Analiză asupra mass-media. Influenţa acestora asupra securităţii

Prisma prin care omul postmodern vede lumea este, în mare măsură, mass-media. Vom încerca în continuare să cercetăm cât de obiectivă este imaginea redată prin mijloacele de comunicare în masă.

3.1.Analiză istorică asupra mass-media (apariţia şi evoluţia)

Apariţia presei

Să continuăm analiza asupra mass media pe care am început-o în primul capitol, tot în baza „Sferei publice” a lui Jurgen Habermas.

Referindu-se la revitalizarea ideii publicităţii, filosoful observă reconfigurarea zonei publice care a cauzat-o, prin metamorfoza organului sau caracteristic, anume presa.

Ecartul dintre schimbul bunurilor destinate pieţei şi accesibilitatea acestora scade odată cu creşterea caracterului comercial al producţiei, iar demarcaţia între sfera publică şi cea privată se diluează, în detrimentul primeia, în lipsa asigurării autonomiei organelor sale de către politicul burghez reprezentant al unei componente restrânse private.

„Profesia jurnalismului”, originară în ansamblul „corespondenţei private” şi supusă îndelung acesteia, s-a orânduit iniţial pe tiparul „micii întreprinderi artizanale”²⁴⁴.

În această primă etapă, în spiritul „capitalismului timpuriu”, editorii urmăreau micile câştiguri financiare realizate prin valorificarea schimbului de ştiri verificate în prealabil.

Transformarea „presei de informare” în „presă de opinie” s-a petrecut odată cu apariţia „jurnalismului literar”, competitor al conţinuturilor anterioare şi s-a suprapus alăturării unei componente politice celei comerciale.

Habermas citează, pentru a da conţinut afirmaţiei sale, pe Bucher: „Din simple publicaţii de ştiri, ziarele s-au transformat în purtătoarele şi călăuzitoarele opiniei publice. Acest lucru a avut pentru organizarea întreprinderii de presă consecinţa că între culegerea ştirilor şi publicarea lor s-a mai insinuat un element: redacţia. Pentru editorul de ziar însă, acest lucru a însemnat transformarea lui dintr-un vânzător de ştiri într-un comerciant de opinie publică”²⁴⁵.

Câştigarea independenţei de către redacţie a condus la apariţia şi creşterea ponderii conţinutului etic, didactic şi politic creat de jurnalişti care îşi expuneau astfel judecăţile, însă acest lucru s-a petrecut în detrimentul componentei economice, fapt specific fazei secunde, numită a „jurnalismului literar”.

Finanţarea deficitelor create era asigurată, în această etapă, de către bancheri, oameni de ştiinţă sau de litere, care deţineau proprietatea asupra tipăriturilor, selectau personal articolele şi remunerau pe autorii acestora.

Aceşti patroni de presă funcţionau atât ca editori cât şi ca redactori, activităţi care în timp încep să se separe în atribuţii economice şi atribuţii publicistice.

În aceste condiţii de independenţă redacţională a aparut, după anii 1800, articolul de fond.

Pentru a ilustra lipsa de profitabilitate a acestui sistem, în ciuda ambiţiilor sale asupra valorii conţinutului, se prezintă situaţia în care se afla Allgemeine Zeitung care funcţiona cu pierderi, deşi se bucura de o mare popularitate.

„În faza în care sfera publică se impune ca una funcţional politică, întreprinderile de presă, consolidate editorial, menţin şi ele pentru redacţiile lor acel gen de libertate, în general atât de caracteristică pentru comunicarea întreţinută de persoanele private în calitate de public”²⁴⁶.

În această etapă, presa creştea în baza capacităţii publicului de a raţiona, limitându-se numai la continuarea convorbirilor acestuia şi astfel exista în totalitate ca un organ „eficient în genul unui mijlocitor şi stimulator, fără să mai fie un simplu organ al transportului de informaţii, totuşi fără să fi ajuns încă un medium al culturii de consum”²⁴⁷.

Acest lucru s-a reflectat în apariţia a numeroase ziare care reprezentau oameni politici, organizaţii sau diferite curente care militau pentru transformarea sferei publice într-una politică şi pentru susţinerea „funcţiei critice a publicului ei”²⁴⁸, problemele de rentabilitate fiind colaterale.

Însă până la oficializarea celor amintite, în cadrul statului de drept burghez, libertatea exprimării era cenzurată prin normele oficiale, iar componenta comercială rămânea îngradită.