos

(antiseptice intestinale, antiinflamatoare pe cale generală

sau prin spălaturi). Chirurgia este indicată în complicaţiile

grave sau acute (colectazie, perforaţie), în formele severe

care rezistă la tratamentul medical şi în degenerescentele

canceroase. Tratamentul poate comporta ablaţia completă

a colonului şi , la nevoie, a rectului.

i RECTOPEXIE. Fixare chirurgicală a rectului de sacrum.

I SINONIM: proclopexie.

I Rectopexia este indicată în caz de prolaps al rectului

1 (coborârea rectului, care tinde să iasă prin anus, adesea ca

I armare a naşterilor repetate sau dificile care au slăbit

I muşchii perineului).

1 RECTORAGIE. Emisie de sânge roşu prin anus.

• CAUZE. O rectoragie este dovada unei leziuni care se

m rimează, în general, în partea de jos a tubului digestiv (colon,

• rect, anus), dar care poate fi situată în partea sa superioară

• (ulcer duodenal, de exemplu) dacă hemoragia este foarte

• abundentă. Rectoragiile sunt cauzate de cele mai multe ori

• de hemoroizi, de ulceraţii termometrice (cauzate de luarea

B repetată a temperaturii rectale), de tumori benigne sau

B maligne ale rectului sau ale colonului sigmoid, de mici

• hernii ale mucoasei colice (diverticuloză colică), de infla-

• : mafii ale colonului (rectocolită hemoragică).

B; DIAGNOSTIC. Orice rectoragie, chiar puţin abundentă,

M impune un examen complet al colonului. în fapt, chiar dacă

B; această tulburare este cauzată adesea de hemoroizi, se

B impune să ne asigurăm că nu este vorba de o cauză mai

B gravă, îndeosebi de o tumoră.

I; TRATAMENT. Dacă rectoragia este foarte abundentă sau

K antrenează o cădere a tensiunii arteriale sau o accelerare a

•'- pulsului, subiectul trebuie să fie spitalizat de urgenţă.

B: Tratamentul poate comporta una sau mai multe transfuzii,

B oprirea oricărei luări de medicamente care favorizează

B (Ingerarea (antieoagulante, aspirină), uneori o manevră

locală pentru oprirea sângerării (scleroză sau ligatură

printr-un elastic a hemoroizilor; electrocoagulare a

ulceraţiilor termometrice). O intervenţie chirurgicală se

impune în caz de tumoră rectocolică sau dacă sângerările

hemoroidare nu cedează la tratamentul medical.

RECTOSCOPIE. Examen care permite explorarea vizuală

a pereţilor rectului.

Indicaţiile rectoscopici sunt numeroase: dureri anorcctale,

hemoroizi, hemoragii rectale, tulburări ale tranzitului

intestinal.

O rectoscopie constă în introducerea prin anus în rect

a unui endoscop rigid denumit rectoscop (un tub cu lungimea

de 25 centimetri şi cu diametrul de 1,5 centimetri,

dotat cu un sistem optic). Sunt posibile biopsiile (prelevări

de ţesut rectal).

PREGĂTIRE Şl DESFĂŞURARE. Pacientului trebuie să

i se administreze, în seara din ajunul examenului, o spălătură

cumpărată de la farmacie. Cu două ore înaintea examenului,

se efectuează o a doua spălătură astfel ca rectul să fie golit

şi curat. Nu este necesar ca examenul să fie realizat pe

nemâncate. Rectoscopia se practică fără anestezie. O rectoscopie

durează câteva minute, nu este dureroasă şi nu

antrenează nici un efect secundar.

RECTOSIGMOIDOSCOPIE. Examen care permite

explorarea vizuală a pereţilor rectului (rectoscopie), a colonului

sigmoid (sigmoidoscopie) şi a părţii joase a colonului

stâng.

Acest examen tinde actualmente să fie înlocuit cu

coloscopia totală (explorarea, prin aceeaşi tehnică, a totalităţii

colonului), atât pentru examenele în scop diagnostic,

cât şi pentru depistarea sistematică a tumorilor rectocolice

benigne şi maligne.

RECTULUI (cancer al). Tumoră malignă care se

dezvoltă pe seama rectului sub forma unui adenocarcinom.

FRECVENŢĂ. Cancerul rectului este unul dintre cele mai

frecvente cancere digestive.

CAUZE. El se dezvoltă de cele mai multe ori plecând de

la polipi benigni.

S1MPTOME Şl SEMNE. Simptomele revelatoare sunt

emisiile de gleră sau de sânge şi durerile rectale însoţite

de falsa necesitate de a defeca. Atunci când boala este deja

evoluată, extinderea sa la totalitatea pelvisului poate

declanşa dureri nervoase care evocă o sciatică.

TRATAMENT. Acesta este chirurgical şi constă în ablaţia

în întregime sau parţială a rectului. Poate fi vorba de o

proctectomie (ablaţia canalului anal şi a rectului cu deschiderea

intestinului pe peretele abdominal (crearea unui

anus artificial definitiv) atunci când cancerul afectează

partea de jos. Rezecţia anterioară este practicată în cancerele

părţii înalte şi medii a rectului, care nu afectează partea de

I

REDOARE ARTICULARA 516

jos a rectului şi canalul anal, permiţând restabilirea

imediată a continuităţii digestive. Arunci când atingerea este

foarte pronunţată, o radioterapie practicată înainte sau după

intervenţie reduce riscurile recidivei locale. Tratamentele

paliative cuprind radioterapia externă, asociată eventual cu

chimioterapia, derivaţia chirurgicală a intestinului spre

peretele abdominal în amonte de tumoră (colostomie de

amonte) şi tratamentele endoscopice (cu laser, de exemplu).

PREVENIRE. Prevenirea cancerului de rect, ca şi cea a

cancerului de colon, se bazează pe examene endoscopice

anuale. Aceste examene sunt practicate la pacienţii care

prezintă antecedente personale, ca polipii rectului sau ai

colonului sau o rectocolită hemoragică, ori antecedente

familiale, în particular o frecvenţă ridicată a polipilor sau

a cancerelor de rect sau de colon printre ascendenţi.

REDOARE ARTICULARĂ. Stingherire sau limitare

mai mult sau mai puţin importantă a mişcărilor articulare

la nivelul membrelor sau al coloanei vertebrale.

Redorile articulare pot fi mecanice, în acest caz atingând

nivelul maxim la sfârşitul zilei (artroză), sau inflamatorii,

în acest caz fiind maxime la sfârşitul nopţii şi

dimineaţa, dispărând după un timp de „dezmorţire", în

timpul dimineţii (artrită, în special poliartrită reumatoidă).

REDUCERE. Repunere la locul său a unui organ.

Reducerea unei fracturi sau a unei luxaţii. Reducerea

este indicată fie în caz de fractură cu deplasare a unuia sau

mai multor fragmente osoase, fie în caz de luxaţie a unei

articulaţii.

TEHNICĂ. Se deosebesc două metode.

• Tehnica ortopedica este cea care constă, în general, în

repunerea la loc cu mâna, prin manipulare externă, a

fragmentelor osoase fracturate sau a articulaţiei luxate. După

caz, reducerea este practicată fără anestezie (luxaţie) sau

sub anestezie locoregională sau generală (fractură).

• Tehnica chirurgicala este utilizată atunci când precedenta

nu este practicabilă, mai des asupra fracturilor decât asupra

luxaţiilor.

REEDUCARE. Ansamblu de mijloace pus în practică

pentru restabilirea la un individ a utilizării unui membru

sau a unei funcţii. -> FIZIOTERAPIE, KiNEZlTERAPlE, ORTOFONIE,

ORTOPTIE.

REFLEX. Răspuns motor scurt, instantaneu şi involuntar

al sistemului nervos la o stimulare senzitivă sau senzorială

a terminaţiilor nervoase.

Reflexele pot fi normale, exagerate, diminuate sau

abolite. Ele sunt controlate prin examen clinic. Studiul

reflexelor ocupă un loc important în neurologie şi în

neuropsihiatrie.

Reflexul OSteotendinos. Aceasta se caracterizează

printr-o scurtă reacţie motorie care este cercetată lovind un

tendon cu un ciocan de cauciuc (ciocan pentru reflexe).

Această stimulare provoacă o extensie a tendonului,

stimulare senzitivă transmisă mai întâi de către receptorii

tendinoşi la măduva spinării (sensibilitate proprioceptivă),

care răspunde acesteia în mod automat prin contracţie

musculară.

PATOLOGIE. O areflexie (abolirea reflexelor) sau o

diminuare a reflexelor poate traduce o leziune a sistemului

nervos periferic (leziune a unui nerv sau a rădăcinii sale);

acestea sunt simptome care se întâlnesc mai ales în cursul

sciaticii sau al nevritelor, mult mai rar în caz de leziune

centrală (leziune a măduvei spinării de apariţie brutală prin

secţionare sau compresie). Manifestarea opusă, exagerarea

reflexelor se asociază cu un sindrom piramidal (paralizie

prin atingere a sistemului nervos central) şi se întâlneşte

în caz de tumoră, de accident vascular cerebral etc.

REFLEX ARHAIC. Automatism motor provocat la

nou-născut prin diverşi stimuli, care dispare la vârste

cuprinse între două şi patru luni.

Reflexele arhaice dovedesc integritatea şi maturarea

sistemului nervos al nou-născutului. Ele sunt controlate în

cursul examenelor neurologice cărora nou-născutul le este

supus sistematic încă din primele zile ale vieţii.

DIFERITE TIPURI DE REFLEXE ARHAICE

• Reflexul de apucare sau grasping reflex se defineşte prin

gestul de a apuca automat unul din degetele examinatorului

sau orice obiect la îndemână.

• Reflexul lui Moro sau reflexul de îmbrăţişare este studiat

ridicând capul copilului câţiva centimetri în faţă şi lăsându-

l brusc; capul nou-născutului cade atunci, acesta

depărtând membrele superioare şi întinzând picioarele; apoi

braţele se îndoaie spre piept executând o mişcare de

strângere.

• Reflexul de mers automat se produce atunci când se pune

copilul în poziţie în picioare, cu corpul uşor aplecat înainte;

se observă atunci mişcări automatice şi ritmice de mers.

• Reflexul de supt se manifestă prin sugerea unui deget

introdus în gura copilului.

• Reflexul punctelor cardinale se declanşează atunci când

se stimulează unul din colţurile gurii sau obrazul copilului:

acesta îşi îndreaptă capul spre partea zonei excitate, căutând

„sânul" evocat prin stimulare.

• Reflexul de extensie încrucişată este obţinut stimulând

planta piciorului, ceea ce provoacă întâi flexia apoi extensia

membrului inferior opus pentru a încerca respingerea

sursei de stimulare.

PATOLOGIE. O absenţă a reflexului arhaic poate fi revelatoare

a unei leziuni cerebrale, ceea ce necesită căutarea

ei prin examene complementare. De altfel, reflexele