Obligaţiile personale reciproce dintre părţi

a) Obligaţia de sprijin moral

Căsătoria implică relaţii de prietenie şi afecţiune între soţi. Potrivit art. 18, alin. 2 a C.F. „soţii îşi datorează reciproc sprijin moral...”

Sprijinul moral se poate manifesta sub diferite forme şi se afirmă în deosebi în împrejurările mai dificile cu care se pot confrunta soţii în timpul căsătoriei. Sprijinul moral poate consta în ajutorul dat de un soţ celuilalt pentru depăşirea unei situaţii critice, pentru îndeplinirea proiectelor profesionale ori sociale, pentru ca soţul sau soţia să se poată afirma în diferite planuri, în sfârşit, în cazul vârstei înaintate, stării sănătăţii, etc.

b) Obligaţia de fidelitate

Obligaţia de fidelitate a fiecăruia dintre soţi este reglementată în mod expres în alin. 2, art. 18 Codul familiei „soţii îşi datorează reciproc... fidelitate conjugală”.

c) Obligaţia de a locui împreună

În conformitate cu art. 16, alin. 3 C.F., „soţii îşi determină domiciliul în mod liber şi independent”. De regulă, soţii trebuie să aibă acelaşi domiciliu, Domiciliul comun constituie o condiţie necesară pentru o viaţă de familie normală şi trainică.

12

d) Îndatoririle conjugale

Conţinutul îndatoririlor conjugale, deşi nu este în mod expres arătat de lege, constă în datoria soţilor de a avea relaţii intime împreună.

De aceea, refuzul nejustificat al unuia dintre soţi de a-şi îndeplini îndatorirea conjugală, poate constitui un motiv de divorţ pentru celălalt soţ.

4. Regimul legal al bunurilor soţilor

Prin regim legal al bunurilor soţilor se înţelege ordinea, stabilită nemijlocit în lege, cu referire la proprietatea soţilor dobândită în timpul căsătoriei şi care funcţionează în lipsa contractului matrimonial.

Regimului legal al bunurilor îi este dedicat capitolul 5 din Codul familiei.

Bunurile materiale ce se află în posesia soţilor se împart în :

• proprietatea comună în devălmăşie a soţilor

• proprietatea personală a soţilor

Proprietatea în devălmăşie a soţilor. Proprietatea în devălmăşie, în conformitate

cu art. 366, alin. 1 Codul civil, este proprietatea comună a membrilor familiei asupra bunurilor, fără cote definite.

Conform art. 20 Codul familiei „bunurile dobândite de către soţi în timpul căsătoriei aparţin ambilor cu drept de proprietate în devălmăşie”.

Se consideră proprietate în devălmăşie bunurile procurate din contul veniturilor obţinute de fiecare dintre soţi din : activitate de muncă, de întreprinzător, intelectuală, premiilor, îndemnizaţiilor şi alte plăţi (cu excepţia celor care au un caracter de compensare: ajutor material, despăgubire pentru vătămarea sănătăţii etc.).

De asemenea, (conform art. 20, alin. 3, C.F.) sunt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile mobile şi imobile, valorile mobiliare, depunerile şi cotele de partcipare în capitalul social din instituţiile financiare sau societăţile comerciale, care au fost construite, constituite, procurate sau făcute din contul mijloacelor comune, precum şi alte bunuri dobândite în timpul căsătoriei, chiar dacă sunt procurate sau depuse pe numele unuia dintre soţi.

În proprietate comună în devălmăşie se află, de asemenea, acumulările băneşti, indiferent de izvorul provenienţei (salariu, onorarii, pensie, bursă ş.a.), bijuteriile de preţ şi alte obiecte de lux chiar dacă se găsesc în folosinţă individuală, însă dobândite în timpul căsătoriei din contul mijloacelor comune ale soţilor (art. 22, alin. 2).

13

Proprietatea personală a soţilor. Conform art. 22, alin. 1 Codul familiei „bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi până la încheierea căsătoriei şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei, sunt proprietate personală a fiecăruia dintre soţi”.

Deci, proprietate personală se constituie din :

1) Bunurile care aparţineau fiecărui soţ înainte de încheierea căsătoriei;

2) Bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei prin donaţie sau moştenire;

3) Lucrurile de uz personal (îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte).

(Bunurile primite prin donaţie sunt proprii, indiferent dacă este vorba de donaţie directă, indirectă, deghizată sau dar manual. Donaţiile între soţi se pot face numai din bunurile proprii, nu şi din bunurile comune.

Bunurile dobândite, de unul din soţi, prin moştenire sunt proprii, deşi sunt dobândite în timpul căsătoriei, datorită caracterului personal al dobândirii lor).

În privinţa darurilor de nuntă, s-a decis ca acestea urmează a se considera bunuri comune ale soţilor, deoarece sunt dobândite în timpul căsătoriei, şi anume la serbarea nunţii, adică după încheierea căsătoriei, iar scopul lor este să formeze începutul patrimoniului comun.