Добавил:
Upload Опубликованный материал нарушает ваши авторские права? Сообщите нам.
Вуз: Предмет: Файл:

133851261-119352752-Tehnica-farmaceutica

.pdf
Скачиваний:
1151
Добавлен:
05.03.2016
Размер:
10.95 Mб
Скачать

-are putere de acoperire superioară talcului;

-are acţiune de răcorire superioară;

-este şi antiseptic, pentru că fiind puternic hidrofob nu permite dezvoltarea microorganismelor;

-este steril din fabricaţie (se obţine la o temperatură foarte mare);

-este sterilizabil.

Caolinul purificat sinonim Bolus alba. Este un silicat de aluminiu hidratat. Este o pulbere cu o capacitate de absorbţia a apei superioară talcului, dar cu o capacitate de absorbţie a grăsimilor mai redusă.

Are capacitate mare de acoperire şi aderare.

Ca dezavantaj menţionăm tendinţa de aglomerare în prezenţa umidităţii. Trebuie sterilizat înainte de întrebuinţare.

Bentonita. Este un silicat de aluminiu coloidal din grupa montmoriloniţilor. Este folosit în pudrele antisudorifice datorită puterii mari de absorbţie.

Trebuie sterilizată în prealabil.

Carbonatul de magneziu. Este o pulbere fină, albă, cu capacitate mare de absorbţie a apei, uleiurilor volatile. Are putere de acoperire şi aderare reduse.

Se foloseşte în proporţie mică întrucât cedează alcalinitate, modificând pH-ul în prezenţa umidităţii.

Carbonat de calciu. Se obţine prin precipitare din reacţia clorurii de calciu cu carbonatul de sodiu.

Este o pulbere albă folosită în special pentru tenul gras, având tendinţa de a usca pielea.

Silicagelul. Este gel de acid silicic coloidal sau gel de dioxid de siliciu.

Are o bună capacitate de curgere şi etalare precum şi o putere mare de absorbţie pentru apă şi substanţe grase.

Oxidul de zinc. Se mai numeşte şi alb de zinc, şi este o pulbere amorfă cu putere mare de absorbţie a apei şi grăsimilor. Nu este oclusiv, are o capacitate de curgere moderată. Are proprietăţi astringente şi sicative, este decongestiv, calmant şi uşor antiseptic.

Ca dezavantaje: astupă porii şi în prezenţa umidităţii imprimă un pH alcalin pulberii.

Dioxidul de titan. Ara caracteristici superioare faţă de oxidul de zinc, ca putere de acoperire şi adezivitate.

Este indiferent chimic, nu cedează alcalinitate. Este folosit în pudrele pentru copii. Asigură un ecran U.V.

Oxidul de magneziu. Prezintă o bună adezivitate şi are capacitate de absorbţie a apei, fără a avea şi proprietăţi de curgere.

391

Excipienţi organici

a. Excipienţi de origine vegetală

Amidonul. Este un excipient de origine naturală (vegetală). Cel mai mult se foloseşte amidonul de orez, care are particule foarte mici. Se mai pot folosi şi amidonurile de grâu sau de porumb. Cel mai puţin recomandat este amidonul de cartof.

Avantaje:

-are o bună capacitate de absorbţie a apei şi a substanţelor grase;

-conferă pudrei o aderenţă bună;

-are capacitate de curgere corespunzătoare;

-are acţiune răcoritoare şi calmantă;

-este inert din punct de vedere fiziologic.

Dezavantaje:

-în prezenţa umidităţii fermentează şi este uşor invadat de către microorganisme (chiar în caz de transpiraţie şi la temperatura corpului);

-nu se sterilizează uşor.

Pentru a i se ameliora proprietăţile s-au obţinut prin sinteză amidonurile modificate.

Amylum nonmucilaginosum (ANM) se obţine prin eterificarea amidonului cu tetrametilol-acetilen diuree.

Este o pulbere albă, care nu se umflă în apă rece, rezistentă la sterilizare. Are o degradare fermentativă inferioară amidonului natural.

b. Excipienţi de origine animală

Albumina din lapte. Acest excipient este utilizat ca absorbant şi aderent în pudre pentru nou-născuţi.

Poate provoca însă sensibilizări cutanate şi alergii. Este mediu prielnic pentru dezvoltarea microorganismelor.

Pudra de mătase. Se obţine prin degresarea şi hidroliza parţială a fibrinei (partea interioară a fibrelor de mătase).

Se prezintă ca o pulbere foarte fină, onctuoasă şi mătăsoasă cu putere de absorbţie egală cu a cărbunelui activ.

Este folosită în pudrele cosmetice pentru a le colora, fiind un pigment foarte

fin.

Excipienţi organici de sinteză

Stearatul de zinc. Este o pulbere albă sidefoasă, uşoară, voluminoasă, care sporeşte capacitatea de aderare a pudrelor şi acţiunea răcoritoare a acestora.

392

Are acţiune lubrefiantă, astringentă şi uşor dezinfectantă.

Undecilatul de zinc. Este o pulbere albă, onctuoasă, cu capacitate de acoperire egală cu a stearatului de zinc.

Stearatul de magneziu. Este un amestec de stearat şi palmitat de magneziu.

Se prezintă ca o pulbere fină, uşoară, onctuoasă. Are aceleaşi acţiuni ca stearatul de zinc.

Stearatul de litiu. Are proprietăţi aderente remarcabile. Are putere mare de absorbţie pentru apă şi uleiuri. Ca dezavantaj menţionăm imprimarea unui pH alcalin.

Aditivi

Coloranţi. Nu trebuie folosiţi coloranţii solubili.

Se preferă:

9argilele,

9oxidul de fier;

9lacurile insolubile obţinute din coloranţi naturali sau sintetici.

Parfumuri. Se folosesc esenţe naturale – uleiuri volatile (de roze, de lavandă, de iasomie), debarasate de substanţele toxice şi iritante.

20.5. Prepararea pudrelor

Se face după regulile generale de preparare a pulberilor compuse, cu câteva particularităţi:

¾componentele trebuie aduse la un grad de fineţe foarte avansat (pulvis subtillissimus, corespunzător sitelor VIII şi IX);

¾este obligatorie sterilizarea pentru pudrele care se aplică pe pielea sugarilor, pe răni (plăgi) sau arsuri, conform F.R. X.

Excipienţii termostabili se sterilizează la etuvă la 1600C - 3 ore, 1700C - 1 oră,

1800C - 30 minute, în funcţie de natura excipienţilor.

Se pot folosi şi alte temperaturi cu condiţia ca metoda să fie eficientă: 1400C - 3 ore, 1600C 2 ore, 1700C - 1800C o oră, pentru substanţe termostabile: talc, aerosil, caolin, amidon, grăsimi, sulfamide, acid boric.

Substanţele termolabile se încorporează aseptic în amestecul de excipienţi sterilizaţi în prealabil, şi condiţionarea se realizează în recipiente sterilizate în prealabil.

393

20.6.Caracteristicile fizico-chimice ale pudrelor care influenţează biodisponibilitatea

Pudrele, spre deosebire de pulberi, au unele proprietăţi specifice, precum:

¾modul de administrare;

¾sterilitatea;

¾capacitatea de adsorbţie sau absorbţie;

¾capacitatea de cedare a substanţelor active;

¾porozitatea;

¾mărimea particulelor: maxim 120μm (sita VIII).

Prin pulverizare avansată se măreşte suprafaţa de contact dintre particulele pudrei şi ţesuturile lezate, deci creşte rezorbţia şi biodisponibilitatea.

Pudrele care se administrează pe plăgi deschise trebuie să aibă un grad de diviziune cât mai mare.

Pudrele administrate în cavităţile naturale trebuie aduse la un grad de diviziune coloidal.

Pudrele trebuie să aibă capacitate mare de absorbţie a umidităţii şi grăsimilor. Trebuie să:

-adere de tegumente;

-aibă densitate mică;

-aibă pH neutru;

-nu conţină componente iritante;

-nu aibă proprietăţi abrazive;

Exemple de pudre

Pudre sicative. Aceste pudre absorb secreţiile, împiedicând frecarea şi macerarea pielii.

Conţin:

¾ca excipienţi: talc, amidon, carbonat de magneziu, oxid de magneziu;

¾substanţe active cu diverse acţiuni terapeutice.

Pudre sicative antipruriginoase. Conţin mentol, ulei de mentă, camfor, anestezină.

Cele care conţin mentol au şi acţiune răcoritoare. De exemplu talcul mentolat 1-2% produce la aplicare pe piele senzaţie de răcorire.

Pudre sicative astringente. Conţin tanin, săruri de bismut, oxid de zinc. Pudre sicative fotoprotectoare. Conţin tanin, săruri de bismut, carbonat de

magneziu, carbonat de calciu, oxid de magneziu.

Pudre sicative antisudorifice. Conţin acid salicilic (astringent, cheratolitic, antiseptic), carbonat de magneziu, alaun. Prin capacitatea de absorbţie crescută absorb toxinele şi mirosul neplăcut al transpiraţiei.

Pudre sicative acide. Refac mantaua acidă a pielii. Acidul boric are efecte toxice pe pielea erodată, deci nu se administrează pe pielea sugarilor.

394

Pudre lubrifiante

¾previn degresarea pielii;

¾îmbunătăţesc adezivitatea;

¾hidrofobizează pudrele, împiedicând formarea crustelor;

¾conţin substanţe grase, ceară, lanolină, alcool cetilic, uleiuri vegetale, ulei de peşte, absorbite pe excipienţi inerţi, de tipul stearatului de magneziu.

Pudre dezinfectante. Conţin substanţe antiseptice, dezifectante şi antibiotice: dermatol, acid salicilic, iodoform, timol, xeroform, sulfamide, cloramfenicol, bacitracină, neomicină, penicilină.

La ceste pudre prepararea se face aseptic.

Se poate asocia uree, mărind capacitatea de absorbţie şi acţiunea antibioticului în pudre cu cloramfenicol şi penicilină (ca sare de calciu ce este mai puţin higroscopică).

Penicilina se asociază cu:

-o substanţă antipenicilinazică, de exemplu laurilsulfat de sodiu;

-o substanţă gras, un ulei hidrogenat,

pentru prelungirea efectului preparatului, când se obţin pudre stabile mai mulţi

ani.

Pudre care se aplică pe mucoase

-pe mucoasa auriculară, se numesc insuflaţii şi conţin:

sulfatiazol,

iod,

acid boric.

-pe mucoasa oculară sunt pudre şi se numesc insuflaţii; pot conţine:

dionină, acid boric, sulfamide, dermatol.

Ultimele două se pot aplica direct, fără adaos de excipienţi. Pudrele pot fi aplicate şi sub formă de aerosoli.

20.7. Controlul şi conservarea pulberilor

Se prevede un control organoleptic:

-aspect,

-culoare,

-miros,

-gust,

-omogenitate, conform F.R. X – mărimea particulelor,

395

-gradul de fineţe, conform F.R. X,

-analiza granulometrică,

-suprafaţa specifică,

-uniformitatea (variaţia) masei, conform F.R. X,

-conţinutul în substanţe active, conform F.R. X,

-capacitatea de cedare a substanţelor active,

-capacitatea de absorbţie,sterilitatea, conform F.R. X.

Omogenitatea. Pulberile trebuie să aibă un aspect omogen. În strat subţire şi privite cu o lupă (4,5 x) nu trebuie să prezinte aglomerări de particule.

Gradul de fineţe. Se exprimă prin numărul sitei (V sau VIII) sau calificativ (pulbere groscioară, mijlocie).

Pentru aceste determinări se folosesc 2 site, 20 g de produs, timpul necesare este de 20 de minute. Reziduul la cernere obţinut cu sita specificată nu trebuie să fie mai mare de 5% şi nu trebuie să depăşească 60% cu sita superioară.

Masa totală pe recipient. Pentru pulberile nedivizate – sunt anumite limite admise faţă de valoarea declarată.

Uniformitatea masei. Pentru pulberile divizate – sunt anumite limite admise faţă de valoarea declarată.

Sterilitate. Pentru pudrele care se aplică pe pielea sugarilor, arsuri sau plăgi. Dozarea substanţelor active. Se realizează conform metodei indicate în

monografia respectivă, precizându-se limitele de variaţie faţă de conţinutul declarat. Conservarea pulberilor. Se face conform F.R. X în recipiente bine închise. Pulberile efervescente se conservă în recipiente închise etanş sau bine închise,

în prezenţa silicagelului în capacul recipientului.

Pudrele au o stabilitate mai mică în comparaţie cu substanţele cristalizate sau pulverizate în fragmente mai mari.

Conservarea pudrelor este limitată; se prepară la nevoie conform F.R. X. Conservarea pulberilor ridică probleme datorită suprafeţei mari de contact a

acesteia cu:

-mediul exterior: umiditatea (influenţează negativ pulberile cu substanţe higroscopice şi delicvescente), aerul (prin oxigen, dioxid de carbon, monoxid de carbon şi alte gaze conţinute);

-materialul de ambalaj.

Oxigenul favorizează oxidarea taninurilor, a compuşilor fenolici, acidului ascorbic. Pentru a evita aceste fenomene nedorite se adaugă antioxidanţi.

Dioxidul de carbon produce reacţii de carboxilare unor substanţe. Prin carbonatarea hidroxidului de calciu se obţine carbonat de calciu; din cianură de potasiu se obţine acid cianhidric care este toxic şi volatil.

Alte gaze aflate întâmplător în atmosferă pot fi absorbite dacă recipientul nu este bine închis. De exemplu hidrogenul sulfurat, dioxidul de sulf, acidul clorhidric, duc la modificarea compoziţiei pulberii care conţine cărbune sau amidon.

396

Se recomandă ca pulberea să fie bine tasată în recipientul de condiţionare pentru a elimina golurile de aer.

Recipientul trebuie să fie umplut perfect pentru a limita spaţiul liber de deasupra. Se recomandă ermetizarea închiderii.

Lumina favorizează reacţiile de oxido-reducere, de hidroliză, de polimerizare, schimburile alotropice, reacţiile de izomerizare.

Lumina poate duce la schimbarea culorii:

¾sărurile de argint, mercur, bismut care se înnegresc;

¾acidul tanic, crisarobina, adrenalina.

Pentru a evita aceste modificări:

-substanţele fotosensibile se păstrează în recipiente de sticlă sau de porţelan colorate;

-recipiente învelite în hârtie de culoare neagră sau păstrate în dulapuri bine închise.

-recipiente metalice – să nu influenţeze conţinutul. Metale precum cuprul,

fierul, zincul, aluminiul sunt interzise pentru pulberi cu iod, derivaţi halogenaţi, cianuri.

Insectele şi microorganismele atacă pulberile vegetale (cu mucilagii), animale şi unele substanţe (zahăr, amidon).

Adăugarea de conservanţi este permisă numai pentru cei aprobaţi de M.S. şi aceştia trebuie specificaţi pe etichetă (natura şi concentraţia acestora).

20.8. Pudre medicamentoase

Pudrele medicamentoase alături de pudrele cosmetice formează categoria mare a pudrelor, care sunt pulberi nedivizate de uz extern, caracterizate printr-un grad foarte avansat de fineţe (Müntzel)

Sunt pulvis subtillissimus, corespunzătoare sitelor VIII şi IX.

Pudrele medicamentoase conţin una sau mai multe substanţe medicamentoase

şi excipienţi (uneori aceştia pot lipsi). Se aplică în scop curativ sau profilactic pe piele sau pe mucoase.

Pudrele cosmetice (propriu-zise în accepţiunea generală) sunt alcătuite din substanţe anodine sau excipienţi şi parfumuri, coloranţi şi conservanţi şi se utilizează în scop cosmetice, timp îndelungat pentru apărarea sau protecţia pielii şi

înfrumuseţare. Condiţii de calitate:

1.să fie omogene;

2.să se întindă uşor;

3.să adere de tegumente;

4.să fie onctuoase;

5.să nu fie toxice sau iritante;

397

6.să nu fie higroscopice;

7.să aibă o densitate mică şi un pH aproape neutru;

8.să nu aibă proprietăţi abrazive.

În plus cele cosmetice:

1.să nu se şteargă prea repede;

2.să aibă proprietăţi absorbante (sicative pentru sebum);

3.să fie uşor astringente (răni, pori deschişi);

4.să aibă o coloraţie omogenă (nu trebuie să conţină coloranţi solubili);

5.să nu păteze în prezenţa umidităţii.

Pulberi divizate. Divizarea pulberilor se aplică pulberilor divizate fiind o operaţie care urmează amestecării. Este precedată uneori de o nouă cernere (pentru reomogenizarea pulberii).

Eliberarea pulberii în doze unitare prezintă următoarele avantaje:

¾asigurarea unui dozaj corect;

¾ameliorarea conservării;

¾mascarea gustului şi mirosului neplăcut al unor componente, dacă pulberea este divizată în caşete sau capsule gelatinoase.

Pulberile compuse se divid prin:

1.cântărirea fiecărei doze (divizare după greutate). Este metoda cea mai corectă, care asigură cea mai mare exactitate, fiind obligatorie la pulberile care conţin substanţe toxice sau puternic active (pentru a nu se depăşi dozele maxime admise). Se recomandă şi pentru cazul când o doză este reprezentată de o cantitate mare de pulbere (Bourget). După cernere, înainte de divizare trebuie ca pulberea să fie recântărită, pentru şti exact mărimea dozei de divizat (se văd pierderile de pulbere produse prin manipulare).

2.cântărirea unei doze (etalon) care este adusă pe o hârtie, carton sau cartelă (cartelele utilizate se aşează în cerc - concentric) şi celelalte doze se împart prin comparaţie vizuală cu doza cântărită.

3.divizare după volum. Se folosesc dispozitive, în prealabil reglate, la un volum egal cu doza unitară de administrat. Se folosesc linguriţe de divizat pulberi cu volum reglabil.

Fiecare porţiune se împarte în 5 maxim 10 doze pentru ca eroarea să fie cât mai mică.

După divizare în farmacie, fiecare doză este introdusă în învelişul respectiv, care poate fi reprezentat de:

9 capsule de hârtie (capsule papiracee) simplă sau pergaminată, parafinată, siliconată, cerată. Aceasta se îndepărtează înainte de administrarea preparatului;

9 capsule amilacee (caşete, buline) care se administrează

împreună cu pulberea;

398

9 capsule de gelatină tari (capsule gelatinoase), capsule operculate, gelule, capsule cu capac, care se înghit odată cu conţinutul.

Condiţionarea

În industrie divizarea şi condiţionarea se fac automat, cu maşini specializate, ca ambalaje folosindu-se plicuri termosudate, sau sudate prin intermediul unor lacuri, din material plastic sau de aluminiu, sau o combinaţie a acestora, care se pun în cutii de carton.

Maşinile automate realizează succesiv operaţiile:

-de confecţionare a ambalajului,

-de sudare a trei laturi;

-de introducere a pulberii care este divizată cu ajutorul unor dispozitive (dozatoare ponderale sau volumetrice),

-de sudare a ultimei laturi.

Avantajul constă în faptul că printr-o sudare mediană pot fi introduse componente incompatibile la asociere, care sunt astfel separate şi care se amestecă la ruperea pliculeţelor.

Alegerea ambalajului se face în funcţie de:

-cantitatea de pulbere de ambalat;

-stabilitatea acesteia.

Pulberi nedivizate. Pulberile nedivizate sau în vrac sunt mai rar pulberi de uz intern şi sunt mai ales pulberi de uz extern.

La pulberile nedivizate de uz intern (pentru administrare orală) dozarea se face subiectiv, de către pacient (este aproximativă). Deci aceste pulberi nu trebuie să conţină substanţe puternic active sau în cazul în care conţin astfel de substanţe acestea trebuie să fie numai în doze foarte mici. Dozele maxim admise se verifică întocmai ca la soluţii. De exemplu extractul uscat de Belladonna.

Majoritatea pulberilor nedivizate sunt pansamente gastrice, cu substanţe neutralizante, adsorbante, carminative, anestezice, antispastice, administrarea făcându-se după prealabila dispersare sau dizolvare într-un lichid (apă sau limonadă).

399

Capitolul XXI

COMPRIMATE

21.1. Generalităţi

Sunt denumite şi compressi sau tabulattae. Sunt preparate farmaceutice solide, care conţin doze unitare din una sau mai multe substanţe active asociate sau nu cu substanţe auxiliare, destinate administrării pe cale orală. F.R. X face următoarea adnotare: în afară de comprimatele administrate pe cale orală, sunt şi comprimate administrate pe alte căi, calea vaginală, implante sau pentru inhalaţii, necesitând condiţii speciale de formulare, preparare şi prezentare. Condiţiile de calitate ale acestora fiind prezentate în normele de calitate respective.

Prin comprimate se înţeleg toate preparatele farmaceutice solide, în formă de discuri sau alte forme, obţinute prin comprimarea substanţelor active singure, sau asociate cu substanţe auxiliare, conţinând doze unitare de medicamente.

Denumirea de comprimate provine de la operaţia de comprimare, în timp ce denumirea de tabletă, de la cuvântul tabuletă, care înseamnă plăcuţă, deci de la forma lor.

Istoric. Comprimate sunt o formă relativ recentă. Obţinerea lor a fost posibilă datorită unei prese inventate în 1843 de Brockedon, alcătuită dintr-o matriţă, 2 ponsoane şi o pâlnie de alimentare, presă care a stat la baza primelor maşini automate. Ulterior, prepararea comprimatelor s-a extins foarte mult, în prezent, ele reprezentând 50% din totalul formelor farmaceutice datorită numeroaselor avantaje pe care le prezintă:

1.în această formă farmaceutică pot fi prelucrate majoritatea substanţelor active solide, moi sau lichide – în anumite limite;

2.realizarea unei dozări corecte a substanţelor active pe fiecare comprimat;

3.procesul de producţie fiind mecanizat, deci ca urmare a productivităţii crescute, comprimatele au un preţ de cost scăzut;

4.substanţele active din comprimate au o stabilitate mai mare, faţă de substanţele active din soluţii, suspensii şi pulberi, datorită dimensiunii reduse, realizându-se o suprafaţă de contact mică cu agenţii externi, precum şi posibilităţii acoperirii comprimatelor cu învelişuri protectoare;

5.gustul şi mirosul neplăcut al unor componente este mai puţin perceput, datorită volumului mic al comprimatelor, iar prin acoperire gustul şi mirosul neplăcut sunt total înlăturate;

400