Postludiu. Din 'nalte piscuri

Amiază-a vieţii! Ceas solemn!

Văratică grădină!

Zglobie fericire, ce pândă şi aşteptare-i:

La prietenii-mi tânjesc şi zi şi noapte-i chem,

Dar unde zăboviţi? Veniţi! Sosit-a ceasul-semn!

Ăst munte îngheţat nu-n cinstea voastră

Gătitu-şi-a cu roze azi faţa-i cenuşie?

Pâraiele vă caută, şi-n păsăresc azur

Se fugăresc, se luptă, cercând să vă zărească

Nostalgici nouri, vânturi.

Căci aşternut-am vouă pe piscuri masă mare: –

Învecinat cu stele, prăpăstii abisale

S-o mai găsi vreunul ca mine, cine oare?

Mai fost-a un regat întins c-al meu, vreodată?

Iar mierea mea cea dulce - de cine-a fost gustată? . . . .

- şi iată-vă, prieteni! - O, vai! Dar nu-s eu cel

Spre care vă-ndreptarăţi?

Voi ezitaţi, surprinşi - mai bine, ocărâţi!

Schimbatu-mi-am dar pasul, şi mână, `nfăţişare?

De nu sunt eu, amici, o, spuneţi, - cine-s oare?

Un altul s-a născut din eul meu fugit

Si-nstrăinat de mine?

Un luptător ce ades s-a-nvins mereu pe sine

Si-n contra forţei sale prea des s-a opintit,

Iar propria-i izbândă l-a-ncătuşat, rănit?

Căutam tărâmuri reci, bătute-n lung şi lat

De vântul îngheţat?

Om nu trăia alături, ci doar vreun urs polar,

Uitat-am Omul, Zeul, uitat-am ruga, hula?

Păşesc de-acum, stafie, spre nepătat gheţar?

- Cum, prieteni de demult! Iată, voi păliţi,

Iubind şi plini de spaimă!

Plecaţi de-aci mai bine! şi făr-de supărare!

În ger şi printre pietre voi n-aţi şti să trăiţi:

E ţara caprei negre, ţinut de vânătoare.

Slab vânător sunt eu! - Priviţi-mi arcul

Ce-ntins se înfioară!

Arcaşul cel mai vajnic a-l mânui doar poate –

Dar plângeţi, vai! Săgeata mea omoară,

Fugiţi de-aci, e timpul, de nu - vă bate ceasul! .....

Aţi şi plecat? - O, inimă, iubirea,

Speranţa ţi-e întreagă:

Deschide-ale porţii braţe spre noi prieteni, iar

La cei bătrâni renunţă, şi uită amintirea!

De tânără tu fost-ai, mai tânără eşti acum!

Speranţa-n unic brâu ne-nlănţuia pe vremuri,

Însemnele iubirii de-altădată

Pe el sunt pale azi, şi cine le mai caută,

Ca-n pergamente, tâlcul? E ars şi înnegrit,

De vrei să-l iei în mână, tu pregeţi, te cutremuri.

Şi dusă-i prietenia - cum să-i numesc de azi? ­

Amici-fantome! Noaptea

I-aud bătând la geam şi inima chemându-mi,

„Ci noi am fost“, spun ochii, „şi suntem", plânge şoapta­-

O, vorbe ofilite, pierdut parfum de roze!

O, dor al tinereţii, iluzii, amăgire!

Credeam c-asemeni mie,

Cei ce-mi sunt rude-ntruna să se schimbe,

Dar şi îmbătrâniră, iar vârsta ne desparte:

Cu mine preschimbatul rămâne-n înrudire.

Amiază a vieţii? A doua tinereţe!

Văratică grădină!

Zglobie fericire, ce pândă şi aşteptare-i,

La prietenii-mi tânjesc şi zi şi noapte-i chem.

La noi amici! Veniţi! Sosit-a ceasul-semn!

*

Sfârşit e cântul, - vaierul de dor Pe buze mi s-a stins:

Făptaş e-un vrăjitor, amic la ceas fatidic,

Un prieten de amiază - dar cine-i, nu v-o zic ­

Cu soarele în creştet, el schimbă Unu-n Doi .....

Slăvim acum victoria în dans feeric,

Serbare-ntre serbări:

Sosit-a Zarathustra, un oaspete de seamă!

Şi lumea râde-n lacrimi, perdeaua se destramă,

Mireasă e Lumina, iar mire - Întuneric .....

1 În sanscrită, indicaţii muzicale de tempo. Gangasrotogati -- pre­cum curge Gangele (presto); kurmagati = umbletul broaştei ţestoase (lento); mandeikagati = săritura broaştei (staccato). (n. trad.).

2 În greaca veche: Platon în faţă, Platon în urmă, himeră la mijloc. Parodia unui vers din „Iliada“ care descrie Himera: „Leu în faţă, şarpe în urmă, capră la mijloc“. (n. trad.)

3 Eugen Dühring (1833-1921) - filozof materialist; anticreştin; Eduard von Hartmann (1842-1906) a enunţat filozofia inconştientului în care se regăsesc influente din Hegel, Schelling şi Schopenhauer. (n. trad).

4 În original Epochistik, cuvânt format de autor pornind de la „epoche“, în greacă: şovăială. (n. trad.).

5 Personaj din Candide de Voltaire (n. Trad.)

6 Dante, Divina Comedie şi Goethe, Faust (Eternul feminin ne-nalţă-n tării). (n. trad.).

7 Cuvânt creat de Nietzsche din deutsch = german şi täuschen = a înşela, a amăgi. (n. trad.).