In sens larg cuprinde totalitatea agentilor diplomatici, impreuna cu membrii familiei lor aflati pe teritoriul statului de resedinta.

In sens restrans din corpul diplomatic fac parte numai sefii reprezentantelor diplomatice.

Decan al corpului diplomatic devine diplomatul cu cea mai mare vechime in post pe teritoriul statului acreditar, diplomat care apartine clasei intai de reprezentare. In tarile catolice, nuntiul papal este considerat de drept decan al corpului diplomatic, indiferent daca indeplineste sau nu conditia referitoare la vechime.

B.7. Activitatea diplomatica

Se desfasoara in doua sensuri, pe de o parte, in raport cu guvernul statului acreditant, iar pe de alta parte, in raport cu statul acreditar.

Activitatea diplomatica se manifesta in trei faze:

- primirea instructiunilor (scrise si orale) din partea guvernului inainte de plecarea diplomatului in misiune, ca si in timpul indeplinirii misiunii in statul acreditar;

- indeplinirea de catre diplomat a functiilor sale diplomatice adresandu-se statului acreditar prin diferite note, comunicari, notificari, interventii, diverse alte demersuri;

- comunicarea diplomatului cu propriul sau Minister al Afacerilor Externe pe cale operativa (telegrame), e-mail, fax, telex, telefon, radiograma, infograma sau prin transmiterea de rapoarte prin curier (diplomatic, ocazional - diplomati aflati temporar in spatiu sau prin comandantii aeronavelor statului acreditant -

Activitatile diplomatice sunt desemnate cu termenul general de demers.

Din punctul de vedere al scopului urmarit, un demers diplomatic poate avea ca obiect transmiterea unor comunicari din partea statului acreditant sau obtinerea de informatii de la statul acreditar, formularea unor propuneri (ex. cu privire la incheierea unui tratat), indeplinirea de catre statul acreditar a unor actiuni concrete (ex. acordarea unor drepturi speciale), ori incetarea unor actiuni neprietenesti.

Demersurile pot fi de mai multe feluri:

- orale , constand in declaratii cu privire la pozitia statului acreditant, notificari prin care statul acreditar este avertizat cu privire la anumite situatii si consecintele pe care le pot atrage, si proteste fata de o anumita comportare in relatiile statul acreditar;

- scrise, concretizandu-se intr-o nota diplomatica;

- mixte, atunci cand demersul oral este urmat de o nota diplomatica.

Notele diplomatice se prezinta sub mai multe forme, si anume :

- Nota semnata sau oficiala este redactata, in general, ca orice scrisoare obisnuita, adica la persoana intai sau a treia, este adresata personal ministrului afacerilor externe sau sefului misiunii diplomatice si este semnata de cel care a intocmit-o. Cand este nevoie de o expunere mai detaliata, nota este insotita si de un memorandum.

- Nota verbala este mai putin protocolara decat nota personala, dar este, in schimb, mult mai uzitata in practica. Nota verbala este scrisa la persoana a treia, nu poarta semnatura, ci numai sigiliul cancelariei care o expediaza. Ea poate sa urmeze unui demers oral sau sa-l inlocuiasca, fiind trimisa, de obicei, spre a solicita rezolvarea unei probleme sau pentru a reaminti celelaltei parti o anumita problema a carei rezolvare este asteptata.

- Memoriile : a.) memorandum si b.) aide-memoire au o importanta mai mica decat notele semnate sau verbale, nepurtand nici semnatura si nici sigiliu.

a) Memorandumul se prezinta sub forma unei expuneri redactate la persoana a treia si este anexat, de obicei, la o nota, spre a dezvolta pe larg aspectele politice si juridice ale punctului de vedere exprimat in nota. El poate emana si de la delegatia uni stat participant la o conferinta internationala.

b) Aide-memoire-ul se prezinta si ca document de sine statator, constituind o nota prin care o parte, in cursul unor tratative sau convorbiri, o inmaneaza celelaltei parti cu scopul de a rezuma aspectele juridice si de a arata punctul de vedere al statului care il trimite.

- Mesajele (scrisorile) au devenit deosebit de uzuale in ultima perioada, la toate nivelele. Ele se refera, in general, la probleme de mare insemnatate, a caror rezolvare este urgenta sau comporta anumite dificultati.

- Notele (circularele), sunt note obisnuite, transmise de unul si acelasi stat mai multor state si avand acelasi continut.

- Notele identice sunt note cu acelasi continut, schimbate intre doua sau mai multe state, pe baza unui aranjament stabilit in prealabil, consemnand un punct de vedere comun intr-o problema a relatiilor dintre ele sau prevederile unui acord cu valoare juridica obligatorie.

- Notele colective, spre deosebire de notele circulare si notele identice, sunt trimise in numele mai multor state. Aceste note au un caracter deosebit de solemn.

B.8. Incetarea misiunii diplomatice survine prin:

a) ruperea, din diferite cauze, a relatiilor diplomatice. Statul acreditar este obligat sa respecte si sa asigure protectia localurilor reprezentantei impreuna cu bunurile si arhiva ei (art. 45 din Conventia de la Viena). Se poate apela la un stat tert agreat de cele doua parti pentru reprezentarea intereselor pe timpul cat relatiile diplomatice sunt rupte;

b) disparitia unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de incetare a activitatii unei misiuni diplomatice;

c) refuzul de recunoastere a guvernelor nou instalate in unul din cele doua state;

d) suprimarea din motive bugetare;

B.9. Incetarea functiei unui agent diplomatic se produce prin:

a.) pensionare;

b.) demisie;

c.) deces;

d.) rechemare in centrala de catre statul acreditant;

e.) declararea agentului diplomatic, de catre statul acreditar, ca persona non grata (art. 9 din Conventia de la Viena).

ASPECTE PRACTICE ALE SERVICIULUI DIPLOMATIC

Practica serviciului diplomatic reprezintă nivelul de selectare, pregătire şi perfecţionare profesională a personalului, utilizarea reală a potenţialului diplomatic existent în scopul promovării politicii externe a statului şi apărării intereselor naţionale, sporirii prestigiului şi autorităţii lui pe arena internaţională.

Confruntările politice interne în perioada declarării independenţei politice a statului defavorizează crearea condiţiilor necesare pentru formarea potenţialului diplomatic respectiv. Tânărul stat nu dispune de diplomaţi care ar fi în stare să înţeleagă, să determine şi să promoveze interesele naţionale ale statului său, mai mult chiar, nu dispune nici de timpul necesar pentru pregătirea acestora.

Personalul pentru serviciul diplomatic în aceste condiţii este selectat dintre cei mai activi militanţi pentru independenţa statului, care graţie calităţilor şi pregătirii profesionale ar corespunde cerinţelor activităţii diplomatice. Pregătirea personalului se efectuează în confruntările diplomatice. Însă cerinţele faţă de corpul diplomatic, în cunoştinţă de protocol diplomatic, de asigurarea cu documentele necesare și a securităţii serviciului diplomatic, dar şi manifestarea calităţilor per- sonalului în confruntarea dură cu omologii săi în cadrul diplomaţiei multilaterale, devin o sarcină primordială pentru toate statele tinere, iar cunoaşterea profundă a acestor probleme este obligatorie pentru viitorii specialişti în domeniul relaţiilor internaţionale.

Analiza practicii contemporane a diplomaţiei moldoveneşti evidenţiază, de asemenea, şi o acută necesitate a studierii profunde a tuturor direcţiilor de activitate a serviciului diplomatic. Cu regret, constatăm că chiar dacă s-au scurs peste două decenii de existenţă a statului independent şi de pregătire a specialiştilor autohtoni în domeniul relaţiilor internaţionale, în societate încă nu s-a înregistrat un salt calitativ în activitatea diplomaţiei naţionale. Mai mult, în mijloacele de informare în masă practic lipsesc materiale legate direct de problemele diplomaţiei, de dificultăţile soluţionării lor, nu sunt reflectate succesele şi nereuşitele diplomaţilor moldoveni şi a conducerii politice a ţării.

SECURITATEA SERVICIULUI DIPLOMATIC

Problema garantării securităţii serviciului diplomatic s-a impus cu stringenţă atât în vederea asigurării condiţiilor pentru îndeplinirea funcţiilor sale, cât şi datorită riscurilor permanente cu care se confruntă această instituţie. Necesitatea garantării securităţii serviciului diplomatic s-a manifestat chiar din momentul apariţiei acestei instituţii şi a evoluat în strânsă corelaţie cu riscurile internaţionale pe care le presupune, dar şi în corespundere cu dreptul internaţional. Practica diplomatică a scos în evidenţă diferite aspecte ale securităţii serviciului diplomatic. Astfel, dacă ar fi să ne raportăm la riscurile pe care le comportă această activitate, atunci se evidenţiază securitatea fizică, informaţională şi psihologică a celora care sunt implicaţi în activitatea misiunilor diplomatice. În condiţiile actuale toate tipurile de securitate se impun ca absolut necesare, iar diversificarea ameninţărilor pe arena internaţională, dar şi apariţia unor noi riscuri la adresa activităţii serviciului diplomatic, au condus la elaborarea unor extinse strategii statale care urmăresc garantarea securităţii acestei instituţii, totodată, conducând la negocieri ale acestei probleme pe arena internaţională, fiind elaborate reguli stricte, imperative reciproc avantajoase pentru state. În pofida faptului că au fost acceptate reguli internaţionale general obligatorii care urmăresc securizarea activităţii diplomatice, statele iau şi unele măsuri individuale pentru realizarea acestui obiectiv. Astfel, regula conform căreia „gradul de securitate a serviciului diplomatic trebuie să fie adecvat riscurilor existente” a condiţionat apariţia altei reguli conform căreia „fiecare ţară este în drept să întreprindă măsuri speciale în vederea protejării localului ambasadei, comuni- caţiilor acesteia, transportului şi poştei de un oarecare acces sau intervenţie externă”.