Добавил:
Upload Опубликованный материал нарушает ваши авторские права? Сообщите нам.
Вуз: Предмет: Файл:
curs securitatea diplomatica.docx
Скачиваний:
0
Добавлен:
01.07.2025
Размер:
316.68 Кб
Скачать

3. Inviolabilitatea personalului misiunii diplomatice

3.1 Inviolabilitatea personală a agentului diplomatic și a personalului administrativ și tehnic

Principala imunitate de care beneficiază agentul diplomatic este inviolabilitatea personală.

Philippe Cahier constata, pe bună dreptate, că „deşi caracterul sacru al diplomatului a dispărut, nu este mai puţin adevărat că el nu-şi poate îndeplini liber sarcinile, dacă trăieşte sub ameninţarea că va putea fi arestat”. Cahier citează cazul ambasadorului rus Matveiev, arestat la Londra pentru neplata unor datorii. Regina Ana a trimis ţarului un emisar special pentru a cere scuze şi a promulgat legea internă privind inviolabilitatea diplomaţilor străini.

Aşadar, temeiul inviolabilităţii nu poate fi altul decât asigurarea îndeplinirii funcţiilor oficiale, aşa cum subliniază şi Preambulul Convenţiei de la Viena din 1961. Potrivit art. 29 al Convenţiei diplomatice: „Persoana agentului diplomatic este inviolabilă. El nu poate fi supus nici unei forme de arest sau detenţiune. Statul acreditar îl tratează cu respectul care i se cuvine şi ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei, libertăţii şi demnităţii sale”.

Rezultă că inviolabilitatea priveşte două aspecte:

a) Interdicţia autorităţilor statului acreditar de a exercita orice act de coerciţiune asupra persoanei agentului diplomatic;

b) Obligaţia statului acreditar de a impune autorităţilor sale să trateze agentul diplomatic cu respectul cuvenit şi să-i asigure respectul libertăţii, demnităţii etc., inclusiv ca acestea să nu fie lezate chiar de particulari.

Inviolabilitatea personală a agentului diplomatic este absolută; majoritatea statelor au consemnat această măsură în legislaţiile lor interne. Comisia de Drept Internaţional a precizat, însă, că acest drept este absolut, dar că statul acreditar poate lua măsuri „care să împiedice comiterea de crime sau delicte” şi, continuăm noi, fără a dispune măsuri de limitare a libertăţii personale prin arest sau detenţiune.

Continuând ideea referitoare la dreptul statului de a expulza un diplomat, considerăm că, potrivit art. 9 din Convenţia diplomatică din 1961, misiunea unui agent diplomatic încetează dacă statul acreditar l-a declarat „persona non grata” şi statul acreditant nu l-a rechemat într-un termen rezonabil acordat, potrivit art. 39, paragraful 2 din Convenţie, de către statul acreditar. Expulzarea, prin urmare, este interzisă „manu militari” atâta timp cât diplomatul este în funcţie; ea este admisă când el a încetat a mai fi considerat că îndeplineşte atribuţiile oficiale la misiunea diplomatică respectivă. Potrivit art. 32 al Convenţiei de la Viena „statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a agenţilor diplomatici şi a persoanelor care beneficiază de imunitate în baza art. 37”. Observăm că art. 29 prevede inviolabilitatea, iar art. 37, imunitatea. Rezultă că imunitatea personală a agentului diplomatic este absolută şi nici chiar statul acreditant, care poate fi de acord cu o judecată a agentului său în statul acreditar nu poate renunţa la ea şi să accepte ca acesta să fie arestat în statul acreditar.

Care este situaţia bunurilor unui agent diplomatic? Desigur, corespondenţa diplomatului, bunurile sale mobile, salariul, conturile bancare etc. sunt tot atâtea mijloace de a asigura îndeplinirea funcţiilor sale. În anul 1926 Guvernul Elveţiei, la o întrebare a Naţiunilor Unite, răspundea în acest sens, invocând practica statelor şi făcând observaţia că ar putea fi sesizabile unele bunuri pe care le posedă diplomatul, cu titlu particular, în statul acreditar. Anumite bunuri pot fi urmărite. Este cazul prevăzut la art. 30, paragraful 3 al Convenţiei de la Viena – bunurile asupra cărora agentul poate fi chemat în judecată în statul acreditar, beneficiind de imunitate de jurisdicţie civilă.

Al doilea aspect al inviolabilităţii este obligaţia statului acreditar de a lua măsuri generale ca valorile personale ale agentului diplomatic (libertatea, demnitatea etc.) să nu fie atinse, sub nicio formă, de autorităţi sau de particulari. Aceste obligaţii se asigură prin luarea unor măsuri de protecţie specială, ale cărei forme sunt lăsate la latitudinea statului acreditar. Dacă se solicită o formă anume de protecţie, de exemplu – paza militară, statul care o solicită o face contra retribuţie sau plată a serviciilor speciale prestate. Există o obligaţie a statului acreditar de a lua măsuri ca împotriva unei misiuni diplomatice să nu se exercite presiuni, ca în rândul populaţiei locale să nu se creeze o stare de spirit care ar împiedica exercitarea misiunii? Răspunsul este afirmativ şi în multe legi penale se prevăd sancţiuni împotriva celor care ar acţiona în public ultragiind un şef de misiune sau discreditându-l altfel.

Membrii personalului administrativ şi tehnic al unei misiuni diplomatice beneficiază “dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau dacă nu îşi au reşedinţa permanentă în acest stat, de privilegiile şi imunităţile acordate, menţionată la paragraful 1, art.31 nu se aplică actelor îndeplinite în afara exercitării funcţiilor lor” (art. 37 al Convenţiei diplomatice).

Rezultă că aceştia beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală absolută şi de imunitate de constrângere, care este inviolabilitatea penală însă, pot fi urmăriţi în bunurile lor, pentru acte îndeplinite în afara atribuţiilor oficiale (chemaţi în judecată civilă pentru neplata unor comenzi de bunuri, pentru neonorarea unor obligaţii contractuale etc.). Totuşi, se consideră că salariile acestei categorii de personal sunt neurmăribile, constituind mijlocul de îndeplinire a sarcinilor aferente.