369 Litiază

LISTERIOZĂ. Boală infecţioasă al cărei agent este un

bacii Gram pozitiv, Listeria monocytogenes, responsabilă

de avorturi şi de infecţii neuromeningeene.

Listerioza este frecventă la animale (bovine, porcine,

păsări), mult mai rară la om, care se contaminează de cele

mai multe ori pe cale digestivă consumând alimente care

conţin bacilul (lapte crud, brânzeturi făcute cu lapte crud,

came crudă sau insuficient gătită, vegetale crude, mezeluri).

Femeile pot transmite bacilul copilului în timpul sarcinii

prin intermediul placentei sau în cursul naşterii.

SIMFTOME ŞI SEMNE. La adult, listerioza se manifestă

printr-o febră şi prin dureri generalizate. Ea poate, de

asemenea, să ia o formă mai gravă, în particular la subiecţii

ale căror mijloace de apărare imunitară sunt slăbite, şi să

provoace o meningită (listerioza neuromeningeană) sau o

septicemie.

Nou-născuţii afectaţi de boală suferă o septicemie gravă

asociată cu o meningită, cu o atingere a ficatului sau cu o

pneumonie. Contaminarea fătului de către mamă în cursul

celui de al doilea trimestru de sarcină poate cauza o naştere

prematură, moartea fătului in utero sau o suferinţă fetală.

TRATAMENT. Listerioza este tratată prin administrarea

a două tipuri de antibiotice, între care penicilina, pe o durată

de trei săptămâni.

Unele precauţii alimentare, imperative în caz de sarcină,

permit evitarea infecţiei: trebuie evitat total consumul de

legume crude sau insuficient gătite, să se prefere mezelurile

preambalate în defavoarea celor tăiate de vânzător, să se

refiarbă alimentele conservate la frigider, să nu se consume

crasta brânzeturilor cu pastă moale, să se fiarbă laptele crud

sau pasteurizat înainte de a fi consumat. De altfel, este

recomandabilă spălarea mâinilor şi curăţarea ustensilelor

de bucătărie după manipularea alimentelor negătite, curăţarea

şi dezinfectarea cu regularitate (de două ori pe lună)

a frigiderului.

LITECTOMIE. Extracţia unui calcul.

Litectomia este indicată în caz de litiază (formarea de

calculi) a canalului coledoc, canal pornind din canalul cistic

care provine din veziculă, sau a canalului hepatic, care

conduce bila în duoden.

Litectomia este realizată sub anestezie generală. Ea se

poate practica fie prin extracţie chirurgicală, după deschiderea

abdomenului, fie prin cateterism retrograd. în acest

ultim caz, este introdusă o sondă, cu ajutorul unui endoscop,

în canal, prin gură, stomac şi duoden, iar calculul este

uneori fărâmiţat pentru a permite extragerea sa (litotripsie).

LITIAZĂ. Boală caracterizată prin prezenţa calculilor

într-un organ sau în canalul său excretor.

Litiaza atinge mai ales vezicula sau căile biliare,

rinichiul, căile urinare.

Litiaza biliară. Este vorba de calculi care se formează în

vezicula biliară (rezervor de bilă sub ficat) şi pot migra în

căile excretorii biliare (canalele ce ies din veziculă şi din

ficat, care se reunesc pentru a forma canalul coledoc).

CAUZE. Ereditatea, vârsta înaintată, sarcinile multiple,

obezitatea, diabetul, unele medicamente (pilula contraceptivă,

hipolipemiantele) sunt factori care favorizează

apariţia lor. Femeile suferă mult mai des de litiază biliară

decât bărbaţii.

SIMFTOME ŞI DIAGNOSTIC. Cele mai multe litiaze

biliare nu provoacă nici un simptom. Uneori ele dau dureri

sub coaste în partea din dreapta sus a abdomenului. O litiază

biliară este descoperită adesea în cursul unui examen de

rutină. Diagnosticul se pune pe baza ecografiei.

TRATAMENT. Fără simptome, litiaza veziculei nu trebuie

să fie tratată deoarece tratamentele au efecte nedorite şi nu

şi-au dovedit importanţa.

Dar calculii veziculei pot fi sursa unor complicaţii ca

o colecistită acută (inflamaţia veziculei), o colică hepatică

(durere intensă prin blocarea unui calcul în canalul coledoc),

o angiocolită (inflamaţia gravă a coledocului). în caz

de durere şi de colecistită, tratamentul este colecistectomia

(ablaţia veziculei); medicamentele şi litotripsia dau rezultate

limitate. Calculii din coledoc trebuie să fie scoşi prin chirurgie

sau prin endoscopie (un tub de endoscopie este introdus

prin gură şi împins până la orificiul canalului coledoc).

Litiază urinară. Este vorba de calculi ce se formează în

rinichi şi care pot migra în uretere şi în vezică.

CAUZE. Când este găsită o cauză, este de cele mai multe

ori vorba de un obstacol în curgerea urinii (malformaţie,

adenom de prostată) sau de o infecţie urinară. în alte cazuri,

este vorba de o dereglare metabolică a organismului, consecutivă

unor excese alimentare (mai ales în calciu şi în acid

uric) sau prin boli hormonale (hiperparatiroidie, de exemplu).

SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. Se întâmplă ca unii calculi

să nu antreneze nici un simptom. Dar ei sunt adesea dureroşi

sau sursă a unor complicaţii: colică nefretică (durere intensă

prin blocarea unui calcul într-o ureteră), hematurie (sânge

în urină), infecţie gravă a rinichiului, insuficienţă renală.

Diagnosticarea lor este posibilă mulţumită radiologiei

(ecografie, urografie intravenoasă).

TRATAMENT. Calculii mai mici de cinci milimetri se

elimină spontan pe căi naturale. Calculii de acid uric prea

mari sunt dizolvaţi de apele minerale sau de medicamente

care fac urina alcalină (bazică). Pentru alţi calculi, se

dispune de mai multe metode: ablaţia chirurgicală aproape

că nu mai este folosită; litotripsia extracorporală pulverizează

calculii prin unde de şoc produse de un aparat extern

(asemănător unui aparat de radiologie), endoscopia (care

utilizează un tub dotat cu un sistem optic, introdus prin

uretră sau prin piele) permite reperarea calculului, îndepărtarea

lui ca atare sau practicarea unei litotripsii.

Tratamentul preventiv al recidivelor cuprinde tratamentul

unei eventuale cauze. Trebuie să se bea din abundenţă,

cu excepţia cazului de colică nefretică. Un regim

LITIU 370

alimentar care evită substanţele prezente în calculii

bolnavului (de exemplu, alimentele bogate în calciu în caz

de litiază calcică) trebuie să fie urmat.

LITIU. Metal ale cărui săruri sunt utilizate în tratamentul

tulburărilor psihice.

Sărurile de litiu (Li) sunt indicate într-o boală psihiatrică,

psihoza maniaco-depresivă, caracterizată prin alternanţe ale

acceselor de depresiune şi de excitaţie euforică. Ele sunt

administrate pe cale orală.

LITOTOMIE. Extracţie chirurgicală a unui calcul al căilor

urinare.

LITOTRIPSIE. Operaţie constând în mărunţirea sau

pulverizarea calculilor urinari, fragmentele fiind apoi eliminate

în mod natural prin urină. SINONIM: litotritie.

Accesul la calculi se face pe cale şi sub control endoscopic

(introducerea prin uretră a unui tub dotat, mai ales,

cu un sistem optic). Pulverizarea calculilor poate să fie

practicată cu ajutorul unei pense (litotripsie mecanică),

ultrasunete (litotripsie ultrasonică), unde de şoc repetate

(litotripsie electrohidraulică) sau,încă, cu ajutorul unei fibre

laser (litrotripsie cu laser).

în plus, astăzi se recurge din ce în ce mai des la

pulverizarea unui calcul la distanţă, fără intervenţie chirurgicală

(litotripsie extracorporală) şi de cele mai multe ori

fără spitalizare şi fără anestezie generală. Această tehnică

constă în reperarea calculului cu ajutorul unui examen

radioscopic sau ecografic, apoi prin pulverizarea cu ajutorul

undelor electrohidraulice, piezoelectrice sau electromagnetice,

nisipul obţinut fiind apoi eliminat spontan în

urină. Uneori, această evacuare este însoţită de dureri

comparabile celor provocate de migrarea calculilor. Astăzi,

utilizarea acestei metode a fost extinsă la calculii renali,

veziculari şi la calculii coledocului, cele mai bune rezultate

fiind obţinute pentru calculii rinichiului de mai puţin de

2 centimetri în diametru. Unii calculi voluminoşi sau foarte

duri necesită mai multe şedinţe de litotripsie.

LITTLE (Sindrom al lui). Infirmitate motorie cerebrală

apărând din primele luni ale vieţii, de cele mai multe ori

la copiii prematuri sau victime ale unei naşteri dificile care

a antrenat o insuficienţă a oxigenării creierului. SINONIM:

diplegie spastica.

Copilul atins de sindromul lui Little are, în general,

o dezvoltare intelectuală normală. Dar el prezintă o

redoare extrem de marcată a membrelor inferioare şi, uneori,

a membrelor superioare.

Tratamentul constă în urmărirea copilului de către o

echipă pluridisciplinară cuprinzând medic, ortopedist, kineziterapeut

şi specialist în reeducarea motorie.

LIVEDO. Anomalie localizată a circulaţiei sangvine

cutanate.

Un livedo se traduce printr-o vizibilitate anormală a

venulelor superficiale, desenând de cele mai multe ori pe

membrele inferioare o reţea violetă sau roşie, cu ochiuri mai

mult sau mai puţin regulate. Un livedo fiziologic se observă

uneori la nou-născut, adolescent sau la femeia tânără şi

păleşte spontan în câteva zile. Livedo patologic este provocat

de o afecţiune a arterelor (periarterită nodoasă,

arteriopatie a membrelor inferioare), de o creştere a vâscozităţii

sângelui (crioglobulinemie, poliglobulie), de anume

medicamente (antiinflamatoare, antiparkinsoniene). Tratamentul

unui livedo este cel al bolii responsabile.

LOA-LOA. - LOAZĂ

LOAZĂ. Boală parazitară africană cauzată de infecţia cu

o filarie parazită, loa-loa. SINONIME: filariozd cu loa-loa,

filarioza loa, loasis, loiaz.a.

Loaza nu se întâlneşte decât în anumite regiuni ale

Africii tropicale: sudul Nigeriei şi Camerunului, Republica

Centrafricană, Gabon, Congo, nordul Zairului şi al Angolei.

CONTAMINARE. Boala se transmite prin înţepătura unui

tăun, chrysops, care, hrănindu-se, extrage larvele numite

microfilarii din circulaţia sangvină a subiecţilor atinşi.

Tăunul trăieşte la marginea râurilor, în regiunile forestiere,

şi înţepătura lui, care se produce în plină zi, este greu de

evitat. Microfilariile cresc în organism şi devin viermi de

2 până la 7 centimetri lungime, care se deplasează în

permanenţă sub piele, unde sunt vizibili, şi sub conjunctiva

ochiului.

SEMNE Şl S1MPTOME. Deplasarea viermelui în organism

provoacă placarde inflamatorii pe torace, pe mâini şi pe

antebraţe, îndeosebi, cunoscute sub numele de edeme de

Calabar. Bolnavul se plânge de mâncărimi, de umflări

trecătoare ale braţelor, antebraţelor, feţei şi toracelui.

Trecerea unui vierme sub conjunctiva ochiului cauzează un

edem dureros, dar benign.

TRATAMENT. Tratamentul este rezervat, în general, persoanelor

foarte deranjate de boală şi care nu mai sunt expuse

unei noi infestări. El nu este sistematic, boala fiind benignă.

Tratamentul se face la spital şi medicul prescrie în general,

în doze treptat crescătoare, dietilcarbamazină. Această

substanţă poate declanşa reacţii alergice uneori grave.

LOBOTOMIE. Incizie chirurgicală a unui lob (a unei

părţi) a unui organ intern.

De cele mai multe ori, termenul lobotomie se aplică

operaţiei chirurgicale care constă în secţionarea, în encefal,

a unei părţi din fibrele nervoase care leagă lobul prefrontal

(sediul ideaţiei - formarea şi înlănţuirea ideilor) cu restul

creierului. Această intervenţie se practică pe subiecţii atinşi

de anxietate paroxistică cronică, de obsesii grave şi asupra

bolnavilor în stare de suferinţă morală permanentă care au

încercat de mai multe ori să se sinucidă. Lobotomia a

suscitat numeroase rezerve din cauza extinderii abuzive a

r 371 LOMBALGIE

practicării sale, din cauza sărăcirii afective a subiectului

lobotomizat şi a frecvenţei reşutelor.

I LOBSTEIN (boală a lui). Boală ereditară caracterizată

printr-o fragilitate a oaselor. SINONIME: fragilitate osoasă

! congenitala, boala oaselor de sticla, osteopsatiroză.

Boala lui Lobstein este o formă de osteogeneză imperf

fectă, adică ţesutul osos este în acest caz de o calitate proastă

j din cauza unei anomalii de structură a colagenului. Ea se

[ manifestă în mod obişnuit prin fracturi care apar chiar de

i la primii paşi, dar există şi forme cu exprimare mai tardivă.

| Această afecţiune se traduce în mod frecvent printr-o

coloraţie albăstruie a „albului ochiului" şi printr-o surditate.

' Tratamentul, dificil, constă în redresarea chirurgicală a

oaselor deformate.

LOCOMOTOR (aparat). Totalitate a tuturor organelor

care permit deplasarea individului.

Aparatul locomotor cuprinde oasele şi articulaţiile

membrelor şi coloana vertebrală, precum şi ligamentele,

muşchii şi tendoanele care le leagă unele de altele sau le

acţionează.

I Locomoţia, care este o funcţie complexă, face să intervină,

în afara acestor organe, organele senzoriale (ochi,

ureche) şi receptorii senzitivi (organe microscopice), care

culeg informaţiile privind mediul şi poziţia ansamblului

corpului, precum şi cele despre tensiunea muşchilor. Sistemul

nervos intervine şi el: analizează aceste informaţii şi

transmite ordinele către muşchi, care pun oasele şi articulaţiile

în mişcare mulţumită contracţiilor lor succesive şi

coordonate.

LOGOREE. Tulburare de limbaj caracterizată printr-un

flux abundent de cuvinte debitate rapid pe durate lungi.

Logoreea este un semn deosebit de caracteristic al unei

tulburări psihiatrice, mania sau accesul maniac. Bolnavul

sare de la o idee la alta, multiplică jocurile de cuvinte.

Atenţia sa se risipeşte sub acţiunea solicitărilor exterioare,

făcând imposibilă gândirea şi sinteza. Pot fi asociate şi

elemente delirante.

O logoree se observă, de asemenea, şi în cursul afaziei

lui Wernicke, afecţiune neurologică a cortexului unei

emisfere cerebrale, care se traduce prin pierderea capacităţii

de înţelegere a limbajului şi a sensului cuvintelor. în acest

CM, bolnavul deformează cuvintele, foloseşte un cuvânt în

locul altuia. Uneori, limbajul se transformă într-un jargon

totalmente de neînţeles pentru ceilalţi, fără ca bolnavul să-şi

dea seama de aceasta.

LOHII. Scurgere vaginală ce survine în mod normal ca

urmare a naşterii.

Lohiile sunt compuse din cheaguri de sânge, din resturile

de membrane (caduca uterină) şi dintr-o zemuire a plăgilor

vaginului şi colului uterin.

LOJELOR (sindrom al). Sindrom provocat de un traumatism,

de o fractură mai ales, sau, mai rar, de purtatul unui

aparat gipsat sau unui bandaj prea strâns, antrenând o

compresie excesivă a muşchilor unui membru inferior

(pulpă, gambă) în loja lor aponevrotică.

SIMPTOME Şl SEMNE. Pacientul se plânge de dureri

violente ale membrului atins, de dificultăţi la mişcarea

degetelor de la mâini şi de la picioare, de furnicături, de

anestezia mâinii sau piciorului. Nervii fiind comprimaţi,

există o diminuare a senzaţiilor tactile, mai ales la extremităţi.

Muşchii comprimaţi, neirigaţi, pot să se necrozeze,

apoi să se retracte.

TRATAMENT. Acesta trebuie să fie întreprins de urgenţă:

retragerea gipsului sau a garoului care au cauzat compresia,

sau deschiderea chirurgicală a lojei prin incizia aponevrozei,

pentru a permite expansiunea muşchilor care sunt conţinuţi

LOMBALGIE. Durere a regiunii lombare.

Limbajul medical rezervă termenul lombalgie durerilor

regiunii axate pe cele cinci vertebre lombare. Deasupra

acestora se vorbeşte de dorsalgie; dedesubtul lor, de dureri

fesiere sau sacrale.

DIFERITE TIPURI DE LOMBALGIE. O lombalgie poate

fi cauzată de leziuni ale rachisului sau de afecţiuni care ating

viscerele regiunii lombare.

• Lombalgiile rahidiene sunt de origine inflamatorie sau

mecanică:

- lombalgiile inflamatorii pot fi puse pe seama unei

inflamaţii a unei vertebre şi a discurilor intervertebrale

vecine sau unei tasări vertebrale; la un subiect tânăr, unei

afecţiuni a articulaţiilor vertebrale; la un subiect vârstnic,

unei tasări sau unei tumori benigne sau maligne. Durerea

este deranjantă mai ales noaptea, iar dimineaţa la trezire,

necesită o „dezmorţire" pe o durată de mai mult de

30 minute;

- lombalgiile mecanice sunt de cele mai multe ori

cauzate de o artroză a apofizelor articulare posterioare ale

vertebrelor sau de degenerescenta unuia sau mai multor

discuri intervertebrale, la rândul ei provocată de un traumatism,

de o serie de microtraumatisme, de o epifizită

(inflamaţia unei epifize) de creştere pentru formele precoce,

îmbătrânirea este adesea responsabilă deoarece, cu anii,

discurile intervertebrale îşi pierd supleţea şi se fisurează.

Durerea se manifestă în cursul zilei; agravată de eforturi,

de căratul de greutăţi, de staţionarea îndelungată în

picioare, ea este uşurată prin repausul la orizontală.

Lombalgiile mecanice pot fi acute - cea mai frecventă fiind

lumbago -, recidivante, făcând să alterneze perioadele

dureroase şi remisiurule, sau cronice. Ele sunt însoţite uneori

de dureri care iradiază în membrele inferioare.

• Lombalgiile de origine viscerala pot fi cauzate de o

afecţiune care atinge rinichiul, aparatul urinar sau genital,

LOMBALIZARE 372

de o leziune a aortei sau a meningelor măduvei spinării

(neurinom.arahnoidită, meningoradiculită etc).

TRATAMENT. Acesta constă în administrarea de analgezice,

de antiinflamatoare, în kineziterapie, chiar în imobilizarea

temporară a rachisului cu ajutorul unui corset de răşini.

Tratamentul lombalgiilor cronice trebuie să fie adaptat la

jena funcţională pe care o produc şi să nu fie îngrijite decât

leziunile al căror diagnostic este confirmat. Astfel, lombalgiile

cronice cauzate de o leziune discală unică au mari

şanse să fie vindecate printr-o artrodeză lombară (intervenţie

chirurgicală constând în realizarea fuziunii a două vertebre

una de alta pentru a suprima jocul articular). în schimb,

atunci când degenerescenta afectează mai multe discuri,

succesul acestei intervenţii devine mai aleator.

LOMBALIZARE. Anomalie a primei vertebre sacrale,

care, în loc să fie sudată de altele pentru a constitui

sacrumul, să află separată de el fie complet, fie parţial.

Lombalizarea, în mod obişnuit latentă, poate fi descoperită

întâmplător în cursul unui examen radiografie.

Tratamentul face apel la gimnastica corectivă.

LOMBAR, -Ă. Relativ (ă) la şale.

Regiunea lombară, situată în partea de jos a spatelui,

corespunde zonei celor cinci vertebre lombare şi maselor

musculare învecinate. Denumită uneori „rinichi" ea este

localizată la nivelul coloanei vertebrale, între a douăsprezecea

coastă şi creasta iliacă.

PATOLOGIE. Regiunea lombară este adesea sediul durerilor

care pot fi de origine vertebrală (leziunile rachisului

lombar, articulaţiilor sacroiliace, discurilor intervertebrale),

renală (litiaze renale sau ureterale, nefrite cronice) sau

abdominale.

LOMBARTROZĂ. Artroză a rachisului lombar.

Lombartroza afectează mai ales subiecţii în vârstă, dar

şi pe cei a căror profesiune antrenează un surmenaj lombar

(căratul de greutăţi mari). Leziunile sale degenerative

afectează mai ales apofizele posterioare ale articulaţiilor

situate între a 4-a şi a 5-a vertebră lombară, precum şi pe

cele situate între vertebra a 5-a lombară şi 1-a vertebră

sacrală.

Ea se manifestă fie într-un mod acut (lumbago declanşat

de un efort de a ridica o greutate mare sau de o torsiune a

rachisului), fie în mod mai apropiat de cel cronic, cu ocazia

unor eforturi, a căratului unor greutăţi, de stat în picioare

o durată mare; durerea lombară nu iradiază în membrele

inferioare decât dacă sunt asociate şi leziuni ale discurilor

intervertebrale; ea este uşurată prin repausul la orizontală.

Diagnosticul este confirmat prin radiografia simplă a

rachisului, la nevoie prin scanografie RX sau prin imagerie

de rezonanţă magnetică (I.R.M.).

TRATAMENT. Acesta face apel la analgezice, la antiinflamatoare

şi la kineziterapie. Purtatul temporar al unui corset

din răşini poate atenua durerile.

LOMBOSACRAL, -Ă. Care se referă la regiunea de

tranziţie de la rachisul lombar (vertebrele a 4-a şi a 5-a

lombară) la sacrum.

Regiunea lombosacrală este locul frecventai diferitelor

afecţiuni vertebrale. De altfel, articulaţia dintre ultima

vertebră lombară şi prima vertebră sacrală face parte dintr-o

zonă de flexie (regiunile de flexie, ca o balama, lombosacrală,

dorsolombară etc.) deosebit de mobilă şi fragilă şi

supusă unor mari constrângeri mecanice.

LOMBOSTAT. Corset purtat pe regiunea lombosacrală,

destinat limitării mobilităţii.

în lombalgiile acute cauzate de inflamaţia unei vertebre

şi a discurilor intervertebrale învecinate, de o tasare

vertebrală recentă, de o lombalgie discală acută, punerea

în repaus a zonei rachisului care se află la originea durerilor

contribuie Ia repararea leziunilor; imobilizarea este atunci

provizorie. Lombostatul este un corset mulat, din gips sau

din răşină, destinat să asigure o imobilizare riguroasă a

regiunii lombosacrale. în lombalgiile cronice provocate de

leziunile multiple ale discurilor intervertebrale, de scolioze,

de tasările vertebrale multiple cauzate de osteoporoză

(decalcificare osoasă), purtatul unui lombostat făcut din

pânză şi balene, mai suplu, făcut pe măsură, permite atenuarea

durerilor pacientului.

Contrar unei opinii răspândite, purtatul unui lombostat

nu favorizează atrofia muşchilor rachisului. Din contra,

permiţându-le să lucreze în condiţii mai favorabile,

lombostatul facilitează frecvent reluarea unei activităţi

profesionale de către utilizatorul său. Adesea este chiar

recomandat pacientului care poartă un lombostat să

întreprindă o reeducare adecvată, efectuând unele exerciţii

precise de kineziterapie (şederi pe vine, flotări oblice), care

vor fi benefice pentru rachisul lombosacral.

LOMBOTOMIE. Incizie chirurgicală a peretelui

abdominal în regiunea lombară.

LORDOZA. Curbură fiziologică a coloanei vertebrale

scobindu-se spre faţă.

La orice subiect există în mod normal două lordoze

moderate: lordoza cervicală, situată la nivelul gâtului, şi

lordoza lombară, sau „scobitura rinichilor", situată în

regiunea lombară; aceasta din urmă este mai pronunţată la

femeie decât la bărbat. Aceste două lordoze sunt compensate

de o curbură normală inversă (cifoză) a rachisului dorsal.

-<• HlPERLORDOZĂ.

LUCITĂ. Afecţiune cutanată declanşată prin expunerea

pielii la soare.

DIFERITE TIPURI DE LUCITĂ. Termenul lucită acoperă

trei afecţiuni distincte.