Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Colegiul de Ecologia din Chişinău

Chestionar La Strategii Manageriale

Elaborat:

Studentul grupei PA-031

Jovmir Dan

Chişinău 2017

Dimensiunile fundamentale ale managementului strategic

Firma economică modernă reprezintă o realitate complexă ce se prezintă în mai multe ipostaze: de agent de producţie; centru de profit; spaţiu politic şi organism cu puternică identitate şi cultură proprie dar şi sistem dinamic complex, deschis către mediul înconjurător a făcut ca o serie de specialişti în teoria managementului strategic să afirme că procesul de formulare şi implementare a managementului strategic este un proces tridimensional. Cele trei dimensiuni fundamentale ale managementului strategic sunt:

- dimensiunea economică

- dimensiunea umană

- dimensiunea organizaţională

a) Dimensiunea economică reprezintă procesul raţional şi analitic al managementului strategic şi are ca rol să stabilească strategia, orientarea tehnico-economică a firmei în funcţie de oportunitate şi constrângerile mediului extern iar pe de altă parte de punctele forte şi slăbiciunile firmei. Acest proces are menirea de a răspunde la patru întrebări principale, şi anume:

- Ce vrea întreprinderea?

- Cine este ea? ( Care este situaţia actuală a acesteia? )

- Ce vrea să facă?

- Ce va face?

Procesul raţional şi analitic al managementului strategic (dimensiunea economică) este un proces formal ce cuprinde mai multe etape. Conţinutul acestor etape reprezintă tocmai răspunsul la cele patru întrebări menţionate. Astfel:

• La întrebarea ce se vrea? răspunsul constă în definirea domeniilor de activitate strategice, formularea misiunii, fixarea obiectivelor şi alegerea portofoliului de activităţi.

• La a doua întrebare răspunsul se găseşte prin intermediul analizei mediului înconjurător şi a evaluării resurselor proprii.

• Răspunsul la a treia întrebare constă în formularea strategiilor şi politicilor precum şi evaluarea acestora.

• În final, are loc alegerea strategiei, stabilirea programelor, planului de acţiune, a bugetului şi găsirea unui sistem de management adaptat strategiei alese.

Importanţa deosebită acordată dimensiunii economice în analiza strategică rezultă dintr-o viziune sistemică asupra funcţionării întreprinderii. În condiţiile actuale formularea strategiei nu se face numai prin luarea în seamă a variabilelor tehnico-economice. Prin urmare, procesul social-politic (dimensiunea umană) a managementului strategic este complementar procesului raţional şi analitic (dimensiunea economică).

b) Creşterea importanţei dimensiunii umane în procesul managementului strategic se datorează recunoaşterii de către specialişti a firmei ca spaţiu social, ca unitate socio-economică dispunând de putere decizională în raport cu mediul extern precum şi datorită impactului considerabil al raporturilor de putere şi presiunilor sociale interne şi/sau externe asupra funcţionării firmei.

Relaţiile social-politice dintre firmă şi mediul înconjurător sunt de două feluri:

- relaţii cu mediul înconjurător funcţional, care este format dintr-un ansamblu de ,,actori” sau instituţii ce se află într-un contact strâns cu firma: clienţi, furnizori, instituţii financiare, concurenţă, statul, etc.

- relaţii cu mediul înconjurător rezidual, care este purtător al unor tendinţe imprevizibile, greu de anticipat, adeseori instabile.

Mediul funcţional constituie de multe ori locul unor revendicări sociale precum şi al presiunilor exercitate de ,,actorii” acestui mediu. La această realitate se adaugă faptul că firma este ea însăşi un sistem complex cu multiple grupuri formale şi informale, în structura sa, ale căror interese şi atitudini sunt convergente sau divergente, favorabile sau defavorabile în raport cu obiectivele strategice ale firmei. Rezultă astfel că obiectivele parţiale fixate, legate de producţie, formarea profesională, relaţiile cu mediul înconjurător etc. prin multiple stări comportamentale pe care le generează, nu pot fi considerate simple variabile ale strategiei economice, ele având puternice conotaţii sociale şi/sau politice. Astfel, este demonstrată implicarea categorică a procesului socio-politic (a dimensiunii umane) în cadrul managementului strategic.

c) Dimensiunea organizaţională constituită din ansamblul persoanelor şi compartimentelor întreprinderii, încadrate într-o configuraţie concretă, precum şi din totalitatea relaţiilor stabilite între acestea în vederea realizării obiectivelor organizaţiei, structura organizatorică integrează în mod concret elementele umane care se regăsesc în sistemul conducător şi sistemul condus şi contribuie la definirea rolurilor şi statutului acestora. În cadrul firmei, văzută ca spaţiu organizat, există şi se produce o cultură organizaţională formată dintr-un ansamblu de valori, idei, limbaje şi moduri de gândire. Faţă de mediul extern acest sistem cultural contribuie la formarea unei imagini favorabile sau nefavorabile. Dimensiunea organizaţională ca şi cea umană constituie o componentă esenţială, de bază a strategiei şi trebuie urmărită atât prin prisma structurii organizatorice în sine cât şi prin cultura organizaţională.

Procesul birocratic (dimensiunea organizaţională) se articulează în jurul a patru întrebări, şi anume: Ce tip de organizaţie? Ce proces de luare a deciziilor? Ce stil de motivare? Ce proces de control? Procesul birocratic asigură infrastructura ce ajută la formularea strategiei, cât şi mijloacele punerii ei în aplicare.

• Prima întrebare (ce tip de organizare?) se referă la alegerea gradului de descentralizare, determinarea mărimii unităţilor operaţionale, diviziunea muncii, alegerea mijloacelor de coordonare şi elaborarea sistemului informaţional.

• În ceea ce priveşte procesul de luare a deciziei (ce proces de luare a deciziilor?) se are în vedere alegerea tipului de plan, determinarea etapelor elementare, alegerea orizontului de planificare, explicarea conţinutului planurilor, elaborarea procesului de decizie.

• Determinarea nivelului participării, elaborarea sistemului de evaluare şi recompense, alegerea gradului de libertate a operaţiunilor, fixarea intensităţii implicării şi urmăririi acţiunii fiecăruia sunt elemente care se constituie drept răspunsuri la întrebarea ce stil de motivare?

• În final, se realizează alegerea gradului de concentrare a controlului, determinarea frecvenţei şi nivelului controlului, alegerea gradului de detaliu al controlului şi orientarea, direcţia controlului.

Protectia Civila scurt istoric

Inceputul PC are in anii 1940-1941, unitatile militare si formatiunile apararii locale antiaeriaene ale Republicii din primele zile ale celui de al II-a razboi mondial localizau si stingeau incendiile, acordau ajutor ranitilor medical, construiau adaposturi. Dupa razboi participa la restabilirea obiectelor economice, cailor ferate, drumurilor, liniilor de telecomunicatii si electricitate, alarmarea teritoriilor de munitii neexplodate(Bombe, proiectile). Sistemul apararii locale antiaeriene a fost reorganizata in anul 1961 ca apararea civila, iar in anul 1971 ca protectie civila. Fortele PC au participat la lichidarea avariei de la Cernobil in 1986, la cutremuri de Pamant in 1990, la abundenta de ninsori in 1988, a inundatiilor din 1991 si a poleiului din 1994.

Locul, rolul si atributiile Protectiei Civile

Reprezinta un sistem de masuri si actiuni, intreprinse pe scara intregului stat, in vederea asigurarii protectiei populatiei, proprietatii in conditiile calamitatilor naturale si ecologice, avariilor si catastrofelor, epidemiilor, epizootilor, epifitotiilor, incendiilor, precum si in cazul aplicarii mijloacelor de nimicire in masa.

În contextul general de apărare al oricărui stat modern, alături de apărarea militară subzistă ca o componentă importantă protecţia (apărarea) civilă. Sensul acţiunii celor două componente ale apărării poate fi identic, dar obiectul cel mai des este diferit. Adoptarea de către majoritatea statelor mici şi mijlocii a doctrinei militare bazate pe principiul “apărarea suficientă” a readus în atenţie rolul măsurilor de protecţie civilă care fac plauzibilă supravieţuirea în caz de conflict armat.

În doctrinele de apărare ale unor state se regăseşte ideea protecţiei populaţiei statului respectiv împotriva unei agresiuni militare. Ca activitate de importanţă majoră, Suedia şi Elveţia, consideră protecţia civilă ca al doilea, dacă nu chiar primul, element din structura de apărare.

Alte state cu democraţii avansate ca Germania, Franţa, Italia, Spania etc. consideră protecţia cetăţeanului nemobilizat, în mod deosebit a copiilor şi femeilor, ca pe o politică de stat, alocînd sume importante de bani pentru realizarea, încă din timp de pace, a protecţiei acestora, împotriva efectelor războaielor, cît şi a dezastrelor.

Problematica localizării şi înlăturării urmărilor dezastrelor naturale şi catastrofelor este rezolvată, de regulă, prin crearea unei structuri organizatorice speciale.

Aceste forţe sînt amplasate proporţional pe întregul teritoriu al ţării, sînt pregătite special pentru acţiuni umanitare, sau sînt incluse în cadrul forţelor de reacţie (intervenţie) rapidă.

În concluzie, se poate afirma că protecţia civilă are un rol deosebit de important în cadrul structurilor de stat. În acest cadru general, rolul serviciului protecţia civilă este dat de importanţa şi complexitatea atribuţiilor ce-i revin.

Atribuţiile protecţiei civile sînt următoarele :

1. prevenirea populaţiei asupra declanşării dezastrelor sau atacurilor inamicului

2. protecţia populaţiei împotriva efectelor armelor de nimicire în masă şi convenţionale sau a dezastrelor

3. asigurarea protecţiei bunurilor materiale şi a valorilor culturale

4. participarea la acţiunile de limitare şi de lichidare a consecinţelor dezastrelor sau atacurilor inamicului

5. asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată

6. participarea cu forţe şi mijloace specifice la pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului în cazul declanşării dezastrelor sau conflictului armat

7. pregătirea şi efectuarea lucrărilor de salvare şi a altor lucrări de urgenţă în condiţiile situaţiilor excepţionale pentru lichidarea efectelor acestora

8. organizarea pregătirii multilaterale a populaţiei, a obiectelor economiei naţionale, a forţelor protecţiei civile pentru desfăşurarea acţiunilor de prevenire a situaţiilor excepţionale şi în condiţiile declanşării acestora

Protecţia civilă în conformitate cu sarcinile ce îi revin, organizează şi realizează un şir de măsuri :

1. organizează forţele necesare capabile să asigure protecţia populaţiei, a proprietăţii de stat în situaţii extreme, realizează dotarea tehnico-materială şi pregătirea specială, menţinerea în stare permanentă de pregătire pentru a acţiona în condiţiile situaţiilor excepţionale

2. crează şi menţine în stare permanentă de pregătire sistemele de comandă şi comunicaţii, organizează controlul situaţiei radiative, chimice, bacteriologice şi antiincendiare pe teritoriul republicii

3. acumulează fondul necesar de edificii de protecţie şi îl menţine în stare permanentă de pregătire pentru adăpostirea populaţiei supuse pericolului

4. acumulează şi păstreză în siguranţă mijloacele de protecţie individuală

5. asigură protecţia surselor de apă, produselor alimentare, furajelor, animalelor şi plantelor de contaminarea radioactivă, chimică şi bacteriologică

6. pregăteşte din timp modul de evacuare a populaţiei şi proprietăţii din zonele periculoase

7. informează organele de conducere şi populaţia despre pericolul situaţiilor excepţionale, aduce în stare de pregătire completă forţele şi mijloace protecţiei civile, conduce şi dirijază acţiunile lor la efectuarea lucrărilor de salvare

8. acordă ajutor sinistraţilor

9. antrenează unităţile economice în acţiunile de prevenire şi lichidare a efectelor situaţiilor excepţionale

10. exercită controlul asupra efectuării măsurilor de profilaxie pentru a diminua probabilitatea apariţiei situaţiilor excepţionale şi a reduce proporţiile lor pentru a asigura securitatea şi stabilitatea funcţionării tuturor ramurilor şi obiectelor economiei naţionale

11. asigură securitatea antiincendiară a obiectelor economiei naţionale, populaţiei în scopul aplanării incendiilor

12. organizează şi efectuiază instruirea populaţiei, unităţilor economice în vederea asigurării securităţii vieţii în situaţii excepţionale.

Managementul riscului aparitiei situatiei exceptionale

elaborarea unor planuri antiavarie, a măsurilor tehnico-inginereşti şi organizatorice privind protecţia populaţiei de riscuri cu caracter natural şi tehnogen în baza evaluării calitative şi cantitative a riscului apariţiei unei situaţii excepţionale şi prin informarea populaţiei şi structurilor conducătoare despre rezultatele acestei evaluări.

Riscul semnifică aşteptarea în viitor a unor evenimente cu efecte negative, pe baza extrapolării în privinţa urmărilor a experienţei trecutului. Aşteptarea şi extrapolarea menţionate pot şi trebuie să fie considerate într-un cadru raţional, care este în prezent asigurat de teoria probabilităţilor. Este necesar de menţionat principalele categorii de elemente de risc care sînt semnificative pentru asfel de activităţi. Acestea sînt :

- populaţia ca un întreg, precum şi unele grupuri cu atrubuţii speciale

- bunurile de valoare (clădiri, echipamente, dotări, valori cultural artistice etc.)

- capacităţile productive şi funcţionale de diferite categorii

- lucrările care includ surse de mare risc

- infrastructura urbană precum şi reţelele şi sistemele vitale la nivel naţional şi regional

- sistemele suport (de menţinere) pentru servicii sociale curente de diferite categorii

- mijloacele (capacităţile) de reacţie pentru situaţiile de dezastru

- capacităţile de culegere, stocare şi prelucrare a informaţiei

- mediul natural

Criteriul comun pentru definirea noţiunii de catastrofă în majoritatea ţărilor se consideră un fenomen natural sau o activitate umană care prezintă un pericol real pentru viaţa oamenilor. În acest context, la catastrofe se referă toate cazurile cînd sînt 10 şi mai multe victime (recomandarea OMS).

Dezastre-fenomene distructive situatii exceptionale

1. Situaţii excepţionale cu caracter tehnogen

1.1. Accidente de transport (catastrofe):

-accidente ale trenurilor de mărfuri;

-accidente ale trenurilor de pasageri;

-accidente ale navelor fluviale de transport;

-accidente ale navelor fluviale de pasageri;

-catastrofe aeriene în aeroporturi şi localităţi;

-catastrofe aeriene în afara aeroporturilor şi localităţilor;

-accidente de transport pe poduri şi pasaje de intersecţie cu calea ferată;

-accidente (catastrofe) pe trasee auto (catastrofe auto de proporţii);

-avarii la conducte magistrale.

1.2. Incendii, explozii, pericol de explozie:

-incendii sau explozii în clădiri, la comunicaţii şi utilaje tehnologice ale obiectelor industriale;

-incendii sau explozii la obiecte unde sînt păstrate substanţe uşor inflamabile, inflamabile şi explozibile şi la transportarea acestora;

-incendii sau explozii la mijloace de transport;

-incendii sau explozii în locurile excavaţiilor subterane;

-incendii sau explozii în edificii şi construcţii de locuit, de menire social-culturală;

-incendii sau explozii la obiective chimic periculoase;

-incendii sau explozii la obiective radioactiv periculoase;

-depistarea muniţiilor neexplodate;

-depistarea sau pierderea substanţelor explozive, muniţiilor;

-incendii sau explozii în spaţii deschise, pe străzi, în locurile de aglomerare în masă a persoanelor (staţiile transportului în comun, pieţe, tîrguri angro, stadioane, parcuri etc.);

-incendii sau explozii la obiective agricole;

-incendii sau explozii ale gazoductelor magistrale;

-incendii sau explozii la obiecte aflate în construcţie şi reconstrucţie;

-incendii sau explozii în clădiri şi construcţii din elemente metalice uşoare cu utilizarea termoizolanţilor combustibili;

-incendii sau explozii la sisteme electroenergetice;

-incendii sau explozii în pasaje de trecere subterană de căi ferate şi auto;

-incendii sau explozii în clădiri şi instituţii de cult.

1.3. Avarii cu degajarea (cu pericol de degajare) substanţelor chimic periculoase:

-avarii cu degajarea (cu pericol de degajare) substanţelor chimic periculoase la păstrarea (înhumarea) acestora;

-accidente la transport cu degajarea (cu pericol de degajare) substanţelor chimic periculoase;

-formarea şi răspîndirea substanţelor chimic periculoase în procesul reacţiei chimice, declanşate în urma unui accident;

-depistarea (pierderea) substanţelor chimic periculoase;

-degajarea bruscă a metanului şi altor substanţe toxice şi gazelor.

1.4. Depăşirea concentraţiei maxime admisibile a substanţelor periculoase în mediul ambiant:

-depăşirea concentraţiei maxime admisibile a substanţelor periculoase în sol;

-depăşirea concentraţiei maxime admisibile a substanţelor periculoase în atmosferă;

-prezenţa în aer a substanţelor periculoase (poluante) ale excavaţiilor ce depăşesc concentraţia maximă admisibilă;

-depăşirea concentraţiei maxime admisibile a substanţelor periculoase în apele de suprafaţă;

-depăşirea concentraţiei maxime admisibile a substanţelor periculoase în apa potabilă;

-depăşirea concentraţiei maxime admisibile a substanţelor periculoase în apele subterane;

-prezenţa în apele subterane a substanţelor radioactive ce depăşesc concentraţia maximă admisibilă.