507 Radiografie toracică

RADIOACTIVITATE. Emisie de radiaţii de către

nucleele unor atomi dintr-un element chimic, conducând

la transformarea sau transmutaţia acestui element în altul.

Radioactivitatea poate fi naturală sau poate rezulta din

activarea unor nuclee atomice printr-un aport energetic

exterior (radioactivitate artificială).

DIFERITE TIPURI DE RADIAŢIE. Există trei tipuri de

radiaţie.

• Radiaţiile a (alfa) sunt constituite din nuclee de heliu (doi

protoni şi doi neutroni). Ele nu au aplicaţie directă în

medicină.

t Radiaţiile (3 (beta) sunt constituite din electroni (particule

uşoare de sarcină negativă) sau din pozitroni (particule

analoage electronilor, dar cu sarcină pozitivă). Aceste

radiaţii sunt utilizate pentru a doza în laborator anumite

molecule biologice ca hormonii cu ajutorul trasorilor

radioactivi (radioimunologie); ele mai sunt utilizate în

tratamentele prin medicamente radioactive (radioterapie

metabolică), precum şi în imageria medicală (tomografia

cu pozitroni).

• Radiaţiile X şi y (ffainma) sunt de natură electromagnetică,

ca şi lumina vizibilă. Ele sunt utilizate în

imageria medicală (scintigrafic ctc.) şi în cobaltoterapie

(tratament cu cobalt radioactiv).

MĂSURAREA. Activitatea unei surse de radiaţie este

măsurată în becquereli (Bq).

Normele de protecţie împotriva radiaţiilor au drept scop

limitarea riscurilor lor şi menţinerea unui nivel comparabil

cu cel care îl comportă orice activitate umană. Aceste norme

trebuie să ţină seamă de nivelul radioactivităţii naturale a

mediului.

EFECTELE RADIAŢIILOR. Din cauza energiei lor, radiaţiile

radioactive sunt susceptibile să exercite o acţiune

nefastă asupra organismului omenesc. Radiaţiile a şi (5 sunt

puţin penetrante şi nu sunt periculoase decât atunci când

sunt introduse în organism (de exemplu, prin ingestia de

produse alimentare contaminate). Radiaţiile y, în schimb,

pătrund în profunzime şi pot traversa organele (iradiere).

Efectele radiaţiilor sunt de două tipuri: cele care afectează

direct fiinţa vie şi cele care afectează descendenţii săi.

Toate aceste efecte variază după doza primită, durata de

expunere şi întinderea regiunii expuse la radiaţie. Efectele

dozelor importante sunt bine cunoscute atunci când acestea

sunt primite o singură dată de către întreg corpul. Situaţia

inversă, efectul dozelor mici, este mai dificil de evaluat.

RADIOCINEMA. înregistrare cinematografică a imaginilor

unui organ în mişcare, obţinută prin radiologie.

RADIODERMITA. Boală cutanată provocată de radiaţiile

ionizante.

Radiodermitele sunt cauzate, în general, de radioterapie

şi survin în cursul tratamentului unui cancer. Ele au devenit

puţin frecvente mulţumită unei mai bune stăpâniri a tratamentului

(reducerea dozelor de iradiere şi a suprafeţelor de

aplicare, repartizarea dozelor în mai multe şedinţe etc). Ele

afectau cândva radiologii, mai ales la nivelul mâinilor.

RADIODIAGNOSTIC. Diagnostic anatomic şi clinic

întreprins cu ajutorul tehnicilor de radiologie utilizând

radiaţiile X. » RAZELE X.

RADIOELEMENT. Element radioactiv. SlNONIM:

radioizolop.

în medicina nucleară sunt utilizate numeroase radioclemente.

Cele mai curente sunt tehneţiul ("Te), taliul

(2nlTl), iodul radioactiv (l 2 ,[, l 2 , I , '"l/şi indiul (mIn).

Un radioelement este utilizat uneori singur, dar, de cele mai

multe ori, el este legat de o moleculă complexă. Detecţia

lui este posibilă mulţumită radiaţiei pe care o emite,

îndeplinind astfel funcţia de „marker" al moleculei, care

din acest motiv se numeşte „marcată".

UTILIZARE ÎN SCOPURI DE DIAGNOSTIC ŞI TERAPEUTICE.

Radioelemcntele sunt utilizate în imageria

medicală (scintigrafic), în tratamentele cu medicamente

radioactive (radioterapie metabolică) şi în anumite tehnici

de analiză a prelevatelor biologice. Ele mai sunt întrebuinţate

în dispozitivele de tratament prin iradiere cum ar

fi cobaltotcrapia (denumită impropriu bomba cu cobalt).

RADIOGRAFIE DENTARĂ. Imagine a dinţilor şi

maxilarelor, obţinută prin expunerea la radiaţiile X.

INDICAŢII. O radiografie dentară este practicată cu scopul

de a căuta anomaliile nedecelabile la examenul clinic: carie

în primele stadii, abces, chist sau granulom la extremitatea

unei rădăcini, tumoră sau, încă, fractura unei rădăcini sau

a unui maxilar, dinte inclus.

EFECTE NEDORITE. O radiografie dentară nu comportă

nici un risc (în această privinţă părerile sunt împărţite),

iradierea fiind extrem de mică. Totuşi, este preferabil ca

femeile gravide să fie protejate cu un şorţ cu plumb.

-• PANORAMICĂ DENTARĂ.

RADIOGRAFIE TORACICĂ. Imagine a organelor

mari (inimă, plămâni) conţinute în cuşca toracică, obţinută

prin expunerea toracelui la radiaţii X.

Radiografia toracică este unul dintre examenele cel mai

frecvent prescrise în radiologie şi în imageria medicală.

INDICAŢII. O radiografie toracică permite să fie recunoscute

cele mai multe dintre leziunile pulmonare, cum ar

fi cele ale tuberculozei, pneumopatiile infecţioase,

pneumonia îndeosebi, sau edemul pulmonar. Ea uşurează,

de asemenea, diagnosticarea infecţiilor pleurei (pleurezie,

pneumotorax), precum şi a afecţiunilor care modifică forma

inimii şi a vaselor (insuficienţă cardiacă, anevrism al aortei)

sau cele ale mediastinului (adenopatii).

RADIOIMUNOLOGIE 508

PREGĂTIRE ŞI DESFĂŞURARE. Această radiografie se

efectuează fără pregătire, în cadrul consultaţiei într-un

cabinet de radiologie, la spital sau în afara acestuia.

Dacă radiografia toracică nu este suficiantă pentru stabilirea

diagnosticului, medicul poate prescrie un scaner

toracic, care a înlocuit tomografiile. Acesta permite decelarea

leziunilor mai mici datorită sensibilităţii sale ridicate

la contrastul dintre ţesutul pulmonar şi aerul pe care îl conţin

plămânii.

CONTRAINDICAŢII. Acest examen nu se mai practică în

mod sistematic în cadrul medicinei şcolare sau al medicinei

muncii cu scopul de a limita expunerea la radiaţiile X.

Indicaţiile sale sunt, de asemenea, mai limitate în timpul

unei spitalizări sau înaintea unei intervenţii chirurgicale.

Acest examen este preferabil să fie evitat în cursul sarcinii.

RADIOIMUNOLOGIE. Tehnică de laborator care utilizează

compuşi radioactivi conjugaţi cu antigene în scopul

dozării anticorpilor.

Dezvoltată iniţial pentru dozarea hormonilor circulanţi,

radioimunologia este utilizată pentru a depista anticorpii

prezenţi în sângele unui bolnav în timpul unei boli ca

lupusul eritematos diseminat sau în timpul unei alergii.

RADIOIZOTOP. -• RADIOELEMENT.

RADIOLOGIE. Ramură a ştiinţelor medicale care utilizează

radiaţiile X în scopuri de diagnostic sau terapeutice.

Radiologia, una dintre tehnicile de imagerie medicală,

mai cuprinde ecografia, care utilizează ultrasunetele, şi

imageria prin rezonanţă magnetică (I.R.M.), care utilizează

fenomenul rezonanţei magnetice nucleare (R.M.N.).

RADIOLOGIE INTERVENTIONALA. Tehnică de

intervenţie în scopuri de diagnostic sau terapeutice controlată

vizual prin intermediul unei aparaturi de imagerie

medicală.

Radiologia intervenţională permite - sub control vizual

ecografic sau radiologie - puncţiile şi biopsiile organelor

profunde, drenarea abceselor. Tratamentul anumitor hernii

discale din regiunea lombară prin nucleoliză enzimatică

(injectarea unei enzime în discul vertebral) sau prin fragmentarea

percutanată, tratamentul unor cancere prin perfuzie

locală de antimitotice (medicamente anticanceroase),

punând la adăpost restul organismului faţă de efectele

nedorite, ori neurochirurgia stereotaxică sunt alte exemple

de radiologie intervenţională.

Radiologia vasculară intervenţională comportă mai

multe tehnici. Obliterarea unui vas prin intermediul unor

particule solide sau al unui cheag sangvin poartă numele

de embolizare. Ea este utilizată pentru a provoca oprirea

unei sângerări consecutive unei leziuni sau pentru

diminuarea abundenţei unei hemoragii în cursul unei intervenţii

chirurgicale. Ea mai este folosită pentru a face să

regreseze o leziune vasculară (anevrism). în alte cazuri,

imaginea permite să se controleze introducerea în vase -

după obliterarea acestora - a unor sonde dotate la extremitatea

lor cu echipament care este ales în funcţie de

patologia care urmează a fi tratată: balonaş detaşabil pentru '

a umple punga formată de un vas fragilizat (anevrism), sau '

un balonaş nedetaşabil pentru a dilata local o arteră '

îngustată: filtru în formă de „umbrelă" pus în vena cavă '

inferioară pentru a proteja plămânii de riscul unei embolii. !

Aceste tehnici diferite permit să se evite costurile - şi >

uneori, limitând calea de abordare, riscurile - legate de o

intervenţie chirurgicală clasică. Ele necesită totuşi o

spitalizare. ,

RADIOLOGIE NUMERICĂ. Tehnică de imagerie j

medicală bazată pe utilizarea unei camere video care

baleiază, linie cu linie, ecranul unui amplificator de strălucire

(aparat care amplifică lumina imaginii radiografice). I

Semnalul care provine de la camera video este analizat I

şi transformat într-o suită de numere formate din 0 şi 1 )

(codaj binar). Imaginea numerizată astfel poate fi înre- j

gistrată de ordinator şi tratată: este posibil să i se moduleze 1

contrastul, să fie mărită, să fie adnotată şi, mai general

vorbind, să i se îmbunătăţească atât calitatea, cât şi prezentarea.

După scanerul cu radiaţii X, angiografia numeri- i

zată a fost prima aplicaţie a radiologiei numerice.

RADIOMANOMETRIE BILIARĂ PEROPERATORIE.

Examen radiologie asociat cu un studiu al

presiunilor căii biliare principale (canalul coledoc), practicat

în cursul unei intervenţii chirurgicale. I

Examenul radiologie biliar peroperatoriu este indicat în

timpul ablaţiei veziculei biliare, operaţie impusă de o litiază

biliară (formarea de calculi). Acest examen permite să se [

asigure că pe calea biliară principală nu există nici un I

obstacol (calcul sau obstacol funcţional). în anumite indi- I

caţii, el este completat printr-un studiu manometric biliar. I

O sondă dotată cu un aparat de măsurare a presiunilor este I

introdusă atunci în canalul coledoc, accesibil în mod direct, (

urmată de o altă sondă care permite opacifierea acestui |

conduct cu un produs radioopac pentru a putea obţine i

imagini radiologice. I

RADIOPELVIMETRIE. Metodă radiologică ce permite I

măsurarea dimensiunilor bazinului la femeia gravidă. j

INDICAŢII. Radiopelvimetria este indicată atunci când j

există îndoieli în ce priveşte dimensiunile pelvisului I

(bazinului), care trebuie să fie suficient de mare pentru a l

permite trecerea copilului în timpul naşterii, sau când se I

suspectează o anomalie osoasă (anomalie a coloanei ver- I

tebrale, luxaţia şoldului, antecedent de fractură a bazinului). I

Ea mai este practicată atunci când copilul se prezintă cu I

şezutul sau când femeia gravidă a suferit deja o cezariana I

i

r