133851261-119352752-Tehnica-farmaceutica

4.Sosorbitol se foloseste în perfuzie în concentratie 5% dand o soluţie izoosmotică, iar soluţiile l0% şi 40% sunt hipertonice. Nu se metabolizează total în organism, se pierde în proportie de 10 - 15%.

Soluţia perfuzabila de sorbitol 40% este folosită în osmoterapie pentru eliminarea excesului de Na+ şi Cl-. Nu este afectata concentraia ionilor de K+

Se administrează în edeme pulmonare, edem encefalic şi glaucom.

Este bine suportat şi de pacientii diabetici. Se se transformă la nivelul ficatului în fructoză. Este folosit pentru efectul rapid care se instaleaza imediat dupa administrare; are efect detoxifiant, independent de insulină. Se menţine mai mult timp în circulaţia sanguină, trecând mai lent prin membranele biologice comparativ cu glucoza.

5.Manitolul se foloseste în soluţii 5%, 10% şi 20%. Soluţia 5% este cunoscuta şi sub denumirea de soluţia Fleig şi este izoosmotică. Este o substanţă calorigenă, dar este folosită şi pentru diureză osmotică (10% şi 20%), recomandată în edeme (retenţii hidrosaline) şi insuficienţă renală acută.

6.Perfuziile cu lipide sunt folosite ca sursă majoră de energie dand o cantitate dublă de energie. Se folosesc şi pentru compensarea carenţei în lipide a organismului. Se condiţioneaza sub forma de emulsii U/A; pentru emulsionare se folosesc emulgatori naturali, purificaţi = lecitine purificate şi parţial hidrogenate, obţinute din soia sau gălbenuş de ou iar ca şi agenţi de umectare (pluronic E 68 sau polisorbaţi).

Faza interna(lipofila) este cuprinsa în ulei din seminţe de bumbac, soia, susan. Faza externă va fi intotdeauna apa, care trebuie să fie izotonică folosind

glucoză, sorbitol, xilitol sau glicerină.

Izotonizarea previne hemoliza produsă de substanţele tensioactive (folositi ca stabilizanţi ai emulsiei).

Diametrul picăturilor va fi cuprins intre 0,5 – 1 µm, fiind şi dimensiunea sistemelor de transport ale grăsimilor din sânge.

Pericolul coalescenţei picăturilor şi formarea de picături mai mari induc posibilitatea instalarii trombozei.

Vâscozitatea trebuie să aibă valori care să le asigure stabilitatea la temperaturi cuprinse între 4 - 250C. Astfel, prin adăugarea unui volum egal de alcool sau de soluţie de NaCl nu trebuie să se modifice stabilitatea acestor emulsii.

Sunt intrebuintate în arsuri extinse şi leziuni grave, subnutriţie gravă, fiind tolerate de nou - născuţi şi sugari.

Dar sunt contraindicate în maladii cronice ale ficatului, splinei, atereseleroză avansată, stare de şoc, sindrom nevrotic.

Se administrează lent, 10 picături/minut sau 500 ml emulsie perfuzabilă administrată în 6 ore. Pentru a accelera transportul grăsimilor din sânge se poate asocia cu heparina.

Reacţiile secundare şi cele nedorite pot sa se instaleze imediat sau în timp.

161

Prepararea emulsiilor perfuzabile ridică probleme de sterilitate, realizându-se pe cale aseptică; uneori se pot steriliza la 1210C, timp de 15-18 minute.

4. Perfuzii folosite în metabolismul reconstituant

Dacă lipidele şi hidraţii de carbon sunt folosite pentru metabolismul energetic al organismului, proteinele sunt utilizate de organism în metabolismul reconstituant - metabolismul de refacere, un proces continuu prin care celulele şi ţesuturile se reînnoiesc permanent, pe calea alimentaţiei, din proteine în stări normale. Când acest proces nu este posibil, se utilizează pe cale parenterală, soluţii de aminoacizi sau hidrolizate proteice, în proporţii corespunzătoare necesităţilor fiziologice.

a.Terapia parenterală cu aminoacizi are la bază folosirea aminoacizilor, reprezentând compuşii finali ai digestiei proteinelor care după rezorbţie participă la refacerea celulelor organismului (refacerea proteinelor).

Dintre aminoacizi(în număr de 22), 8 sunt aminoacizi esenţiali, care nu pot fi sintetizaţi de organism şi sunt primiţi prin alimentaţie: leucina, izoleucina, valina, lizina, fenilalamima, metionina, treonina, triptofanul.

Doi aminoacizi semiesenţiali(arginina şi histidina) pot fi sintetizaţi de organism. Perfuzii cu aminoacizi, pe baza hidrolizatelor de proteine plasmatice bovine sau hidrolizaţi de caseină - obţinute prin hidroliză enzimatică. Aceste hidrolizate

conţin toţi aminoacizii din proteine şi o cantitate redusa de peptide.

b.Hidrolizatele acide provin prin hidroliza acidă a fibrinei purificate sau hidroliza acidă a caseinei. Această hidroliză acidă deşi conduce la distrugerea unor aminoacizi(lizina şi triptofanul) prezintă avantajul că au un conţinut mai mic de peptide decât cele obţinute pe cale enzimatică.

c.Perfuzii cu aminoacizi puri, obtinuti prin sinteza, se folosesc în diverse proporţii, şi nu mai conţin peptide. Avantajul acestora constă în faptul că nu dau

efecte secundare şi accidente antigenice, datorate resturilor peptidice. Cu ajutorul lor se realizează perfuzii mai concentrate, cu posibilitatea de modificare a compoziţiei.

Aminoacizii se utilizeaza asociaţi în perfuzii cu vitamine, substanţe energetice - sorbitol şi săruri minerale, pentru menţinerea echilibrului electrolitic.

De asemenea sunt utilizaţi în tulburări grave cu caracter hipoproteinic, după operaţii mari, arsuri întinse, stări grave de denutriţie.

Sunt contraindicaţi în afecţiuni grave hepatice sau renale. Sunt preparate în condiţii aseptice, fiind medii prielnice pentru microorganisme.

5. Perfuzii cu înlocuitori de plasmă

Sunt dispersii coloidale compensatoare de volum plasmatic.

Cel mai bun substituent al sângelui este însuşi sângele uman, dar furnizarea lui este dificilă(trebuie să ţinem seama de grupa sanguină corespunzătoare); se poate infecta organismul cu maladii de la donator, iar costul este prea mare.

162

Aceste preparate coloidale sunt menite să menţină lichidul administrat i.v. cât mai mult timp în circuitul vascular. Dar nu pot îndeplini funcţiile biologice ale sângelui, nu sunt substituenţi ai sângelui, ci înlocuiesc numai volumul de lichid pierdut.

Sunt dispersii coloidale cu proprietăţi fizico-chimice asemanatoare plasmei, cu aceeaşi acţiune coloid osmotică, împiedică ieşirea apei din vasele sanguine sau pierderea prin rinichi.

Plasmaespander – denumite astfel, pentru că după administrarea i.v. a acestor preparate, creşterea volumului de lichid intravazal este mai mare decât cantitatea perfuzată, făcându-se apel la plasma rămasă în capilare.

Numai dextranii(40 şi 70) corespund acestei definiţii, dar s-a extins şi la celelalte preparate.

Dispersiile coloidale trebuie să indeplineasca o serie de condiţii de calitate: sa prezinte aceeaşi presiune osmotică cu plasma; o vâscozitate asemănătoare cu a sângelui, să se menţină în circulaţie 12 - 24h; să nu se elimine sau să nu se metabolizeze prea repede; să nu se depună în ţesuturi şi să nu aibă acţiune dăunătoare asupra lor; să nu fie toxice, alergenice; să nu conţină impurităţi pirogene; să nu determine coagularea sângelui; să fie sterilizabile şi conservabile; să rămână lichide în domeniu mare de temperatură, să nu îngheţe la 0oC.

Se folosesc: soluţii de dextrani, soluţii de proteine plasmatice pasteurizate, fie ser nativ, o soluţie de albumină; dispersii coloidale de gelatină modificată, dispersii de gumă arabică, de alginat de sodiu,e de P.V.P. Sunt folosite mai rar soluţii de cristaloizi, niste soluţii cu electroliţi.

Dextranul 40 are acţiune antitrombotică şi previne agregarea hematiilor. Preparatele cu dextrani sunt folosite pentru prevenirea şi tratamentul şocului

hipovolemic, când sunt edeme, pentru restabilirea circulaţiei înainte şi după operaţii. Se pot asocia cu soluţii de electroliţi sau glucoză.

Se pot steriliza la 1200C – 20 de minute, sunt stabile până la 10 ani, substanţa uscată având stabilitate nelimitată.

Viteza de perfuzare a acestor perfuzii este de 50 - 80 picături/minut, la prima interventie se perfuzează mai rapid 500 ml în 15 minute.

6. Soluţii perfuzabile medicamentoase

Se folosesc atunci când substanţele active au viteză mare de eliminare, şi este necesar să se asigure o concentraţie terapeutică constantă, pe un timp îndelungat, dar atât cât este necesar pentru efectul farmacodinamic.

In utlizarea soluţiilor perfuzabile medicamentoase se tine cont şi de faptul ca administrarea parenterală este mai bine tolerată decât calea orală.

Se pot administra ca atare sau asociate cu perfuzii de electroliţi sau substanţe energetice, prin aducere în setul de perfuzare, utilizând manşonul pentru perfuzare exterioară.

163

Sub forma de soluţii perfuzabile se administreaza tuberculostaticele, unele antibiotice, antitricomonozice şi antilambliazici(exemplu: perfuzia cu Metronidazol şi Tinidazol).

Se foloseste şi perfuzia de uree pentru activitatea sa diuretica, în concentraţie hiperosmotică 30%, asociată cu glucoză, fructoză sau clorură de sodiu, ca decompresiv intracranian în edeme cerebrale.

7. Soluţii pentru dializă peritoneală şi hemodializă

Soluţiile pentru dializă peritoneală sunt soluţii de electroliţi, izotonice şi izohidrice cu plasma sanguină, sterile şi apirogene, utilizate pentru dezintoxicarea organismului, de obicei în cazurile în care unitatile de spital nu detin rinichi artificial.

Se administreaza prin peritoneu(semipermeabil) care este bine irigat, cu o suprafaţă de 2 m2. Admistreaza prin osmoză, avnd loc un schimb de substanţe, de la concentraţie mai mare la concentraţie mai mică, până la echilibrarea concentraţiei în cele două compartimente.

Se introduce soluţia în cavitatea abdominală folosind două catetere, unul pentru intrare, altul pentru evacuarea soluţiei; sau introducerea intermitentă a soluţiei prin acelaşi cateter, prin care se elimină.

Prin peritoneu, difuzează apă, electroliţi, urce, substanţe rezultate din metabolism, substanţe toxice ce trebuiesc eliminate.

Se introduc 2 l soluţie la 370C şi se lasă 1/2 oră, apoi este îndepărtată. Operaţia se repetă la 6 sau 12 ore cu o soluţie proaspătă cand decongestionam organismul de substanţe toxice. Se elimină şi excesul de apă, folosind o soluţie hiperosmotică(cu dublă osmolaritate faţă de cea obişnuită).

Aceste soluţii conţin electroliţi, glucoză, sorbitol, lactat de sodiu(in cazul instalarii acidozei, antibiotice(tetraciclină pentru combaterea infecţiilor pentru ca nu traversează membrana peritoneală).

Se prepară soluţii concentrate care se diluează inainte de întrebuinţare. În caz de hiperkalemie se scade continutul de K+.

Concentraţia se exprima pentru electroliţi în g/l; g sau mg din ioni/l, mEq/1.

Soluţiile pentru hemodializă au aceeaşi compoziţie numite şi soluţii pentru rinichi artificiali. Sunt folosite în insuficienţa renală gravă, intoxicaţii cu somnifere, sau pentru epurarea sângele de elemente toxice.

Pentru administrare este necesar un aparat ce prezinta o membrană semipermeabilă; astfel, de o parte aducem soluţia de electroliţi, cu conţinut asemănător plasmei (300-400 mosmoli/l), în cealaltă parte este adus extracorporal sângele bolnavului; prin membrană se produc schimburile de substanţe.

Sunt necesare volume mari, intre 150 - 300 1itri 1ichid pentru o hemodializă de 6ore.

Se prepara soluţii concentrate care se diluează la folosire. Hemodializa se realizeaza extracorporal.

164

În Faramacopeea Română ediţia a V a apare monografia de generalităţi „Collyria” şi colirele: „Collyrum adstringens luteum” şi „Collyrum argentum natrici” aceste monografii păstrându-se şi în ediţiile următoare(respectiv a VI a şi a VII a).

În Farmacopeea Română ediţia a VIII a, preparatele oftalmice sunt numite

„Solutiones ophtalmicae”. Dar în Farmacopeea Română ediţia a IX a aceste produse sunt numite „Oculoguttae”, şi sunt incluse monografii pentru şase preparate cu aplicare oftalmică.

Se păstrează denumirea de Oculoguttae şi în Farmacopeea Română ediţia a X a dar rămân înscrise monografia de generalităţi şi doar trei pentru preparate: Oculoguttae atropini sulfatis 1%; Oculoguttae pilocarpini nitratis 2% şi Oculoguttae resorcinoli 1%.

13.3. Structura ochiului. Globul ocular şi anexe

Preparatele oftalmice trebuie să îndeplinească anumite condiţii de calitate dar în realizarea lor se va ţine seama şi de caracteristicile particulare ale locului de aplicare, respectiv mucoasa conjunctivală şi globul ocular.

Fig.nr.22. Secţiune prin globul ocular

1 – conjunctiva; 2 – umoarea apoasă; 3 – cristalin; 4 – pupilă; 5 – iris; 6 – cornee; 7 – pleoape; 8 – sclerotica; 9 – coroida; 10 – retina; 11 – nerv optic; 12 – umoarea sticloasă

Globul ocular are formă sferică, puţin turtit, alcătuit din trei membrane suprapuse(3 tunici):

1)Tunica externă alcătuită din cornee, continuată cu sclerotică.

2)Tunica medie (uvela sau coroida) alcatuită din corpul ciliar şi iris.

3)Tunica internă sau retina.

Anexele globului ocular sau organele auxiliare sunt sprâncenele, pleoapele şi genele; conjunctiva şi aparatul lacrimal.

La administrare, picăturile pentru ochi vor ajunge în contact cu conjunctiva şi corneea.

166

Conjunctiva este o membrană subţire, transparentă, mucoasă, care formează joncţiunea dintre pleoape şi cornee, acoperind atât partea anterioară a globului ocular cât şi partea internă a pleoapelor; joncţiunea celor două constituind fundul de sac conjunctival.

Conjunctiva este o membrană bogat vascularizată, este locul principal unde are loc absorbţia substanţelor medicamentoase administrate. La iritare se înroşeşte datorită dilatării vaselor de sânge. Inflamaţia conjunctivei este numită conjunctivită.

Corneea este un ţesut transparent care formează partea anterioară a tunicii externe a ochiului. Nu este vascularizată, dar este puternic inervată, terminaţiile nervoase, ciliare reprezintă calea senzitivă a reflexului corneean. Bogata inervaţie o face foarte sensibilă, astfel este ţesutul cel mai sensibil la durere din organism.

Afecţiunile corneei sunt numite cheratite. Corneea este formată din 3 straturi:

a)exterior - este un epiteliu foarte fin şi foarte fragil, de natură lipofilă;

b)parenchimul - stroma este hidrofilă;

c)la interior este endoteliu de natură lipofilă.

Corneea se continuă cu selerotica, o membrană fibroasă, opacă, albă, cu

vase de sânge şi terminaţii nervoase, plasată sub conjuctivă, în partea anterioară întreruptă şi continuată de cornee.

Tunica medie (coroida) este situată în partea anterioară, continuată de corpul ciliar şi apoi de iris. Irisul are în mijloc un orificiu numit pupilă.

Tunica internă sau retina nervoasă a ochiului este peste coroidă, apoi retina ciliară şi retina iriană.

Mediile refrigerente ale globului ocular sunt:

1.corneea;

2.umoarea apoasă din camera anterioară şi posterioară;

3.cristalinul şi corpul vitros din spatele cristalinului.

Dintre organele anexe, interesează în mod particular, aparatul lacrimal care influenţează biodisponibilitatea substanţelor medicamentoase. Glanda lacrimală este situată în unghiul extern al orbitei, în partea superioară şi este responsabilă cu secreţia lacrimilor ce umezesc continuu suprafaţa corneei şi se scurg prin canalele lacrimale în sacul lacrimal şi de aici prin canalul naso-lacrimal în fosa nazală.

Datorită acestui lichid lacrimal ochiul normal este protejat de iritaţii şi inflamaţii prin diverse mecanisme: genele previn pătrunderea în ochi a particulelor mici de praf, reflexul de clipire este iniţiat când un corp străin are tendinţa de a pătrunde în ochi.

Ochiul este spălat continuu de fluidul lacrimal ce conţine lizozim, o enzimă antibacteriană.

Când ochiul este infectat, inflamat sau lezat, integritatea stratului superficial extern al ochiului este distrusă, mecanismele normale de apărare nu mai funcţionează, agenţii patogeni pătrund în ţesuturile profunde ale globului ocular. Dacă ţesuturile nu sunt vascularizate rezistenţa la infecţii este mică, se produc ulceraţii care favorizează pătrunderea agenţilor patogeni în profunzime.

167

13.4. Biodisponibilitatea colirelor

Picăturile de ochi sunt administrate la nivelul ochiului bolnav(când mecanismele de apărare normale nu funcţionează) deci aceste preparate trebuie să fie sterile pentru a evita riscul de infectare.

La formularea colirelor vom lua în considerare şi faptul că odată cu mucoasele inflamate apare ulceraţia.

De asemenea, sensibilitatea mucoaselor externe ale conjunctivei şi corneei cresc foarte mult când ţesuturile sunt inflamate. Pe lângă senzaţia de jenă, iritarea ochiului stimulează producerea de lacrimi, la administrarea picăturilor. Există tendinţa spălării lor de fluxul lacrimal, micşorând timpul de contact al preparatului cu ochiul, cu micşorarea efectului terapeutic dorit.

Pentru a prelungi timpul de contact preparatele administrate trebuie să fie cât mai uşor tolerate de ochi, fiind reduse la minim cauzele de iritare.

Pentru preparatele oftalmice aplicate la nivelul mucoasei conjunctivale prelungirea timpului de contact se realizează prin formularea unor preparate care să îndeplinească caracteristicile de calitate.

Astfel, soluţiile trebuie să fie lipsite de particule în suspensie, izoosmotice cu secreţia lacrimala; izohidrice(să aibă acelaşi pH cu lichidul lacrimal), să fie sterile.

În cazul suspensiilor oftalmice pe lângă condiţiile de calitate de la soluţii va fi necesar ca diametrul particulelor să nu depăşească 25 µm, din care cel mult 10% pot avea diametrul de cel mult 50 µm; vor avea formă sferică, fiind omogene ca formă. Numai în acest mod ele sunt uşor suportate iar tendinţa de lăcrimare va fi diminuată şi timpul de contact crescut.

Medicamentele destinate să acţioneze local, doar la nivelul tunicii medii trebuie să ajungă într-o concentraţie terapeutică în umoarea apoasă străbătând corneea. Ca urmare, în afară de timpul de contact, biodisponibilitatea este influenţată şi de atingerea concentraţiei terapeutic active la locul de aplicare şi care la rândul său este influenţată de gradul de ionizare al substanţei active şi de coeficientul de repartiţie lipide/apă.

Gradul de ionizare influenţează penetraţia prin cornee deoarece aceasta este nevascularizată. Permeabilitatea corneii este foarte selectivă şi influenţată de diverşi factori.

Menţionăm faptul că penetraţia prin cornee este mărită când aceasta este lezată iar ca substanţa medicamentoasă să străbată corneea este necesar ca moleculele să existe în soluţie atât în formă lipofilă, cât şi în formă hidrofilă.

Ţinând cont de aceste aspecte fiziopatologice, subtanţele medicamentoase, acizi slabi şi baze slabe, la pH-ul fiziologic(7,4) trebuie să existe în soluţie într-un echilibru între forma ionizată hidrofilă şi cea neionizată lipofilă. Acestea vor avea capacitate de a pătrunde mai uşor prin cornee(de exemplu - sulfatul de atropină sau azotat de pilocarpină). Aceste substanţe există şi sub formă de săruri ionizate care la creşterea pH-ului formează alcaloizi bază(formă neionizată). Ele trec prin cornee

168

deoarece lacrimile au capacitatea de a tampona soluţiile la pH =7,4. Nu vor pătrunde dacă au fost preparate cu un sistem tampon la pH acid(fiind diferit de pH-ul mucoasei conjunctivale).

Ca urmare, substanţele care există numai în formă ionizată(exemplu - fluoresceina sodică) nu pot pătrunde prin epiteliu cornean.

Un alt factor care influenţează biodisponibilitatea colirelor este coeficientul de repartiţie lipide/apă: formele lipofile ale unor substanţe vor străbate mai uşor corneea, deci sunt mai active, producând un efect terapeutic fiind necesară o cantitate mult mai mică de soluţie şi cu o concentraţie redusă.

Dacă se urmăreşte acţiunea de suprafaţă, a substanţelor cu acţiune antiseptică sau anestezică, preparatele trebuie să fie bine formulate, deoarece oricât de slabă este penetrarea prin cornee, de cele mai multe ori o cantitate de substanţă activă pătrunde suficient pentru a avea efect terapeutic.

Un rol important îl are pH-ul la penetrarea substanţelor medicamentoase prin cornee, care influenţează şi toleranţa preparatelor farmaceutice. Penetrarea prin cornee este influenţată şi de concentraţia substanţelor în soluţie(tonicitatea), dar depinde şi de natura substanţelor active. Excepţie se întâlneşte în cazul novocainei(când resorbţia se realizează mai bine din soluţii hipotone, care producând iritarea corneei măresc permeabilitatea acesteia) şi la conservanţi. Este posibil ca soluţiile hipotone dacă produc iritarea să determine creşterea secreţiei lacrimale, aceasta diluează preparatul şi îl antrenează în fosa nazală şi soluţia este spălată.

Penetraţia prin cornee este influenţată şi de activitatea de suprafaţă a substanţelor active şi de prezenţa unor adjuvanţi cu proprietăţi tensioactive.

Preparatele oftalmice după formulare şi mod de administrare pot fi unidoză şi multidoze.

Colirele unidoză se administrează în doză unică, vor fi formulate pentru o singură folosinţă, aplicate pe ochiul lezat, accidentat sau pentru intervenţii chirurgicale. Sterilitatea este o condiţie de calitate obligatorie la aceste preparate şi este asigurată aplicând una din metodele de sterilizare ale preparatelor injectabile, fie prin căldură umedă fie prin filtrare sterilizantă; nu se admite adaosul de conservanţi.

Colirele multidoze sunt folosite pentru un tratament prelungit, sterilizarea se asigură de obicei prin adaos de conservanţi.

13.5. Avantajele şi dezavantajele preparatelor oftalmice

Medicamentele oftalmice oferă o serie de avantaje şi anume:

Prin administrarea pe cale oftalmică se realizează tratamentul zonei oculare şi se adresează în special conjunctivei, corneei, tunicii medii anterioare(iris şi corp ciliar) dar şi aparatului lacrimal, regiuni ale ochiului care pot fi locul unor infecţii sau care au fost lezate, deci este absolut necesar tratamentul local.

169

Terapia locală realizează o acţiune rapidă şi directă, cu concentraţii mici de medicament. Astfel, prin admnistrarea colirelor se realizează concentraţii terapeutice mult mai ridicate prin aplicare locală în ţesuturile respective; această concentraţie crescută în umoarea apoasă fiind favorizată de sistemul larg de spaţii limfatice ce comunică între ele şi permit absorbţia rapidă a substanţelor medicamentoase.

Concentraţia locală nu se poate obţine pe cale sistemică datorită barierei hemato-oculare ce se opune traversării moleculelor de substanţă activă.

Pentru a realiza tratamentul local colirele se pot formula în diverse preparate farmaceutice: soluţii, suspensii, unguente, aerosoli, comprimate.

Calea oftalmică permite o administrare uşoară, rapidă, netraumatizantă şi nedureroasă. Administrarea formelor farmaceutice lichide(soluţii, suspensii) se realizează cu instilatorul(prin picurare), direct în sacul conjunctival, prin mişcarea pleoapelor răspândite pe toată suprafaţa; unguentele oftalmice(ce vor conţine substanţe antiseptice, antibiotice) se vor aplica cu ajutorul unor baghete din sticlă sau material plastic.

Cu toate avantajele prezentate anterior preparatele oftalmice prezintă şi dezavantaje:

Formularea, prepararea, condiţionarea şi administrarea colirelor necesită exigenţe de calitate crescute, datorate specificului strict local al leziunilor oculare şi ţinând cont de sensibilitatea crescută a mucoaselor oculare care se accentuează în perioada de tratament dar şi a importanţei ochiului, ca organ al văzului.

Soluţiile oftalmice, în special cele apoase sunt medii prielnice pentru dezvoltarea microorganismelor, putându-se produce infecţii.

Aplicând o soluţie necorespunzătoare se pot produce: microtraumatisme declanşând sistemul de apărare; apare senzaţia de durere, fotofobie, hipertermie, edeme ale conjunctivei.

Un alt dezavantaj al colirelor este reprezentat de durata scurtă de staţionare a soluţiilor la nivelul ochiului(de câteva minute) fiind necesară administrarea picăturilor la intervale scurte de timp ceea ce poate determina iritarea mucoasei conjunctivale.

O serie de colire pot fi iritante datorită substanţelor active pe care le au în compoziţie(de exemplu colirul cu idoxuridină cu actiune antivirala).

13.6. Formularea preparatelor oftalmice

Preparatele oftalmice sunt formulate cel mai adesea sub forma de soluţii iar în cazul în care substanţele active sunt instabile în soluţii apoase vor putea fi formulate sub formă de suspensii sau soluţii oftalmice uleioase. Alteori tot datorită instabilităţii substanţelor active în soluţie se pot condiţiona sub formă de pulbere uscată prin liofilizare, sterilă, într-un recipient, iar separat în alt recipient vehiculul sterilizat sau o soluţie apoasă ce conţine conservant şi/sau alţi stabilizanţi(un sistem tampon). La administrare urmează să se dizolve sau să se disperseze substanţa în vehiculul

170