3. Securitatea informaţională a serviciului diplomatic

Rolul fundamental al serviciului diplomatic este nu numai de a reprezenta statele, dar totodată de a contribui la crearea unui sistem de informare eficient capabil să ajute guvernele naţionale în selectarea strategiilor ce urmează a fi implementate atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. În acest sens, misiunilor diplomatice le revine rolul de „avanposturi privilegiate şi protejate” de observare a evoluţiilor social-politice şi economice dintr-o anumită ţară sau regiune. Această misiune de informare privind evoluţiile din ţara de reşedinţă sau din cadrul organizaţiilor internaţionale reprezintă un domeniu important al activităţii oricărei instituţii diplomatice, constituind totodată un criteriu de evaluare a eficacităţii şi funcţionalităţii misiunii. Regula lui Napoleon Bonaparte de evaluare a eficacităţii ambasadorilor săi în baza „capacităţii acestora de a-l avertiza chiar din birourile adversarilor săi” exprimă pe deplin importanţa sarcinii de informare în activitatea unei misiuni diplomatice. Apărută iniţial în condiţiile în care ştirile circulau deosebit de greu, avându-se în vedere epocile în care nu exista presă scrisă, sarcina de informare a misiunilor diplomatice rămâne şi în prezent deosebit de actuală, în special în condiţiile în care autorităţile unor state recurg la cenzurarea sau supravegherea excesivă a informaţiilor şi căilor de comunicare în masă. Chiar şi în societăţile democratice această misiune a instituţiilor diplomatice rămâne importantă din cauza existenţei unui supravolum de informaţie, ambasadele având rolul de sistematizare şi autentificare a acesteia, acordându-i veridicitate. Constituind un factor important al funcţionării misiunilor diplomatice, informaţia în cadrul serviciului diplomatic se caracterizează prin circulaţia acesteia divers direcţionată, atât de la centrală spre misiune, cât şi în direcţie inversă.

Totuşi, orice informaţie îşi pierde din importanţă dacă nu este posibilă transmiterea şi ulterior aplicarea ei în practică. În aceste condiţii, o problemă aparte a oricărei misiuni diplomatice constă în transmiterea informaţiilor colectate, dar totodată şi primirea unui şir de informaţii din partea guvernului, care are ca obiectiv ghidarea activităţii misiunii. Astfel, activitatea misiunii diplomatice poate fi reprezentată ca un flux continuu de informaţie între misiunea diplomatică şi guvernul naţional, dar şi un şir de fluxuri informaţionale în interiorul însăşi a misiunii diplomatice. Protejarea informaţiei în atare condiţii constituie un domeniu distinct al activităţii misiunii şi reprezintă la rândul său una dintre măsurile ce urmează a fi întreprinse, aceasta în vederea garantării funcţionalităţii şi eficienţei serviciului diplomatic. Securitatea informaţională a serviciului diplomatic se impune astfel ca o parte inseparabilă a oricărei strategii de garantare a securităţii sale, fiind posibil a evidenţia măsuri întreprinse la nivel internaţional, dar şi un şir de măsuri întreprinse de către statele naţionale unilateral.

După cum am menţionat anterior, orice informaţie îşi pierde din valoarea sa dacă nu este transmisă la momentul oportun şi dacă nu este posibilă transmiterea acesteia în siguranţă. Calea cea mai veche de transmitere a informaţiilor este transmiterea ei prin mesageri sau curierii diplomatici. În prezent e vorba de funcţionari ai ministerelor afacerilor externe care sunt titulari ai unor paşapoarte speciale, fiind posibilă şi recurgerea la alte persoane cărora li se încredinţează un plic special şi care sunt deţinătorii unui document unde este menţionată calitatea lor de curieri diplomatici. Astfel, pentru eficientizarea activităţii misiunii, dar şi pentru garantarea securităţii informaţionale, această persoană beneficiază de protecţie diplomatică şi dispune de dreptul la libera circulaţie atât în statele de destinaţie a mesajului, cât şi pe teritoriul statelor care urmează a fi tranzitate. În conformitate cu Con- venţia de la Viena din 1961, aceste persoane nu pot fi supuse arestului, urmăriţi de către agenţii unor state străine, indiferent dacă e vorba de vamă, organele de poliţie, agenţiile din domeniul sănătăţii sau imigra re, sau oricare altele.

Cea mai frecventă practică utilizată pentru garantarea securităţii informaţiilor şi căilor de transmitere este aşanumita valiză diplomatică. Termenul de valiză diplomatică se poate referi la saci poştali, pachete, mici lăzi închise cu lacăte sau chiar întregi vehicule, principalul fiind ca pe acestea să fie aplicată o marcă vizibilă din exterior care ar certifica acordarea unui asemenea statut obiectului pe care a fost aplicată. Valiza diplomatică este un privilegiu care se acordă mutual de către guverne, pentru a simplifica schim- burile şi comunicarea dintre misiunile diplomatice şi guvernele lor naţionale. Acest privilegiu urmăreşte nu numai facilitarea comunicării dintre cele două entităţi, dar, totodată, au ca obiectiv crearea condiţiilor necesare pentru ca şi comunicarea dintre ele să fie sigură, pasibilă să evite oricare perturbări venite din exterior şi scurgeri de informaţii. Un asemenea statut pe care îl presupune această cale de comunicare include în sine angajamentul că autorităţile statului de reşedinţă sau cele ale statelor de tranzit nu vor intercepta în nici un caz valiza diplomatică.

Privilegiul valizei diplomatice, de regulă, se răsfrânge exclusiv asupra obiectelor şi documentelor cu caracter oficial, strict sub controlul şi responsabilitatea autorităţilor statului care beneficiază de acestea. Valiza poate, de asemenea, să fie utilizată pentru aprovizionarea cu unele produse farmaceutice deficitare. Totuşi, practica diplomatică cunoaşte diverse cazuri când în baza unui asemenea privilegiu are loc traficul de armament, mărfuri interzise etc. Din aceste considerente, uneori se cere a fi cunoscut conţinutul general al valizei, recurgându-se la radiografierea ei, dar asemenea acţiuni sunt mai degrabă excepţii decât reguli aplicate în practica diplomatică.

Dezvoltarea informaţională a societăţilor şi implementarea tehnologiilor informaţionale în cadrul practicii diplomatice a condus la constituirea unui sector distinct în activitatea statelor cu scopul garantării securităţii informaţionale a serviciului diplomatic. Astfel, criptografia practic este utilizată de către toate statele lumii şi are ca obiectiv ascunderea sensului real al textului ce urmează a fi transmis, în vederea împiedicării înţelegerii acestuia de către persoanele neiniţiate. Recurgerea la procedeele de deformare a sensului informaţiei este foarte veche în materie comercială şi diplomatică, pentru că ea permite a disimula conţinutul corespondenţei în ochii concurentului sau adversarului. Criptografia facilitează transmiterea informaţiilor, aprecierilor, prognozelor care vizează evoluţia externă a statului de reşedinţă. Astfel, în diplomaţia franceză corespondenţele criptate apar în sec XV-XVI, codificarea lor fiind manuală şi rezervată agenţilor diplomatici de grad superior, uneori chiar şefului misiunii diplomatice sau secretarului de stat. Totuşi, trebuie menţionat că criptografia ca esenţă a apărut în aşa-numita şcoală diplomatică italiană încă în perioada renas- centistă. Recunoaşterea importanţei acestui domeniu distinct de garantare a securităţii informaţionale a condus la crearea unor servicii specializate care sunt însărcinate cu protejarea prin intermediul criptării a depeşelor diplomatice, elaborarea şi aplicarea codurilor de criptare a informaţiei, dar şi distrugerea lor. Procedura de criptare a evoluat continuu, odată cu tehnologiile utilizate în practica diplomatică. Implementarea noilor tehnologii a deschis întotdeauna noi oportunităţi pentru dezvoltarea criptografiei diplomatice, contribuind, totodată, şi la sporirea rapidităţii transmiterii informaţiilor. Însă, costurile excesive de aplicare a acestora moderează uneori aplicarea lor.

Pentru garantarea securităţii informaţionale, dar şi pentru dezvăluirea secretului diplomatic, uneori se recurge la formarea serviciilor specializate în criptarea şi decriptarea informaţiei diplomatice sau chiar abilitate cu interceptarea mesajelor misiunilor diplomatice. În acest sens, procedeele utilizate în unele ţări pentru dezvăluirea activităţii misiunii sunt foarte diverse, utilizându-se tehnologii performante de interceptare/ascultare a mesajelor, coruperea funcţionarilor misiunii etc. Într-un astfel de context, statelor le revine un şir de măsuri individuale ce urmează a fi întreprinse pentru a evita atare situaţii. Aceste măsuri pot varia de la amenajarea specifică a localului misiunii până la impunerea unor condiţii speciale în recrutarea personalului misiunii diplomati- ce. Deşi supravegherea/urmărirea funcţionarilor misiunii diplomatice a constituit mai degrabă o manifestare a diplomaţiei tradiţionale şi a diplomaţiei în perioada războiului rece, oricum, supravegherea de către serviciile de securitate a misiunilor diplomatice şi spionarea acestora se manifestă în continuare. Cazuri de conflicte diplomatice între statul de reşedinţă şi statul reprezentat de către misiune pentru motive de spionare a funcţionarilor misiunii pot fi urmărite şi în prezent.

În condiţiile societăţii informaţionale, pirateria informaţională constituie un alt factor care ar putea afecta securitatea serviciului diplomatic. Accesarea ilegală a unor baze de date ce conţin informaţii relevante în domeniul diplomaţiei ar putea da peste cap rezultatele muncii asidue de ani de zile a întregului serviciul diplomatic. În atare condiţii, implementarea noilor tehnologii în practica diplomatică este permanent supusă precauţiei statelor, metodele tradiţionale de transmitere a informaţiei verificate pe parcursul timpului, fiind de regulă şi cele mai sigure.

PROTECTIA MISIUNILOR DIPLOMATICE SI A MEMBRILOR ACESTORA

Istoria consemneaza din cele mai vechi timpuri dovezi ale inceputurilor activitatii diplomatice. Din aceeasi perioada sunt atestate si preocupari pentru culegerea sau protejarea informatiilor, activitati care au cunoscut o dezvoltare deosebita in contextul evolutiei societatii umane.

Din pacate, au proliferat si o serie de fenomene care influenteaza negativ viata sociala, in multe situatii acestea afectand, inclusiv, relatiile dintre state.

Evenimentele din viata internationala petrecute numai in ultimii ani, reliefeaza fara echivoc ca terorismul, violenta de orice tip, spionajul, crima organizata etc. nu cunosc nici un fel de limite, ideologice sau geografice. Aceste fenomene se propaga in continuare, producand mari daune vietii si intereselor oamenilor pasnici, comunitatii internationale si cooperarii statelor.

In ciuda unor legi si conventii internationale recunoscute si adoptate de majoritatea statelor lumii, care prevad protejarea sediilor, activitatilor si a personalului misiunilor diplomatice, exista suficiente exemple pe toate continentele, care demonstreaza ca acestea constituie o tinta permanenta pentru toate categoriile de fenomene la care ne-am referit, context in care, ignorarea si nerespectarea normelor de protectie creeaza vulnerabilitati sporite si implicit cresterea riscului producerii unor evenimente nedorite.

Datorita importantei activitatilor pe care le desfasoara, a informatiilor pe care le detin si vehiculeaza, sediile misiunilor diplomatice si personalul acestora se afla, prin excelenta, in atentia unor organizatii teroriste.

Avand in vedere cele de mai sus, rezulta ca protectia misiunilor diplomatice si a membrilor acestora este o componenta importanta a activitatii serviciului diplomatic, definita ca un ansamblu de masuri preventive care au ca scop apararea impotriva actiunilor extremist-teroriste, preintampinarea accesului la informatii, date si documente secrete de stat sau confidentiale, evitarea patrunderii in sedii a persoanelor neautorizate, protectia vietii si integritatii personalului aflat la post si apararea bunurilor materiale ale acestora.

Desigur ca pericolul initierii unor actiuni la adresa personalului aflat in serviciu diplomatic nu este exclus nici in tara, dar aici posibilitatile autoritatilor competente de a lua masuri de protectie sunt infinit mai mari.

Cu toate ca, in exterior, autoritatile statului de resedinta au obligatia de a asigura protectia exterioara a misiunilor diplomatice si a personalului acestora, conform conventiilor internationale si angajamentelor asumate pe baza de reciprocitate, realitatea si unele evenimente petrecute au demonstrat, insa, ca nu peste tot, acestea asigura un nivel de protectie suficient si eficient.

De aceea, pregatirea in materie de protectie si autoprotectie, a intregului personal aflat in serviciu diplomatic, are un rol esential in prevenirea producerii ori implicarii in evenimente nedorite.