5.Ameninfari in sfera relatiilor sociale:

- criminalizarea vietii;

- slabirea influentei sistemului reglementarii si controlului de stat;

- lipsa unei politici sociale de stat rigide;

- reducerea nivelului moral si spiritual al societatii;

- concresterea puterilor executiva si legislativa cu structurile criminale;

- pericolul terorismului care apare in rezultatul reimpartirii in masa, deseori insotite de conflicte, a proprietatii si ca urmare a acutizarii luptei pentru putere in baza intereselor de grup, politico-ideologice si etnonationale;

- reducerea simtitoare a natalitatii si a duratei medii a vietii, inrautatirea sanatatii populatiei, deformarea componentei demografice si sociale a societatii, punerea in pericol a reproducerii resurselor de munca ca baza a dezvoltarii productiei, slabirea trainiciei celulei fundamentale a societatii - familia,

6. Pericole in sfera internationala (actiuni ale altor state ce dauneaza consolidarii tarii noastre ):

- atentate directe si indirecte la integritatea teritoriala;

- limitarea influentei in exterior, lezarea intereselor nationale si reducerea influentei ca stat;

- crearea in spatiul postsovietic a unor zone de crize dirijate, menite sa impiedice sau sa frineze procesele de integrare in structurile internationale - altele decit CSI

7. Ameniniari in sfera apararii:

- focarele existente si potentiale de conflicte armate;

- o potentiala conflagratie care ar avea drept scop si

trunchierea Republicii Moldova, nimicirea ei ca stat.

Aparitia noilor amenintari ii mobilizeaza pe politicienii practicieni si pe savanti sa elaboreze metode netraditionale de asigurare a securitatii. In prim plan se plaseaza amenintarile netraditionale ca terorismul, crima organizata, traficul de droguri, conflictele etnice. Toate acestea, precum si imbinarea unor factori ca sporirea rapida a populatiei, migratia, distrugerea mediului ambiant si saracia provoaca stagnarea economica, instabilitatea politica, iar uneori pot avea drept urmare chiar falimentarea tarii.

Bineinteles, amenintarile traditionale la adresa securitatii n-au disparut. Din cind in cind, ele isi anunta prezenta in diferite regiuni ale lumii, dar ramine a fi absolut evidenta deplasarea in directia sporirii numarului si rolului amenintarilor noi, netraditionale, care se fac auzite sau aparte, separat, sau in cirdasie cu formele vechi de amenintari.

Specialistii americani, printre care si profesorul R.Ulman de la Universitatea Princeton, in lucrarea sa "Redefinirea securitatii?" , considera, pe buna dreptate, ca ingustarea sensului securitatii pina la amenintari militare directe sustrage atentia de la pericolele nemilitare care pot dauna serios stabilitatii nationale si internationale. Totodata, definirea veche nu tinea cont de faptul ca unele dintre cele mai periculoase amenintari la adresa securitatii nationale pot porni chiar din interiorul statului. R. Ulman a propus o definitie a sa, conform careia amenintarile la adresa securitatii nationale se considera actiunea sau succesiunea evenimentelor care ori ( 1) sunt consecinta reducerii substantiale a nivelului de viata al populatiei intr-o perioada de timp relativ scurta, ori (2) pot sa micsoreze cu mult numarul alternativelor politice la indemina puterii executive a tarii sau a organizatiilor neguvernamentale (persoane aparte, grupuri de cetateni, corporatii in interiorul tarii.

Din prima categorie fac parte razboaiele din exterior si rascoalele, blocadele inteme, precum si cataclismele naturale.

In a doua categorie au fost incluse amenintarile, impotriva carora este destul de complicat sa fie organizate careva contramasuri din partea puterii executive a tarii concrete: secarea globala a resurselor de prima necesitate, actele teroriste, inrautatirea brusca a situatiei ecologice, precum si conflictele urbane, provocate de afluxul mare de imigranti si refugiati.

Dupa cum au demonstrat cunoscutele acte teroriste din SUA, Rusia, Spania, Italia si alte state, asa-zisele amenintari netraditionale la adresa securitatii ii privesc, practic, pe toti, fara exceptie. Aceasta stare de lucruri este determinata, in mare masura, de deteriorarea sistemului securitatii internationale din perioada "razboiului rece", sistem caracterizat, in primul rind, prin echilibrul bipolar de forte in relatiile internationale. Acel sistem simplifica problemele securitatii, reducindu-le aproape total la pericolul izbucnirii unui razboi de mari proportii. Sistemul dat limita, de asemenea, numarul figurantilor principali pe arena mondiala, simplificind astfel conducerea si supravegherea problemelor globale.

Astazi, structura sistemului relatiilor internationale s-a modificat esential in rezultatul schimbarilor produse, opozitia bipolara dura a cedat locul multitudinii de relatii ce se supun greu controlului si se bazeaza, in principiu, pe propriile posibilitati si interese. La fel cum aceasta se intimpla, foarte des, In sistemul relatiilor politice interne, si in sistemul relatiilor internationale vacuumul puterii a fost, foarte repede, umplut cu tot felul de forte extremiste si de alte forte distructive. Aceasta s-a manifestat, in particular, printr-un mare val de acte teroriste care, practic, a inundat intreaga lume si a pereclitat securitatea multor state.

lntr-o mare masura, aceste probleme au fost provocate de dezvoltarea nemaipomenita a relatiilor de interdependenta, denumite globalizare si care, de asemenea, nu recunosc hotarele.

Uneori, globalizarea este identificata cu migrarea tot mai intensiva a oamenilor, ideilor, marfurilor, serviciilor, informatiei, finantelor peste frontierele nationale si regionale. Ca si in cazul altor procese social-economice, globalizarea are si ea atit parti pozitive, cit si negative. Aspectul pozitiv presupune ca globalizarea aduce foloase din contul cresterii eficientei economice obtinute datorita interdependentei economice sau inmultirii investitiilor. Cunoscind nivelul acestor elemente definitorii ale aspectului pozitiv in tarile CSI, putem conchide ca ele sunt slab globalizate. In plan negativ, tarile CSI sunt si ele afectate, in mare parte, de aceleasi probleme legate de mentinerea propriei securitati care le sunt caracteristice si statelor ce s-au incadrat destul de simtitor in procesele globalizarii. Problemele date se refera la asigurarea securitatii frontierelor, combaterea contrabandei, terorismului, traficului de droguri,spalarilor de bani s.a.

in contextul de fata, diferenta dintre primul si al doilea grup de tari consta in faptul ca statele CSI au la dispozitie cu mult mai putine mijloace tehnice si financiare pentru a face fata amenintarilor amintite. Deci, apare de la sine concluzia ca, desi alte conditii sunt identice, tarile in care persista economia slaba si instabilitatea politica si sociala pierd mult din cauza actiunilor negative ale globalizarii, mai mult decit cistiga de pe urma influentei ei pozitive.

Putem considera ca, astazi, in intreg spatiul postsovietic domina trei tipuri de baza ale amenintarilor netraditionale la adresa securitatii:

- crima organizata care include traficul de droguri si spalarea banilor,

-terorismul in toate formele si manifestarile sale,

- amenintarile legate de procesele migrationiste,

- separatismul etnic si de oprimari.

Experienta tinerelor state independente din spatial exsovietic demonstreaza ca resursele economice si financiare, obtinute din activitatea crimei organizate si a traficului de droguri, sunt, ulterior, utilizate nemijlocit pentru destabilizarea societatii, a sistemului politic, a conducerii statale si a economiei tarii. La acesti factori negativi se mai adauga si faptul ca tarile cu un nivel sporit al crimei organizate sunt tratate cu neincredere, cind este vorba de incheierea unor acorduri internationale, element ce, la rindul sau, impiedica integrarea statelor date in structurile economice internationale si frineaza dezvoltarea lor generala.

Structurile criminale de tot soiul se inscriu demult, printre particularitatile vietii majoritatii tinerelor state independente. Evident, crima organizata a obtinut enorme atuuri de pe urma liberalizarii economice si politice in multe din tarile create in baza fostelor republici unionale sovietice. Principalul risc in sfera securitatii, provocat de raspindirea crimei organizate, tine de proprietatea acestei maladii sociale de a alimenta aparitia coruptiei generale in organismele guvernamentale si parlamente. Acestea nu numai ca pun in pericol democratia si reformele, ci ameninta cu patrunderea profunda a structurilor criminale in institutele politice ale statutului. Fenomenul dat se refera, practic, la toate aceste noi formatiuni statale.

Cit priveste traficul de droguri, statele constituite pe ruinele Uniunii Sovietice au completat, destul de operativ, piata mondiala a substantelor stupefiante interzise. Conform unor estimari, mafia drogurilor din aceasta parte a lumii nu cedeaza cu nimic gruparilor mafiote din Columbia, Italia, Turcia, Afganistan. Tarile de aici reprezinta una din principalele cai de tranzitare a heroinei in drumul sau din Asia Orientala spre Ocident, precum si locul de spalare a banilor obtinuti de la comertul ilicit cu droguri. Mai mult ca atit, ele se includ cu ritmuri majore in rindurile tarilor cu o productie si un consum stabil de narcotice.

In anii de la urma, in mare parte datorita desfiintarii structurii bipolare a sistemului relatiilor internationale, pe de o parte, si adaptarii cu succes la transformarile din economia internationala, pe de alta parte, a capatat proportii globale terorismul. Lucru stiut, terorismul modern este un fenomen complicat si nestudiat pina la capat. Spre regret, foarte des, retorica antiterorista si declaratiile generale substituie studierea serioasa a fenomenului dat. Se pare ca, mai intii de toate, trebuie sa constientizam faptul ca terorismul contemporan este mai ales un fenomen de ordin politic si nu doar unul de drept penal, cum este, deseori conceput. Desi, bineinteles, nu rareori, contine si elementul criminal. De fapt, terorismul contemporan constituie o continuare a politicii cu metodele terorii, intimidarii, crearii atmosferei de frica si instabilitate pentru atingerea, pe aceasta cale, a unor oarecare scopuri politice. Terorismul demonstreaza clar ca in lumea contemporana s-a acumulat o enorma masa a raului, a urii, a slabiciunii milioanelor de injositi si ofensati prin faptul ca nu-si pot rezolva problemele vitale. lata de ce, terorismul nu poate fi combatut doar cu forta, cu mijloace pur tehnice. Aceasta e ca si cum am incerca sa scapam de buruiene prin retezarea lor la suprafata solului. In cazul nostru este nevoie de un intreg complex de masuri cu caracter politic, economic si social. Asta cu atit mai mult cu cit terorismul transnational are, astazi, in dotare colosalele posibilitati ale mijloacelor moderne de telecornunicatii si transport, detine surse globale de finantare, este bine inzestrat cu armament si mijloace explozive de performanta. Terorismul de astazi este si bine organizat, complicindu-se cu mult, si din aceasta cauza, combaterea lui.

Unul din factorii gravi ai instabilitatii si, in acelasi timp, o sursa pentru amplificarea terorismului le constituie migrarea fortata, mai ales cea de mari proportii. Caderea puterii sovietice si a asa-zisului sistem socialist a transformat Eurasia in una din cele mai mari surse a acestui gen de migratie, Diverse estimari vorbesc de cifre de milioane de persoane stramutate. Ce nu s-ar zice, dar migratia a capatat proportii cu adevarat enorme si se constituie in una din amenintarile reale la adresa securitatii si stabilitatii mai multor state.

In linii mari, putem constata ca in Eurasia situatia actuala in sfera securitatii este extrem de complicata si instabila. Dezmembrarea URSS a fortat crearea unor state polietnice cu economii slab dezvoltate si cu prea putina experienta pentru solutionarea independenta a complexelor probleme politice si social-economice ale zilelor de azi. Regiunea data este, in prezent, centrul separatismului national-etnic, dind viata, prin aceasta, la multiple noi problerne netraditionale in sfera securitatii.

La fel ca si alte state create in spatiul postsovietic, Republica Moldova reprezinta o formatiune statala independenta si suverana care-si promoveaza propria politica in corespundere cu interesele sale nationale.

Obtinind independenta si devenind state suverane, fostele republici unionale au capatat, totodata, si dreptul de a actiona in conformitate cu propriile, de acum, interese nationale, adica in corespundere cu legitatile politicii care nu admit existenta unor "pro" si "contra" externe. In cazul dat nu sunt deloc potrivite unele aprecieri gustative de tipul "imi place", "nu-mi place". Daca, sa zicem, Rusia astepta ca Republica Moldova sau oricare alt stat sa promoveze o politica "prorusa", atunci e logic ca, in primul rind, insasi Rusia, in calitatea sa de mare putere, sa promoveze o politica "promoldoveneasca", "prouzbeca", "probielarusa" etc. De obicei, in politica toate "pro" si "contra" poarta un caracter reciproc, deaceea este naiv sa se astepte ca pentru "contra" cuiva se va raspunde cu un "pro" binevoitor.

Uniunea Europeană are propria politică externă şi de securitate, ceea ce le permite statelor membre să se exprime şi să acţioneze la unison pe scena mondială. În lumea actuală internaţională şi globalizată, cele 28 de ţări membre ale UE au o pondere şi o influenţă mai mare dacă acţionează împreună, ca Uniunea Europeană, decât în mod izolat, ca 28 de actori individuali.

Prin Tratatul de la Lisabona din 2009, în baza căruia a fost creată funcţia Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, care este şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, precum şi un serviciu diplomatic european – Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE).

Rolul politicii externe şi de securitate a UE este de a menţine pacea şi a consolida securitatea internaţională în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite; de a promova cooperarea internaţională; şi de a dezvolta şi consolida democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Putere diplomatică

UE joacă un rol-cheie pe plan internaţional, de la combaterea încălzirii globale până la soluţionarea conflictului din Orientul Mijlociu. Politica externă şi de securitate a UE se bazează pe utilizarea diplomaţiei – la care se adaugă, în caz de necesitate, comerţul, asistenţa, securitatea şi apărarea. Toate acestea sunt menite să contribuie la soluţionarea conflictelor şi la instaurarea unui climat de înţelegere la nivel internaţional.

Graţie dimensiunii sale – economice, comerciale şi financiare – Uniunea formată din cele 28 de naţiuni este o forţă majoră în lume. UE joacă un rol important în afacerile globale – iar forţa ei creşte pe măsură ce ţările UE iau în comun din ce în ce mai multe decizii de politică externă.

UE are relaţii de parteneriat cu toţi actorii-cheie globali – inclusiv cei noi –, fiecare dintre ei având propriile interese şi opinii despre situaţia în lume. Parteneriatele se bazează pe interese şi beneficii reciproce, ambele părţi având atât drepturi, cât şi obligaţii. UE organizează cu regularitate summituri cu Statele Unite ale Americii, Japonia, Canada, Rusia, India şi China. Relaţiile cu acestea şi cu alte ţări cuprind mai multe domenii, inclusiv educaţia, mediul, securitatea şi apărarea, fenomenul infracţional, precum şi drepturile omului.

Menţinerea păcii şi a stabilităţii

UE a trimis misiuni de menţinere a păcii în câteva zone de conflict ale lumii, cum ar fi Georgia în 2008. Misiunea de monitorizare a UE în Georgia a supravegheat situaţia şi a oferit ajutor umanitar persoanelor strămutate din cauza luptelor. În decembrie 2008, UE a trimis în Kosovo o misiune formată din 1.900 de persoane, activând în domeniul justiţiei şi poliţiei, care să ajute la menţinerea ordinii publice (EULEX Kosovo).

Mijloacele de intervenţie

Nu există o forţă armată permanentă a UE. În schimb, în baza Politicii sale de securitate şi apărare comună (PSAC), UE se sprijină pe forţele puse la dispoziţie de către statele membre, pentru:

• operaţiuni comune de dezarmare

• misiuni umanitare şi de salvare

• consiliere şi asistenţă militară

• prevenirea conflictelor şi menţinerea păcii

• misiuni ale forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv pentru restabilirea păcii şi stabilizare după încetarea conflictelor.

Toate aceste misiuni pot contribui la combaterea terorismului, inclusiv prin susţinerea ţărilor terţe în combaterea terorismului pe teritoriul acestora.

În ultimii zece ani, UE a desfăşurat 23 de misiuni civile şi operaţiuni militare pe trei continente ca răspuns la diverse situaţii de criză, de la instaurarea păcii după tsunamiul din Aceh, până la protecţia refugiaţilor în Ciad şi la combaterea pirateriei în Somalia şi Cornul Africii. Rolul UE în domeniul securităţii ia amploare.

După obţinerea aprobării din partea Consiliului UE, Uniunea Europeană poate lansa simultan operaţiuni de intervenţie rapidă cu două grupări tactice de luptă a câte 1500 de persoane.

Relaţiile externe

Ca şi în cazul Rusiei, UE tinde să-şi consolideze relaţiile cu Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova şi Ucraina. UE oferă acestor ţări finanţare considerabilă, precum şi perspectiva de a încheia acorduri de liber schimb în cazul în care vor realiza reformele politice şi economice necesare pentru consolidarea democraţiei.

În urma "primăverii arabe" din 2011, UE şi-a relansat Politica europeană de vecinătate pentru a-şi exprima solidaritatea cu cei care luptă pentru democraţie. Menită să contribuie la consolidarea relaţiilor UE cu ţările vecine din est şi sud, politica oferă asociere politică, integrare economică şi mobilitate sporită. UE oferă un altfel de sprijin pentru eforturile internaţionale de instituire a păcii în Orientul Mijlociu. Obiectivul UE este existenţa a două state – Palestina şi Israel – ce convieţuiesc paşnic, iar Uniunea colaborează cu ONU, SUA şi Rusia (formând împreună "Cvartetul") pentru a încuraja ambele state să ajungă la un acord.

UE are un rol la fel de activ şi în cazul Iranului, conducând negocierile menite să încurajeze Iranul să-şi reducă programul nuclear. De asemenea, UE intensifică relaţiile cu grupurile regionale, în special în Asia şi America Latină. "Parteneriatele îmbunătăţite" echilibrează elementele economice, politice, sociale şi culturale ale relaţiilor.

Procesul decizional în politica externă a UE

Principala instituţie decizională în Uniunea Europeană este Consiliul European al celor 28 de şefi de stat şi de guvern din UE, care se întrunesc de patru ori pe an. Membrii Consiliului European definesc principiile şi reperele generale ale politicii.

Rolul Înaltului Reprezentant Catherine Ashton este de a face mai coerente politicile externe ale UE. Dna Ashton prezidează şedinţele lunare ale Consiliului Afaceri Externe, în cadrul cărora se întrunesc cei 28 miniştri ai afacerilor externe din ţările UE, participă la lucrările Consiliului European şi raportează pe chestiuni de afaceri externe.

Majoritatea deciziilor de politică externă şi de securitate se iau în mod unanim – adică prin votul unanim al ţărilor Uniunii Europene (şi ponderile lor respective de voturi în Consiliul Afaceri Externe).

Rolul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) este de a susţine Înaltul Reprezentant; de asemenea, acesta este şi Serviciul Diplomatic al Uniunii Europene. Serviciul are o reţea formată din peste 130 de delegaţii şi birouri în întreaga lume, responsabile de promovarea şi protejarea intereselor Europei. El lucrează îndeaproape cu Comisia Europeană şi ministerele afacerilor externe ale ţărilor UE.

Cooperare regională europeană

Republica Moldova participă activ în procesele de cooperare regională şi începînd cu anul 2000 se implică activ în procesele şi iniţiativele în domeniul mass-mediei, democraţiei locale şi cooperării transfrontaliere, cooperării parlamentare, tineret şi educaţie, egalitatea genurilor, comerţ şi investiţii, energie şi infrastructura regională, coeziunea socială, societatea informaţională, combaterea crimei organizate şi a corupţiei, migraţiune, azil şi refugiaţi, prevenirea şi pregătirea către dezastre şi altele.

Republica Moldova este membru la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-est (SEECP), Consiliul Regional de Cooperare, Centrul SECI, Centrul RACVIAC, CEFTA şi alte aranjamente regionale europene. Cooperarea regională constituie un mecanism şi instrument complementar de avansare a Republicii Moldova în procesul integrării Europene şi alinierii la valorile, standardele şi principiile Europene.