Sistemul de drept francez

Sistemele fundamentale ale dreptului contemporan

1.Periodizarea 2. Receptarea dreptului roman în Franţa 3. Jurisprudenţa franceză 4. Reprezentarea dreptului francez 5. Dreptul căsătoriei şi familiei 6. Concluzia

Trufanova Olga

Cuprins

1. Periodizarea.................................................................................................................3

2. Receptarea dreptului roman francez............................................................................3

3. Jurisprudenţa franceză.................................................................................................4

4. Reprezentarea dreptului francez..................................................................................7

5. Dreptul căsătoriei şi familia........................................................................................9

6. Concluzia...................................................................................................................12

7. Bibliografia................................................................................................................14

1. Periodizarea

Ştiinţa juridică franceză împarte dreptul naţional în 3 perioade:

• Ancient droit

Se consideră de la anul 987 şi durează pînă la revoluţie din 14 iulie 1789. În acea perioadă dreptul este bazat pe cutumă. Regii intervin în probleme de administrare a justiţiei. Limba franceză devine obligatorie în justiţie şi administrare. Latina, care s-a folosit în universităţi pînă în 1689 este scoasă din învăţămîntul universitar, apar primele codificări, codul lui Iustinian, Marinei din 1681, comercial din 1673.

• Perioada revoluţiei

Ea aduce modificări doctrinare, se avansează ideea că regele nu mai este legiuitor, ci naţiune. Au fost redactate 3 proiecte de cod civil în 1793, 1794, 1796.Convenţiunea adoptă reglementări speciale fondate pe idei noi ca legalizarea căsătoriei, admiterea divorţului şi noi raporturi dintre părinţi şi copii.

• Perioada modernă

Această perioadă începe cu Codul lui Napoleon din 1804.

2. Receptarea dreptului roman în Franţa

Cercetarea dreptului roman a fost stimulată de cercetarea din Italia, mai ales prin şcolile din sud.

Exemplu:dreptul roman se studia la Paris abia după 1140, căci se opunea ostilităţii bisericii, deasemenea se opunea şi autoritatea regală faţă de dreptul roman.

Cu toate acestea dreptul roman era aplicat de notari sau de justiţie mai ales în sud, unde el s-a păstrat ca o cutumă scrisă care cuabita cutumele Tulus, Bordeaux. Abia în secolul XVII-XIII apare şcoala conciliatorilor care studiază dreptul cutumiar raportat la dreptul roman. Apogeul a fost atins de ilustrul Robert Joseph Hotiere care a adus o contribuţie eminentă la cunăaşterea dreptului roman cum nu au mai făcut alţii pînă la el. Opera lui a stat la baza codului civil napoleonian şi la aplicarea în secolul XVII-lea a dreptului civil în America. Dreptul roman nu a fost receptat în Franţa ca drept obligatoriu. El a pătruns în cutume neîndividualizat, căci puterea politică nu accepta oficial ca un drept străin să opereze în Franţa unde regele era puterea supremă. În secolul XVI-lea s-a decis ca în facultăţi să se studieze dreptul francez creat de profesori şi aceasta înseamnă că toate universităţile din Franţa vor studia dreptul aşa cum a fost el constituit prin ordonanţele regale, prin cutume sau prin jurisprudenţă unde parlamentele erau instanţele judiciare superioare. Abia în secolul XVIII-lea se dezvoltă dreptul public datorită şcolii naturaliste care a promovat ideile dreptului natural. Astfel, s-a creat un drept pozitiv în Franţa care trebuie să îndeplinească unele reguli. Să fie expresia suveranităţii unor noi principii de drept:

• Dreptate

• Egalitate

• Înlăturare