2. Obiectul de studiu şi conţinutul disciplinei „Finanţe publice”

Obiectul de studiu al „Finanţelor publice” trebuie să ia în considerare omul, trebuinţele şi preferinţele acestuia, determinările sociale la care el este supus. Din acest considerent „Finanţele publice” este o ştiinţă socială. În urma experienţei acumulate şi a cercetărilor efectuate au fost perfecţionate metodele de lucru folosite în practica financiară. În acest context se poate vorbi de caracterul obiectiv al existenţei finanţelor şi ca rezultat apariţia unei ştiinţe care utilizează fondurile publice;

Trebuie deci să subliniem că obiectul de studiu al „Finanţelor publice” în linii generale îl constituie:

1. Cheltuielile publice pentru furnizarea de bunuri şi servicii şi realizarea transferurilor cu scop social.

2. Veniturile publice, ce au ca sursă principală impozitarea.

3. Împrumuturile publice şi datoriile publice.

Studiind „Finanţele publice”, trebuie să ţinem cont şi de faptul că acestea formează expresia fenomenelor politice şi sunt determinate de acestea.

În teoria economică conţinutul economic al “Finanţelor publice” este abordat în mod diferit:

1. Teoria clasică (A. Smith, D. Ricardo, A. Wagner) – statul – “paznic de noapte”, deci, funcţia principală este – apărarea ţării. Finanţele publice aveau ca scop asigurarea resurselor necesare pentru întreţinerea instituţiilor publice, şi cea mai principală problemă era menţinerea echilibrului între veniturile şi cheltuielile bugetare.

2. Teoria marxistă – finanţele erau considerate ca relaţii băneşti ce apar în procesul exploatării suplimentare a maselor largi ale populaţiei de către statul capitalist prin intermediul mobilizării veniturilor sale şi efectuării cheltuielilor publice. Procesul democratizării care s-a desfăşurat şi a evoluat în ţările Occidentale a contribuit la evoluţia şi democratizarea funcţiilor statului. Statul s-a transformat într-o forţă aflată la dispoziţia întregii societăţi avînd ca scop asigurarea şi desfăşurarea normală a activităţii economico- sociale.

3. Teoria modernă Keynes – doctrinarul teoriei capitalismului reglat, statul este chemat să influenţeze viaţa economică în mod direct.

În felul acesta, conţinutul „Finanţelor publice” depăşeşte sfera raporturilor legate de asigurarea echilibrului dintre veniturile şi cheltuielile statului.

Finanţele statului nu mai sunt legate numai de îndeplinirea funcţiilor de apărare a statului şi menţinerea administraţiei publice, ci tot mai mult funcţiile capătă caracter social şi economic.

Maurice Duverge face o sinteză a asemănărilor şi deosebirilor dintre concepţiile clasice şi cele moderne privind finanţele publice. El consideră ştiinţa finanţelor ca o ştiinţă economică şi politică. După Maurice Duverge finanţele publice „reprezintă o ştiinţă economică deoarece mijloacele financiare sunt folosite de stat pentru a interveni în domeniul economic. Acestea constituie o ramură a ştiinţei politice deoarece foloseşte tehnici financiare pentru a interveni nu doar în domeniul economic, dar şi social(egalizarea veniturilor), intelectual (subvenţii pentru activităţi artistice sau educative) şi chiar politic(fonduri secrete)”. [Finances publiques Presses Universitaires de France, Paris, 1978,p. 26-27].

Toate aceste opinii vin să arate, că „Finanţele publice” reprezintă o ştiinţă independentă cu obiect propriu de studiu; o ştiinţă de hotar ce studiază economicul, politicul, juridicul, socialul relaţiilor şi raporturilor umane.

Astfel, conceptul contemporan „Finanţe publice” include:

1. Relaţiile care exprimă un transfer de resurse băneşti fără contraprestaţie şi cu titlu nerambursabil.

2. Relaţiile care exprimă un împrumut de resurse băneşti pe o perioadă de timp determinată, pentru o anumită dobîndă (creditul).

3. Relaţii care exprimă un transfer de resurse băneşti obligatoriu sau facultativ în schimbul unei contraprestaţii care depinde de producerea unui eveniment aleatoriu (asigurări) etc.

Conceptul contemporan al Finanţelor publice nu mai presupune un simplu mijloc de asigurare a acoperirii cheltuielilor statului, ci, înainte de toate, un mijloc de intervenţie în economie.