133851261-119352752-Tehnica-farmaceutica

Prin acest procedeu de granulare se obţin granulate mai friabile decât prin granularea clasică, datorită repartiţiei neuniforme a soluţiei de liant peste pulbere, în pat fluidizat.

B.alt procedeu de granulare este granularea în turbină sau amestecător.

Pulberea de granulat este tasată, în turbina de drajefiere sau amestecător cu proiecţie turbulentă. Peste pulbere se adaugă, în cantitate bine determinată, se pulverizează, pulberea fiind în agitare. Se obţin granulate bine calibrate, care urmează să fie uscate, în aceeaşi turbină printr-un curent de aer cald, când se încălzeşte conţinutul şi se usucă.

Procedeul este mai puţin folosit în indusria farmaceutică şi mai mult folosit în industria alimentară.

C.alt procedeu folosit este uscarea prin spray (sau deshidratarea). în acest caz o suspensie formată din substanţe active şi excipienţi dispersate în soluţia adezivă de liant, este uscată prin spray sau pulverizare într-un curent de aer cald, picăturile se usucă (deshidratează rapid) transformându-se în granulate de anumite dimensiuni, cu o curgere liberă şi capacitate de comprimare superioară.

Timpul de uscare şi formarea granulatelor este scurt, expunerea la căldură este minimă, procedeul fiind recomandat pentru substanţele care se pot oxida sau hidroliza.

D.un alt procedeu de granulare este extruderea, ce reprezintă un procedeu în care masa de pulbere este umectată, dar adusă la un grad de umectare mai mare, este mai moale şi este forţată să treacă prin orificiile unei plăci de oţel, fiind împinsă de un şurub spiralat, helicoidal, fără sfârşit (asemănător obţinerii cărnii tocate).

Granulatele se obţin sub forma unor şnururi, culese pe o placă, cu o bandă rotativă, cu suprafaţă crenelată cu striuri sau netedă. Datorită rotirii şnururile sunt mărunţite şi transformate în particule aproape sferice, apoi transferate în uscătoare cu pat fluidizat pentru uscarea propriu-zisă.

Dispozitivul de formare a granulatelor numit EXTRUDER serveşte şi ca amestecător pentru umectarea pulberii (este şi o fază intermediară la obţinerea paletelor).

Se pot obţine granulate de mărimi variabile, în funcţie de orificiile prin care materialul este împins.

Pentru a mări randamentul au fost realizate, în industrie amestecătoare high shearer, granulatoare de mare viteză, care efectuează în acelaşi aparat amestecarea pulberii, umectarea prin pulverizarea soluţiei de liant şi granularea propriu-zisă prin agitarea masei umezite, în anumite condiţii. Viteza granulatorului este de câteva sute până la 1000 rotaţii/minut. Cele mai perfecţionate aparate au pereţi dubli, permiţând uscarea granulatelor. Au dispozitive de evacuare a solventului, din soluţia de liant, care este absorbit şi reciclat.

421

Granularea pe cale uscată. Metoda granulării pe cale uscată este folosită când substanţele active nu suportă acţiunea umidităţii şi căldurii, care intervine în granularea pe cale umedă, sau substanţele active sunt prea solubile în lichidul de umectare, obţinându-se o masă prea lipicioasă. Aglutinarea particulelor de pulbere are loc sub acţiunea presiunii înalte. Pentru a asigura o coeziune corespunzătoare între particule, substanţelor active li se adaugă excipienţi lianţi, sub formă de pulbere uscată.

Se adaugă şi excipienţi diluanţi (dacă este cazul) şi lubrifianţi. Înaintea comprimării propriu-zise sunt trei faze:

1.obţinerea pulberii compuse, asemănător granulării pe cale umedă;

2.comprimarea amestecului de pulbere;

3.uniformizarea, mărunţirea şi cernerea.

1.prima fază este asemănătoare cu granularea umedă.

2.comprimarea se poate realiza în două moduri:

-comprimarea sub formă de brichete, comprimate mari, dure, realizate cu maşini de comprimat puternice, maşini cu excentric, cu un singur poanson, sau prese hidraulice sau maşini rotative cu un dispozitiv de alimentare forţată. Se obţin brichete, de unde şi numele operaţiei de brichetare, precomprimare sau dublă comprimare.

-obţinerea comprimatului prin procedeul de compactare – amestecul de pulberi fiind trecut printre doi cilindrii orizontali, din oţel, acţionaţi de un motor puternic, cilindrii rotindu-se în sens invers, unul faţă de celălalt ; pulberea este forţată cu un şurub. Se realizează prin presare , o formă de placă dură. Aparatul se numeşte compactor cu role sau chilsonator.

3. uniformizarea, mărunţirea şi cernerea.

Brichetele şi placa compactată în a treia fază sunt mărunţite şi uniformizate, cu dispozitive numite granulatoare cu ciocane sau tip oscilant, care mărunţesc şi apoi trec prin sită. Mărunţirea se face până se obţine o pulbere groscioară. Uneori brichetarea se poate repeta de 2 sau mai multe ori, până se obţine un amestec suficient de coeziv.

Granulatele obţinute prin compactare nu au tendinţă de separare şi o curgere bună. Metoda este puţin utilizată fiind costisitoare, necesită o energie mare. Este aplicată doar pentru:

¾substanţe foarte sensibile la umiditate,

¾comprimate efervescente,

¾pulberi uşoare, cu o coeziune mică, reprezentate mai ales de pulberile vegetale.

Comprimatele obţinute doar prin granulare uscată se dezagregă mai uşor ca cele obţinute prin granulare umedă.

422

Comprimarea directă. Termenul de comprimare directă a fost folosit mult timp, pentru a desemna comprimarea unui singur compus cristalin, de obicei o substanţă anorganică, cristalizată în sistemul cubic: clorură de sodiu, bromură de sodiu, bromură de potasiu, într-un produs compact fără altă adăugare de excipient.

Un număr foarte mic de substanţe au caracteristicile necesare comprimării:

¾curgere liberă,

¾coeziune satisfăcătoare,

¾lubrefiere.

Ele fiind substanţe solubile desfacerea lor în organism şi implicit biodisponibilitatea se face după dizolvarea comprimatului.

Această dizolvare cere un timp îndelungat, pentru că în organism cantitatea de lichid pentru dizolvare este mică sau se formează o soluţie concentrată de substanţe active care este iritantă, precum clorura de potasiu.

În prezent termenul de comprimare directă are semnificaţie mai largă, definind procesul prin care comprimatele se obţin direct din amestecul de pulberi de substanţe active şi excipienţi corespunzători (diluanţi, lianţi, dezagreganţi, lubrifianţi). Această pulbere compusă nu suferă însă nici un tratament prealabil, ca la cele două granulări, cu excepţia substanţelor puternic active care se pot dizolva şi încorpora prin pulverizarea soluţiei obţinute pe unul din excipienţi. Aceste substanţe se pot transforma şi în pulberi titrate după care se încorporează în amestec.

Fazele comprimării directe:

1.amestecarea componentelor în vederea obţinerii pulberii compuse;

2.comprimarea propriu-zisă.

Extinderea acestei metode de comprimare s-a datorat introducerii de excipienţi direct compresibili, primul fiind lactoza uscată prin spray. Din 1960 au fost introduşi şi alţi excipienţi:

¾celuloza microcristalină (MCC, Avicel);

¾amidonul 1500 (Starch 1500) pregelatinizat, solubil în apă la rece, direct compresibil;

¾fosfatul bibazic de calciu dihidrat Emcompress;

¾sorturile de zaharoză: Nu-Tab, Sugartab;

¾sorturi de glucoză direct compresibilă;

¾precum şi variaţii ale sorbitolului şi manitolului.

De asemenea se aduc modificări maşinii de comprimat, adaptându-se maşinilor rotative un sistem de alimentare forţată şi un dispozitiv ce realizează precomprimarea.

Avantajele comprimării directe:

-este economică,

-echipament de lucru şi faze de fabricare mai puţine,

-un consum mai mic de materii prime,

-un număr mai mic de probe de control,

-un număr de operaţii mai mic.

423

Comprimatele care se obţin se dezagregă uşor, desfacerea se face direct în particulele primare, lipsind faza de desfacere în granulate.

Stabilitatea substanţelor active este superioară datorită absenţei umidităţii şi căldurii la preparare şi în timpul conservării (care se întâlnesc în procesul de granulare pe cale umedă).

În timp aceste comprimate îşi păstrează caracteristicile de dezagregare. Totuşi metoda este folosită limitat, materialul de comprimat trebuind să aibă

aceste caracteristici necesare realizării comprimatului, substanţele active să aibă o biodisponibilitate superioară, trebuind să fie micronizate. Micronizarea însă, măreşte fricţiunea între particule, deci curgerea mai proastă; trebuie să se asocieze cu excipienţi care măresc capacitatea de curgere, sau să se granuleze pulberea micronizată.

Trebuie făcute studii pentru a evidenţia ce este mai avantajos.

Deşi are un număr mic de faze, fiecare materie primă folosită trebuie bine studiată în prealabil, în multe cazuri costul depăşeşte avantajele.

Amestecarea componentelor se face mai greu, comprimatele nu asigură un dozaj corect a substanţelor active, lipsind apa (din granularea umedă) care reduce sarcinile electrostatice; lubrifierea ridică probleme.

Foarte puţine substanţe se comprimă direct; cele cristalizate în sistemul cubic, cristale cu muchii tăiate în unghi drept care se adună în pachete mai mari. Particulele de formă sferică se comprimă mai greu, neavând planuri distincte care să permită lipirea. Materialele trebuie să aibă tendinţa de a se rupe pentru a produce noi spaţii de contact.

Este necesară apa de cristalizare sau incluziune, care uşurează repartizarea forţei de presiune exercitată asupra masei de pulbere, apa acţionând asemănător excipienţilor lubrifianţi.

Materialul trebuie să aibă caractere de plasticitate – proprietatea substanţelor de a suferi o deformare remanentă sub acţiunea presiunii, a forţei de comprimare.

Este necesară, de asemenea, o aparatură corespunzătoare, maşini rotative prevăzute cu dispozitiv de alimentare forţată şi ponsoane cu feţe plane.

Este foarte important ca să fie aleşi cei mai potriviţi excipienţi.

Substanţele active sunt folosite în varietatea cristalină corespunzătoare, aduse la un anumit grad de mărunţire. Pentru majoritatea substanţelor se adaugă excipienţi care înlesnesc comprimarea directă.

21.6. Comprimatele sublinguale şi bucale

Sunt comprimate care localizate sub limbă sau între obraz şi gingia superioară pot produce un efect sistemic prin cedarea substanţelor medicamentoase şi preluarea în reţeaua capilară bogată existentă în mucoasa bucală. Acestea trec apoi în vena jugulară, vena cavă şi ajung direct în circulaţia sanguină; acest lucru evită

424

acţiunea sucurilor digestive şi/sau o inactivare hepatică asupra substanţelor medicamentoase, ca în cazul ingerări comprimatelor.

Pentru asigurarea unei absorbţii optime, este necesar ca preparatele farmaceutice să fie formulate şi preparate în mod corespunzător, asigurându-se menţinerea lor un timp suficient, la locul de absorbţie.

Eficienţa acestor comprimate presupune ca substanţele medicamentoase:

-să aibă o bună absorbţie;

-să aibă doze terapeutice mici 10-15 mg;

-să nu aibă gust neplăcut, deoarece ar stimula secreţia salivară şi ar micşora timpul de reţinere a preparatului la locul administrării.

Pe cale sublinguală se administrează în special substanţe vasodilatatoare coronariene, precum:

¾nitroglicerina;

¾izosorbid dinitrat;

¾pentaeritrol;

¾sulfat de izoprenalină;

¾tartrat de ergotamină.

Pe cale bucală se administrează mai ales hormoni sexuali.

Pe toată perioada cât durează cedarea substanţei medicamentoase din comprimate, pacientul trebuie să respecte anumite reguli:

9să nu se mănânce, bea sau fumeze;

9să nu se mestece sau chiar să nu se vorbească pentru a nu deplasa medicamentele de la locul de resorbţie;

9să se evite înghiţirea salivei care poate micşora doza absorbită bucal.

Resorbţia sublinguală este mai rapidă decât cea bucală.

Comprimatele sublinguale trebuie să fie mici, lenticulare sau plane, cu

suprafaţa netedă şi cât mai mare comparativ cu volumul, pentru a avea o suprafaţă de contact cât mai mare cu locul de absorbţie.

Au acţiune instantanee, în maxim 5 minute (după unele farmacopeei acţiunea instantanee se instalează în 1-2-3 minute).

Comprimatele bucale, la care trebuie să se producă o absorbţie mai lentă, au o formă care să asigure menţinerea lor la locul de aplicare: plată, elipsoidală, de capsulă operculată – alungită.

Sunt relativ mici, cu suprafaţa netedă şi cât mai mare comparativ cu volumul. Au un timp de desfacere de 30-60 minute, deci absorbţia trebuie să fie lentă.

Aceste comprimate se pot prepara:

-prin granulare umedă;

-prin comprimare directă.

Ca diluanţi se folosesc:

-amestecul de zahăr şi lactoză;

-manitol;

-alte substanţe solubile.

425

Este contraindicată folosirea zahărului singur deoarece conferă comprimatelor o suprafaţă aspră care poate stimula (ca un stimul mecanic) secreţia salivară.

În granularea umedă se folosesc ca lianţi:

¾soluţii de macromolecule naturale, semisintetice, sintetice, ca de exemplu gumele, metilceluloza, polivinilpirolidona;

Natura şi cantitatea lor este dependentă de timpul de dezagregare dorit. Pentru a fi uşor acceptate li se adaugă edulcoranţi (sunt preferate zaharurile

naturale, care sunt şi diluanţi) şi aromatizanţi.

Se pot realiza şi preparate cu acţiune prelungită (8 ore) folosind gume naturale sau de sinteză, amestecuri de gume, polimeri, cu proprietăţi adezive puternice, care permit menţinerea comprimatelor în poziţia dorită timp suficient pentru a se realiza o absorbţie lentă. De exemplu: carbopol, guma tragacanta, C.M.C.Na, alginat de sodiu.

21.7. Comprimate vaginale

Sunt destinate tratamentului infecţiilor locale dar şi pentru absorbţia la nivelul ţesutului vaginal sau în circulaţia generală.

Peretele vaginului este constituit dintr-un ţesut puternic vascularizat, favorizând o bună absorbţia prin mucoasă.

Circulaţia venoasă din această zonă ocoleşte bariera hepatică, vasele periferice vărsându-se prin vena hipogastrică direct în vena cavă inferioară.

În general, prin administrarea vaginală, pentru o acţiune sistemică, se urmăreşte aplicarea unor compuşi specifici pentru tratamentul sistemului de reproducere al femeii, respectiv hormoni.

Pentru acţiunea locală se folosesc substanţe eficiente în combaterea celor mai frecvente infecţii cauzate da Candida albicans şi Hemophilus vaginalis; se foloseşte nistatin, clotrimazol, sulfonamide.

Comprimatele vaginale sunt, de regulă, mai mari decât cele convenţionale (1- 1,5 g) şi au forme diferite: plate, orale, în formă de pară, cilindri ascuţiţi la un capăt sau la ambele capete, cu marginile rotunjite, fără muchii pentru a nu produce lezarea mucoasei.

Formularea şi prepararea comprimatelor vaginale urmăresc asigurarea dizolvării sau desfacerii sau eroziunii comprimatelor în secreţiile vaginale, cu o viteză care să asigure o concentraţie eficientă de substanţe medicamentoase cât mai mult timp posibil.

Dezagregarea acestor comprimate trebuie să se realizeze într-un volum mic de lichid, în condiţii statice (deoarece la nivelul vaginului nu se mai întâlnesc mişcările peristaltice specifice intestinului), trebuind să se asigure penetrarea la nivelul tuturor vilozităţilor mucoasei vaginale (se adaugă substanţe tensioactive, spumogene, comprimate efervescente).

426

De obicei ele se introduc cu ajutorul unui aplicator (dispozitiv) furniza de producător.

Tratamentul se face de obicei cu 1-2 comprimate care se administrează de 1- 2 ori/zi, timp de 14 zile.

Concomitent cu administrarea comprimatelor trebuie să se realizeze şi acidularea mediului vaginal. De aceea în compoziţia comprimatelor vaginale se introduc: acid lactic, boric, citric, tartric, alginic.

Lubrifianţii sunt: stearat de magneziu, de calciu, acid stearic, benzoat de sodiu, PEG, laurilsulfat de sodiu.

Aceste comprimate au feţele rotunjite fără muchii pentru a nu produce iritaţii sau leziuni ale mucoasei.

Tehnica de preparare a comprimatelor ginecologice variază după cum produsele sunt comprimate obişnuite, normale, efervescente sau spumogene. Lactoza care se adaugă ca diluant are particularitatea că este transformată de bacilul Döderlein în acid lactic ceea ce opreşte dezvoltarea micozelor vaginale.

Lactoza poate fi considerată chiar ca principiu activ deoarece contribuie la reducerea pH-ului vaginal la pH-ul fiziologic normal şi favorizează dezvoltarea bacilului Döderlein. Alături de lactoza se pot cita ca diluanţi: zaharoza, glucoza şi galactoza. Amidonul este folosit fie ca diluant fie ca dezintegrant. Aglutinanţii şi lubrifianţii sunt în general aceiaşi care sunt folosiţi la comprimatele obişnuite.

Pentru micşorarea pH-ului comprimatelor se adaugă acizii: adipic, succinic, piruvic, glicolic, glicerofosforic, citric, ascorbic, glutamic, sorbic, tartric, boric.

Comprimatele efervescente sunt preferate uneori celorlalte obişnuite căci ele se dezagregă mai repede şi mai sigur. Efervescenţa acestor comprimate poate fi amplificată prin adăugarea de peroxid de magneziu care degajă oxigen în prezenţa acizilor care se află în comprimat, cât şi în contact cu aciditatea mucoasei vaginale.

Comprimatele spumogene produc o spuma abundenta în prezenţa unor mici cantităţi de lichid. Aceasta se obţine prin adăugarea de agenţi tensioactivi. Formarea de spuma este indispensabila în special în cazul comprimatelor anticoncepţionale, când se asigură penetrarea rapidă a ingredientelor în toate vilozităţile vaginului.

Cel mai bun agent spumogen este laurilsulfatul de sodiu care prezintă alături de calităţile sale de detergent şi proprietăţi antiseptice specifice.

Probele de dezagregare a comprimatelor vaginale trebuie să ţină seama de condiţiile fiziologice găsindu-se în condiţii deosebite faţă de comprimatele obişnuite, deoarece umiditatea vaginului este foarte redusă, iar pe de altă parte comprimatul aplicat este imobil.

O probă simplă este următoarea: comprimatele sunt aşezate în apă la temperatura ambiantă sau la temperatura de 37°C; trebuie să se dezagrege fără agitare într-un timp cuprins între 15-40 minute.

427

F.R. X prevede ca dezagregarea comprimatelor vaginale să se facă în cel mult 2 minute în soluţie de acid lactic lactat de calciu.

După modul de formulare se disting mai multe tipuri de comprimate vaginale:

-convenţionale, cu dezagregare obişnuită;

-efervescente;

-spumogene;

-cu acţiune prelungită.

Efervescenţa este realizată de obicei de amestecul carbonat acid de sodiu şi un acid organic, fiind amplificată prin administrarea de peroxid de magneziu care degajă oxigen în prezenţa acidităţii din comprimate, cât şi în contact cu aciditatea normală a vaginului.

Comprimatele spumogene produc o spumă abundentă, în prezenţa unei mici cantităţi de lichid datorită substanţelor tensioactive prezente în compoziţie. Se folosesc laurilsulfat de sodiu care are şi proprietăţi antiseptice.

Spuma este indispensabilă în comprimatele anticoncepţionale asigurând penetrarea rapidă a ingredientelor (spermicide) în toate vilozităţile vaginului.

21.8. Comprimate rectale

Se administrează în locul supozitoarelor rectale, ca o alternativă, în cazul bolnavilor care sunt operaţi sau care nu suportă calea digestivă.

Aceste comprimate trebuie să se desfacă repede într-un volum mic de lichid, formând o pastă. Ele pot conţine cantităţi de substanţe medicamentoase similare cu supozitoarele, pe care le pot elibera şi care pot fi absorbite, cu condiţia ca baza grasă de supozitor să nu favorizeze absorbţia.

Faţă de supozitoarele rectale sunt forme farmaceutice mai stabile, care pot fi păstrate şi la temperatura normală.

Comprimatele rectale cu Penicilină G şi aspirină au o stabilitate satisfăcătoare comparativ cu supozitoarele cu aceleaşi principii active.

Pentru a facilita administrarea, comprimatele trebuie să prezinte o suprafaţă alunecoasă; aceasta se realizează cu ajutorul unui film pe bază de HPMC sau se recomandă lubrifierea comprimatului înaintea administrării, cu ajutorul unui gel.

Pentru a favoriza o desfacere rapidă a comprimatelor, în formula lor se introduce un superdezagregant: crosscarmeloza (CMCNa cu legături încrucişate) sau poliplasdona (PVP cu legături încrucişate).

21.9. Comprimatele pentru implant

Sunt comprimate mici constituite din substanţe medicamentoase, fără excipient.

U un diametru de 2-3 mm. Unele sunt numite pelete.

428

Sunt preparate aseptic pentru a fi sterile deoarece se inserează în ţesuturile organismului (s.c.) prin tehnici chirurgicale.

Se absorb lent, săptămâni sau luni de zile.

Se întrebuinţează pentru administrarea hormonilor: stilbestrol, testosteron, acetat de dioxicorton.

Comprimarea se face cu maşini cu o singură pereche de ponsoane, care se sterilizează uşor.

21.10. Comprimate efervescente

Comprimatele efervescente au evoluat pornind de la pulberi din care se prepară limonadele efervescente, cunoscând o răspândire din ce în ce mai mare în ultimii ani. O serie de medicamente se administrează curent în acest mod: acid acetilsalicilic, vitamina C, polivitamine, calciu gluconic etc.

Comprimatele efervescente conţin carbonaţi alcalini sau alcalino-teroşi şi acizi organici ca acidul citric şi tartric, care în contact cu apa reacţionează cu degajare de bioxid de carbon, care produce desfacerea, împrăştierea şi deseori dizolvarea particulelor care constituie comprimatul. Comprimatele efervescente trebuie să dea o soluţie clară, din acest motiv este necesar să se utilizeze numai substanţe complet solubile.

Efervescenţa poate fi utilă în cazul comprimatelor din diferite motive:

-pentru a ajuta dezagregarea unor anumite comprimate care fără dezvoltarea gazului (bioxid de carbon sau oxigen) ar reclama un timp deosebit de lung pentru dezagregare (în cazul comprimatelor ce se administrează per os);

-pentru a masca gustul neplăcut (în cazul comprimatelor care se dizolvă în prealabil în apă şi care sunt destinate uzului intern);

-pentru a obţine în timp scurt o soluţie sau o dispersie în apă a medicamentului în aşa fel încât acesta să poată avea o acţiune terapeutică rapidă după ingerare;

-pentru a produce spumă, care are rolul sa vehiculeze substanţa activă.

Mai rar se obţine efervescenţa prin includerea în comprimate a peroxidului de magneziu care dezvoltă oxigenul în prezenta acidului clorhidric conţinut în sucul gastric. Peroxidul de magneziu se utilizează foarte rar, atât pentru eficacitatea sa mai redusă, cât şi pentru faptul că nu este complet inert din punct de vedere fiziologic.

În general, se utilizează bicarbonat de sodiu şi acid tartric care corespund foarte bine scopului cerut şi au un preţ scăzut.

Se pot utiliza şi alţi carbonaţi (de potasiu, de calciu, de magneziu, etc.) sau alţi acizi (citric, alginic, fumaric).

Acidul citric fiind mai solubil decât cel tartric, dă comprimate cu dezagregare ceva mai rapidă dar este mai higroscopic decât acidul tartric.

429

Higroscopicitatea unui component din formula comprimatelor efervescente este o proprietate complet nefavorabilă pentru buna conservare a acestora.

Acidul alginic nu este higroscopic şi comprimatul se conservă bine: se poate utiliza alături de carbonatul de calciu în proporţie de 4 părţi acid şi o parte carbonat. De asemenea se poate realiza efervescenţa folosind acidul alginic în proporţie de 10% faţă de greutatea totală a componentelor alături de 2,5% carbonat de calciu.

Sucrona sub formă acidă (acidul ciclohexilsulfamie) poate fi utilizată pentru obţinerea efervescenţei fiind un acid relativ tare.

Din substanţele care pot degaja bioxid de carbon, cea mai utilizată este bicarbonatul de sodiu. Se prezintă sub forma unei pulberi fine, care trece uşor prin sită. Reţine puţină apă şi se umectează greu (3%); granulatul obţinut se comprimă uşor în cazul granulatelor separate. Stabilitatea sa la căldura este satisfăcătoare până la 60 sau 65°, cu condiţia ca timpul de uscare să nu fie prelungit. Prezintă totuşi un anumit inconvenient, solubilitatea sa relativ scăzută

în apă rece (1:12) fapt care reduce efervescenţa.

Chiar şi singur bicarbonatul de sodiu poate produce efervescenţă în stomac în prezenţa acidului clorhidric conţinut în sucul gastric, dar neutralizarea acidului clorhidric poate fi considerată ca o contraindicaţie fiziologică la pacienţii cu hipoaciditate.

Bicarbonatul de potasiu este mai solubil şi dă o degajare de gaz mai rapidă. Carbonatul de magneziu dă cu acidul tartric soluţii tulburi; cu acidul citric soluţiile sunt mai clare mai ales dacă pH-ul final este aproximativ 5.

Pentru a se putea obţine maximum de efervescenţă utilă se introduc în comprimate cantităţi de acid şi carbonat stoechiometrice.

Metoda dublei granulări: acest procedeu constă în prepararea de granule de carbonat sau bicarbonaţi alcalini prin umectarea amestecului cu o soluţie de agent liant, zahăr, gumă arabică, gelatină sau lactoză, apoi trecerea prin sită a amestecului umed pentru a obţine granulatele. O granulare separată se face în mod asemănător în cazul amestecului de substanţe cu caracter acid.

Ingredientele active sau aromatizante sunt încorporate fie în granulatele acide fie

în cele alcaline, după caracteristicile proprii.

Se obţin astfel două granulate care se amestecă în proporţii corespunzătoare.

În timpul lucrului trebuie să se evite contactul cu aerul înconjurător. Este indicat ca operaţiile să se execute în spatii cu grad higrometric redus. Umiditatea tolerată este de 25-28% dar uneori este obligatoriu să se lucreze în umiditate şi mai redusă de 12-15%.

Astfel de condiţii necesită săli riguros etanşe, un echipament pentru absorbţia umidităţii şi condiţionarea aerului.

430