Argentina este o republică federală din America de Sud. Se învecinează la nord cu Bolivia și Paraguay; la est cu Brazilia, Uruguay și Oceanul Atlantic; la sud cu Oceanul Atlantic și Chile; la vest cu Chile.
Țara ocupă cea mai mare parte în sudul Americii de Sud și are forma unui triunghi cu baza la nord și vârful la Punta Dungeness, extremitatea sudică a continentului. Lungimea teritoriului, de la nord la sud, este de aproximativ 3330 km iar lățimea maximă este de aproximativ 1384 km. Argentina include și Țara de Foc, care cuprinde jumătatea estică a Insulei Mari a Țării de Foc și numeroase insule vecine (ca de exemplu Isla de los Estados. Suprafața țării este de 2.780.400 km²; este ca mărime a doua țară sud-americană (după Brazilia) și a opta țară din lume. Împreună cu Insulele Malvine și celelalte insule din sudul Atlanticului are o suprafață totală de 2.808.602.400 km². Coastele argentiniene au o lungime de 4990 km. Capitala este la Buenos Aires, cel mai mare oraș argentinian.
Cuprins [ascunde]
|
[Modificare] Istoria
Pentru detalii, vezi: Istoria Argentinei.
Argentina a fost populată înainte de sosirea exploratorilor spanioli. Existau triburi nomade care se ocupau în special cu agricultura.
În februarie 1516, navigatorul spaniol Juan Diaz de Solis, căutând un traseu spre Indiile de est a acostat în estuarul Rio de la Plata și a revendicat noile teritorii în numele Spaniei. În 1526, un navigator italian, Sebastian Cabot, a oprit în estuar în căutare de provizii și apoi a urcat în sus pe râul Parana până aproape de actualul oraș Rosario. Aici au construit un fort și apoi au continuat drumul pe râu până în Paraguayul actual. Cabot a rămas patru ani și a descoperit importante cantități de argint. Sistemul hidrografic a fost denumit Rio de la Plata (râul argintului).
Colonizarea regiunii a fost începută în 1535 de soldatul spaniol Pedro de Mendoza. În februarie 1536, Mendoza, care fusese numit guvernator militar al întregului ținut de la sudul lui Rio de la Plata, a pus piatra de temelie a orașului Buenos Aires. El a încercat să cucerescă noi teritorii dar nu a reușit din cauza lipsei alimentelor și a împotrivirii triburilor băștinașe. Cinci mai târziu a fost nevoit să părăsească Buenos Aires.
José de San Martin (1778-1850)
În 1537, Domingo Martinez de Irala, unul dintre locotenenții lui Mendoza, a fondat Asuncion (capitala actuală a Paraguayului) care a fost prima așezare permanentă din regiunea La Plata. De la această bază, spaniolii au cucerit treptat teritoriile dintre râurile Parana și Paraguay. Santiago del Estero, prima așezare permanentă din Argentina, a fost construită în 1553 de spaniolii veniți din Peru. Santa Fe a fost fondată în 1573 iar în 1580 se reia construcția orașului Buenos Aires.
În 1620, întreaga regiune La Plata a fost subordonată viceregelui din Peru pentru administrare. Din cauza politicii comerciale restrictive colonizarea regiunii La Plata a fost încetinită în următorii o sută de ani. În 1776 teritoriile ocupate în prezent de Argentina, Bolivia, Paraguay și Uruguay s-au separat de Peru și s-a constituit Viceregatul Rio de la Plata. În iunie 1806, Buenos Aires a fost atacat de flota britanică sub comanda amiralului Riggs Popham. Viceregele nu s-a impotrivit acestui atac neautorizat de guvernul englez și orașul a fost ocupat de britanici. Ei au fost însă alungați de cetățenii orașului în luna august. În 1807 englezii au atacat din nou Buenos Aires-ul dar au fost respinși de locuitori. Acest lucru a avut o importanță deosebită deoarece coloniștii spanioli au căpătat încredere în forțele lor și s-au implicat în luptele pentru cucerirea independenței. Mișcarea revoluționară în La Plata a căpătat amploare în perioada detronării regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei de către Napoleon. Locuitorii din Buenos Aires au refuzat să-l recunoască pe Joseph Bonaparte, care fusese instalat pe tronul Spaniei. Pe 25 mai 1810, ei au alungat guvernul viceregal și au instalat un consiliu guvernamental provizoriu în numele lui Ferdinand al VII-lea. În scurt timp relațiile cu reprezentanții regelui au fost rupte și s-a început campania de cucerire a independenței. Partea eliberată de sub armatele regale a fost împărțită în 14 provincii în 1813. În 1814, conducătorul militar Jose de San Martin a preluat comanda armatei nordului și, mai târziu, a dat lovituri decisive legilor spaniole în Chile și Peru.
Biserica franciscană din Cordoba
În martie 1816 reprezentanții diferitelor provincii s-au reunit la Tucuman. Pe 9 iulie ei au proclamat independența față de Spania și au declarat formarea Provinciilor Unite din America de Sud. Unii dintre delegați susțineau ideea creării unei monarhii constituționale alții a unui sistem federal guvernamental. Neînțelegerile dintre cele două facțiuni au culminat cu războiul civil din 1819. Pacea s-a instalat în 1820 dar problema a rămas nerezolvată.
Monumentul Naţional al Steagului (Monumento Nacional a la Bandera) din Rosario
În 1829 generalul Juan Manuel de Rosas a fost ales guvernator al provinciei Buenos Aires. Susținător al federalismului, generalul și-a extins autoritatea și în celelalte Provincii Unite care se vor denumi apoi Confederația argentiniană. Regimul dictatorial al lui Rosas a fost răsturnat în 1852 de un grup revoluționar condus de genralul Justo Urquiza. În 1853 a fost adoptată constituția federală și Urquiza a devenit primul președinte al Republicii Argentina. Provincia Buenos Aires a refuzat să adopte noua constituție și și-a proclamat independența în 1854. S-a declanșat un război între cele două state în 1859, dar Republica Argentina a învins și în octombrie 1859 Buenos Aires a aderat la federație. În mai 1862, Buenos Aires-ul a fost desemnat capitala republicii. Între 1865 și 1902 Argentina a participat la numeroase războaie cu vecinii săi (Paraguay, Chile, Brazilia) pentru stabilirea granițelor.
În primul deceniu al secolului XX, Argentina a devenit una dintre marile puteri din America de Sud, făcând progrese economice și sociale remarcabile. În primul război mondial a rămas neutră dar a avut un rol important ăn aprovizionarea cu alimente a aliaților.
Criza economică din 1929 a avut repercusiuni serioase în Argentina. După 1936 mișcările cu caracter fascist capătă amploare.
În ianuarie 1942, la Conferința Pan-Americană pentru apărare de la Rio de Janeiro, Argentina și Chile au fost singurele țări care au refuzat să rupă relații cu puterile Axei. Relațiile cu Japonia și Germania au fost rupte de abia în ianuarie 1944. În perspectiva războiului iminent cu Germania, o juntă militară autointitulată „Colonei” îl destituie pe președintele Pedro Ramirez în 24 februarie 1944. Conducătorul juntei era colonelul Juan Domingo Peron. În ciuda manifestărilor de simpatie cu aliații, guvernul continuă să ofere adăpost agenților germani. În iulie 1944 SUA acuză Argentina că ajută puterile axei. De abia pe 27 martie 1945, țara declară război Germaniei și Japoniei.
Argentina devine, în lunile următoare, membră a Națiunilor Unite cu ajutorul SUA. După 1946 în Argentina au avut loc numeroase frământări sociale din cauza dictaturilor militare care s-au succedat la conducerea țării și care au încercat să oprime mișcările democratice din țară.
[modificare] Geografie
Harta Argentinei
[modificare] Relief
Argentina cuprinde o diversitate de forme de relief: munți, podișuri și câmpii. Granița de vest traversează Anzii, cel mai mare lanț muntos din America de Sud. Anzii patagonieni care formează granița naturală dintre Argentina și Chile, au înălțimi până la 3600 m. În partea de nord, la granița cu Bolivia, Anzii Cordilieri au numeroase vârfuri cu înălțimi de până la 6400 m. Cel mai înalt vârf este Aconcagua (6960 m). În centrul Argentinei se găsește lanțul muntos Sierra de Córdoba cu cel mai înalt vârf Champaqui (2880m).
La est de lanțul Anzilor se găsesc suprafețe aproape plane ale căror înălțimi variază treptat de la 600 m până la nivelul mării. În nord se întinde câmpia denumită Gran Chaco. Pampasul, câmpia lipsită de copaci, este cea mai productivă zonă agricolă a țării, întinzându-se pe aproximativ 1600 km în sudul lui Gran Chaco. În Patagonia, în sudul Pampasului, terenul este arid, de tip stepă.