501 Purpura

Introducerea unui singur ac fin combinat cu un sistem de

schimbare a seringilor permite, la nevoie, diferite operaţii

succesive: prelevarea de lichid cefalorahidian (L.C.R.) apoi

introducerea unui produs de contrast înainte de efectuarea

unei saccoradiculografii. în majoritatea cazurilor, o puncţie

lombară nu este deosebit de dureroasă. Ea este efectuată

de cele mai multe ori sub anestezie în cadrul unei spitalizări

pentru un sindrom meningean sau pentru o afecţiune

degenerativă a sistemului nervos central, de exemplu.

Pacientul va trebui să rămână alungit timp de 24 ore

după intervenţie pentru a evita apariţia durerilor de cap.

PUNGĂ A APELOR. Spaţiu umplut de lichidul amniotic

cuprins între membrana ovulară internă (amnios) şi făt.

Punga apelor joacă un rol capital în protecţia fătului faţă

de traumatismele din timpul sarcinii. în timpul naşterii, sub

presiunea contracţiilor uterine şi a lichidului amniotic, ea

apasă pe colul uterin şi favorizează dilataţia sa.

RUPEREA SPONTANĂ. în general, punga apelor se rupe

atunci când dilataţia colului atinge 2-5 centimetri, dar se

întâmplă ca această rupere să se producă prea devreme, chiar

la începutul travaliului, anunţând astfel iminenţa naşterii.

în cursul travaliului, ruperea membranelor antrenează o

intensificare şi o îndesire a contracţiilor uterine. Această

rupere se manifestă printr-o scurgere lentă de lichid sau

printr-o ţâşnire bruscă. Ea nu este dureroasă. în mod normal,

lichidul este limpede. El este colorat în verde închis, ceea

ce indică prezenţa meconiului, primul scaun al fătului, şi

semnalează o suferinţă fetală care necesită declanşarea

naşterii. O rupere a pungii apelor la femeia gravidă implică

prezentarea fără întârziere la maternitate, deoarece protecţia

fătului este diminuată şi riscurile de infecţie sunt mult mai

mari.

Atunci când ruperea pungii apelor se produce în mod

prematur, adică înainte de 8 luni de sarcină, femeia gravidă

este spitalizată şi supravegheată din cauza posibilelor complicaţii

(infecţii, risc de naştere prematură), necesitând uneori

declanşarea naşterii.

RUPEREA ARTIFICIALĂ. Dacă punga apelor nu este

ruptă spontan atunci când dilataţia colului atinge 5 cm şi

când capul fătului s-a angajat deja, medicul obstetrician sau

moaşa străpung membranele cu o pensă în cursul unei

contracţii.

PUNTE. Proteză destinată să înlocuiască unul sau mai

mulţi dinţi lipsă, fixată pe dinţii naturali învecinaţi cu

sectorul edentat.

Puntea („bridge" în engleză) este fabricată plecând de

la o amprentă a dinţilor, lipită apoi de dinţii sănătoşi adiacenţi,

prin intermediul coroanelor. Puntea poate fi din metal

(aliaj cu aur, de exemplu) sau, mai estetică, din ceramică,

montată pe o armătură metalică (pentru dinţii vizibili).

0 punte care se numeşte „completă" poate cuprinde mai

mult de 12 dinţi pe o singură arcadă.

Rolul unei punţi este de a restabili masticaţia, fonaţia

şi estetica. Atunci când este bine executată, integrarea ei

în gură este perfectă.

PUPILA. Orificiu circular în centrul irisului, care permite,

prin contracţia sau dilatarea sa să dozeze cantitatea de

lumină ce pătrunde în ochi.

FIZIOLOGIE. Reflexul fotomotor corespunde contracţiei

pupilei sub efectul luminii. Reflexul de acomodare-convergenţă-

mioză este contracţia sa în timpul vederii de

aproape. Aceste reacţii reflexe sunt posibile datorită a

doi muşchi: sfincterian şi dilatator ai irisului. Muşchiul

sfincterian al irisului permite contracţia pupilei (mioză)

pentru a micşora cantitatea de lumină care intră în ochi sau

pentru vederea de aproape. Muşchiul dilatator al irisului,

mai puţin activ decât cel sfincterian, permite dilataţia pupilei

(midriază) cu scopul de a face să ajungă mai multă lumină

pe retină atunci când se întunecă sau în cursul vederii de

departe.

PATOLOGIE. Pupila poate fi sediul mai multor anomalii

sau leziuni, afectând pupila însăşi sau variaţiile diametrului

său.

• Anizocoria se traduce printr-o diferenţă de dimensiuni

între cele două pupile, cauzată de o atingere a căilor

nervoase care comandă reflexul fotomotor.

• Anomaliile congenitale ale pupilei se referă la dimensiunile

sale (prea mică), forma sa (neregulată) şi localizarea

(descentrată). De asemenea, irisul poate prezenta un colobom

(fantă sau un segment lipsă).

• Sindromul lui Adie este caracterizat prin existenţa unei

pupile mai mari decât cealaltă şi printr-o contracţie lentă

la lumină şi o dilatare lentă la întuneric. Ea se întâlneşte

mai ales la femeile tinere şi nu are o origine precisă.

PURGATIV. - LAXATIV

PURPURA. Afecţiune caracterizată prin apariţia pe piele

a unor pete roşii provocate de trecerea globulelor roşii în

derm.

Purpura constituie un semn al numeroase afecţiuni. Ea

se deosebeşte de un alt tip de roşeaţă, eritemul, deoarece

ea nu se decolorează la vitropresiune (manevră constând

în apăsarea cu o sticlă de ceas asupra leziunii) şi evoluează

spre o culoare maronie, datorită metabolismului fierului în

piele. După forma şi mărimea petelor se disting peteşiile

(pete foarte mici punctiforme), echimozele (în plăci) şi

vibicele (echimoze lineare).

CAUZE. Purpura poate avea diferite cauze şi mecanisme.

• Purpura plachetara este provocată fie de o trombopatie,

anomalie a funcţionării plachetelor sangvine (trombastenie,

purpura hemoragică ereditară, boala lui Willebrand), fie de

o trombopenie, insuficienţa numărului de plachete din

sânge. O astfel de insuficienţă se observă în două tipuri de

PURPURA FULMINANS 502

circumstanţe: trombopenia „centrală", prin deficit de formare

a plachetelor în măduva osoasă, prin aplazie medulară

(distrugerea măduvei) sau prin invadare canceroasă (leucemie,

miclofibroză, metastaze, boala lui Hodgkin); trombopenia

„periferică", prin distrugerea plachetelor în sânge, prin

dereglare imunitară (după luarea unor medicamente, după

o transfuzie) sau prin infectarea organismului (purpura

infecţioasă).

• Purpura vasculara are drept mecanism general o alterare

a peretelui vaselor. Fragilitatea capilară este banală,

dar cauza sa iniţială nu este cunoscută. Unele cazuri se

observă în cursul împrejurărilor deosebite ca: dormita ocre

a gambelor, cauzată de varice; vascularitele (inflamaţii ale

vaselor) ca purpura reumatoidă a copilului, sau sindromul

lui Schonlcin-Henoch; îmbătrânirea (purpura lui Bateman

pe antebraţe); aplicaţiile prelungite de sau luarea pe o durată

lungă de corticosteroizi; carenţa în vitamina C.

PURPURA FULMINANS. Septicemie fulgerătoare,

cauzată de o infecţie cu meningococ, sau meningococcmic,

afectând îndeosebi sugarii şi copii mici.

Purpura fulminans se traduce printr-o febră ridicată, prin

leziuni cutanate (purpura) necrotice si hemoragice, apoi

printr-o stare de şoc. Tratamentul necesită o spitalizare de

urgenţă; administrarea de antibiotice pe cale venoasă şi

tratamentul stării de şoc.

PURPURA REUMATOIDĂ. - SCHONLEIN-HENOCH

(sindrom al lui).

PUROI. Lichid patologic, seros şi opac, constituit din

globule albe, alterate sau nu, din celule ale ţesuturilor

învecinate supuraţiei şi din bacterii, vii sau moarte.

Puroiul este mai mult sau mai puţin gros şi grunjos. El

este susceptibil să formeze un abces, colecţie de puroi într-o

cavitate sau într-un ţesut.

PURULENT, -A. Care conţine sau produce puroi.

PUSTULA. Leziune cutanată constituită dintr-o ridicare

a epidermului sau a unei zone bine delimitate şi circumscrise,

care conţine un lichid purulent.

Pustulele sunt înconjurate adesea de o zonă inflamatorie;

ele sunt destul de fragile, se excoriază prin scărpinat, formând

atunci mici eroziuni „cu carne vie" şi pot lăsa

cicatrice. Acestea sunt leziuni elementare (leziuni caracteristice

unui anume număr de boli, a căror prezenţă permite

orientarea diagnosticului).

Pustule se mai observă în decursul diferitelor afecţiuni:

psoriazisul pustulos, acneea rozacee, infecţiile cutanate

bacteriene, impetigo, cărbune, vaccină. Alte afecţiuni, în

care pustulele sunt frecvente şi caracteristice, sunt denumite

pustuloze.

PUSTULOZA, Boală cutanată caracterizată prin prezenţa

pustulelor (ridicătură circumscrisă a epidermului ce conţine

un lichid purulent).

Termenul de pustuloza califică trei tipuri de afecţiuni

diferite.

Pustuloza exantematica acută generalizată. Aceasta

este o pustuloza care rezultă în majoritatea cazurilor în urma

luării unor medicamente (penicilină, macrolid, inhibitor

calde) şi uneori după o infecţie virală (virus coxsackie).

S1MPTOME ŞI TRATAMENT. Pustulele dispar, în general,

în mai puţin de două săptămâni fără a lăsa cicatrice. Tratamentul

este cel al simptomclor: antihistaminice în caz de

mâncărimi, antiseptice locale aplicate pe leziuni. Sunt

posibile recidivele.

Pustuloza palmoplantară. Aceasta este o erupţie, pe

palma mâinilor sau pe planta picioarelor, de vezicule

(băşicuţe cu lichid limpede) care se transformă în pustule.

Afecţiunea este cauzată de o dishidroză (un fel de eczemă),

prezenţei unui focar infecţios profund în organism sau unui

psoriazis. Tratamentul este cel al bolii în cauză, asociat cu

administrarea de retinoide şi cu îngrijiri locale (antiseptice,

reductori, corticosteroizi). Pustulele dispar fără a lăsa urme.

Pustuloza varioliformă a lui Kaposi-Juliusberg.

Numită şi pustuloza variecliformă, această pustuloza este

suprainfecţia unei boli de piele, de cele mai multe ori o

dermatită atopică (tip de eczemă care afectează subiecţii

predispuşi la alergii), cu un virus din familia herpesvirusurilor.

Boala, rară, afectează sugarul de la vârsta de 5 luni

până la 20 de luni.

Această pustuloza se traduce printr-o alterare bruscă a

stării generale (febră de 40"C, pierdere a poftei de mâncare,

depresie) şi un puseu al bolii cutanate preexistente. Aceste

semne sunt urmate de o erupţie de pustule mai mult sau

mai puţin hemoragice.

Tratamentul durează cincisprezece zile şi necesită o

spitalizare de urgenţă. El asociază antivirale (aciclovir)în

perfuzie intravenoasă, o reanimare şi îngrijiri locale (dezinfecţia

leziunilor).

Prevenirea constă în a nu pune în contact un sugar

purtător al unei boli cutanate extinse cu o persoană atinsă

de un herpes bucal.

PUVATERAPIE. Metodă de tratament al bolilor cutanate

care asociază administrarea de psoralene (substanţe

care exercită o acţiune fotosensibilizantă) cu expunerea la

radiaţiile ultraviolete. SINONIM: folochimioterapie.

INDICAŢII. Puvatcrapia este indicată mai ales în tratamentul

psoriazisului, dar şi în cel al bolii numită vitiligo,

în care poate contribui la repigmentarea pielii, şi în cel al

altor afecţiuni ca parapsoriazisul, micozisul fungoid sau

mastocitozele. Ea este, de asemenea, utilizată pentru prevenirea

cazurilor de lucită (erupţii declanşate de expunerea

la soare).

RACHIS 506

cauză să se adreseze centrului antirabic cel mai apropiat.

care decide dacă să se facă sau nu o vaccinare anlirabică

(6 doze injectate pe o perioadă de 3 luni), însoţită, în caz

de muşcătură gravă (a feţei) de o seroterapie specifică (ser

antirabic sau imunoglobulinc umane specifice antirabice).

Vaccinul iniţial, obţinut plecând de la măduva spinării de

iepure, era responsabil de complicaţii neurologice serioase;

vaccinul utilizat actualmente este obţinut pe culturi celulare

şi nu antrenează nici o complicaţie nervoasă.

PREVENIRE. Vaccinul antirabic este utilizat in scop preventiv

în profesiunile cu risc: veterinari, agricultori, paznici

forestieri etc. El se administrează în două doze la

interval de o lună cu rapel la 1 an şi la 3 ani după prima

vaccinare. Nu există contraindicaţii ale acestei vaccinări,

chiar şi în timpul sarcinii.

Rabia animală se traduce prin modificări ale comportamentului

obişnuit al animalului: dacă este un animal

domestic, el devine agresiv în mod anormal şi fără motiv;

dacă este un animal sălbatic se îndreaptă spre om în loc să

se îndepărteze. Astfel de modificări comportamentale trebuie

să atragă atenţia, mai ales când sunt însoţite de tulburări

ale mersului şi de hipersalivaţie. Prevenirea rabiei animale

constă în vaccinarea tuturor animalelor domestice, iar cea

a vulpilor devine posibilă mulţumită unui vaccin oral (cocoloaşe

de mâncare cu vaccin răspândite în aria de activitate

a acestor animale). Această prevenire este întărită prin

controlul sanitar veterinar la frontiere, prin izolarea animalelor

muşcate şi prin strângerea animalelor vagabonde.

RACHIS sau RAHIS. Structură osoasă constituită din

33 de vertebre suprapuse, întinzându-se de la baza craniului

la bazin, care înconjoară şi protejează măduva spinării

şi susţine capul şi trunchiul. SINONIM: coloană vertebrala.

STRUCTURĂ ŞI FUNCŢIE. Cele 33 de vertebre sunt compuse

din 7 vertebre cervicale, 12 vertebre dorsale. 5 vertebre

lombare, 5 vertebre sudate ale sacrumului şi din 4 vertebre

sudate ale coccisului.

în fiecare interval dintre două vertebre se află un disc

format din cartilagiu fibros şi dens la periferie şi dintr-un

nucleu central elastic, nucleus pulpu.sus.

Fiecare vertebră prezintă, în spatele corpului său,o cavitate

centrală. Cum vertebrele sunt suprapuse, aceste cavităţi

formează un canal lung, denumit canal rahidian. Acesta

închide în interior măduva spinării, de la care pornesc rădăcinile

nervilor periferici.

PATOLOGIE. Rachisul poate fi afectat de anomalii congenitale,

mecanice sau degenerative, precum leziunile

inflamatorii sau infecţioase.

• Anomaliile congenitale sunt reprezentate prin spina bifida

(defect de închidere a canalului rahidian).

• Deformaţiile rachisului pot să se traducă printr-o lordoză

(curbură accentuată la nivelul vertebrelor cervicale sau

lombare), de o cifoză (curbură accentuată la nivelul vertebrelor

dorsale) sau de o scolioză (deviaţie laterală).

• Infecţiile cele mai frecvente ale rachisului sunt osteomielitele

(infecţii ale osului şi măduvei osoase).

• Inflamaţiile articulaţiilor vertebrale, ca o spondilodiscită

(inflamaţia simultană a unui disc intervertebral şi a vertebrelor

adiacente, adesea de origine infecţioasă), pot antrena

o redoare permanentă sau o deformaţie a coloanei.

• Leziunile ca ruptura musculară, entorsa ligamentară,

luxaţia, hernia discală pot fi provocate de gesturi excesive.

• Degenerescenta rachisului se caracterizează printr-o

artroză a cartilagiului articular. Ea este cauzată de uzură şi

atinge îndeosebi subiecţii peste 60 de ani. Persoanele în

vârstă, femeile după menopauză sunt expuse osteoporozei.

RADIAŢIE IONIZANTĂ. Particulă sau radiaţie energetică

susceptibilă să transmită materiei iradiate energia sa,

să o ionizeze (conferind o încărcătură pozitivă sau negativă

atomilor sau moleculelor care compun această materie) şi

să antreneze uneori o recombinare sau o reacţie chimică.

EFECTE NEDORITE. Acestea pot fi greţurile, vărsăturile,

o stare de anxietate. De asemenea, pot fi întâlnite dermite

ca peteşiile (mici pete hemoragice subcutanate), o cataractă,

leziuni ale măduvei osoase. Diareele sangvinolente,

leziunile tubului digestiv, o atingere a sistemului imunitar,

leziuni ale sistemului nervos, un edem cerebral pot, de

asemenea, să intervină.

Acumularea unor doze de radiaţii ionizante antrenează

şi alte tipuri de leziuni, între care cancerele. Riscul de

transmisie Ia descendenţi a unei anomalii genetice legată

de radiaţiile ionizante ar fi de aproximativ 1% per sievert

(unitatea SI pentru doză) care a afectat unul dintre părinţi.

RĂDIC, -A. Se spune despre o manifestare patologică

provocată de o radioterapie.

RADICAL LIBER. Moleculă prezentă în anumite celule,

care posedă la periferie un electron celibatar (izolat şi care

este eliberat cu uşurinţă).

Radicalii liberi ar fi foarte toxici pentru celule dacă n-ar

exista substanţe destinate să-i neutralizeze.

Teoriile încearcă să explice unele dintre fenomenele de

îmbătrânire şi câteva boli (ateroscleroza) prin acumularea

de radicali liberi în organism.

RADICULALGIE. Durere situată în teritoriul inervat de

către o rădăcină nervoasă. SlNONIM: durere radiculară.

O radiculalgie este provocată, în general, de o compresie

a unei rădăcini, a unui nerv rahidian (legat de măduva spinării)

în apropierea coloanei vertebrale. Această compresie

poate fi consecutivă unei artroze a coloanei vertebrale, unei

hernii discale, unei tumori osoase sau nervoase.

O persoană atinsă de radiculalgie suferă de dureri de

cele mai multe ori acute, de furnicături sau de o anesteziere

a pielii. -> NEVRALGIE, SCIATICĂ.