2.3. Pîrghiile economico-financiare

Noţiunea de pârghie financiară are la origine semnificaţiile pârghiei din fizica mecanică – forţa care dă impuls.

Un mecanism de conducere a economiei încorporează o multitudine de instrumente financiare, fiecare dintre ele având sarcina să contribuie la atingerea anumitor obiective şi anume:

1. estimarea necesarului de resurse financiare publice (cererea de resurse) şi a posibilităţilor de procurare a acestora (oferta de resurse) la nivelul întregii societăţi şi la nivelul microeconomic (întreprinderi, instituţii publice, organizaţii fără scop lucrativ). Instrumentele utilizate îmbracă forma previziunilor, programelor şi planurilor financiare, poartă denumirea de balanţe financiare, buget de stat, bugete locale, bugetul de venituri şi cheltuieli a întreprinderilor şi oferă organelor competente informaţii utile pentru estimarea potenţialului financiar al societăţii;

2. determinarea efortului financiar reclamat de realizarea unor obiective sau acţiuni, a efectelor scontate de pe urma acestora şi a raportului dintre efort şi efect. Instrumentele constau în diverse metode şi tehnici de lucru, care servesc la determinarea eficienţei economice sau a eficacităţii unor cheltuieli;

3. constituirea fondurilor publice de resurse financiare şi repartizarea şi dirijarea resurselor financiare de la fondurile publice către diverşi beneficiari. Instrumentele reprezintă metodele de prelevare a unor resurse la fondurile publice (impozite, taxe, venituri nefiscale, împrumuturi), respectiv metode de dirijare a acestora către diverşi beneficiari (alocaţii, subvenţii şi transferuri bugetare, credite);

4. influenţarea proceselor economice, a acţiunilor sociale, a fenomenelor demografice în direcţiile indicate de autorităţile publice, în vederea armonizării intereselor generale şi individuale, naţionale şi locale. Aceste instrumente sunt cu dublă funcţiune de prelevare-dirijare şi de influenţare a proceselor economice, sociale şi de altă natură.

Pârghiile economico–financiare reprezintă instrumente de natură economică sau financiară, cu ajutorul cărora statul acţionează pentru stimularea interesului economic al unei colectivităţi determinate (ramură sau subramură economică, grup socio-profesional, zonă geografică) sau al membrilor acesteia luaţi în mod individual (producători, consumatori, salariaţi) pentru realizarea unui obiectiv anumit sau stimulând evoluţia în direcţiile dorite.

Caracteristicile pârghiilor economico-financiare:

• sunt concepute să acţioneze automat la producerea evenimentelor economice sau la punerea lor în funcţiune de către organele publice,

• Metodele de prelevare şi de plată acţionează ca pârghii numai în măsura în care, asigurând înfăptuirea funcţiei de repartiţie a finanţelor, influenţează pozitiv anumite laturi ale activităţii economice;

• Prin inermediul lor, statul poate interveni în economie sub multiple forme: reglarea volumului de producţie şi a masei monetare, stimularea acordării de credite, reducerea consumului la mărfurile dăunătoaresănătăţii etc.

• opţiunea pentru o pîrghie sau alta ori pentru un complex de pîrghii depinde de politica urmărită de guvern în domeniile creşterii economice, veniturilor, preţurilor, bugetului de stat, cît şi de faza ciclului economic în care se află.

Categoriile valorice folosite în procesul de constituire şi repartizare a fondurilor de resurse financiare pot constitui pârghie numai în măsura în care ele îndeplinesc anumite funcţii economice, se angrenează organic în mecanismul de funcţionare a economiei, contribuind la soluţionarea, pe baze economice, a unor probleme în condiţii mai bune decât s-ar putea face prin metode administrative.

Acţiunile pârghiilor economico-financiare constau nu numai în stimularea interesului economic a participanţilor la procesele economice în realizarea anumitor obiective, dar şi în sancţionarea materială a acestora, în cazul nerespectării unor obligaţii legale sau contractuale. Sancţionarea determină o anumită diminuare a avantajelor la care ar fi avut dreptul în cazul în care nu s-ar fi produs fenomenul generator al sancţiunii. Sancţiunea se echivalează cu o “cointeresare negativă”.

Folosirea pârghiilor economico-financiare nu exclude necesitatea utilizării, în completare, a unor metode administrative şi anume:

1. întocmirea de prognoze, programe economice şi planuri;

2. ţinerea evidenţei contabile;

3. stabilirea de către stat a unor preţuri şi tarife;

4. reglementarea împrumuturilor din fondurile publice;

5. reglementarea regimului valutar;

6. supravegherea importului şi exportului,

7. sancţionarea speculei ilicite şi a evaziunii fiscale.

Pârghiile se pot manifesta atât la nivelul macroeconomic şi microeconomic, unele avînd un pronunţat caracter financiar-fiscal (impozite, taxe vamale, credite interne, subvenţiile), sau alte se înscriu în categoria pârghiilor cu pronunţat caracter monetar-valutar (cursul valutar, tarifele, preţurile, etc).

După rolul pe care-l au în cadrul procesului de repartiţie a venitului naţional, pârghiile financiare pot fi de mobilizare (impozite şi taxe), de stimulare/frînare (taxe vamale, impozitul pe profit), de repartiţie (subvenţiile, bursele, pensiile, alocaţiile )

Pîrghiile economico-financiare ocupă un loc important în mecanismul de funcţionare al economiei şi se comportă ca metode economice de conducere. Perfecţionarea pîrghiilor economico-financiare nu presupune renunţarea la folosirea anumitor măsuri de natură administrativă în conducerea economiei, ci o îmbinare judicioasă a metodelor economice cu cele administrative, care se completează reciproc.