45 Antiepileptic

INDICAŢII. Anticoagulantele sunt indicate pentru prevenirea

şi tratarea trombozelor (formarea de cheaguri)

vaselor sangvine şi a complicaţiei lor principale, embolia

(migrarea unui fragment de cheag care astupă un vas). Ele

sunt prescrise în bolile şi în situaţiile următoare: flebită

(tromboză venoasă) şi embolie pulmonară; tromboză şi

embolie arteriale; intervenţie chirurgicală; imobilizarea

membrului inferior (în gips sau imobilizare prelungită la

pat); unele boli cardiace (infarct, valve artificiale).

Heparina, prescrisă în primul rând în cazurile acute, este

înlocuită cu antivitaminele K dacă tratamentul trebuie să

se prelungească.

SUPRAVEGHERE. Examenele sangvine sunt indispensabile,

cu excepţia cazurilor de tratamente preventive cu

heparina, ale cărei doze sunt adesea foarte mici. Coagularea

trebuie să fie suficient modificată, dar nu excesiv (riscul

hemoragiilor).

EFECTE NEDORITE. Supradozarea provoacă hemoragii

(ale gingiilor, ale căilor digestive sau urinare etc.) şi

formarea de hematoame. Acest risc este crescut dacă există

deja o leziune (ulcer al stomacului), dacă pacientul ia

aspirină sau antiinflamatoare. Trebuie să fie evitate injecţiile

intramusculare. Sângerările puţin abundente nu

justifică, în general, decât o diminuare a dozei. Pe de altă

parte, antivitaminele K pot provoca malformaţii fetale şi

sunt deci contraindicate la femeia însărcinată.

ANTICOLINERGIC. Substanţă care inhibă acţiunea

acetilcolinei (neurotransmiţătorul sistemului parasimpatic)

în sistemul nervos vegetativ. SINONIM: parasimpalolhic.

ANTICORP. Proteină a serului sangvin secretată de către

limfocitele B (globulele albe care intervin în imunitate) ca

reacţie la introducerea unei substanţe străine (antigen) în

organism. SINONIM: imunoglobulină.

în principal, antigenul poate fi un virus, o bacterie, un

parazit, un venin, un vaccin, o celulă canceroasă.

Ca urmare a unei dereglări a sistemului imunitar,

anticorpii pot să se întoarcă împotriva celulelor organismului

care îi produce. Astfel de anticorpi sunt denumiţi autoanticorpi;

ei sunt răspunzători de bolile autoimune ca

lupusul eritematos diseminat sau ca boala lui Biermer.

-» IMUNOGLOBULINĂ.

ANTICORP ANTINUCLEAR. Autoanticorp faţă de

unul sau mai multe elemente ale nucleului celulelor

organismului care îi produce.

ANTICORP ANTITIROIDIAN. Anticorp capabil să

se fixeze pe anumiţi constituenţi ai celulelor glandei tiroide.

ANTICORP MONOCLONAL. Anticorp produs de

către o clonă de celule (un grup de celule identice cu

eelula-mamă din care s-au dezvoltat) şi utilizat în scopuri

de diagnostic şi terapeutice.

ANTIDEPRESIV. Medicament utilizat în tratamentul

depresiei.

Antidepresivele clasice sunt fie triciclice (amitriptilină,

amoxapină etc), fie inhibitori ai monoaminoxidazei, sau

I.M.A.O. (nialamida, iproniazida etc), dar numeroase alte

produse nu aparţin acestor grupe (trazodona, maprotilina

etc). Administrarea se face pe cale orală, în afara cazurilor

severe (cale intramusculară sau perfuzie intra venoasă).

Tratamentul nu-şi face simţit efectul decât după câteva zile

sau după câteva săptămâni şi trebuie uneori să fie urmat

timp de mai multe luni. Există totuşi întotdeauna un risc

de trezire a anxietăţii, risc care justifică o supraveghere

îndeaproape şi un tratament individualizat.

EFECTE NEDORITE. Inhibitorii de monoaminoxidază

trebuie să fie însoţiţi de un regim alimentar strict: trebuie

evitate alimentele şi băuturile care conţin tiramină (brânză,

vin roşu), căci acestea riscă să provoace o creştere importantă

a tensiunii arteriale. Anumite medicamente pot

produce acelaşi efect. Pe de altă parte, majoritatea antidepresivelor

antrenează uneori o uscăciune bucală, o vedere

înceţoşată, vertije, o somnolenţă, o constipaţie şi o durere

la micţiune.

ANTIDIABETIC. -> HIPOGLICEMIANT.

ANTIDIURETIC (hormon). Hormon care favorizează

absorbţia apei. SINONIM: vasopresina.

Deficitul în hormon antidiuretic este responsabil de un

diabet insipid, afecţiune caracterizată printr-o poliurie

(emisie de mari cantităţi de urină) şi o polidipsie (sete

intensă şi imperioasă). Hipersecreţia inadecvată de hormon

antidiuretic, sau sindromul Iui Schwartz-Bartter, se caracterizează

printr-o scădere a nivelului sodiului în sânge şi

prin reducerea cantităţii de urină.

ANTIDOT. Contraotravă specifică a unui produs toxic,

utilizată în caz de intoxicaţie în completarea unui tratament

simptomatic. -> INTOXICAŢIE.

ANTIEPILEPTIC. Medicament utilizat în tratamentul

epilepsiei.

Antiepilepticele, prescrise pe cale orală sau injectabilă,

previn în mare parte apariţia de noi crize la epileptici. Prizele

de medicamente antiepileptice trebuie să fie zilnice,

întotdeauna Ia aceleaşi ore, fără întrerupere. Oprirea tratamentului,

atunci când este hotărâtă, trebuie să se facă

întotdeauna sub supraveghere medicală strictă, căci poate

provoca o stare de rău (crize succesive). Antiepilepticele

au numeroase interacţiuni nedorite, atât între ele, cât şi cu

alte medicamente. Asocierea mai multor antiepileptice este

evitată, în general, cu scopul de a împiedica acumularea

efectelor nedorite şi de a limita interacţiunile medicamentoase,

dar există cazuri în care ea este absolut necesară.

ANTIESTROGEN 46

ANTIESTROGEN. Medicament care se opune acţiunii

estrogenilor (hormoni feminini secretaţi de ovare).

Citratul de clomifenă favorizează declanşarea ovulatici

şi este utilizat în tratamentul unor sterilităţi feminine. Un

inconvenient important, deşi puţin probabil, este apariţia

unei sarcini multiple. Tamoxifenul este utilizat în tratamentul

unor cancere ale sânului, zise hormonodependente

(favorizate de estrogeni).

Aceste două medicamente sunt contraindicate în caz de

sarcină, iar citratul de clomifenă de asemenea şi în caz de

cancer genital. Aceste medicamente pot provoca tulburări

ginecologice (bufeuri de căldură, hemoragii uterine,

umflarea sânilor).

ANTIFUNGIC. Medicament utilizat în tratarea micozelor

(infecţii cu ciuperci microscopice). S\NON\M: fungicid.

ANTIGEN. Substanţă străină organismului, susceptibilă

să declanşeze o reacţie imunitară provocând formarea de

anticorpi.

ORIGINE ŞI STRUCTURĂ. Virusurile, bacteriile, paraziţii

şi celulele alterate ale organismului (infectate cu un germene

sau tumorale) sunt antigene. Poate să fie vorba fie despre

molecule izolate de o mărime suficientă pentru a comporta

unul sau mai multe situsuri antigeniec, fie despre structuri

complexe sau de elemente fixate la suprafaţa microorganismelor

patogene. Unele antigene provoacă o reacţie

alergică stimulând producerea de imunoglobuline, sau

anticorpi de tip E (IgE): acestea sunt alcrgene, care au

origini foarte diferite (venin de viespe, polen, produse

chimice etc).

Deşi un antigen este, în general, o substanţă străină

organismului, în cazul bolilor autoimune, chiar un clement

al organismului nu este recunoscut de acesta ca fiind al său.

Antigenele sunt, în majoritatea cazurilor, glicoprotcine

(proteine combinate cu glucide). Lipidele sunt mult mai rar

antigenice, în afara cazului că sunt asociate altor structuri

moleculare mai mari.

ANTIGRIPAL. Medicament utilizat în tratamentul

sindroamelor gripale.

Anugripalele (în limbaj curent) fac parte din tratamentul

simptomelor, şi nu al cauzei, numeroaselor infecţii virale

curente care seamănă cu gripa. Se prescriu deci

medicamente ca paracetamolul sau aspirina pentru a lupta

concomitent împotriva febrei şi a diverselor dureri (curbaturi,

dureri de cap). Lor le sunt asociate uneori antihistaminice.

Utilizarea vitaminei C, deşi curentă, nu este de o eficacitate

dovedită ştiinţific.

ANTIHELMINTIC. -> ANTIPARAZITAR.

ANTIHIPERTENSOR. Medicament utilizat în tratamentul

hipertensiunii arteriale.

Alegerea între diferite antihipertensoare, comportând

eventual o asociere a mai multora dintre ele, este hotărâtă

în funcţie de vârstă, de patologiile asociate, de toleranţa faţă

de produs.

Antihipertensoarele diminuează valorile presiunii

arteriale sistolice (maxima) şi diastolice (minima) cu scopul

de a preveni complicaţiile hipertensiunii. Tratamentul este,

în general, de lungă durată. O supraveghere la intervale

regulate se impune pentru a verifica eficienţa tratamentului,

absenţa unei căderi excesive a tensiunii, absenţa apariţiei

efectelor nedorite.

ANTIHISTAMINIC. Medicament care se opune

acţiunii unei substanţe naturale a organismului, histamina

(care declanşează efectele alergici şi creşte secreţia

gastrică).

Antihistaminieele acţionează prin blocarea receptorilor

de histamina, situaţi pe diferite tipuri de celule.

ANTIINFECTIOS. Medicament activ faţă de infecţiile

microbiene. --» ANTIBIOTIC, ANTIFUNGIC, ANTIPARAZITAR,

ANTITUBERCULOS, ANTIVIRAL.

ANTIINFLAMATOR. Medicament utilizat în tratamentul

local sau general al inflamaţiei.

Antiinflamatoarele se repartizează în două clase: steroidiene

şi nesteroidiene. Acestea sunt medicamente simptomatice,

care nu acţionează asupra cauzei inflamaţiei. Ele

sunt indicate atunci când inflamaţia, proces normal de

apărare faţă de agresiuni,devine supărătoare, în special din

cauza durerii pe care o provoacă. Ele sunt asociate, în caz

de nevoie, cu alte îngrijiri antiinflamatorii, de exemplu

simpla imobilizare a regiunii inflamate. Antiinflamatoarele

se administrează pe calc orală, injectabilă sau locală.

Steroidienele şi nesteroidienele au unele efecte nedorite

comune: agresivitatea faţă de mucoasa stomacului (mai ales

cele nesteroidiene), riscul de gastrită, chiar de ulcer, diminuarea

rezistenţei la infecţii (mai ales în cazul steroidienelor).

Antiinflamatoare steroidiene. Denumite şi corticosteroizi,

aceste produse (prednison, prednisolon, betametason)

sunt derivaţi ai corticosteroizilor naturali, hormoni

secretaţi de către glandele suprarenale. Corticosteroizii sunt

foarte puternici şi permit stăpânirea inflamaţiei atunci când

ca devine severă sau când se declanşează fără motiv evident,

ca în cazul bolilor zise inflamatorii (poliartrită reumatoidă,

alergii severe etc). Denaturarea pielii, fragilitatea osoasă,

apariţia unei stări diabetice fac parte din numeroasele lor

efecte nedorite. Corticosteroizii au îmbunătăţit prognoza de

viaţă şi funcţională în numeroase boli chiar dacă nu li se

cunoaşte cauza.

Antiinflamatoare nesteroidiene. Aceste produse,

denumite şi AINS (fenilbutazonă, indometacin etc), aparţin

diverselor categorii, dar sunt toate capabile să blocheze

formarea unor substanţe ca prostaglandinele, mediatorii

47 ANTIREUMATISMAL

chimici necesari dezvoltării inflamaţiei. Ele sunt eficace

îndeosebi în fazele acute ale inflamaţiei şi sunt utilizate în

reumatologie (artrită, puseu inflamatoriu al unei artroze,

tendinită), în traumatologie, în urologie (colici nefretice),

în ginecologie (ciclu menstrual dureros). Antiinflamatoarele

nesteroidiene nu trebuie să fie asociate între ele, nici cu

anticoagulante (risc de sângerări), nici cu sterilet (risc de

ineficacitate contraceptivă). în general, ele sunt contraindicate

în caz de antecedente alergice la unul dintre cele

două,ori la aspirină. Există, de asemenea, antiinflamatoare

cu acţiune lentă (săruri de aur, metotrexat), al căror efect

nu este constatat decât după câteva săptămâni.

ANTIMETABOLIT. ->• CHIMIOTERAPIC ANTICANCEROS.

ANTIMIGRENOS. Medicament utilizat în tratamentul

migrenei fie în decursul crizelor, fie pentru a evita recidivarea

lor.

Antimigrenoasele cele mai importante sunt derivaţii

extraşi din cornul secarei (ciupercă parazită a cerealelor)

şi betablocantele. Primele (dihidroergotamina, ergotamina)

sunt administrate pe cale orală sau injectabilă (unele

preparate conţin şi cofeină). Ele sunt eficace în cursul crizei

migrenoase, mai ales dacă sunt administrate la începutul

ei, dar folosirea lor pe termen lung este limitată de un efect

nedorit şi grav, ergotismul: diminuarea calibrului arterelor

braţelor şi gambelor sfârşeşte prin a provoca furnicături şi

dureri care evoluează uneori, în absenţa unui tratament, spre

gangrena (moartea celulelor ţesuturilor). Unele betablocante

sunt, de asemenea, indicate împotriva migrenei, dar numai

ca tratament de bază, pe termen lung, pentru a evita

recidivele prea frecvente. Ele sunt administrate pe cale orală

şi eventualele lor efecte nedorite sunt, în principal, cardiace

(ele pot antrena o bradicardie).

Printre alte antimigrenoase utilizate, sumatriptanul este

un produs recent, care stimulează receptorii situaţi pe

celulele vaselor sangvine cerebrale. Prescrierea sa este

limitată la migrenele care s-au dovedit rezistente la tratamentele

clasice. El este administrat pe cale orală sau

injectabilă.

în sfârşit, numeroase migrene benigne sunt sensibile la

analgezicele obişnuite (paracetamol etc). -» MIGRENĂ.

ANTIONCOGENĂ. Genă a cărei absenţă de exprimare

sau a cărei deleţie poate antrena apariţia unei tumori

canceroase. SINONIM: genă supresoare a tumorii.

Antioncogenele sunt prezente în mod normal în fiecare

celulă a individului şi sunt necesare pentru ca aceste celule

să rămână sănătoase. în schimb, distrugerea sau absenţa

lor, asociate cu alţi factori, pot provoca o proliferare

canceroasă.

ANTIPALUDIC. Medicament utilizat în prevenirea pe

termen scurt şi în tratamentul paludismului. SINONIM: untimaiaric.

Alegerea unui medicament sau a unei asocieri de

medicamente depinde de scopul urmărit: tratarea unui acces

sau prevenirea bolii la un călător într-o zonă cu paludism.

Această alegere depinde, de asemenea, de ţara unde persoana

a fost infectată sau de ţara în care acesta urmează să

meargă. De fapt, parazitul devine adesea rezistent, în mod

treptat, la medicamentele între-buinţate, dar de o manieră

variabilă după ţară. Rezistenţa parazitului la diferite

antipaludice fac obiectul unei supravegheri permanente la

scară internaţională şi unei aduceri la zi anuale. Administrarea

antipaludicelor se face pe cale orală, uneori intravenoasă

pentru chinină. Efectele nedorite şi contraindicaţiile

variază după produs. Se observă adesea tulburări digestive

(greţuri), vertije, cefalee, erupţii cutanate sau alergii mai

grave. Meflochina şi halofantrina sunt contraindicate în

timpul sarcinii.

ANTIPARAZITAR. Medicament utilizat în tratamentul

bolilor cauzate de paraziţi.

în funcţie de tipul de parazit ce trebuie distrus, antiparazitarcle

sunt fie antihelmintice, fie antiprotozoare. Ele

sunt administrate pe cale orală.

• Anlihelminticele, denumite în mod curent vermifuge, sunt

active asupra cestodelor (viermi plaţi segmentaţi: tenia,

echinococul), asupra tramatodelor (viermi plaţi nesegmentaţi:

gălbează, bilharzie sau schistosom), asupra nematodelor

(viermi cilindrici nesegmentaţi: ascaris, anchilostom,

anguilulă, filarie, oxiur, trichină, tricocefal).

• Antiprotozoarele sunt utilizate în tratamentul amibiazei

(cauzată de amibe), al paludismului (cauzat de plasmodiu),

al giardiazei (cauzată de giardia), al leishmaniozei (cauzată

de leishmania), al tricomonazei (cauzată de tricomonas),

al toxoplasmozei (cauzată de toxoplasme), al bolii somnului

(cauzată de tripanosome).

ANTIPIRETIC. Medicament utilizat în tratamentul

simptomatic al febrei. S\NON\M:febrifu[>.

ANTIPRURIGINOS. Medicament utilizat în tratamentul

pruritului (mâncărimi).

ANTIREUMATISMAL. Medicament utilizat în

tratamentul unor afecţiuni reumatologice.

Antireumatismalele sunt destinate calmării reumatismului

şi durerilor de articulaţii. în afara antiinflamatoarelor

propriu-zise (steroidiene sau nesteroidiene), care acţionează

asupra inflamaţiei dar nu asupra cauzei ei, se prescriu

substanţe mai specifice, adesea care acţionează după o

perioadă de timp: săruri de aur, penicilamină, imunodepresoare,

antipaludice.

Aceste medicamente sunt rezervate îndeosebi tratamentului

de fond al reumatismelor cronice poliarticulare

şi inflamatorii (de exemplu, poliartrita reumatoidă). Ele sunt

eventual asociate între ele şi/sau cu analgezicele obişnuite.

Antireumatismalele sunt administrate pe cale orală sau

injectabilă. Fiecare dintre ele este susceptibil să antreneze

efecte nedorite, uneori grave.

ANTISEPSIE 48

ANTISEPSIE. Ansamblul procedeelor utilizate pentru

a lupta contra unei infecţii microbiene de suprafaţă.

Antisepsia este unul dintre fundamentele igienei medicale.

Sunt întrebuinţate diferite mijloace care variază după

scopul urmărit: utilizarea produselor chimice sau a căldurii.

Produsele chimice, utilizabile doar în aplicaţii externe

(hipoclorit de sodiu, derivaţi de amoniu cuaternar, tinctură

de iod, alcool, mercurisceină etc), permit o asepsie a pielii

şi a plăgilor superficiale. Alte produse chimice, utilizate

pentru dezinfecţia materialului medical sau chirurgical care

nu se aruncă după utilizare, sunt adaptate în mod particular

la distrugerea bacteriilor, ciupercilor microscopice şi a

majorităţii virusurilor (în special cel al SIDA).

ANTISEPTIC. Produs utilizat pentru a lupta împotriva

germenilor de pe piele şi de pe mucoase.

Antisepticele de uz extern. în funcţie de structura lor

chimică şi de proprietăţile lor, se deosebesc numeroase

substanţe: alcoolul, apa oxigenată, derivaţii de amoniu

cuaternar (benzalkoniu), clorhexidina, derivaţii fenolului,

oxidanţi, acizi, derivaţi metalici (mercur, argint, cupru, zinc),

coloranţi (eozină, albastru de metilen), hexetidină, hexomedină,

iod. Criteriile de alegere sunt numeroase şi complexe:

toxicitatea, probabilitatea de a declanşa o alergie,

puterea iritantă interzicând aplicarea pe mucoase sau pe

plăgi, rapiditatea de acţiune, necesitatea de a elimina în mod

radical germenii sau doar a împiedica proliferarea lor.

Antisepticele de uz intern. Unele medicamente neantibiotice

sunt prescrise pe cale orală în tratarea infecţiilor

intestinale sau urinare (sulfamide).

ANTISEROTONINĂ. Medicament destinat să inhibe

acţiunea unei substanţe naturale a organismului, serotonina,

neurotransmiţător al sistemului nervos central.

Antiserotoninele împiedică serotonina să se fixeze de

receptorii săi celulari sau sunt medicamente care au mecanisme

de acţiune mai complexe. Este vorba de un ansamblu

de produse eterogene, care pot fi prescrise în

următoarele cazuri: vomă (odansetron, granisetron), depresie

(clomipramină), migrenă (metisergid, sumatriptan),

alergii etc.

ANTISPASMODIC. Medicament utilizat în tratamentul

spasmelor musculare.

ANTISUDORAL. Substanţă utilizată pentru a diminua

o transpiraţie excesivă. SINONIM: antiperspirant.

Antisudoralele sunt adesea preparate pe bază de săruri

de aluminiu (de exemplu, cloruri). Ele se prezintă,eventual,

incluse într-un deodorant, sub formă de loţiune, de cremă

sau de spray. Antisudoralele pot irita pielea, pot provoca

o senzaţie de arsură şi de înţepătură sau o alergie.

Hipersudaţiile cu adevărat mari sunt uneori tratate cu

medicamente pentru sistemul nervos vegetativ, rezervate

doar prescripţiei medicale.

ANTITIROIDIAN. Medicament utilizat în tratamentul

hipertiroidiilor (excesul secreţiei de hormoni de către glanda

tiroidă).

Antitiroidienele, obţinute prin sinteză, inhibă producerea

de hormoni tiroidieni. Ele sunt adesea eficace în prescripţia

de lungă durată (un an sau mai mult). în cazul contrar, ele

se asociază administrării de iod radioactiv sau unui tratament

chirurgical. Efectele nedorite, rare, sunt uneori grave

şi necesită o supraveghere regulată: agranulocitoză

(scăderea numărului de globule albe, cu risc de infecţie

majoră), hepatită, febră cu erupţie cutanată.

ANTITOXINĂ. Anticorp secretat de către organism în

contact cu o toxină bacteriană şi înzestrat cu putere

neutralizanfâ.

ANTITUBERCULOS. Medicament antibiotic utilizat

în tratamentul tuberculozei.

Antituberculoasele sunt întotdeauna asociate între ele

(de la două la patru produse) şi administrate pe durata a

cel puţin 6 luni, pe cale orală. Un bilanţ prealabil şi un

control regulat sunt indispensabile pentru a limita efectele

nedorite: izoniazida, rifampicina şi pirazinamida au o anume

toxicitate pentru ficat; utilizarea etambutolului necesită un

examen oftalmologie regulat pentru a depista eventuala

apariţie a dereglărilor de vedere în culori. -• ANTIBIOTIC.

ANTITUSIV. Medicament tilizatîn tratamentul simptomatic

al tusei.

• Antitusivele opiacee (codeină, codetilină, folcodină etc.)

acţionează prin inhibarea centrilor nervoşi cerebrali şi

tratează tuşea uscată, fără expectoraţie. Ele sunt prezentate

sub formă de siropuri şi de comprimate. Au un efect sedativ

şi pot provoca somnolenţă.

• Alte antitusive, neopiacee (acetilcisteina, carbocisteina),

sunt expectorante, fluidifiante sau mucolitice. Ele sunt

folosite în tratamentul tusei umede. Asociate uneori cu

antispasmodice, ele se găsesc sub formă de sirop sau de

pliculeţe.

Dintre diferitele antitusive disponibile, trebuie să se

selecţioneze produsul şi doza care nu vor împiedica

eliminarea eventualelor expectoraţii, ceea ce ar risca atunci

întârzierea vindecării, prin suprainfectare. Pe de altă parte,

folosirea de antitusive nu scuteşte căutarea cauzei tusei.

ANTIULCEROS. Medicament utilizat în tratamentul

ulcerelor gastrice şi duodenale sau în prevenirea recidivării

lor.

Antiulceroasele acţionează fie prin diminuarea secreţiei

de acid clorhidric de către mucoasa stomacului (antiacide),

fie protejând această mucoasă faţă de aciditate (efectul

„pansament" al protectorilor gastrici).

ANTIVIRAL. Medicament utilizat în tratamentul bolilor

virale.

Antiviralele sunt destinate distrugerii virusurilor sau cel

puţin împiedicării multiplicării lor. Majoritatea antiviralelor