Va fi o nouă zi și un nou atac:

Nu trebuie să doarmă liniștiți dușmanii Patriei mele...”

Exaltarea în fața grupului joacă un rol dublu: oferă sol tare și refugiu contra nevrozelor individuale – o fugă disperată de o libertate considerată a fi prea grea, dar și un sentiment al fraternității, a cărui lipsă se simte pe fundalul social al tranziției, mai ales la periferiile marilor centre industriale.

În acest sens, extremismul rus nu doar că e anti-capitalist și anti-modern, ci chiar am spune, e marxist și ortodox deopotrivă: identificarea lui cu oamenii săraci, jefuiți de migranți și trădați de către aparatul de stat corupt e o linie rusă veche, cu tradiții deopotrivă social-democrate, comuniste și creștine... Fenomen cu origini inițiale europene, extremismul este trăit în Rusia à la russe – contradictoriu, naționalist și tradițional, o cetate imaginată cu funcția de a apăra Sfânta Rusie de fructele amare ale modernizării după model european.

- fascinația acțiunii. „Ești luptător. Corpul tău este arma ta. O armă în lupta cu Ocupația. Antrenează-te zilnic.” – atractivitatea programului organizatiilor extremiste pentru tinerii ruși constă în faptul că substituie politica acțiunii, că militează pentru fapte, nu pentru acte și certificate, că înflăcărează sentimentul, trăirea în detrimentul calculului cinic: „Ucide emigranții. E vesel.”

- fascinația autenticității. Tranziția economică de la socialismul planificat la capitalismul sălbatic a lovit, în primul rând, în intelighenție și în proletariatul urban. Marile fabrici, în jurul cărora au fost construite orașe întregi, au ieșit pentru totdeauna din circuitul economic, lăsând în urma lor doar aglomerații de blocuri de panele în care se înghesuie muncitorii de odinioară. Tinerii proveniți din mediul urban (în mediul rural extremismul lipsește aproape cu desăvârșire).

Extremismul rus are câteva rădăcini:

- extremismul de bucătărie (xenofobia de bloc). Vlăstar al unor muncitori rămași pe drumuri, inadaptați noilor condiții și deci condamnați la moarte latentă, tineretul rus urban moștenește regretele, amărăciunile și deziluziile părinților, cristalizate în clișee simpliste: de vină sunt americanii, evreii, fluxul de migranți. Soluțiile sunt pe măsură de simpliste: ucide, nimicește, lichidează!

- poziția echivocă a Puterii și o doză de fățărnicie a organizațiilor extremiste: „Oricare punct de vedere poate fi reprezentat în sfera publică și cea mediatică, dacă se încadrează în limitele Constituției și Codului Penal. Întrebarea este alta – este oare gata pentru aceasta Puterea?

- vidul ideologic creat după dizolvarea ideologiei unice. „Pentru că ideea extremistilor e clară și e formulată atractiv. Generația tânără are nevoie anume de asta. Desigur, e groaznic. Dar unde sunt sloganele care vor mobiliza tinerii?

Anti-modern, anti-capitalist, pro-religios, pro-slav, comunitar, anti-sistem, dar totuși condamnat să susțină puterea rusă în fața amenințărilor din partea etniilor „ocupante” (majoritatea dintre ele islamice) – acestea sunt multele fețe ale extremismului rus care își extrage seva din rănile tranziției incoerente ruse.

De propus o cotrapunere cu situatia operativa din Republica Moldova (spre discutie).

Din punct de vedere ideologic extremismul utilizeaza lozinci si epeluri demagojice, creaza chipul dusmanului,apeleza la cele mai josnice calitati ale omului,constient provoaca dezordini, chema la nesupuneri civile,neaga legislatia s.a..

Putem nominaliza indicii principali ai extremismului:

1.Existenta radicalismului in viziunule si actiunile exponentilor extremismului (comportament iesit din comun pentru societate)

2.Existenta negatiei (nihilismului) fata de regulile si normele admise in aceasta societate si protejate de catre institutiile statale.

3.Coloratura ideologica a manifestarilor extremiste, adica exitenta la baza a unei idei,doctrine politice, religioase sau al unui alt sistem de viziuni.

4.Orientarea in exterior al extremismului, tendinta de a transmite aceste viziuni anturajului si de a le impune, executa, realiza.

5.Caracterul distructiv al extremismului ca antipod al activitatii creative si organizate..

In epoca contemporana politicul asaza fata in fata democratia, extremismul si terorismul. Trei atitudini politice nascute in interiorul spatiului configurat de regulile sistemului politic liberal. Istoria statului modern consemneaza coabitarea practicilor si institutiilor democrate cu manifestari radicale, anarhiste sau teroriste.

Terorismul politic, a carui evolutie s-a amplificat cu precadere in ultimele trei decenii ale secolului trecut, are ca actori state sau grupari paramilitare nestatale. O data cu 11 septembrie 2001, cind atacul terorist a produs, pe linga dezastrul material si numarul deosebit de mare al victimelor, o sfidare a celor mai importante simboluri ale valorilor economice politice si de securitate ale lumii moderne, constiinta civica si politica a omenirii a consimtit sa-si reconsidere atitudinea fata de un complex doctrinar si actional care respinge in totalitate democratia. Nu o recunoaste ca sistem politic, se raporteaza la ea prin instrumente specifice, agresive si distructive, vadit antidemocratice. Se opune modernitatii.

Extremismul politic se constituie si activeaza in interiorul democratiilor. El se foloseste de institutiile si practicile de reprezentare si legitimare a intereselor politice pe care sistemul democratic le construieste. Propaganda, manifestatiile sau marsurile de protest sint folosite ca mijloace pentru a se consolida si a da asaltul asupra puterii. Extremismul politic activeaza la lumina zilei pentru a-si largi baza sociala si electorala. Nu de putine ori, cind clasa politica dominanta se afla in criza, exponenti sau grupari politice democrate au sprijinit prestatia politica a extremismului.

Intotdeauna insa, guvernarile extremiste au amputat democratia, au compromis modernizarea ca proces global. Mai devreme sau mai tirziu aliatii partidelor extremiste ii abandoneaza. Istoria politica contemporana demonstreaza ca partidele si guvernele democrate reactioneaza de cele mai multe ori tardiv la ascensiunea extremismului. Sa fie oare extremismul un rau necesar al regimurilor democrate? Da si nu. Nefasta experienta a fascismului pe care a trait-o omenirea, consensul diverselor forte sociale si politice care au realizat alianta antifascista in anii ’40, victoria acesteia in cel de-al doilea razboi mondial prefigurau moartea extremismului politic, vigilenta crescuta a partidelor democrate. Nu a fost sa fie asa.

La sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, renasterea democratiei si antifascismul partidelor constitutionale au facut putin prielnica manifestarea extremei drepte. Nici contextul socioeconomic nu favoriza extremismele. Imediat dupa razboi au urmat cei „30 de ani gloriosi“. La sfirsitul anilor ’60, Occidentul, incintat de sine, isi savura societatea de consum. De mai bine de doua decenii, economiile si nivelul de trai erau in crestere, pacea sociala parea ca inlocuise definitiv atmosfera tensionata a conflictelor sociale, partide sau coalitii democrate se succedau la putere.

In a doua parte a deceniului sapte, recesiunea economica, somajul resuscita politicile extremiste. Miscarea Sociala Italiana si Frontul National in Franta aveau sa fie cele mai cunoscute. Acum, dupa ce anii de explozie economica au insemnat si import de forta de munca, principala tema doctrinara si propagandistica avea sa se concentreze asupra strainului. Xenofobia si rasismul vor fi principalele subiecte cu care extremismul occidental va incerca sa reapara pe scena politica. Spre deosebire de perioada interbelica, cind s-a produs ascensiunea fascismului, extremismul postbelic nu isi mai asuma intregul arsenal doctrinar. Alaturi de anticomunism se vehiculeaza discriminarea rasiala, mai cu seama impotriva arabilor (Franta) sau turcilor (Germania), combinata cu accente xenofobe si antisemite. Discursul autoritarist, antidemocratic este in surdina.