Dreptul familiei şi căsătoria
Sociologii au emis concepţii asupra familiei pornind de la sursa ei. Astfel avem:
Familii natural –care consider familia ca simpla uniune dintre bărbat şi femeie, ceea ce determină ca simplul concubinaj să fie cuprins în familie şi uniunea liberă să ducă la familie.
Familia fundamentată natural şi moral- care presupune voinţa manifectă de a se supune unui statut juridic care să asigure permanenţa familiei, stabilitatea şi pluralitatea ei. Se întemeiază pe căsătorie şi reprezintă familia legitimă.
Familia fundamentată artificial- este familia întemeiată pe actul adopţiunii.
Familia este grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii ce rezultă din căsătorie, rudenie, înfiere şi din alte raporturi asimilate celor de familie. Codul familiei cuprinde înţelesul restrîns al noţiunii de familie. Astfel aceasta este definită ca fiind grupul social alcătuit din soţi şi copii minori aflaţi sub ocrotirea lor. Actul juridic al căsătoriei este actul juridic bilateral, solemn prin care un bărbat şi o femeie consimt public să devină soţi şi să li se aplice statului legal de persoană căsătorită. Acest act juridic are caracterul bilateral, adică se încheie prin acordul de voinţă al soţilor. Pînă la adoptatrea codului familiei căsătoria se încheia printr-un contract. Asemănările cu contractual:
Ambele sunt rezultatul unui accord de voinţă
Se bazează pe libertatea consimţămîntului părţilor
Se caracterizează prin egalitatea părţilor
Deosebirile de contract:
Este act juridic irevocabil şi nemodificabil deoarece actul juridic al căsătoriei are un scop unic pentru ambele părţi şi limitat, la contract fiecare parte are propriul său scop.
Actul juridic al căsătoriei nu este susceptibil de modalităţi: condiţie, termen, sarcină
Limitele libertăţii de voinţă diferă: la contract, părţile pot să-şi stabilească, în principiu, neîngrădit drepturile şi obligaţiile, la căsătorie, drepturile şi obligaţiile decurg din lege
În cazul unor contracte, egalitatea părţilor există în ce priveşte încheierea, la căsătorie egalitatea părţilor există pe toată durata acesteia
Cînd vorbim de caracterul civil nu desemnăm faptul că actul căsătoriei este actul de drept civil, ci că are caracter laic în opoziţie cu caracterul religios. Evoluţia acestui character în dreptul roman: căsătoria a avut iniţial un character laic consensual civil, către sfîrşitul Republicii a fost un act eminamente consensual. Acest caracter s-a păstrat şi în evul mediu, pînă în 1563, cînd Consiliul de la Trento, biserica a preluat încheierea şi evidenţa actelor de stare civilă. Codul civil din 1865 a secularizat căsnicia trecînd-o în competenţa exclusivă a autorităţii de stat, iar reglementarea actuală art.3 din Codul familiei, prevede că numai căsătoria încheiată în faţa delegatului de stare civilă dă naştere drepturilor şi obligaţiilor de soţi prevăzute de prezentul cod. Această dispoziţie consacră expres caracterul civil al căsătoriei. Libertatea credinţei dă posibilitatea dea proceda şi la celebrarea religioasă a căsătoriei. Semnificaţia acesteia este aceea de binecuvîntare spirituală şi se caracterizează prin faptul că este facultativă, ulterioară şi lipsită de eficacitate juridică.
Codul familiei reglementează nulitatea căsătoriei în art.19-24. Din aceste reglementări rezultă următoarele trăsături specific pentru nulitatea actului căsătoriei.:
Nesancţionarea cu nulitatea a încălcării condiţiilor şi impedimentelor prohibitive la căsătorie
Scurtarea termenului de prescripţie pentru acţiunile în nulitatea relativă a căsătoriei la 6 luni
Posibilitatea validării unor căsătorii sancţionate de lege cu nulitatea absolută
Reglementarea căsătoriei putative pentru situaţia în care cei doi soţi au fost de bună credinţă cînd au încheiat o căsătorie nulă
Înlăturarea efectelor nulităţii faţă de copii rezultaţi dintr-o căsătorie sancţionate cu nulitatea
Dispoziţiile codului familiei referitoare la nulitatea căsătoriei se întregesc cu regulile de drept comun în materie de nulitate, în măsura în care aceste reguli sunt compatibile cu actul juridic al căsătorie.