113258367-1-FARMACOCINETICA
.pdf
Introducerea medicamentelor noi în practica medicală.
Farmacologia experimentală şi clinică
Crearea unui medicament nou este un proces complex, cu multe trepte, la care
participă nu numai farmacologii dar şi chimiştii, biochimiştii, botaniştii, imunologii şi reprezentanţii multor altor specialităţi. În legătură cu creşterea morbidităţii în lume, condiţionată de poluarea mediului, de creşterea numărului de complicaţii provocate de numeroase medicamente, cerinţele faţă de medicamentele noi au crescut considerabil.
Cheltuielile la crearea unui preparat de la zero numai pînă la stadiul cercetărilor clinice este apreciată de firmele respective în 8-11 mln $ şi mai mult, iar consumul – munca in mediu – 150 oameni/ani. Respectiv, şi timpul elaborării preparatului nou s-a mărit de la 2-3 la 8-12 ani. Cu toate acestea, în lume anual se introduc în practica medicală un număr mare de medicamente noi.
S-a calculat că cca 70-80% din medicamentele utilizate
în prezent au fost propuse în ultimii 25 ani. Astfel de situaţie adeseori o numesc „explozie farmaceutică” .
Astfel, elaborarea fiecărui medicament nou este un eveniment în farmacologie şi în ramura respectivă a medicinei care poate aduce atât bucurie cât şi dezamăgire.
Iată de ce introducerea preparatelor farmacologice în terapeutică în ţara noastră se reglementează de o instituţie specială – Comisia Medicamentului a MS RM. Numai această comisie are dreptul de a permite autorizarea medicamentelor noi, inclusiv de import.
Să analizăm calea pe care o parcurge medicamentul nou de la laboratorul savantului pînă la bolnav. Putem numi 3 surse principale de medicamente:
Plantele – o sursă de medicamente din antichitate, utilizate în medicina populară. Posibilităţile şi experienţa medicinei populare nu s-au epuizat, mai ales în regiunile cu floră bogată şi rară. Cele mai cercetate şi preţioase preparate din plante alcătuiesc de la 15-35% din toate medicamentele înregistrate în farmacopeele lumii.
Produsele de provenienţă animalieră şi microbiană rămân o sursă importantă a hormonilor şi altor substanţe bioactive de structură peptidică. Multe specii de microorganisme se utilizează în calitate de producători ai antibioticilor, aminoacizilor, unor vitamine, enzime. Perspective mari în această direcţie are ingineria genetică
(biotehnologia) care permite realizarea pe scări industriale a obţinerii, practic, a oricărui polipeptid sau proteină pe contul includerii în microorganismele producătoare a genelor respective din celulele umane. S-au obţinut şi se produc pe cale industrială insulinele umane, angiotenzina, interferonii ş. a.
Sinteza chimică
– obţinerea „in retorta” a substanţelor care nu există în natură şi reproducerea (sau modificarea) compuşilor naturali - este actualmente o sursă durabilă de medicamente noi.
Eficacitatea prospecţiunii ştiinţifice pe calea sintezelor orientate e destul de mare: între 100-200 de compuşi se depistează un preparat care merită atenţie. În acest caz selecţionarea preventivă – „cernerea” (screening) substanţelor noi se exercită cu ajutorul unui număr mare de procedee simple şi ieftine cu intenţia evidenţierii ocazionale a proprietăţilor benefice.
Eficacitatea explorării sintezelor în general este mică: în mediu un preparat adus până la stadiul studiului clinic revine la 5-10 mii de substanţe „cernute”. Cheltuielile se îndreptăţesc cu aceea că pe această cale cîteodată se evidenţiază clase de substanţe chimice principiale noi cu proprietăti biologice, mecanisme de acţiune necunoscute mai inainte, ceea ce permite marcarea căilor noi de creare a preparatelor.
Astfel, preparatul obţinut din una sau altă sursă cu acţiuni utile evidenţiate se supune cercetării profunde de mai departe pe animale cu ajutorul procedeelor farmacologiei experimentale . Se determină intensitatea (limitele dozelor, valoare efectului) şi durata acţiunii principale prin diferite căi de administrare şi pe diferite specii de animale; preparatul se compară cu alte preparate cunoscute de tip similar, se examinează absorbţia, distribuţia, viteza şi plenitudinea inactivării şi eliminării din organism a preparatelor şi metaboliţilor săi. Se cercetează şi alte aspecte ale farmacologiei preparatului, acţiunea asupra diferitor organe, sisteme.
De asemenea, foarte minuţios se examinează toxicitatea şi efectele nedorite posibile: inhibarea hematopoiezei, regenerării tisulare, acţiunea alergizantă, mutagenă, teratogenă, cancerigenă, acţiunea negativă asupra funcţiei ficatului, rinichilor etc. Studierea eficacităţii preparatului nou pe modelul acelor boli la care se presupune administrarea lui în clinică ocupă un loc deosebit de important; se elaborează formele farmaceutice raţionale (comprimate, soluţii injectabile etc.).
Se întocmeşte darea de seamă despre cercetarea experimentală a preparatului şi instrucţiunea pentru examinarea clinică.
Cu obţinerea autorizaţiei Comisiei Medicamentului a MSRM pentru efectuarea cercetarilor se efectuează a 2a etapă de lucrări asupra preparatului nou, aprecierea eficacităţii în clinici, şi comparaţia cu remediile cunoscute cu acţiuni analogice (preparate „etalon”). Cu aceste probleme se preocupă farmacologia clinică . Pentru aprecierea obiectivă a preparatului nou, în multe cazuri trebuie de exclus influenţa factorului psihic asupra rezultatelor tratamentului. Chestia constă în aceea că în multe boli (neuroze, unele forme de angor pectoral, dereglări climacterice, migrenă, boala hipertonică etc.) starea psihicii este foarte resimţită asupra stării subiective a bolnavului şi manifestărilor obiective ale procesului patologic. Cînd medicul cu autoritate îi va indica unui aşa bolnav o substanţă indiferentă („placebo”) şi îi va spune că acesta este un medicament nou care neapărat are să fie eficient şi va conduce la îmbunătatirea stării – aşanumitul efect prin sugestie se observă în mediu la 25-30% bolnavi („placebo-reactori”).
Placebo
Placebo (din latina „placere” – a se plăcea) termen care se foloseşte pentru marcarea aşanumitor medicamente fictive (false), adică preparatele care reprezintă substanţe indiferente pentru organism sau substanţe cu activitate farmacologică foarte slabă. Placebo se foloseşte, mai ales, în cercetările clinice de comparaţie a preparatelor noi, de asemenea şi în terapeutică. Efectul “placebo” este caracteristic nu numai pentru placebo adevarat dar şi, într-o măsura sau alta, pentru terapia medicamentoasă activă.
Placebo
•În general, cu cât e mai puţin pronunţată organica, cu atât e mai eficient placebo, însă acţiunea pozitivă a placebo e, de obicei, de scurtă durată şi dispare treptat după câteva administrări a medicamentului. Acţiunea curativă a preparatului cercetat se consideră convingătoare daca ea depăşeşte considerabil efectul placebo şi, spre deosebire de ultimul, este stabilă în timp. Comparaţia dintre substanţa cercetată, pe de o parte, şi placebo sau medicamentul de referinţă se poate face deschis, simplu-orb sau dublu-orb.
Deseori, preparatul care s-a recomandat bine în laboratorul farmacologului se dovedeşte a fi inferioreficient sau chiar toxic pentru om. În acest caz este vădită nu numai diferenţa de specie a sensibilităţii la medicament,deoarece experimentele pe animale permit prezicerea a mai puţin de 70% de reacţii adverse şi toxice posibile, dar şi modelele experimentale a bolilor pe care se cercetează preparatul sunt inadecvate. Câteodată, în general, modelele satisfăcătoare ale bolilor lipsesc (insuficienţa coronariană cronică, reumatismul, astmul bronşic, bolile psihice etc.). Se consideră ca multe medicamente noi propuse rar se menţin în terapeutică mai mult de 10 ani