PARTICULARITATILE ASIGURARII SECURITATII IN LUMEA CONTEMPORANA

Omenirea s-a ocupat întotdeauna de pacea si securitatea internationala. Mari gânditori ai umanitatii le-au analizat în profunzime, însa nici pâna azi pacea nu si-a gasit o definitie afirmativa; cea mai cunoscuta definitie a pacii ramânând aceea negativa de situatie, în care nu exista razboi. Multe dictionare nici nu includ în cuprinsul lor aceasta notiune. Nu acelasi lucru se întâmpla cu cealalta latura a sintagmei în discutie: conceptul de securitate.

Istoria omenirii a consemnat modalitati din cele mai diversificate de materializare a preocuparilor pentru asigurarea securitatii, de la nivelul individului traitor sub imperiul satisfacerii instinctive a protectiei proprii si pâna la cel al grupurilor sociale mai mici sau mai mari (statele internationale).

DEFINITIA TERMENULUI SECURITATE

Provenind din latinescul ‑securitas-securitatis, termenul desemneaza faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentimentul de încredere si de liniste pe care îl da cuiva absenta oricarui pericol.

În plan subiectiv, sentimentului de încredere si liniste trebuie sa i se asocieze în cele mai multe cazuri si termenul de certitudine. Securitatea devine reala, efectiva atunci când dobândeste dimensiunile certitudinii, iar în cazul securitatii colective nimic nu poate fi mai important decât certitudinea frontierelor, unitatii si integritatii teritoriale a statelor, pastrarii limbii, culturii si spiritualitatii. Este greu de imaginat ca în viata internationala se pot întâlni situatii în care actorii internationali sa nu fie supusi unor pericole. Prin urmare, încrederea, linistea si certitudinea îsi vor avea originea nu numai în absenta pericolelor, ci, poate, chiar în tinerea lor sub control. În context, ar fi de retinut faptul ca, pentru marile puteri, situatiile în care este împiedicata promovarea si protejarea intereselor proprii în diferite zone ale lumii sunt percepute ca stari de insecuritate, chiar amenintari, si pe cale de consecinta, pentru a înlatura astfel de situatii, ele se considera îndreptatite sa întrebuinteze mijloacele la îndemâna, inclusiv pe cele de natura militara.

Multiplele acceptii si definitii existente cu privire la termenul de securitate conduc la concluzia ca aceasta notiune nu este absoluta, ci relativa, proiectarea ei în plan national sau international releva o anumita gradualitate a abordarii lor.

Din termenul securitate au derivat în teoria si practica relatiilor internationale o serie de notiuni si concepte:

securitate internationala/mondiala;

securitate continentala/regionala;

securitate multiregionala;

securitate colectiva;

securitate prin cooperare.

Securitatea internationala reprezinta un mod de organizare a relatiilor internationale, caracterizat prin aceea ca toate statele lumii sunt la adapost de orice agresiune, act de forta, de amenintare cu folosirea fortei, de orice atentat la adresa independentei si suveranitatii nationale sau a integritatii lor teritoriale. Conceptul are însa o acceptie mult mai extinsa, care exprima interdependenta tot mai accentuata a factorilor militari, politici, economici, sociali, tehnologici, geografici.

Securitatea este un parametru de proces si nu de stare, deoarece încercarile unui actor al sistemului international de obtinere a securitatii absolute pot produce efectul contrar, inducerea unei stari de insecuritate/ amenintare altor actori, care vor întreprinde sau cel putin sunt tentati sa întreprinda masuri de contracarare ce vor conduce, în final la diminuarea nivelului de securitate al initiatorului, dar nu numai.

Securitatea, înteleasa ca stare, nu trebuie confundata cu politica de securitate a statului sau organizatiei si nici cu potentialul sau actiunile desfasurate pentru asigurarea sa. Ea apare, din aceasta perspectiva, ca rezultanta a actiunii politice desfasurate în scopul eliberarii dinamice a fortelor generatoare de stabilitate si progres.

Privita din prisma politicii, securitatea poate fi tratata drept un proces continuu si dinamic, în care se combina într-un act integrator strategii, resurse si eforturi ale unor vaste arii din sfera socialului, prin care nu numai ca se prezerva, dar se si promoveaza interese de anvergura ale fiintarii unor macrogrupuri sociale.

Securitatea apare, în cele mai multe situatii, ca o preconditie a functionalitatii organizatiei sociale în raport cu actiunea unor factori perturbatori, interni sau externi, generatori de insecuritate .

Pacea si securitatea internationala sunt rezultatul sumei pacii si securitatii fiecaruia dintre statele membre ale comunitatii internationale si nu pot fi obtinute fara cooperarea lor totala.

Concomitent cu pacea si securitatea exista si razboiul si insecuritatea.

Securitatea se bazeaza înainte de toate pe stabilitatea politica, dar si pe cea militara, ca un sistem viabil de securitate europeana va putea fi edificat numai daca vor fi consolidate aceste doua componente. Pentru a fi realizata securitatea, se considera ca pot fi abordate doua cursuri de actiune: confruntare si cooperare.

În cadrul cursului de actiune bazat pe confruntare primul mijloc (cel traditional) este autoapararea, individuala sau colectiva, împotriva unui agresor care provine din afara sferei proprii de interese.

Securitatea colectiva constituie un alt mijloc de aparare care nu mai este îndreptat împotriva unui adversar identificat, ci împotriva oricarui agresor potential din sistem.

Conceptul de securitate

- reprezinta capacitatea unui stat de aparare a valorilor fundamentale si de afirmare a acestora in raport cu celelalte state pe arena internationala;

- securitatea echivaleaza cu argumentul forta – forta armata de care depinde capacitatea de reactie a statului intr-o situatie limita; in momentul in care forta armata se diminueaza, securitatea statului este amenintata; opereaza la toate nivelele de analiza: individual, statal, sistemic si identifica atat un motiv de comportament, cat si o posibila conditie universala; pana de curand, securitatea (unui stat) a fost sinonima cu apararea militara, dar datorita sofisticarii cailor de agresiune asupra unui stat si a modalitatilor de supravietuire, sfera securitatii s-a largit considerabil;

- trasaturile securitatii sunt date de apararea militara, multiplicarea capacitatii de reactie in fata eventualelor multiple agresiuni; studierea dinamicii starilor conflictelor dintre state, natiuni, la nivel global;

- conceptul de securitate in conditiile evolutiei relatilor internationale contemporane impune, in mod cert, o dilatare a acestuia, ca ar putea fi tradus in urmatorii termeni:

1. securitate militara - continua sa fie in centrul problematicii securitatii de ansamblu: „Din punct de vedere istoric si logic, prevenirea activitatilor militare ale altor natiuni pentru a depasi frontierele fizice este cea mai ingusta functie a puterii militare. Asigurarea inviolabilitatii teritoriale nu este un scop in sine; ea inseamna protejarea cetatenilor impotriva violentei militare, a proteja traiul si conditiile lor de viata” – Gert Krell; interdependenta din ce in ce mai accentuata in cadrul sistemului mondial – pe vectori economico-financiari sau ecologici, a determinat impulsul catre aprecierea si definirea securitatii in termeni supranationali; aceasta noua dimensiune la noile dimensiuni ale securitatii, in perioada contemporana, a impus analiza problematicii „securitatii colective” si „securitatii comune”; daca apararea colectiva este sinonima aliantelor, securitatea colectiva nu cunoaste coalitii predeterminate si nici inamici predeterminati,

2. securitate economica (teoreticienii o vad in centrul actualelor preocupari privind domeniul securitatii),

3. securitatea regimului politic (se refera la stabilitatea organizationala a sistemului de guvernare si a ideologiei care il sprijina),

4. securitatea ecologica (mentinerea biosferei planetare precum si la asigurarea resurselor indispensabile mediului ambiant si supravietuirii unei comunitati umane).

Securitatea s-a tradus si in termenii de existenta a sistemului securitatii colective si in perioada dintre cele doua razboaie mondiale dar si in perioada postbelica (vezi OSCE); scopul securitatii colective – in sensul larg este tradus prin apararea status-quo-ului, impotriva oricaror schimbari violente; in caz limitat, special, securitatea colectiva inseamna salvarea statului angrenat intr-o actiune militara sau de alta natura, prin angajamentele sale de catre semnatarii unui prezumtiv tratat de securitate colectiva;

Dezmembrarea Uniunii Sovietice si procesul de formare in spatiul exsovietic a noilor state suverane cu propriile prioritati politice, economice si militare au creat o situatie geopolitica absolut noua.

Noile state independente din zona data au de indeplinit o sarcina ce inglobeaza doua obiective majore: consolidarea situatiei social-politice, pe de o parte, si necesitatea largirii relatiilor economice si politice exteme, pe de alta. Ambele aspecte impun fiecaruia dintre aceste tinere formatiuni statale oportunitati absolut noi in domeniul asigurarii securitatii nationale.

Este absolut evident faptul ca succesul reformelor politice si social-economice depinde, in cea mai mare parte, de stabilitatea si securitatea statului, fara de care acestea, pur si simplu, sunt sortite pieirii.

Iata de ce, si Republica Moldova, la fel ca si celelalte noi state, promoveaza insistent Iinia spre asigurarea securitatii si stabilitatii.

In linii mari, securitatea nationala este determinata de capacitatea statului de a reactiona adecvat la amenintarile si pericolele de caracter intern si extern pe calea inlaturarii sau neutralizarii lor cu ajutorul mijloacelor proprii sau colective, pe care le are la indemina.

Bineinteles, starea securitatii nationale depinde nu doar de factori externi sau de pericolele si amenintarile venite din exterior. Politica de asigurarea a securitatii este chemata sa reactioneze adecvat la diverse amenintari si atentate ce poarta pericole nu doar cu caracter militar si politic, ci si caracter economic si social. Cu alte cuvinte, ea urmeaza sa combata nu doar amenintarile venite din exterior, ci pe cele din interiorul tarii, consolidind prin aceasta atit stabilitatea externa, cit si cea interna a statului.

In aspect larg, scopul asigurarii securitatii nationale consta in garantarea unitatii, suveranitatii si independentei statului, a integritatii teritoriale si a orinduirii sale constitutionale, precum si a vietii si proprietatii cetatenilor sai .

Devine tot mai populara teza ca in lumea interdependenta de astazi securitatea statelor poate fi garantata doar prin aplicarea unor masuri colective. Aceasta abordare a securitatii este conditionata de un sir intreg de circumstante, dintre care cea mai importanta consta in posibilitatile limitate a fiecarui stat luat aparte.

In lumea contemporana au aparut noi factori care fac sa fie depasite de timp conceptiile vechi despre securitate, In lista acestor factori se inscriu si "transparenta" crescinda a hotarelor fizice ale multor tari, independenta statala tot mai mare in toate domeniile - politic, militar, economic, social, al resurselor,informational, demografic, ecologic etc.

Astazi, orice catastrofe naturale sau tehnogene, epidemii, crize financiare, impurificari de proportii ale mediului intr-o regiune a lumii imediat creaza anumite amenintari la adresa securitatii in alte colturi ale ei. In contextul dat este destul sa ne amintim de Cernobil ( 1986) sau de epidemia febrei aftoase din Anglia (2001), ultima provocind imediat o criza alimentara nu doar in tara focarului,ci in multe state ale Europei de Vest si de Est.

La toate acestea trebuie sa plusam terorismul, traficul de stupefiante si alte forme ale crimei organizate ce nu recunoaste hotarele, astfel incit nici o tara nu este in stare sa le combata cu succes de una singura. Aceasta se refera in egala masura chiar si la supraputerea SUA, dovada fiind si evenimentele tragice din 11 septembrie 2001.

In timpurile relativ nu demult trecute, dusmanul, ca regula, era evident cunoscut, ce facilita eforturile de creare a unui front comun impotriva lui. Astazi, aceasta se intimpla din ce in ce mai rar. Din contra, razboiul, sa zicem, capata, din ce in ce mai mult, cele mai diferite forme ascunse si dispersate pe spatii largi. De obicei, el este initiat si dus nu impotriva unui inamic extern concret, ci contra unui impunator numar de inamici, care parca ar umple toti porii organismului multor state contemporane. Acesta este un razboi fara transee sau linie a frontului - e razboiul impotriva traficului de droguri, a coruptiei, a spalarii de bani, a terorismului, a crimei organizate in diverse sfere ale activitatii vitale a statului.

Fenomenele date creaza noi si netraditionale amenintari pentru securitate, fapt pentru care ele captiveaza tot mai mult atentia organizatiilor interstatale si nonguvemamentale preocupate de problemele securitatii, precum si a guvernelor nationale.

Pentru teoria securitatii nationale categoria ,,amenintare" este nu mai putin importanta decit categoria ,,interese vitale". Depistarea la timp a amenintarilor si reactionarea adecvata la ele din partea sistemului de asigurare a securitatii nationale au o importanta primordiala pentru activitatea practica ce tine de protectia intereselor vitale ale persoanei, societatii si statului. Caracterul si nivelul amenintarilor determina principalele directii de activitate privind prevenirea si localizarea lor,formele, procedeele, mijloacele si metodele de solutionare a problemelor asigurarii securitatii nationale tinindu-se cont de necesitatea folosirii rationale a resurselor limitate din dotare.

In baza celor expuse mai sus, propunem urmatoarea definitie a amenintarii: Amenintarea securitatii inseamna totalitatea conditiilor si a factorilor ce creeaza pericol pentru interesele vitale ale persoanei, societatii si statului.

Cuvintele cheie pentru definitia data sunt: ,,conditie", ,,factor" si ,,pericol". lata care este sensul lor conform Dictionarului enciclopedic ilustrat ( editura ,,Cartier", Chisinau, 1999):

,,Conditie - factor sau circumstanta care determina, influenteaza sau de care depinde producerea unui fenomen, a unui efect".

Factor= element esential, imprejurare, conditie etc. care determina aparitia unui proces, a unui fenomen, a unei actiuni".

,,Pericol - situatie, stare, intimplare etc. care (poate) pune in primejdie viata, integritatea cuiva sau a ceva".

Parafrazind intrucitva prima definitie cu aceste trei cuvinte cheie, putem spune ca amenintarea securitatii este totalitatea conditiilor si factorilor periculosi (pentru interesele vitale ale persoanei societatii si statului).

Amenintarea securitatii nationale (a intereselor persoanei, societatii si statuIi reprezinra in sine un atentat la integritatea interesului. Amenintari Ia adresa intereselor exista in toate sferele vitale. Ele sint ascunse in afara si in interiorul persoanei, societatii si statului. Astfel, bunaoara, decaderea morala a personalitatii si a societatii fac sa creasca amenintarea ca oamenii isi vor pierde deprinderile de a aprecia la justa lor valoare bunatatea,fericirea, adevarul, cea ce, la rindu-i se va rasfilnge negativ asupra valorilor spirituale ca parte componenta a valorilor nationale.

Regretatul pontific Papa loan Pavel al II-lea considera, pe buna dreptate, ca: "Omul contemporan este permanent, amenintat de rezultatul faptelor sale, de rezultatul activitatii sale mintale, de nazuintele vointei sale. Anume in aceasta consta tragedia existentei umane in sensul larg al acestea", Marele adevar al acestor cuvinte se expIica prin faptul ca progresul tehnico-stiintific si sporirea rapida a necesitatilor umane provocata de acest progres au dat nastere si unor consecinte negative. Protejindu-se de aceste amenintari, omul a creat alte amenintari,absolut inedite: accidente si catastrofe de proportii majore, explozii la intreprinderile nucleare si de profil chimic,arme de nimicire in masa, deteriorarea stratului de ozon al Pamintului s.a.m.d, Anume activitatea de pina acum a oamenilor pune, astazl, in pericol insasi supravietuirea civilizatiei umane.

Un rol important in activitatea practica privind asigurarea securitatii nationale prezinta clasificarea pe anumite criterii si tipuri a amenintdrilor la adresa securitatii, fapt ce faciliteaza organizarea masurilor de contracarare a amenintarilor tinindu-se cont de particularitatile lor concrete.

In principiu, amenintarile au caracter obiectiv si apar in rezultatul nasterii contradictiilor intre indivizi aparte, paturi ale societatii, clase sociale, state in procesul interactiunii lor pe fagasul dezvoltarii sociale.

Clasificarea amenintarilor

se face dupa:

- amplasament (externa, interna);

- stadiul de formare (potentiala, reala);

- caracter (naturala: seismica, de ape s.a.; antropogena ecologica, tehnogena);

- sfera activitatii vitale (economica, sociala, politica, la adresa apararii, informationala, internationala).

Clasificarea amenintarilor are importanta sa la crearea si functionarea sistemului de asigurare a securitatii nationale. In procesul de organizare a activitatii de asigurare a securitatii nationale, un rol aparte ii revine si aspectului subiectiv de perceptie a amenintarilor. Desi amenintarile la adresa securitatii nationale au origine obiectiva, reflectarea de catre om a acestui fenomen, in foarte multe cazuri, nu corespunde situatiei reale. Deseori, aceste denaturari in ce priveste conceperea amenintarilor pot atinge proportii deosebite. Mai mult ca atit, in timp ce amenintarea este o realitate, e in procesul de formare, se poate intimpla ca subiectii securitatii nici sa nu stie de existenta ei, sa nu constientizeze apropierea catastrofei.

Dupa nivelul perceptiei subiective clasificarea amenintarilor se prezinta in felul urmator: subapreciata, diminuata, adecvata, imaginara, inconstienta.

Amenintarile la adresa securitatii nationale

1. Starea critica a economiei:

- micsorarea nivelului productiei;

- reducerea activitatii investitionale si inovationale;

- ruinarea potentialului tehnico-stiintific;

- stagnarea sectorului agrar;

- dereglarea sistemului platilor bugetare;

- sporirea ponderii materiilor prime.

2. Amenintari in sfera sociala:

- sporirea ponderii populatiei sub limita saraciei;

- diferentierea societatii intr-un cerc ingust al bogatilor, pe de o parte, si o masa de cetateni cu venituri mizere, pe de alta parte;

- cresterea incordarii sociale.

3. Amenintdri in domeniul ecologiei:

- nivelul scazut al bazei legislative privind masurile de ocrotire a naturii si nivelul sporit de resurse pentru realizarea acestor masuri;

- lipsa (insuficienta) tehnologiilor ce corespund rigorilor de ocrotire a naturii;

- nivelul redus al culturii ecologice.

4. Amenintari in sfera politica:

- cresterea pericolului la adresa integritatii teritoriale si a unitatii spatiului juridic al tarii;

- egoismul etnic, etnocentrismul si sovinismul, manifestate in activitatea unor formatiuni obstesti create pe criterii nationale, contribuie la sporirea separatismului national, creeaza conditii favorabile pentru aparitia conflictelor pe acest teren, toate acestea provocind cresterea nivelului migratiei si caracterul necontrolat al reproducerii fortei de munca;

- continua ruinarea spatiului spiritual unic, iar dezintegrarea economica si diferentierea sociala provoaca cresterea tensiunilor in relatiile dintre regiuni si centru, creind o amenintare reala la adresa orinduirii republicane.