Jurisprudenţa franceză
Regii franci erau la început aleşi de oamenii liberi, regele se alegea dintre principii ereditare, instituţia regalităţii la franci era potrivit tradiţiei germanice, o afacere de familie, nu era un drept public ca la romani. Regele deţinea puterea prin victorie în război. În perioada francă regii şi-au rezervat şi jurisdicţia care se exercita de un tribunal regal la nivel central, administrarea palatului regal avea un contabil, care se ocupa de grajduri regale, un mareşal care se ocupa cu justiţia şi referenţi care trimiteau ordinele regeşti. Jurisdicţia se diferenţiază ca peste tot în Europa. Curtea suverană se exprima la început prin consiliu regal care avea ca secţiuni curtea de conturi, curtea de protecţie şi curtea monetară. Jurisdicţia seniorială forma baza justiţiei în timpul regatului, în vechiul regim erau 200,300 mii de curţi de justiţie seniorinală. Era fondată pe delegarea puterii regale, seniorilor căcicregele era izvorul justiţiei. Ea judeca litigiile între ţărani în ce priveşte drepturile feudale, chiar şi litigiile dintre ţărani şi feudali, litigiile dintre senior şi ţăran, tribunalele regale dintre care Parlamentul juca un rol important pentru pricinile pe care le judeca, dar şi pentru faptul că ele erau deasupra sistemului local. Pe cînd Curia regis la împăraţii germani aproape căzuse în desuetudine, regii francezi o întărise în special în ceea ce priveşte justiţia. Ea este păstrată pentru afacerile coroanei, preluată de la Carol cel Mare ca o cutumă, instituţia care îl ajuta pe rege în afacerile guvernării. Prin ordonanţa de 11 martie 1345 Parlamentul se perfectează din el s-au disprins 3 instanţe:
Camera de pledoarie
Camera de cercetare
Camera de reclamanţi
Parlamentul era un tribunal regal care judeca la cererea regelui. În timpul lui Ludovic al IX-lea această instanţă judeca la Paris, astfel capătă un sediu stabil. Numărul consilierilor care o compuneau a crescut astfel ca aceasta s-a numit „Grand Shapîr”. Prin ordonanţa lui Ludovic al XVI-lea din 1616 împreună cu alte ordonanţe care formează codul lui Iustinian se face o reformă în justiţie stabilindu-se o ierarhie în cadrul instanţelor.
Dreptul magistraţilor şi cîteva reguli de procedură. Primul cod de procedură din lume. Parlamentele erau preocupat de modernizarea Parlamentului, dar rnu se raportau neapărat la dreptul roman cum însă în domenii noi, contracte, cutume nu existau şi judecătorii au trebuit să se raporteze la dreptul roman, astfel dreptul roman a avut influenţă deosebită cum ar fi contractele, fără să constituie un drept comun. Trebuie de remarcat că regii Franţei cei care au dominat absolut n-au intervenit în sistemul dreptului civil existent şi nici n-au încercat să modifice obiceiurile existente. Pînă în 1789 au fost emise o mulţime de ordonanţe dar nici una nu poate fi considerată a fi în domeniul dreptului civil. Cele mai multe organizaţii regale priveau procedura de judecată după modelul dreptului canonic. Revoluţia a durat 10 ani 1789-1799. Ideile revoluţiei se transpun în aşa-numit drept intermediar, legiferat de convenţia naţională formată la 21 septembrie 1792 după crearea republicii. Astfel, convenţia decide unificarea legislaţiei Franţei să se facă un cod de legi civil comune pentru tot regatul. Totodată s-a decis ca legislatorul nu mai este regele, dar poporul. Astfel, se decide legalizarea căsătoriei, admiterea divorţului, stabilirea majoratului de la 21 de ani şi desfiinţarea autorităţilor părinţilor, egalitatea copiilor legali şi rezultaţi din necăsătorie. S-au adoptat mai multe decrete care au înlăturat relaţiile feudale, s-au instituit relaţiile de tip capitalist. S-a instituit regula publicităţii imobiliare, s-au eliminat normele dreptului canonic. Ideile revoluţiei prevedeau şi redactarea codului civil pentru unificarea legislaţiei. După apariţia codului civil a lui Napoleon apar tehnici, legislaţii moderne şi ideea dreptului civil pus în slujba orînduirii capitaliste devine realitatea europeană. Astfel, ideile franceze influenţează o bună parte din legislaţia statelor lumii.
Napoleon în calitate de primul consul a numit o comisie de jurişti care a pregătit un proiect de cod civil în 4 luni. Lucrarea a fost supusă avizului tribunalului de casaţie şi celui de apel. Apoi a fost pregătit ca procedura legislativă de consiliu de stat şi l-a supus spre aprobarea Parlamentului. Codul lui Napoleon a fost numit astfel datorită insistenţei lui care a numit elaborarea codului. Codul reglementează dreptul persoanei şi a familiei în care se include:
Succesiunea
Dreptul patrimonial
Proprietatea
Contractele
Responsabilitatea civilă
Codul rezervă 1766 articole, dreptul de proprietate, dreptul persoanei le reglementează în 500 articole. Codul era revoluţionar, dar nu era total consecvent principiilor ce le proclamase revoluţia. Ca tehnică codul era cel mai progresist la care se adaugă interesele de limbă comună în statele care au aparţinut Franţei. Codul a cunoscut legiuiri colaterale cum ar fi:
Codul de procedură civilă 1806
Codul comercial 1807
Codul de instrucţiune criminală 1408
Codul penal 1810
Codul civil a suferit numeroase modificări după 1880 dreptul persoanei, dreptul familiei şi incapacităţile au suferit modificări. După 1954 în a V-a republică se accentuează egalitatea femeilor cu bărbaţii, regimul matrimonial este egal.