I copilului.

B NARCOANALIZĂ. Metoda de investigare a psihismului

• tvcursul căreia subiectul este pus într-o stare de semisomn.

• NARCOLEPSIE. Orice tulburare patologică ce se carac-

• terizează printr-o necesitate subită de somn în timpul zilei.

• -' Adormirea survine nu în urma vreunei oboseli deosebite;

K fe timpul accesului subiectul se poate trezi uşor. Această

K tui poate dura de la câteva secunde la mai mult de o oră.

Stimulentele, antidepresoarele şi siestele regulate constituie

baza tratamentului.

NARCOTIC. Substanţă chimică, medicamentoasă sau nu,

caracterizată prin efectele sale asupra sistemului nervos.

SINONIM: stupefiant.

Narcoticele provoacă o aţipire, o relaxare a muşchilor

şi o diminuare a sensibilităţii putând merge până la anestezie.

Printre narcoticele care sunt medicamente, se găsesc,

în principal, analgezicele (împotriva durerii) centrale pe bază

de morfină sau de derivaţi ai acesteia, unele hipnotice (care

favorizează somnul) şi unele anxiolitice (care liniştesc

anxietatea). Narcoticele, medicamentoase sau nu, sunt supuse

legislaţiei privind stupefiantele, deoarece ele sunt susceptibile

să antreneze o farmacodependenţă (toxicomanie).

NAS. Organ care formează o proeminenţă pe treimea

medie a înălţimii feţei, ce constituie partea iniţială a căilor

respiratorii.

Nasul este compus din os şi din cartilagii, care constituie

scheletul lui. El conţine partea anterioară a foselor

nazale, care se deschid înspre înainte prin nări.

FUNCŢIONARE. Nasul este organ al respiraţiei. Aerul

inspirat intră prin fosele nazale, care îl umidifică, îl încălzesc

şi îl purifică mulţumită mucusului şi cililor care reţin

impurităţile.

Nasul este, de asemenea, organ al simţului mirosului.

PATOLOGIE. Prin forma sa proeminentă, nasul constituie

subiect al traumatismelor (inclusiv fracturi), sursă de dureri

şi deformaţii, care se tratează chirurgical. Septoplastiile

corectează deviaţiile septului nazal.

Copiii, mai ales cei între 2 şi 4 ani, îşi introduc în nas

uneori corpuri străine. Orice corp străin introdus în fosele

nazale trebuie scos, uneori sub anestezie generală, având

în vedere riscurile de inhalare şi deci de obstrucţie bronşică.

NAŞTERE. 1. „Expulzia sau extracţia completă din

corpul mamei, independent de durata gestaţiei, a unui produs

de concepţie care, după această separare, respiră sau

manifestă oricare alt semn de viaţă ca bătaia inimii, pulsaţia

cordonului ombilical sau contracţia efectivă a unui muşchi

supus acţiunii voinţei, fie că a fost sau nu tăiat cordonul

NAŞTERE 414

ombilical şi fie că placenta a rămas sau nu ataşată", după

definiţia dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

2. Totalitate a fenomenelor mecanice şi fiziologice care duc

la expulzia fătului şi anexelor sale în afara căilor materne.

Naşterea normală (la termen) are loc între a 38-a şi a

42-a săptămână de amenoree (oprirea fluxului menstrual).

Ea este considerată drept prematură atunci când se produce

între a 28-a şi a 37-a săptămână de amenoree. Naşterea este

spontană atunci când se declanşează de la sine; ca este

provocată atunci când este consecutivă unei intervenţii

exterioare; se numeşte naturală atunci când doar fiziologia

intră în joc şi artificială când necesită o intervenţie medicală.

Parcursul fătului. Fătul realizează un parcurs natural în

timpul naşterii şi trece, în cele mai multe cazuri, cu capul

înainte prin bazinul osos, vagin şi pcrineu. Sub efectul

contracţiilor, colul uterin se şterge, adică se scurtează, apoi

se dilată progresiv până când atinge un diametru de

10 centimetri. Fătul se angajează în bazinul osos, constituit

din oasele legate unele de altele, care nu se pot îndepărta

unele de altele decât în mică măsură. Fătul trebuie să-şi

plece capul, sprijinindu-şi bărbia în piept cu scopul de a

se putea angaja.

Contracţiile permit depăşirea planşeului perincal care

limitează vaginul şi apariţia capului fătului la nivelul vulvei.

Prezentata fătului. în aproape toate cazurile, fătul se află

în poziţie longitudinală; el se prezintă atunci de cele mai

multe ori cu capul şi uneori cu şezutul. Mai există şi o

prezentaţie transversală (cu umărul), mult mai rară.

• Prezentabile cu capul, sau cefalice, le grupează pe cele

cu vârful capului (flectarea capului fătului), cu fruntea

(frontale, eu deflexie uşoară) şi cu faţa (faciale, cu deflexie

totală), ultimele două tipuri de prezentaţie necesitând adesea

o cezariană. Faţa copilului mai poate să fie îndreptată spre

pubisul mamei (prezentaţie posterioară) sau către sacrum

(prezentaţie anterioară).

• Prezenlatiile cu şezutul, sau pelviene, cuprind ceea ce se

numeşte prezentaţia pelviană completă (membrele inferioare

strânse) şi prezentaţia pelviană decomplctă (membrele

inferioare întinse în faţa abdomenului). Prezentaţiile cu

şezutul necesită realizarea unui examen radiologie al bazinului

şi a unei confruntări a măsurătorilor acestuia cu

dimensiunile copilului pentru a putea autoriza o naştere pe

căi naturale.

• Prezentaţiile transversale necesită o cezariană.

• Diferitele faze ale naşterii trec prin mai multe etape clinice.

PRIMELE SEMNE. Primele simptome sunt pierderea dopului

de mucus care obstruează colul uterin, pierderea apelor

şi contracţiile uterine.

• Pierderea dopului mucos se manifestă prin eliminarea

unor glere sangvinolente; ea este datorată primelor modificări

ale colului utrein şi dovedeşte faptul că organismul

mamei se pregăteşte pentru naştere. Dar aceste pierderi-au

loc de cele mai multe ori înainte de începerea travaliului.

chiar cu mai multe zile înaintea începerii primelor

contracţii.

• Pierderea apelor (ruptura membranelor care antrenează

o scurgere de lichid amniotic) este spontană, imprevizibilă

şi nedureroasă. Pierderea poate fi abundentă sau doar zemuindă,

dar ea determină oricum plecarea spre maternitate,

în fapt, copilul nu mai este tot atât de bine protejat ca mai

înainte, în particular împotriva infecţiilor, ceea ce impune

o supraveghere deosebită. Travaliul poate să se declanşeze

chiar după ruperea pungii apelor sau mai poate întârzia un

număr de ore sau chiar de zile.

• Contracţiile uterine, din ce în ce mai apropiate în timp,

mai regulate şi mai intense, dau impresia că pântecul a

„luat-o razna". Ele sunt mai mult sau mai puţin intense şi

dureroase, dar nu se mai opresc până la naşterea copilului.

Ca regulă generală, ritmul contracţiilor se accelerează treptat

(la 20, la 15, la 10, la 5 minute), dar se întâmplă ea ele să

se producă dintr-odată la fiecare 5 minute. Atunci când

contracţiile sunt distanţate la 20 până la 5 minute, este timpul

de plecare spre maternitate.

TRAVALIUL. în structura spitalicească, travaliul, adică

desfăşurarea naşterii propriu-zisc, este adesea dirijat de

echipa medicală.

Naşterea normală se desfăşoară în trei faze: dilataţie,

expulzie, delivrenţă. Pe toată durata acestui travaliu, monitorizarea

cordului fătului permite supravegherea ritmului

cardiac fetal (R.C.F.), prin tocografie (înregistrarea grafică

continuă a variaţiilor contracţiilor utreine). O amnioscopie

şi o prelevare de sânge de pe pielea capului fătului permit

studiul pH-ului fetal şi al lactaţilor care, la rândul lor, pot

da informaţii cu privire la starea de sănătate a fătului în

timpul travaliului.

• Dilalalia esta faza în timpul căreia colul uterin se înmoaie,

se micşorează şi se şterge sub efectul contracţiilor. El se

dilată apoi la fiecare contracţie până la o deschidere de

aproximativ 10 centimetri diametru. Acest stadiu durează

adesea mai multe ore, mai ales la prima naştere.

• Expulzia este faza în timpul căreia apare copilul, provocându-

i mamei nevoia de a împinge contractând muşchii

diafragmului şi ai abdomenului; pentru o bună desfăşurare

a naşterii, mama trebuie să nu încerce să împingă decât în

cursul contracţiilor. Dacă punga apelor este încă intactă,

ea poate fi ruptă artificial sau se rupe spontan. Perineul se

întinde treptat şi apare capul copilului.

în momentul expulziei.o mică intervenţie (episiotomia)

este practicată din ce în ce mai mult; e vorba de a inciza

perineul atunci când el este întins de către capul fetal, pentru

a preveni rupturile complete ale perineului şi supraîntinderile

periculoase (riscurile unor prolapsuri genitale), pentru

a permite grăbirea ieşirii capului fătului şi pentru a-1 proteja.

Aceasta este o intervenţie benignă şi puţin dureroasă, care

se cicatrizează foarte bine.

• Delivrenta este faza în timpul căreia placenta şi membranele

sunt dezlipite şi expulzate prin noi contracţii, la 5

până la 30 minute de la expulzia fătului.

r 415 NAŞTERE

Ce este un „baby blues"?

După o primă naştere, mama poate resimţi o oarecare

stare de melancolie, în care se succed momentele de

descurajare, de plictiseală, porniri de plâns incontrolabile

şi momente de mare bucurie. Această stare de emotivitate

extremă este o realitate căreia îi scapă puţine tinere mame,

dar ale cărei intensitate şi durată sunt foarte variabile de

la o mamă la alta.

Baby bluesul, denumit şi depresiune a post-partumului,

poate să se explice prin căderea hormonală care se

produce la sfârşitul sarcinii, comparabilă cu cea care

afectează starea de spirit a unor femei înainte de fluxul

menstrual. Dar această fragilitate este, de asemenea,

legată de perturbaţia pe care o produce sosirea pe lume

a unui copil, de neliniştea provocată de impresia neclară

de a nu putea face faţă noului ei rol. Anturajul medical

şi familial trebuie să susţină tânăra mamă.

Delivrenţă poate fi uşurată printr-un act medical sau prin

perfuzarea unui medicament. După delivrenţă, eventualele

rupturi ale vaginului şi inciziile practicate (episiotomiilc)

sunt curăţate şi suturate. Membranele, placenta şi cordonul

sunt examinate cu atenţie de către moaşă care verifică dacă

acestea sunt întregi. Dacă există vreo îndoială, este necesară

o revizie uterină: medicul introduce mâna înmănuşată

în uter şi îi examinează pereţii.

Complicaţiile naşterii. Unele naşteri se anunţă dificile

şi necesită recurgerea la forceps, la ventuză sau la operaţia

cezariană.

• Forcepsul, un fel de pensă cu două braţe în formă de

lingură, este utilizat de către obstetrician pentru a ghida

trecerea capului fătului cu scopul de a-i uşura ieşirea. El

este plasat de o parte şi de alta a capului fătului la nivelul

tâmplelor. Forcepsul depărtează pereţii vaginali în faţa

capului şi îi uşurează astfel trecerea. Mai multe împrejurări

determină folosirea forcepsului: mama este prea obosită sau

incapabilă să împingă pentru a expulza fătul — poate exista,

de asemenea, o contraindicaţie la eforturile expulziei, ca,

de exemplu, o boală de inimă; capul copilului nu înaintează

în pofida eforturilor de împingere; este decelată o suferinţă

fetală în cursul naşterii din diferite motive (compresia

cordonului care antrenează o încetinire a ritmului cardiac,

de exemplu). Forcepsul poate, de asemenea, să fie utilizat

pentru a uşura ieşirea capului în caz de prezentaţie pelviană.

• Ventuza înlocuieşte uneori forcepsul. Ea este plasată pe

vârful craniului copilului, în momentul dilataţiei complete

a colului. Este creat un vid de aer pentru a uşura aderenţa

ventuzei, iar capul este atunci ghidat spre exterior.

• Cezariana este o intervenţie chirurgicală care constă în

incizarea abdomenului şi a utreului pentru a extrage copilul.

Numeroşi factori materni şi fetali determină alegerea cezarienei:

uneori, ea este programată de la începutul sarcinii,

în cazul unor anomalii osoase sau al unor fragilităţi uterine

(provocate de cezarienele anterioare); alteori, ea se impune

în cazul prezentaţiei pelviene când nu sunt reunite toate

condiţiile favorabile; alterori ea este decisă în cursul naşterii

în caz de suferinţă fetală, de oprire a dilataţiei colului, de

proastă orientare a copilului (poziţie transversală).

Traumatismele naşterii. Acestea sunt leziuni provocate

asupra copilului de însăşi naştere.

în caz de naştere naturală, traumatismele sunt minore.

Utilizarea forcepsului sau a ventuzei provoacă bose uneori

foarte marcate (cefalhematoame), dar care dispar în câteva

zile. Precauţiile luate în cursul naşterii copiilor prematuri,

naşterile cu prezentaţie pelviană sau de copii prea mari

permit evitarea trumatismclor care ar putea fi mai serioase.

Leziuni cerebrale ale fătului (infirmitate motorie cerebrală,

arieraţie mintală, epilepsie) pot, de asemenea, să rezulte din

starea de sănătate a mamei (tabagism, alcoolism etc).

Starea pOSt-partum. Starea post-partum sau lehuzia

durează înjur de 6 săptămâni după naştere, până la revenirea

fluxului menstrual. în caz de alăptare, revenirea fluxului

menstrual este decalată şi intervine după oprirea alăptării.

Organismul îşi regăseşte puţin câte puţin echilibrul său

anterior, uterul se retracta (involuţie uterină) şi îşi reia

volumul său iniţial după două luni. Involuţia uterină este

însoţită în primele zile de dureri numite colici. Scurgerea

vulvară (lohii), mai întâi de sânge apoi seroasă, durează

aproximativ două săptămâni până la a înceta; o „mică"

reîntoarcere a naşterii are uneori loc în cea de-a douăsprezecea

zi (scurgere de sânge mai abundentă).

Pregătirile pentru naştere

Femeilor le sunt propuse mai multe metode pentru a trece

prin perioada de sarcină şi prin naştere, în mod activ şi

destinse psihic.

Pregătirea „naşterii fără dureri" (psihoprofilaxia

obstetricală), pregătirea clasică, constă în învăţarea

teoretică a unor noţiuni privind anatomia şi fiziologia

sarcinii şi naşterii şi a unor exerciţii fizice (respiraţie,

mlădiere musculară şi relaxare corespunzând diferitelor

faze ale naşterii). Şedinţele de pregătire sunt propuse

adesea în ultimele săptămâni de sarcină într-un mediu

spitalicesc sau într-o clinică.

Sofrologia este o tehnică de relaxare care se practică

într-o stare de conştientă apropiată de hipnoză. Ea cere

un antrenament mintal zilnic.

Pregătirea prin yoga utilizează unele tehnici yoga,

precum metodele sale de respiraţie şi de relaxare.

Haptonomia utilizează simţul tactil cu scopul de a

stabili o comunicare precoce între părinţii viitorului copil

începând din luna a patra de sarcină. Această abordare

dezvoltă ataşamentul între părinţi şi copil.

Moaşele pot sfătui şi orienta femeile doritoare să

profite de aceste metode.

NAŞTERE FALSĂ 416

îngrijirile de acordat mamei sunt importante în mod

deosebit după o episiotomie sau o cezariană. Riscurile

complicaţiilor specifice acestei perioade justifică o

supraveghere serioasă: flebită (formarea unui cheag venos),

endometrită (leziune inflamatorie a corpului uterin) sau

complicaţii legate de alăptare (abces al sânului, de

exemplu). O gimnastică reeducativă completează îngrijirile

şi favorizează întoarcerea la echilibrul corporal anterior.

Reluarea activităţii sexuale este posibilă de îndată ce s-a

petrecut cicatrizarea episiotomiei, atunci când aceasta a fost

practicată, iar dacă nu s-a practicat această mică intervenţie

chirurgicală, atunci când doreşte femeia. Totuşi, o contracepţie

este necesară după naştere, în măsura în care o ovulaţie

este posibilă în timpul perioadei post-partum. -» CEZARIANĂ.

NAŞTERE FALSĂ. - AVORT

NAŞTERE PREMATURĂ. Naştere care are loc între

a 29-a şi a 38-a săptămână de amenoree.

O naştere prematură poate surveni spontan sau poate fi

provocată printr-o decizie medicală. Cauzele sunt multiple

şi pot să se conjuge: ruperea pungii care conţine lichidul

amniotic, anomalia uterului matern, hemoragia, infecţia

bacteriană sau virală, multiparitatea (mama a avut deja unul

sau mai mulţi copii), sarcina multiplă (gemeni sau tripleţi),

hidramniosul (exces de lichid amniotic). în plus, un context

socioeconomic defavorabil sau condiţii de muncă stresante

(oboseală, drumuri lungi) creşte riscul unei naşteri premature

spontane. Decizia medicală de naştere prematură

este luată, între altele, în caz de patologie gravă privind

mama sau fătul. Incompatibilitatea Rhesus între mamă şi

făt poate, de asemenea, să influenţeze asupra deciziei medicale

de a scurta durata unei sarcini. în acest caz, naşterea

prematură se face prin declanşarea artificială a travaliului

sau prin practicarea unei cezariene.

NATALITATE. Raport dintre numărul de copii născuţi

vii şi efectivul populaţiei dintr-un loc dat şi în timpul unei

perioade determinate.

NATREMIE. Nivel al sodiului în plasma sangvină.

Natremia reflectă starea de hidratare globală a unui

subiect: hidratarea extracelulară (plasmatică îndeosebi) şi

intracelulară. -> HlPERNATREMIE, HlPONATREMIE.

NATUROPATIE. Totalitate a practicilor care vizează

ajutarea organismului să se vindece de la sine prin mijloace

exclusiv naturale.

Naturopatia se bazează pe o teorie după care forţa vitală

a organismului permite acestuia să se apere şi să se vindece

spontan. Ea constă deci în întărirea reacţiilor de apărare ale

organismului prin diferite măsuri de igienă (dietetică, post,

dezvoltarea musculaturii prin exerciţii fizice, relaxare,

masaje, termalism, talazoterapie etc), ajutate doar de agenţi

naturali (plante, ape, soare, aer curat etc), un tratament

medical nefiind necesar decât în caz de urgenţă. Un

naturopat poate recomanda astfel unui pacient să consume

mai mult salate şi fructe proaspete, mai puţină cafea sau ceai.

NAZALIZARE. Modificare a vocii prin obţinerea unei

rezonanţe exagerate în producerea sunetelor.

Se disting două feluri de nazalizare: rinolalia închisă şi

rinolalia deschisă.

• Rinolalia închisă este provocată de suprimarea permeabilităţii

nazale. Ea se observă atunci când fosele nazale sunt

astupate. Această obstrucţie este consecutivă unei inflamaţii

sau unei tumori.

• Rinolalia deschisa este provocată de exagerarea permeabilităţii

nazale. Ea se observă, în principal, în cursul paraliziilor

vălului palatin, consecutive unor afecţiuni neurologice

(accident vascular cerebral), unor traumatisme (perforarea

boitei sau vălului palatin) sau unor tumori ale capului sau

gâtului.

NĂSCUT-MORT. Se spune despre un copil viabil

expulzat mort pe căile genitale materne.

Un făt este considerat născut-mort atunci când moartea

a survenit fie în timpul sarcinii, după 180 zile de gestaţie,

fie în timpul travaliului. Cauzele acestor decese sunt diverse:

ele pot fi materne (hipertensiune arterială, diabet, boală

infecţioasă, traumatism, hematom retroplacentar, hemoragie)

sau ovulare (tumoră placentară, termen depăşit, nod

al cordonului ombilical, transfuzie fetomaternă, malformaţie

fetală gravă).

NEBULIZARE. Administrare a unui medicament lichid

prin pulverizări nazale sau bucale.

Nebulizările sunt indicate în cursul unor boli respiratorii

cronice: astm, mucoviscidioză, bronşiectazie (dilatare a

bronhiilor). Medicamentele (antibioticele, de exemplu) sunt

atunci administrate cu ajutorul unui aparat, numit nebulizator,

fie pneumatic, fie cu ultrasunete. Nebulizatoarele

pulverizează produsul (nebulizatul) prin intermediul unei

măşti pe care subiectul şi-o aplică pe faţă. în timpul

nebulizării, respiraţia pacientului trebuie să fie amplă, cu

scopul ca cea mai mare cantitate posibilă de produs să poată

fi depusă în căile sale respiratorii.

NEBUNIE. Dereglare a spiritului.

Pe măsura apariţiei clasificărilor medicale, termenul a

fost treptat înlocuit cu expresiile alienare mintală, apoi cu

psihoză. Utilizarea sa este de acum înainte fără valoarea

ştiinţifică.

NECROBIOZĂ LIPOIDICĂ. Boală cutanată carac

terizată prin apariţia de plăci pe gambe. SINONIM: boală a

lui Oppenheim-Urbach.

Rară, necrobioza lipoidică se observă mai ales la bolnavii

atinşi de diabet. Plăcile sunt ovale şi apar pe partea

internă a gambelor. în unele cazuri, leziunile sunt ulcerate

şi se întind pe spatele picioarelor, gleznelor sau ale membrelor

superioare. Evoluţia necrobiozei lipoidice este

417 NEFROCALCINOZÂ

cronică. Unele forme localizate sau ulcerate sunt tratate prin

ablaţia chirurgicală urmată de grefă.

NECROLIZĂ EPIDERMICĂ ACUTĂ. • LYELL

(sindrom al lui).

NECROZĂ. Moarte a unei celule sau a unui ţesut organic.

DIFERITE TIPURI DE NECROZĂ. Se deosebesc cauze

diferite de necroză.

• Necroza ischemică, zisă de coagulare, caracterizată

printr-o oprire a circulaţiei sangvine, se observă în cursul

infarctelor şi arsurilor.

• Necroza cazeoasa, caracteristică tuberculozei, formează

o materie grunjoasă, albă sau cenuşie.

UNecroza de lichefiere, obţinuită în infecţii, se traduce prin

formare de puroi.

• Necroza fibrinoidd este vizibilă în pereţii vaselor în cursul

bolilor ca lupusul eritematos diseminat şi periarterita

nodoasă.

NEFRECTOMIE. Ablaţie chirurgicală parţială sau totală

a unui rinichi sau a ambilor rinichi.

DIFERITE TIPURI DE NEFRECTOMIE

• Nefrectomia bilaterală, sau binefrectomia, nu este

practicată decât în mod excepţional, atunci când ambii

rinichi sunt distruşi şi pot constitui sursă de complicaţii sau

în caz de tumoră malignă.

• Nefrectomia parţială este ablaţia unei părţi a parenchimului

renal şi a căii excretorii (calice), corespunzătoare.

Această intervenţie este indicată în caz de tumoră a

rinichiului (atunci când aceasta este benignă, de dimensiuni

mici etc.) sau de infecţie renală localizată (provocată de

calculi, de o tuberculoză).

MNefrectomia totală simpla este ablaţia totală a rinichiului,

a capsulei fibroase care o înconjoară şi a părţii înalte a

ureterei, respectând loja renală. Ea se practică pe un rinichi

distrus (prin pielonefrită, de exemplu) sau inutil din punct

de vedere funcţional.

Atunci când celălalt rinichi este sănătos, ablaţia totală

sau parţială a unui rinichi nu are nici o consecinţă asupra

funcţiei renale globale a pacientului. Nefrectomia bilaterală

antrenează în schimb o insuficienţă renală terminală,

necesitând o epurare extrarenală (dializă, hemodializă) pe

viaţă sau o grefă de rinichi.

NEFRETIC, -Ă. Care se referă la rinichi.

NEFRITĂ. 1. Boală inflamatorie a unui rinichi sau a

ambilor rinichi. 2. Orice boală renală. SINONIM: nefropatie.

NEFRITĂ INTERSTIŢIALĂ. Boală caracterizată

printr-o atingere a ţesutului renal interstiţial (ţesutul de

susţinere a nefronilor). SINONIM: nefropatie interstitială.