3. Legătura Finanţelor publice cu alte ştiinţe economice şi sociale.
Finanţele publice reprezintă o disciplină ce are tangenţe atît cu ştiinţele economice cît şi cu cele sociale. Finanţele publice au legătură strînsă cu dreptul administrativ şi cu cel constituţional. Aceasta rezultă din faptul că, în majoritatea cazurilor, prelevările de resurse băneşti la fondurile publice se fac prin constrîngere, fără contraprestaţie şi cu titlu nerambursabil. Din această cauză aceste relaţii trebuiesc reglementate juridic sau să îmbrace o formă juridică: lege, act, decret etc.
Întocmirea, aprobarea, executarea, încheierea şi controlul bugetului administraţiei centrale se face într-o ordine clar stabilită, implicînd un număr mare de funcţionari publici. Toate aceste faze ale procesului bugetar într-un stat de drept sînt deasemeni reglementate prin lege. Faptul că operaţiile financiare capătă o reglementare juridică, face ca finanţele publice să se plaseze “în epicentrul” activităţii administraţiilor publice, ne face să considerăm această disciplină atît economică cît şi de drept.
Există o legătură strînsă între finanţele publice şi ştiinţele politice. Instrumentele financiare servesc deseori nu numai pentru intervenţia în domeniul economic, dar şi cel social şi politic. Legătura dintre finanţele publice şi ştiinţele economice este şi mai strînsă, în deosebi aceasta se referă la finanţele întreprinderii, management, ştiinţele de profil monetar şi bancar, economia politică.
Deci, finanţele publice este o disciplină ce se intercalează cu ştiinţele economice, juridice, sociale şi politice. Datorită acestui fapt finanţele publice reprezintă o disciplină ce e studiată atît de studenţii facultăţilor economice, cît şi cele de drept.
4. Funcţiile finanţelor publice şi rolul lor în economia modernă.
Finanţele publice au apărut şi există pentru realizarea unor obiective concrete, care nu pot fi realizate pe altă cale sau cu alte mijloace. Finanţele publice îşi îndeplinesc destinaţia socială prin funcţiile care le exercită:
funcţia de repartiţie;
funcţia de control.
Schema 1
Funcţiile finanţelor publice
1. Funcţia de repartiţie are două faze: constituirea fondurilor băneşti şi distribuirea acestora.
Constituirea fondurilor financiare, prima fază a funcţiei de repartiţie, se înfăptuieşte prin prelevarea de către agenţii economici a impozitelor, taxelor, contribuţiilor pentru asigurarea socială, a amenzilor, penalităţilor, chiriilor şi veniturilor întreprinderilor publice, veniturilor din realizarea mijloacelor fixe ale statului, ajutoare, donaţii, împrumuturi etc. La construirea fondurilor financiare participă practic toţi agenţii economici rezidenţi, precum şi persoane nerezidente: întreprinderile cu capital de stat, întreprinderile cu capital privat sau mixt, instituţii publice, populaţia ect. Cea mai mare parte a resurselor financiare îşi au izvorul în PIB şi într-o măsură mai mică în avuţia naţională sau în transferuri primite din străinătate. De asemeni la constituirea fondurilor financiare cea mai mare parte revine resurselor cu titlu nerambursabil, obligator şi fără contraprestaţii. O parte mai mică din aceste fonduri e completată de resursele împrumutate atît din interior cît şi din exteriorul ţării. De fapt, în timp ce are loc constituirea fondurilor de mijloace financiare la dispoziţia statului, concomitent are loc distribuirea fondurilor băneşti la diverse persoane juridice şi persoane fizice.
Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie o reprezintă distribuirea fondurilor. Repartizarea mijloacelor băneşti din fondurile publice trebuie să se facă după anumite criterii, pe baza anumitor tehnici în dependenţă de importanţa obiectivelor ce trebuiesc finanţate, deoarece cererea de resurse financiare este, de regulă, mai mare ca oferta.
Distribuţia resurselor financiare se face în scopul acoperirii cheltuielilor privind:
învăţămîntul, sănătatea, cultura, asigurările sociale, gospodăria comunală şi locuinţe, apărarea naţională, menţinerea ordinii publice, datoria publică. Această repartiţie se face pe beneficiari, obiective şi acţiuni. Repartiţia sau distribuţia fondurilor se face în scopul acoperirii cheltuielilor privind: plata salariilor, procurării de materiale, plata serviciilor, acordarea subvenţiilor, transferuri către persoanele fizice (pensii, alocaţii, burse, ajutoare), investiţii capitale ect.
Redistribuirea mijloacelor prin funcţia de repartiţie are consecinţe cu caracter economic şi social. Prin repartiţie se redistribuie o parte din venitul naţional sectorului neproductiv zonelor geografice defavorizate, persoanelor socialmente vulnerabile ect. Funcţia de repartiţie a finanţelor contribuie la înlăturarea inegalităţii existente între diferite categorii de cetăţeni. Ca şi finanţele publice, funcţia de repartiţie a acesteia are caracter obiectiv, pe cînd procesul propriu – zis de redistribuire are un caracter subiectiv, ce depinde de capacitatea factorilor de răspundere, de a lua decizii adecvate, de situaţia social – economică din ţară, de orientarea forţelor politice ect.