I Nefritele provocate de o atingere a ţesutului interstiţial

pe cale urinară. Denumite şi nefrite interstiţiale

pe cale ascendentă, sau pielonefrite, ele sunt provocate de

o infecţie sau de o malformaţie a căilor excretorii (calice,

bazinete, uretere, vezică, uretră).

• Pielonefritele acute nu afectează de cele mai multe ori

decât un singur rinichi. De origine bacteriană (provocate,

de exemplu, de o colibaciloză), ele se traduc prin dureri

- lombare vii, însoţite de frisoane şi de febră. Tratamentul

lor se bazează pe administrarea de antibiotice,

î • Pielonefritele cronice pot afecta un singur rinichi sau

1 ambii. Ele sunt consecinţa unor infecţii urinare recidivante,

provocate, în general, de anomaliile congenitale sau dobâni

dite ale căilor excretorii, care favorizează sau stânjenesc

scurgerea urinei. Dacă pielonefrita nu afectează decât un

! singur rinichi, ea nu are consecinţe asupra funcţiei renale.

Dacă ea este bilaterală, antrenează treptat o insuficienţă

1 renală. Tratamentul vizează înainte de toate jugularea infec-

, ţiei şi îngrijirea, adesea chirurgicală, a anomaliei în cauză.

Nefritele provocate de o atingere a ţesutului interstiţial

pe cale sangvină. Ele survin atunci când sângele

î vehiculeză până la rinichi un agent infecţios (septicemie),

toxic (de exemplu, o moleculă medicamentoasă) sau antigenic;

se vorbeşte, în acest ultim caz, de nefropatie interstiţială

imunoalergică. Aceste nefrite afectează întotdeauna

' ambii rinichi.

• Nefritele interstiţiale acute sunt legate de absorbţia unor

toxine sau sunt provocate de reacţii alergice îndeosebi ale

anumitor medicamente. Cu o apariţie bruscă, ele se traduc,

în general, printr-o insuficienţă renală acută. în formele cele

mai severe, trebuie să se recurgă la o epurare a sângelui

1 prin hemodializă aşteptând vindecarea, care survine de cele

i mai multe ori spontan, în câteva zile sau în câteva

' săptămâni.

• Nefritele interstiţiale cronice sunt provocate în principal

de afecţiuni metabolice (hipercalcemie sau hipokaliemie

i cronice, oxaloză) sau de acumularea în rinichi a unor

i substanţe toxice (analgezice, litiu, unele medicamente

anticanceroase ca cisplatina etc). Leziunile pe care le

antrenează sunt ireversibile şi riscă să sfârşesacă printr-o

l insuficienţă renală cronică ce necesită o epurare a sângelui

prin hemodializă pe viaţă, chiar o grefă de rinichi.

NEFROANGIOSCLEROZĂ. Scleroză a arterelor şi

' arteriolelor renale provocată de o hipertensiune arterială.

Nefroangioscleroza este consecinţa unei hipertensiuni

arteriale prost echilibrate. Ea evoluează pe termen lung spre

o insuficienţă renală, necesitând, în cazurile cele mai severe,

o dializă.

NEFROBLASTOM. -> WILMS (tumoră a lui).

NEFROCALCINOZÂ. Prezenţă a unor depozite de

calciu în parenchimul (ţesutul funcţional) renal.

O nefrocalcinoză poate fi consecinţa unei boli renale

ereditare (acidoză tubulară) sau poate fi legată de o creştere

NEFROCARCINOM 418

a nivelului sangvin al calciului, îndeosebi în caz de funcţionare

exagerată a glandelor paratiroide. în majoritatea

cazurilor, această afecţiune este nedureroasă şi nu are decât

puţine consecinţe asupra funcţiei renale.

Nu există un tratament specific al nefrocalcinozei. în

schimb, boala în cauză trebuie întotdeauna să fie îngrijită,

cu scopul de a împiedica extinderea calcificărilor.

NEFROCARCINOM. ->• RINICHIULUI (cancer al).

NEFROEPITELIOM. -* RINICHIUL (cancer al).

NEFROFTIZIE. Boală ereditară care se traduce prin

prezenţa de mici chisturi în medulara (partea profundă) a

rinichiului. SINONIM: boala chistică a medularei.

NEFROGRAMĂ IZOTOPICĂ. Examen destinat explorării

funcţionării renale cu ajutorul unui trasor radioactiv.

Nefrograma izotopică este un examen nedureros. Cu o

durată de câteva ore, el nu necesită o spitalizare. Un trasor

radioactiv (tehneţiu 99, iod 131) este injectat subiectului

pe cale intravenoasă şi se observă eliminarea sa din organism

pe cale renală. Un detector extern, numit gamma-cameră,

permite înregistrarea cantităţii de radioelement care

tranzitează rinichii. Rezultatele sunt materializate sub forma

unei curbe, a cărei analiză permite studierea diferitelor faze

ale funcţionării renale.

NEFROLOGIE. Disciplină medicală care se consacră

studiului rinichilor, al fiziologiei lor şi bolilor lor.

NEFRON. Unitate funcţională elementară a rinichiului.

Fiecare rinichi cuprinde aproximativ 1 milion de nefroni,

situaţi în cortexul (partea de la suprafaţă) şi în medulara

(partea profundă) ţesutului renal.

STRUCTURĂ. Fiecare nefron este constituit din mai multe

segmente anatomice care intervin în formarea urinii.

• Glomerulul conţine un ghemotoc de capilare şi elaborează

urina primară prin filtrarea sângelui.

• Tubul urinifer elaborează urina definitivă plecând de la

urina primară. El se împarte în patru segmente: tubul contort

proximal, ansa lui Henle, tubul contort distal, apoi tubul

(sau canalul) colector, care se deschide la baza micilor calice

(conductori care se varsă în calicele mari, care devarsă urina

în bazinet) într-o zonă numită papila renală.

NEFROPATIE. Orice boală renală.

• Nefropaliile lubulare sunt legate de o atingere a tuburilor

urinifere (necroză tubulară acută).

• Nefropaliile vasculare, ca nefroangioscleroza (scleroza

arteriorelor renale) constituie o atingere a vaselor rinichilor

NEFROPATIE INTERSTITIALĂ. - NEFRITĂ

INTERSTIŢIALA

NEFROPATIE TUBULARĂ. -> TUBULOPATIE.

NEFROSCOPIE. Tehnică de endoscopie care permite

explorarea cavităţilor renale.

NEFROSTOMIE. Drenaj al unui rinichi prin intermediul

unei sonde plasate în bazinet sau în calice, traversând ţesutul

renal şi ieşind la nivelul pielii, în faţa rinichiului.

O nefrostomie permite derivarea, temporară sau definitivă,

a urinei cu scopul de a facilita cicatrizarea căilor

excretorii (rinichi, ureteră) după o intervenţie chirurgicală

sau atunci când pe calea urinară există un obstacol care

împiedică scurgerea urinei spre vezică.

NEFROTOMIE. Incizarea rinichiului practicată pentru

a extrage un calcul.

NEFROZA. Boală ce afectează glomerulii rinichiului,

care se traduce printr-un sindrom nefrotic (scădere a nivelului

sangvin al proteinelor). SINONIME: sindrom lipoidic,

sindrom nefrotic cu leziuni glomerulare minime.

Nu există o cauză cunoscută a nefrozei, care este legată

de o anomalie a peretelui capilarelor glomerulare; peretele

devine permeabil pentru proteine, care pot părăsi sângele

şi pot apărea în mari cantităţi în urină. De aici rezultă un

aflux de apă spre ţesuturile interstiţiale ale organismului,

antrenând apariţia edemelor.

S1MPTOME ŞI SEMNE. Nefroza este frecventă mai ales

la copil. Debutul este, în general, brusc: apariţia de edeme

difuze sub piele sau sub membranele seroase (efuziuni

pleurale, peritoneale sau pericardice). Urinele sunt puţin

abundente, închise la culoare. Ele conţin un nivel ridicat

de proteine, de albumină în particular, în timp ce

concentraţia de proteine din sânge este foarte mică. Nivelul

de lipide (colesterol şi trigliceride) în sânge creşte, pe când

biopsia renală nu pune în evidenţă leziuni semnificative.

TRATAMENT. Acesta constă atât în luarea de corticosteroizi

în doze mari timp de mai multe luni, asociată cu

luarea de diuretice, cât şi într-un regim care limitează

aporturile de sare şi apă, cu scopul de a evita agravarea

edemelor. în general, simptomele dispar în câtva zile sau

în câteva săptămâni, dar micşorarea dozelor de corticosteroizi

trebuie să se facă treptat.

NEISSERIA GONORRHOEAE. Diplococ (bacterie

de formă sferică |coc|, asociată în grupuri de două ca

boabele de cafea) Gram negativ, responsabil de gonoree.

SINONIM: gonococ.

Neisseria gonorrhoeue este un germene patogen

specific omului, transmisibil pe cale sexuală, nedezvoltându-

se decât în atmosferă îmbogăţită în dioxid de carbon.

NEISSERIA MENINGITIDIS. Diplococ (bacteriede

formă sferică [coc|, asociată în grupuri de câte două, ca

r 419 NERV CRANIAN

boabele de cafea) Gram negativ, responsabil de meningita

cerebrospinală şi de meningococemii. SINONIM: meningococ.

NELSON (test al lui). Reacţie de laborator vizând

punerea în evidenţă, în sângele pacienţilor suspecţi de a fi

bolnavi de sifilis, prezenţa anticorpilor specifici Treponemei

pallidum. SINONIM: test de imobilizare a treponemelor

(T.I.T.). în engleză TPI (Treponema Pallidum Immobilization).

NEONATALOGIE. Specialitate medicală care are drept

obiect studiul fătului şi al nou-născutului înainte, în timpul

şi după naştere, până în a 28-a zi de viaţă.

NEOPLAZIE. 1. Ţesut nou format al unei tumori benigne

sau maligne. 2. Tumoră malignă, cancer. SINONIM: neoplasm.

NEOPLAZIE ENDOCRINIANĂ MULTIPLĂ.

Boală ereditară caracterizată print-o funcţionare anormal

de crescută a mai multor glande endocrine afectate de o

hiperplazie (creşterea ţesutului glandular), un adenom sau

un carcinom (tumori, respectiv, benignă şi malignă).

i NEOVAS. Derivaţie vasculară care se formează spontan

ta caz de ocluzie a unei artere.

NERV. Cordon cilindric albicios constituit din fibre

• nervoase.

I Nervii, împreună cu ganglionii nervoşi (mici umflături

I pe traiectul nervilor), constituie sistemul nervos periferic,

I spre deosebire de sistemul nervos central (encefal şi măduva

I spinării).

I STRUCTURA. Nervii sunt formaţi din fibre nervoase para-

9 lele, care sunt ele însele prelungiri (axoni sau dendrite) ale

• celulelor nervoase (neuroni). în afara fibrelor nervoase,

• nervii cuprind celulele lui Schwann, care formează o teacă

I (mielina) în jurul anumitor fibre; un ţesut de protecţie (ţesut

B conjunctiv) înconjoară fasciculele de fibre (perineurium)

B ţi ansamblul nervilor (epineurium).

• RJNCŢIE. într-un nerv coexistă două feluri de fibre: fibrele

• motorii, care conduc informaţiile spre organe şi ţesuturi,

• fi fibrele senzitive, care transportă informaţiile către

• sistemul nervos central.

• Printre fibre, se deosebesc, de altfel, fibrele somatice

• (iparţinând sistemului nervos al vieţii de relaţie, conştient),

•' care inervează muşchii scheletici, pielea şi articulaţiile, şi

• fibrele vegetative (aparţinând sistemului nervos autonom,

• inconştient), care inervează peretele şi muşchii viscerelor

I şi glandelor

• ii După partea sistemului nervos central de care sunt ei

• legaţi, se deosebesc nervii rahidieni (legaţi de măduva

B Spinării) şi nervii cranieni (legaţi de encefal).

M PATOLOGIE. Nervii pot fi lezaţi în cursul diferitelor cir-

•j Mmstanţe:

— nevrită (atingere inflamatorie, toxică sau infecţioasă);

— compresie (cea a nervului median în canalul carpian

al încheieturii mâinii, de exemplu);

— tumoră (nevrom, neurinom);

— traumatism (adesea prin secţionarea cu o armă albă

sau cu un glonte).

NERV CRANIAN. Nerv legat de encefal.

Există 12 perechi de nervi cranieni, numerotaţi de la I

la XII. Nervii cranieni se fixează la partea inferioară a

encefalului situată în josul şi în faţa creierului mic, cu

excepţia nervului oflactiv şi nervului optic, legaţi de partea

superioară a encefalului. Teritoriul lor cuprinde capul şi o

parte din gât, unde se efectuează legătura cu nervii rahidieni.

Constituţia internă, principiile de funcţionare şi criteriile

de clasificare sunt aceleaşi ca şi pentru alţi nervi. Fibrele

unui nerv cranian au punctul lor de plecare sau de sosire

într-un nucleu al substanţei cenuşii, mic centru de comandă

situat în profunzimea encefalului.

Nervul auditiv (VIII). Acest nerv senzitiv, responsabil de

auz şi de echilibru, mai este denumit şi „nerv cohleovestibular".

Nervul auditiv este format din doi nervi care merg

alăturat unul de altul, nervul cohlear şi nervul vestibular.

FUNCŢIE. Nervul cohlear transmite encefalului sunetele

percepute de ureche. Nervul vestibular conduce informaţiile

destinate menţinerii echilibrului.

Nervul facial (VII). Nervul facial se împarte în mai multe

ramuri spre faţă, spre gât, spre glandele salivare şi spre

urechea externă. Acest nerv este în acelaşi timp şi senzitiv

şi motor, şi are un câmp de acţiune foarte întins.

FUNCŢIE. Fibrele sale motorii controlează muşchii frunţii,

feţei şi gâtului, şi permit închiderea ochilor şi a gurii. Fibrele

senzoriale transmit senzaţiile simţului gustativ pentru cele

două treimi anterioare ale limbii, asigurând secreţia de

lacrimi şi a unei părţi din salivă. Fibrele sale senzitive

inervează pielea pavilionului urechii şi timpanul.

Nervul glosofaringean (IX). Acest nerv este în acelaşi

timp senzitiv şi motor, şi face parte din bulbul rahidian,

mergând până la limbă, glanda parotidă şi faringe.

Fibrele senzitive asigură simţul gustativ pentru treimea

posterioară a limbii şi sensibilitatea faringelui. Fibrele sale

motorii comandă unii muşchi ai faringelui şi secreţia unei

părţi a salivei de către glanda parotidă.

Nervul mare hipogiotic (XII). Acest nerv motor pleacă

din bulbul rahidian şi merge până la baza limbii, ale cărei

mişcări le controlează.

Paralizia acestui nerv provoacă alterarea motricitatii unei

jumătăţi de limbă; ea este foarte rară şi adesea consecutivă

unui accident vascular cerebral.

NERV RAHIDIAN 420

Nervul motor ocular comun (III). Acest nerv motor

inervează unii muşchi ai ochiului precum muşchiul ridicător

al ploapei şi muşchii contracţiei pupilei.

Nervul motor ocular extern (VI). Acest nerv motor ia

naştere din trunchiul cerebral şi se îndreaptă spre muşchiul

drept extern al ochiului care permite mişcarea ochiului spre

exterior.

Nervul Olfactiv (I). Acest nerv senzitiv merge de la creier

la fosele nazale. El este responsabil de simţul mirosului

Nervul optic (II). Acest nerv senzitiv aduce la creier

informaţiile vizuale ale retinei.

STRUCTURĂ. Nervul optic ia naştere în papilă (mic disc

proeminent situat pe retină), unde multiple fibre nervoase

se adună şi pleacă din orbita osoasă printr-un canal. Nervul

astfel format îşi continuă traiectul în cavitatea craniană, apoi

întâlneşte cel de al doilea nerv optic (provenind de la cel

de al doilea ochi) la înălţimea chiasmei optice, unde fibrele

lor se încrucişează parţial.

Nervul patetic (IV). Acest nerv motor porneşte din

mezencefal (parte a trunchiului cerebral) şi ajunge în interiorul

orbitei.

El controlează muşchiul mare oblic, cel care asigură

rotaţia ochiului în jos şi spre interior.

Nervul pneumogastric (X). Nervul pneumogastic, sau

nervul vag, este cel mai lung dintre nervii cranieni. El

porneşte din bulbul rahidian (parte a trunchiului cerebral)

şi inervează, prin fibrele sale voluntare, o parte a vălului

palatin şi faringele, şi, prin fibrele sale vegetative, traheea,

plămânii, esofagul, inima, ficatul şi o mare parte a aparatului

digestiv.

Este nervul principal al părţii parasimpatice a sistemului

nervos vegetativ care comandă viscerele.

FUNCŢIE. Acest nerv, concomitent senzitiv şi motor, este

capabil să elibereze acetilcolină, care provoacă o contracţie

a bronhiilor sau o încetinire a bătăilor inimii. El poate, de

asemenea, să crească secreţiile gastrice şi pancreatice, poate

acţiona asupra veziculei biliare, poate controla variaţiile

vocii, poate interveni în deglutiţie (el asigură în parte

motricitatea faringelui şi a vălului palatin), în tuse, în strănut

şi în peristaltism (mişcările organelor cavitare, în particular

cele ale intestinului).

Nervul spinal (XI). Acest nerv motor are două rădăcini,

una în encefal, cealaltă în măduva spinării.

El inervează, pentru partea sa craniană, muşchii vălului

palatin şi ai laringelui (nervul laringean) şi, pentru partea

sa spinală, muşchii scheletului: muşchiul sternocleidomastoidian

(de o parte şi alta a gâtului) şi trapezul (în spatele

gâtului şi al umărului), care iau parte la mişcările capului

şi gâtului.

Nervul trigemen (V). Acest nerv motor este şi senzitiv

şi se ramifică în trei ramuri distincte: nervul oftalmic, nervul

maxilar superior şi nervul maxilar inferior.

FUNCŢIE. Ca nerv motor, el controlează muşchii masticaţiei

şi administrează producţia de salivă şi de lacrimi. Ca

nerv senzitiv, el asigură sensibilitatea pentru aproape întreaga

piele a feţei şi capului, a dinţilor, a cavităţii bucale, a

pleoapei superioare, a sinusurilor şi a celor două treimi

anterioare ale limbii.

PATOLOGIE. în cursul nevralgiei faciale, se observă crize

foarte scurte şi foarte intense de dureri care iradiază în

regiunea acestui nerv.

NERV RAHIDIAN. Nerv legat de măduva spinării.

Există 31 perechi de nervi rahidieni: 8 perechi de nervi

cervicali, 12 perechi de nervi dorsali, sau toracici, 5 perechi

de nervi lombari, 5 perechi de nervi sacrali şi o pereche de

nervi coccigieni.

FUNCŢIE. Nervii rahidieni sunt micşti: rădăcina lorposterioară

este senzitivă şi poartă ganglionul spinal, rădăcina

lor anterioară find motorie. Fibrele lor senzitive transmit

informaţiile receptorilor senzitivi ai pielii şi muşchilor spre

măduva spinării, în timp ce fibrele lor motorii transmit

semnalele măduvei spinării spre muşchi şi glande.

PATOLOGIE. O leziune a unui disc intervertebral (structură

anatomică ce este constituită din ţesut cartilaginos,

reunind vertebrele şi jucând un rol de amortizor între ele)

poate comprima o rădăcină a unui nerv rahidian şi poate

provoca dureri vii. Un traumatism al unui nerv rahidian

poate genera o pierdere a sensibilităţii şi a motricitatii unei

părţi a corpului. O leziune a unui nerv rahidian, o degenerescentă,

o infecţie, un diabet, o carenţă în vitamine sau o

intoxicaţie constituie sursă de dureri, de înţepenire sau de

contracturi.

NERVUL SCIATIC. Nervul sciatic este principalul nerv

al membrului inferior. El controlează articulaţia şoldului,

a genunchiului şi a gleznei, precum şi numeroşi muşchi

(îndeosebi muşchii posteriori ai coapsei şi totalitatea muşchilor

gambei şi ai piciorului) şi cea mai mare parte a pielii

coapsei, gambei şi piciorului.

STRUCTURĂ. Acest nerv este cel mai lung şi cel mai

voluminos din corpul omenesc. El ia naştere din plexul

sacral, în principal din cea de a 5-a rădăcină lombară (L5)

şi din prima rădăcină sacrală (S1), şi se îndreaptă spre fesă;

după ce a traversat regiunea posterioară a coapsei, el se

împarte la nivelul genunchiului (regiunea poplitee) în două

ramuri care se ramifică până la picior.

PATOLOGIE. Atingerea cea mai frecventă a nervului

sciatic este sciatica, durere care iradiază, în principal, în fesă

şi în coapsă, uneori şi în gambă şi în picior. O luxaţie a

r