Tema3: Politica financiară

1. Conceptul de politică financiară

2. Politica bugetar-fiscală

3. Politica monetar-valutară

1. Conceptul de politică financiară

Conceptul de „politică” este voluminos şi multilateral. În forma cea mai generală se poate spune că „politica” este o activitate de realizare a intereselor într-un anumit domeniu şi reprezintă o activitate concretă care are subiectele, obiectele, scopurile, metodele, instrumentele, principiile şi regulile sale.

În domeniul economiei, autorităţile publice promovează politica lor şi este orientată la:

• ritmul creşterii economice;

• direcţiile şi volumul investiţiilor de capital;

• dimensiunea consumului;

• relaţiile dintre sectorul public şi cel privat;

• indicele preţurilor şi tarifelor;

• nivelul şomajului;

• evoluţia salariilor, pensiilor, burselor;

• acţiunile social-culturale;

• protecţia socială ş.a.

Politica social-economică a statului are următoarele componente:

1. Politica financiară (include politica bugetar-fiscală şi monetară şi valutară);

2. Politica preţurilor (reglementează costurile şi dobânzile);

3. Politica veniturilor salariale (stabileşte modul de formare a salariului din sectorul public, salariul minim, ca raportul dintre venituri salariale din diferite ramuri, în scopul menţinerii ratei inflaţiei sub controlul statului);

4. Politica comercială (reglementează activitatea de comerţ extern);

5. Politica industrială )reglementează activitatea în domeniul industrial);

6. Politica agrară (reglementează activitatea în domeniul sectorului agro-alimentar);

7. Politica în domeniul învăţământului;

8. Politica ocupării forţei de muncă.

Principala componenţă a politicii economice este politica financiară.

Politica financiară a autorităţilor publice este activitatea de influenţare a proceselor economice şi sociale prin metode şi instrumente de natură financiară, în vederea realizării scopurilor macroeconomice şi obţinerii echilibrului general adecvat în economie.

Politica financiară este o componentă a politicii generale şi poate fi abordată la nivel macroeconomic şi la nivel microeconomic.

La nivel microeconomic politica financiară poate fi definită ca ansamblul de metode şi instrumente cu caracter financiar antrenate în procurarea, alocarea şi gestionarea resurselor băneşti, în vederea realizării obiectivului suprem al întreprinderii-maximizarea valorii de piaţă.

Politica financiară are următoarele direcţii de manifestare: selectarea proiectelor de investiţii; identificarea modalităţilor de finanţare; fundamentarea structurii financiare a întreprinderii şi asigurarea unui raport optim între capitalul propriu şi cel împrumutat; alegerea variantei de distribuire a dividendelor, respectiv a profitului net; selectarea soluţiilor optime privind modificarea mărimii capitalului propriu.

La nivel de întreprindere identificăm 3 componente a politicii financiare:

-politica de investiţiii;

-politica de finanţare;

-politica de dividend.

Politica de investiţii ne reflectă comportamentul întreprinderii în ceea ce priveşte alocarea de resurse financiare cu scopul de a obţine profit. În cadrul politicii de investiţii alternativele de decizie sunt specializarea şi diversificarea.

Politica de finanţare ne reflectă comportamentul întreprinderii în ceea ce priveste finanţarea activităţii sale. În cadrul politicii de finanţare dispunem de următoarele alternative:

1. finanţarea prin surse interne (prin uzură, profit, venituri din vînzarea activelor fixe şi curente).

2. finanţarea prin surse externe presupune atragerea de capitaluri din afara întreprinderii (subvenţii publice, credite bancare). Sursele externe pot fi: proprii (rezultă din atragerea de capitaluri noi de la acţionari sau de la asociaţi) şi împrumuate (includ resursele atrase de la bancă sau de la stat)

Politica de dividend priveşte decizia adunării generale a acţionarilor de a distrubui dividende la sfirşitul perioadei de gestiune, sau de a le reinvesti în dezvoltarea întreprinderii.

La nivel macroeconomic politica financiară este o parte componentă a politicii generale a statului şi constituie o activitate de influienţare de către autorităţile publice a proceselor economice şi sociale prin metode şi instrumente de natură financiară în vederea realizării scopurilor macroeconomice (ocuparea forţei de muncă, menţinerea stabilităţii valutei naţionale, asigurarea creşterii economice şi stabilitatea preţurilor) şi obţinerii echilibrului general în economie.

Principalele domenii de manifestare ale politicii financiare sînt:

• emisiunea monetară;

• cursul valutei naţionale;

• creditul şi dobînda;

• cheltuielile publice;

• resursele financiare publice;

• balanţa de plăţi externe;

• privatizarea şi naţionalizarea;

• asigurările şi asistenţa socială;

• asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă ş.a.

Politica financiară are următoarele caracteristici:

• este o componentă a politicii generale a statului;

• influenţează producţia, schimbul, consumul bunurilor şi serviciilor şi constituirea capitalurilor

• trebuie să prezinte o anumită strategie şi tactică financiară;

• are un caracter dinamic;

• diferă de la o ţară la alta în funcţie de potenţialul economic, gradul de dezvoltare, tipul de conducere a economiei.

Politica financiară urmăreşte 4 scopuri macroeconomice principale:

• ocuparea forţei de muncă;

• stabilirea preţurilor;

• o rată adecvată a schimbului valutar;

• o rată înaltă a creşterii economice.

Politica financiară, pornind de la scopurile ei macroeconomice, are un rol deosebit de important în activitatea autorităţilor publice în toate ţările.

Impactul pe care îl are ea asupra economiei naţionale, agenţilor economici şi populaţiei cere ca politica financiară să fie bine chibzuită, echilibrată şi flexibilă. În vederea obţinerii efectelor scontate elaborarea politicii financiare trebuie să se bazeze pe o fundamentare ştiinţifică.

În funcţie de durata perioadei şi caracterul sarcinilor soluţionate, politica financiară include activităţi de strategie finanicară şi tactică financiară.

Strategia financiară constă în orientarea de lungă durată a PF, prevăzută pentru perspectiva în vederea soluţionării sarcinilor majore determinate de strategia de dezvoltare economică şi socială a societăţii. În procesul elaborării ei se prognozează tendinţele principale de dezvoltare a finanţelor, se formează concepţiile de folosire a lor, se stabilesc principiile de organizare a relaţiilor financiare. Selectarea obiectivelor de perspetivă şi elaborarea programelor cu scopuri bine determinate în politica financiară sunt necesare şi pentru concentrarea resurselor financiare în principalele direcţii de dezvoltare economică şi socială. Se consideră că deciziile care stabilesc coordonatele politicii financiare pentru fiecare etapă, precum şi programele financiare de perspectivă îndelungată formează cadrul strategiei financiare.

Tactica financiară este soluţionarea sarcinilor etapei curente de dezvoltare a societăţii prin modificarea oportună a metodelor de organizare a relaţiilor financiare, regruparea resurselor financiare, revederea cheltuielilor publice, impozitelor etc. în condiţiile stabilităţii relative a strategiei financiare, tactica financiară trebuie să fie flexibilă pentru a corespunde condiţiilor şi sarcinilor concrete la faza dată de dezvoltare a economiei.

Strategia şi tactica politicii financiare sunt interconexionate reciproc. Strategia creează condiţii favorabile pentru soluţionarea sarcinilor tactice. Tactica, la rândul său, prin modificarea metodelor şi procedeelor de activitate contribuie la soluţionarea sarcinilor strategice în termeni reduşi şi cu cheltuieli mai mici.

Politica financiară are 2 componente de bază:

- politica bugetar-fiscală;

- politica monetar-creditară.