401 Minamata

PERSPECTIVE. Alte indicaţii ar putea apărea în viitor, în

particular declanşarea travaliului la termen, contracepţia de

a doua zi, întreruperile terapeutice ale sarcinii.

MIGRENĂ. Boală caracterizată prin accese repetitive de

dureri de cap.

CAUZE. Migrena, foarte frecventă,este de cauză necunoscută.

Durerile sunt provocate probabil de o dilataţie a

arterelor cerebrale; în plus, există sigur un factor ereditar,

deoarece se observă adeseori mai multe cazuri de migrenă

într-o aceeaşi familie. Crizele sunt declanşate de către diferiţi

factori, dar adesea acelaşi pentru un acelaşi bolnav: stresul,

sau din contra destinderea fizică, imobilizarea la pat, postul,

lipsa sau excesul de somn, zgomotul sau un miros, apropierea

fluxului menstrual la femei. Sarcina şi luarea de pilule

contraceptive pot creşte sau diminua frecvenţa migrenei de

la o femeie la alta.

SIMPTOME ŞI SEMNE. O migrenă poate lua mai multe

aspecte.

MMigrena zisa comuna, cea mai frecventă, cuprinde crize

de dureri de cap care se instalează treptat, durează mai multe

ore chiar zile, se întinde la jumătatea dreaptă sau stângă a

craniului (hemicraniu), cel puţin la începutul crizei, şi este

resimţită de multe ori ca pulsaţii. I se mai asociază şi alte

semne: tulburări digestive (greţuri, vărsături uneori),

intoleranţă la lumină (fotofobie), intoleranţă la zgomot,

exacerbarea durerilor de cap în cursul unui efort fizic.

• Migrena ofialmică este o altă formă de migrenă, în care

durerile de cap sunt precedate de semne neurologice vizuale:

scotom scintilant (puncte luminoase, perceptibile mai întâi

la centrul câmpului vizual, apoi până la periferia lui);

hemianopsia laterală homonimă (imposibilitatea pentru

ambii ochi de a vedea la dreapta sau la stânga).

în alte forme, migrena este însoţită de tulburări neurologie

severe: vertije, senzaţie difuză de furnicături, în mod

excepţional hemiplegie.

Diagnosticarea unei migrene este pur clinică şi nu

necesită a priori nici un examen complementar.

TRATAMENT. Acesta cuprinde două capitole, tratamentul

crizei şi tratamentul de fond.

Migrena la copil

Aproximativ

atât băieţi, c

5% dintre copii po

dt si fete. Crizele lor

fi afectaţi de migrenă,

sunt adesea m

decât cele ale adulţilor, cu dureri de cap loca

frunte şi cu

vizuale iau o

sau lungire i

De cele mai

reparator. La

vărsăturile,

„echivalenţi

tulburări digestive

formă fantastică: in

lucrurilor văzute,

predominante

versie, divizare

iziuni fantasm

ii scurte

izate la

Aurele

, mărire

agorice.

multe ori criza se termină printr-un somn

unii copii, durerile £

vertijele, surveninc1

migrenoşi".

bdominalerec

în crize, ar c

divante,

onstitui

• Tratamentul crizei trebuie să fie întreprins cât mai precoce

posibil, de la începutul durerilor de cap, cu scopul de a avea

o bună eficacitate. Dacă analgezicele uzuale nu sunt de

ajuns, se folosesc derivaţi ai ergotului secarei ca tartratul

de ergotamină (incompatibile cu antibioticele din grupul

macrolidelor şi contraindicate în particular în cursul

sarcinii).

• Tratamentul de fond este urmat zi de zi cu scopul de a

diminua frecvenţa crizelor. Din cauza unor efecte nedorite

ale medicamentelor, acesta nu este indicat decât în crize

atât frecvente (mai multe pe lună), cât şi invalidante. în

principal, se utilizează derivaţii ergotului secarei, antiserotoninele,

betablocantele, antidepresivele. în general, la un

pacient dat, se găseşte medicamentul care se potriveşte după

ce au fost încercate pe rând altele.

• Câteva gesturi simple pot ameliora o stare migrenoasă:

aplicarea unei presiuni pe tâmpla dinspre partea dureroasă,

ori aplicarea pe cap a unor comprese cu gheaţă sau fierbinţi.

Alte remedii simple, purtatul de lentile colorate, băutul unei

cafele tari sau mâncatul unei bucăţi de zahăr pot fi de ajutor.

în plus, dormitul în loc lipsit de zgomot şi de lumină pot

linişti adesea o migrenă. Pentru unele migrene specifice,

există un tratament particular. Acesta este cazul migrenelor

care nu survin decât în momentul fluxului menstrual, care

pot fi prevenite prin aplicarea unui gel cu estrogeni.

MILLIARIA. Erupţie cutanată constituită din mici ridicaturi,

provocată de o obstrucţie a porilor excretori ai

glandelor sudoripare şi conducând Ia o retenţie de apă.

Se disting două sorturi de milliaria.

• Milliaria cristalina, sau sudamina, este constituită din

nenumărate mici ridicaturi translucide, microveziculoa.se,

foarte superficiale, fără înroşire subiacentă. Ea apare brusc

în cursul marilor pusee de febră, sau după o insolaţie violentă,

pe zonele expuse ale corpului şi regresează în câteva

ore.

• Milliaria roşie („bourbouille"), ori bubele dulci, este

constituită din mici ridicaturi de culoare roşu aprins care

se întâlnesc în zonele tropicale mai ales, mediu cald şi umed.

Milliaria roşie este însoţită de senzaţii de înţepătură şi este

amplasată mai ales în zonele de transpiraţie, ca talia, toracele,

axilelc şi plicile cotului. Erupţiile sunt, de asemenea, frecvente

la sugari în timpul verii, inclusiv în mediu temperat.

Suprimarea factorilor declanşanţi antrenează vindecarea.

MILLIUM. Minuscul chist alb, în principal, pe faţă şi pe

cicatrice, care provine din dilatarea unui canal sudoripar

sau unui folicul pilos.

Millium dispare de cele mai multe ori spontan. El poate

fi tratat prin aplicarea locală de azot lichid.

MINAMATA (boală a lui). Boală neurologică gravă

provocată de o intoxicaţie cu deşeuri industriale bogate în

mercur, deversate în mare.

Nu există un tratament eficace al acestei boli.

MINERAL 402

MINERAL. Corp inorganic, solid la temperatura

obişnuită.

în organism, mineralele joacă un rol de constituire,

activare şi reglare a reacţiilor enzimatice, fiziologice, hormonale

etc. Ele reprezintă între 4 şi 5% din greutatea totală

a unui individ.

O alimentaţie variată, care nu coboară sub 1 800 kilocalorii

pe zi, este suficientă în mod normal pentru acoperirea

nevoilor organismului în minerale, în afara fierului în

anumite situaţii — în particular, în timpul sarcinii.

MINERALCORTICOSTEROID. Hormon secretat de

glandele corticosuprarenale, care favorizează retenţia de

sodiu şi excreţia de potasiu. SINONIM: miner alocorltcoid.

PrincipaluNhormon mineralocorticosteroid este aldosteronul.

Acesta îşi exercită activitatea, în principal, în rinichi,

unde stimulează reabsorbţia sodiului şi secreţia potasiului.

MINERVĂ. Aparat ortopedic de gips, piele sau material

sintetic destinat să solidarizeze perfect capul cu toracele.

O minervă nu trebuie să fie confundată cu un colier, care

permite o uşoară mobilitate a gâtului. Ea serveşte la imobilizarea

rachisului cervical (atunci când trebuie tratată o

fractură fără intervenţie chirurgicală); în acest caz, ea trebuie

să fie purtată aproximativ 3 luni.

MINKOWSKI-CHAUFFARD (boala a lui) Boală

ereditară caracterizată printr-o anemie hcmolitieă (diminuarea

nivelului hemoglobinei sangvine, provocată de

distrugerea globulelor roşii). SINONIM: aferocilozâ ereditară.

SEMNE ŞI EVOLUŢIE. Boala lui Minkowski-Chauffard

se constată, de obicei, în copilărie. Anemia se poate agrava

cu ocazia episoadelor infecţioase. De asemenea, se poate

observa o litiază biliară (formarea de calculi în căile biliare),

provocată de excesul de bilirubină. Pot apărea ulcere ale

gambelor. Anomaliile osoase sunt, de asemenea, constatate

în formele severe.

TRATAMENT. Acesta constă în ablaţia splinei (splenectomie).

Această intervenţie este justificată în toate formele

care antrenează o hemoliză gravă. Totuşi, splina joacă un

rol important în eliminarea germenilor ca pneumococul sau

meningococul; splenectomia este deci o intervenţie

periculoasă dacă ea este practicată înaintea vârstei de 5 ani,

din cauza riscurilor infecţioase pe care le antrenează. Aceste

riscuri sunt foarte reduse după această vârstă, mai ales

mulţumită vaccinării.

MINOXIDIL. Medicament care posedă puternice proprietăţi

vasodilatatoare (de dilataţie a vaselor).

Minoxidilul acţionează asupra creşterii părului atunci

când se aplică local pe pielea capului. Puternic vasodilatator

periferic, el antrenează o oprire a căderii părului (alopecie)

şi o dezvoltare a sistemului pilos. în această utilizare, efectele

nedorite sunt câteva reacţii alergice, rare şi fără gravitate,

o iritaţie locală, o retenţie de apă şi o uşoară gâfâială.

Minoxidilul nu pare a fi eficace decât la aproximativ 3%

dintre pacienţi, şi mai ales la subiecţii sub vârsta de 35 ani.

Acest tratament nu are decât un efect temporar: o revenire

la starea iniţială este previzibilă în cele 3 sau 4 luni care

urmează opririi tratamentului. Dar nimic nu împiedică

urmarea tratamentului mai mulţi ani, în cure de două sau

trei luni, la aproximativ 4 luni.

MIOCARD. Muşchi al inimii care asigură, prin contractilitatea

şi elasticitatea sa, golirea şi umplerea cavităţilor

cardiace şi deci circulaţia sangvină.

Miocardul este constituit din celule conectate între ele.

în timpul contracţiei ventriculare, sau al sistolei, scurtarea

fibrelor ventriculare micşorează volumul cavităţii şi

creşte presiunea în interiorul ei, permiţând astfel ejectarea

a două treimi din volumul sângelui conţinut. în timpul

relaxării ventriculare, sau diastolei, întinderea fibrelor creşte

volumul cavităţii, care primeşte sângele ce vine de la

auricule.

PATOLOGIE. Contractilitatea miocardului se micşorează

în anumite afecţiuni ca miocardiopatiile (boli ale moicardului),

în sechelele de infarct al miocardului,în cursul sau

la sfârşitul unor boli infecţioase, în conectivite (anomalie

de colagen, substanţă diseminată în ţesuturi), în timpul luării

de toxice ca alcoolul sau al administrării unor medicamente.

Funcţia de distentibilitate miocardică este alterată în caz

de hipertrofie (creşterea grosimii peretelui) a ventriculului

stâng, consecutivă unei hipertensiuni arteriale, unei îngustări

aortice, unei miocardiopatii, uneori în caz de cardiopatie

ischemică (boală caracterizată printr-un aport insuficient de

sânge spre inimă). Degradarea progresivă a funcţiei de

distentibilitate a miocardului este naturală, dar limitată, la

subiectul în vârstă.

MIOCARDIOPATIE. Atingere neinflamatorie a

miocardului, fără legătură cu o valvulopatie, o atingere

coronară sau o hipertensiune arterială. SINONIM: cardiomiopalie.

Miocardiopatiile sunt boli ale inimii destul de puţin

frecvente.

Ca regulă generală, cel afectat este ventriculul stâng.

CAUZE. O miocardiopatie este de origine infecţioasă I

(virală), metabolică, toxică (alcool etc), autoimună, pro- |

vocată de îmbătrânire sau de un deficit în vitamina Bl I

(beri-beri); ea poate fi, de asemenea, legată de o miopatie |

ca miopatia lui Duchenne sau ca boala lui Steinert, de o j

afecţiune congenitală, de o expunere la radiaţii X, de o boală I

generală ca diabetul, de o boală de supraîncărcare ca I

hemocromatoza (supraîncărcarea în fier) sau amiloza i

(supraîncărcare într-o proteină, substanţa amiloidă) sau

poate fi de o cauză necunoscută.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Subiectul se simte obosit, cu I

respiraţia tăiată, are câteodată dureri toracice. Uneori, inima |

bate neregulat sau ritmul ei se accelerează. Pot apărea edeme j

403 MIOMECTOMIE

(umflări ale gleznelor şi picioarelor). Dar în multe cazuri,

la începutul afecţiunii, simptomcle sunt absente.

TRATAMENT. Tratamentul poate face apel la diverse

medicamente utilizate în cardiologie, chiar la cardioconversie

(şoc electric extern) sau la un stimulator cardiac

(pacemaker). Atunci când este identificată cauza, ea trebuie

tratată în mod imperativ. Pot fi recomandate restricţii ale

activităţii fizice. în unele forme de miocardiopatie prosl

tolerate (gâfâială, dureri etc.) şi responsabile de o insuficienţă

cardiacă severă, este adesea necesară o intervenţie

chirurgicală, ca de exemplu un un transplant cardiac.

MIOCARDITĂ. Inflamaţie a miocardului (muşchiul

cardiac).

O miocardită este una dintre cauzele de moarte subită

la subiecţii tineri în cursul unui efort violent.

CAUZE. O miocardită poate fi consecinţa a diferite boli

ca bolile infecţioase bacteriene, precum difteria, afecţiunile

cauzate de streptococi, febra tifoidă, psitacoza (boală

transmisă de psitacide ca papagalii şi peruşii), infecţiile cu

micoplasma, rickettsiozele (tifos), boreliozelc (boala lui

Lyme). Bolile virale sunt des evocate (gripă, oreion etc),

mai rar demonstrate, dar virusul SIDA poate fi responsabil

de o miocardită.

SIMPTOME. Inflamaţia dă uneori febră. Ritmul inimii

poate fi neregulat, cu extrasistole (contracţii premature).

Subiectul poate, de asemenea, să resimtă o jenă respiratorie

şi poate prezenta semne de insuficienţă cardiacă.

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT. De cele mai multe ori,

evoluţia se îndreaptă de la sine spre vindecare, dar unele

forme pot fi grave şi pot lăsa sechele. Tratamentul este,

înainte de toate, cel al afecţiunii în cauză şi constă în

administrarea de corticosteroizi.

MIOCARDULUI (biopsie a). Examen medical constând

în prelevarea de fragmente de muşchi al inimii pentru a fi

studiate la microscop.

INDICAŢII. Biopsia miocadrului este efectuată în caz de

miocardiopatie (boală a muşchiului cardiac), de miocardită

(inflamaţie a miocardului), de tumoră cardiacă sau, după

o transplantare cardiacă, pentru a detecta o rejecţie de grefă

sau doar pentru supravegherea evoluţiei grefei.

TEHNICĂ ŞI DESFĂŞURARE. în ajunul examenului,

pacientul este spitalizat într-un serviciu de cardiologie.

Sub anestezie locală, medicul introduce în artera

femurală sau printr-o venă a gâtului un cateter (tub de

plastic) dotat cu o pensă pentru biopsie şi ghidează ansamblul

până la inimă cu ajutorul unui ecran de control. O dată

cateterul ajuns până la peretele intern al cavităţii cardiace,

cardiologul prelevează un fragment de miocard. Examenul

durează aproximativ 1 oră şi 30 minute.

SUPRAVEGHERE. Dacă introducerea cateterului s-a făcut

prin artera femurală în plică inghinală, pacientul trebuie să

rămână lungit 24 ore după examen, cu scopul de a evita

orice risc de hemoragie locală. Atunci când calea de acces

este o venă, supravegherea nu este decât de câteva ore.

EFECTE SECUNDARE. Acestea sunt rare. Uneori poate

surveni un mic hematom la punctul de puncţionare sau o

alergie trecătoare şi benignă provocată de introducerea

cateterului. Dacă, în mod excepţional, se declară o hemoragie

cardiacă, ea este fără consecinţe grave.

MIOCLONIE. Contracţie musculară bruscă şi involuntară

provocată de descărcarea patologică a unui grup de celule

nervoase.

Miocloniilc se observă în cursul diferitelor boli ale

sistemului nervos central, de origine infecţioasă, inflamatorie,

toxică, chimică sau degenerativă. Miocloniile

provoacă mici mişcări bruşte şi repetate ale mâinilor sau

ale picioarelor; ele se numesc adesea clonii atunci când ating

un grup de muşchi şi convulsii atunci când sunt mai difuze.

Tratamentul, în afara celui al bolii în cauză, este bazat pe

administrarea de medicamente antiepileptice.

MIOGLOBINA. Proteină prezentă în celulele muşchilor

striaţi (muşchii scheletului şi miocardul), jucând un rol

esenţial în transportul oxigenului spre aceşti muşchi.

Dozarea ei este utilizată mai ales în diagnosticul precoce

al infarctului miocardic.

MIOM UTERIN. > FIBROM UTERIN.

MIOMECTOMIE. Ablaţie a unuia sau mai multor

mioamc (denumite impropriu fibroame uterine).

O miomectomie este practicată doar dacă fibromul sau

fibroamele antrenează simptome: dureri pelviene, metroragii,

menoragii, creşterea în volum a abdomenului,

tulburări urinare sau digestive, sterilitate. Miomectomia

păstrează la maximum integritatea organelor genitale ale

femeii, cu scopul de a permite o eventuală sarcină ulterioară.

Ea poate fi efectuată urmând trei tehnici.

• Miomectomia pe cule abdominală necesită o incizie abdominală

şi o anestezie generală sau peridurală. Ea se

efectuează la femeile care au un fibrom interstiţial (localizat

în peretele uterului) sau subseros (care proeminează

în cavitatea abdominală).

• Miomectomia prin lusleroscopie tratează fibroamele

accesibile prin cavitatea uterină (intracavitar, submucos).

Practicată pe cale vaginală, sub control direct, ea constă în

îndepărtarea tumorii cu un aparat electric de rezecţie. Anestezia

este generală sau locorcgională (anestezie peridurală,

rahianestezie). Spitalizarea poate să nu dureze decât o zi.

• Miomectomia prin celioscopie este rezervată fibroamelor

interstiţiale sau subseroase de dimensiuni moderate.

Anestezia este generală şi spitalizarea nu durează adesea

decât o zi.

MIOPATIE 404

Ultimele doua tehnici, cu indicaţii precise şi limitate,

sunt mai recente decât prima şi se află în curs de evaluare.

MIOPATIE. Afecţiune a fibrelor musculare.

Miopatiile cu debut în copilărie. Afecţiunile fibrelor

musculare care apar în copilărie sunt aproape toate

degenerative.

Varietatea cea mai frecventă este miopatia lui Duchenne,

care este transmisă de către femei şi care nu afectează decât

băieţii,de la vârsta de 2 ani. Altele, ca miopatia lui Becker,

apar mai târziu.

SEMNE Şl SIMPTOME. Copiii afectaţi suferă de o

reducere a tonusului muscular adesea generalizată, dar

predominând la rădăcinile membrelor, la gât, la torace şi

la abdomen. Faţa are un aspect caracteristic: absenţa

mimicii, căderea pleoapei superioare, gura deschisă în

permanenţă, buza superioară cu forma de accent circumflex.

Nou-născuţii prezintă uneori refracţii musculare ale

picioarelor şi mâinilor, un torticolis congenital, deformaţii

ale picioarelor şi o luxaţie a şoldului. După câţiva ani, poate

surveni o insuficienţă respiratorie.

DIAGNOSTIC. Aceste anomalii trebuie să conducă la

consultarea unui pediatru specializat în neurologie, care va

proceda la examene complementare (dozarea enzimelor

musculare, electromiografia, biopsia musculară etc),

indispensabile pentru a determina tipul de boală în cauză.

TRATAMENT. Actualmente, nu există un tratament curativ

al acestei boli, ci doar o îngrijire a tulburărilor pe care ele

le antrenează, ceea ce permite îmbunătăţirea confortului şi

speranţei de viaţă a bolnavului. Kineziterapia, chiar intervenţiile

de chirurgie ortopedică permit corectarea refracţiilor

şi deformaţiilor musculare. Sunt utile şedinţele de reeducare

şi o asistenţă respiratorie. într-un stadiu ulterior al evoluţiei,

o traheotomie permite practicarea, pe timpul nopţii, a unei

asistări respiratorii. în plus, copiii cu miopatii fac de regulă

obiectul unor scurte şederi în spital cu scopul de a beneficia

de o ventilaţie asistată, în particular atunci când suferă de

o insuficienţă respiratorie.

Miopatiile cu debut la vârsta adultă. Afecţiunile

fibrelor musculare cu debut la vârsta adultă pot fi de origine

degenerativă sau metabolică, sau consecutive unei

intoxicaţii, luării unor medicamente sau unor boli endocrine.

• Miopatiile degenerative cuprind îndeosebi boala lui

Steinert, cu transmisie autosomică — care se transmite

numai prin cromozomii ncsexuali — dominantă (este

suficient ca gena în cauză să fie transmisă de către unul

dintre părinţi pentru a se dezvolta boala), care debutează

între 20 şi 30 ani. Boala se traduce printr-o slăbire progresivă

a muşchilor asociată cu o miotonie (decontractare

musculară anormal de lentă) şi cu manifestări extramusculare:

insuficienţă genitală (atrofie testiculară,

impotenţă), calviţie precoce, cataractă, tulburări ale conducţiei

cardiace etc.

• Miopatiile metabolice sunt provocate de o perturbaţie

biochimeă ce stânjeneşte funcţionarea muşchilor. Printre

ele se disting îndeosebi:

— paraliziile periodice, legate de variaţiile excesive ale

nivelului sangvin de potasiu; aceste afecţiuni ereditare se

traduc prin accese de paralizie ale celor 4 membre;

— glicogenozele, legate de un deficit al enzimelor care

degradează glicogenul; ele se traduc prin crampe şi, uneori,

printr-o insuficienţă musculară la efort.

• Miopatiile secundare sunt provocate de o intoxicaţie

(alcool, heroină, amfetamine), de luarea unui medicament

(corticosteroizi, clorochin, cimetidină) sau sunt legate de

o afecţiune endocrină (boala lui Basedow sau a lui Cushing,

hipotiroidie). Ele se traduc printr-o slăbire progresivă a

muşchilor.

DIAGNOSTIC. în afara examenului clinic şi a realizării

unei electromiograme, diagnosticul se pune şi pe baza a

diferite examene complementare: dozarea nivelului de

potasiu sangvin pentru paraliziile periodice, biopsia

musculară pentru glicogenoze etc.

TRATAMENT. Tratamentul miopatiilor secundare constă

în suprimarea cauzei lor (oprirea unui tratament cu

corticosteroizi, tratarea bolii responsabile etc). în schimb,

nu există un tratament curativ al altor miopatii, pentru care

se poate totuşi încerca o corectare a simptomelor (luarea

de chinină sau de procainamidă pentru tratarea miotoniei

din cadrul bolii lui Steinert, de exemplu). ->• DUCHENNE

(miopatie a lui).

MIOPIE. Anomalie a refracţiei oculare antrenând o

proastă vedere a obiectelor depărtate fără a afecta vederea

de aproape.

Miopia rezultă dintr-o lungime prea mare a globului

ocular. Imaginea unui obiect depărtat se formează atunci

înainte de retină, antrenând o vedere înceţoşată.

DIFERITE TIPURI DE MIOPIE

• Miopia simpla apare la pubertate. Ea este, în general,

slabă, -4 sau -5 dioptrii, creşte în timpul adolescenţei şi

apoi se stabilizează. Această miopie nu are consecinţe

asupra ochiului în sine.

• Miopia puternica este adesea ereditară sau consecutivă

unei boli a ochiului în copilărie. Ea apare către vârsta de

6 sau 7 ani şi progresează rapid, putând ajunge de la -6 la

-20 dioptrii, şi obligă Ia schimbarea destul de des a lentilelor

corectoare. Ea este însoţită de leziuni degenerative ale fundului

de ochi (coroida, sclerotica şi retina), cu un risc de

dezlipire a retinei.

DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Miopia, detectată în

cursul testelor vizuale, se corectează prin lentile corectoare

sau prin lentile de contact. Lentilele corectoare concave fac

să diveargă razele luminoase înainte de pătrunderea lor în

globul ocular. Lentilele de contact, îmbrăţişând perfect

forma ochiului, asigură o mai bună calitate a vederii atunci

când sunt bine suportate. Chirurgia şi laserul, practici

recente, nu sunt pentru moment indicate decât în cazurile