Funcţiile finanţelor
Finanţele îşi îndeplinesc misiunea lor socială prin funcţiile pe care le exercită, şi anume prin funcţia de repartiţie şi funcţia de control.
Funcţia de repartiţie a finanţelor cunoaşte două faze distincte:
constituirea fondurilor;
distribuirea acestora.
Prima fază, constituirea fondurilor, constă în formarea fondurilor publice de resurse băneşti. La constituirea acestora participă:
a) regiile autonome şi societăţile cu capital de stat;
b) societăţile comerciale cu capital privat sau mixt;
c) organizaţiile cooperatiste şi asociaţiile cu scop lucrativ;
d) instituţiile publice şi unităţile din subordinea acestora;
e) populaţia;
f) persoane juridice şi fizice rezidente în străinătate.
Formele de participare la constituirea fondurilor publice de resurse financiare sunt: impozite, taxe,contribuţii de asigurăi sociale, prime de asigurare, amenzi, penalităţi, chirii, dividende, venitul întreprinderilor publice, venituri din realizarea mijloacelor fixe ale statului, ajutoare, donaţii, împrumuturi etc.
La constituirea fondurilor publice participă cu resurse toate sectoarele sociale: public şi privat, cooperatist, mixt, precum şi populaţia.
Cea dea doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor constă în distribuirea fondurilor financiare către beneficiari – persoane juridice şi fizice. Cînd nevoile sociale care exprimă cererea de resurse financiare de la fondurile publice, întrec cu mult oferta de resurse financiare, e necesar ca autorităţile publice competente să selecteze cererile formulate de organele centrale şi locale şi să stabilească opţiunile lor în funcţie de anumite criterii.
Fazele premergătoare distribuirii sunt:
inventarierea nevoilor sociale ale perioadei;
cuantificarea neoilor sociale existente;
ierarhizarea nevoilor sociale în funcţie de politica economică, socială, clasificaţia bugetară a statului respectiv.
Destinaţiile resurselor financiare publice sunt cele prevăzute conform clasificaţiei funcţionale a cheltuielilor în legiele bugetare anuale.
Distribuirea resurselor financiare reprezintă stabilirea cheltuielilor publice pe destinaţie:
a) învăţămînt, sănătate, cultură;
b) asigurări sociale, protecţie socială;
c) gospodărie comunală şi locuinţe;
d) apărare naţională;
e) ordine publică;
f) acţiuni economice;
g) alte acţiuni;
h) datorie publică.
Importanţa funcţiei de repartiţie a finanţelortrebuie apreciată:
1) prin prisma dimensiunilor transferurilor de valoare operate de la diverse persoane juridice şi fizice la fondurile publice şi de la acestea către diverşi beneficiari;
2) prin prisma mutaţiilor care se produc în economie în urma transferurilor de resurse financiare, a efectelor economice, sociale, demografice, ecologice sau de altă natură produse de acestea.
Toate acestea se referă la redistribuirea resurselor financiare publice pe plan intern. Spre deosebire de acestea, adesea se produce o redistribuire a resurselor financiare pe plan internaţional:
primirea de împrumuturi externe;
acordarea de împrumuturi externe;
achitarea cotizaţiilor şi contribuţiilor datorate organismelor internaţionale de către stat;
primirea sau acordarea, după caz, de ajutoare externe de către stat, pentru înlăturarea consecinţelor grave provocate de calamităţi naturale, accidente, războaie, revolte şi etc.
Necesitatea constituirii unor fonduri de resurse financiare la dispoziţia statului în vederea îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale se resimte în toate ţările, indiferent de gradul de dezvoltare economică, structură de ramură etc., ceea ce demonstrează că funcţia de repartiţie are un caracter obiectiv.
Procesul propriu-zis de redistribuire a acestor resurse are un caracter subiectiv.
Provenienţa fondurilor financiare publice se modifică în funcţie de gradul de dezvoltare a sectoarelor sociale, de politica promovată de stat.
Destinaţia fondurilor financiare publice suferă modificări ca urmare a acţiunii numeroşilor factori interni şi externi. Aceste modificări cantitative şi structurale ale fondurilor publice pot favoriza accelerare ritmului creşterii economice, satisfacerea mai deplină a nevoilor materiale şi spirituale ale populaţiei sau chiar înrăutăţi condiţiile de trai ale populaţiei etc.
Necesitatea funcţiei de control a finanţelor publice decurge din faptul că fondurile de resurse financiare constituie la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi.
În ţara noastră, organele specializate de control le revine sarcina de a verifica integritatea avutului obştesc, legalitatea, necesitatea şi oportunitatea cheltuielilor.
Controlul statului cuprinde toate domeniile vieţii sociale şi anume: activitatea economică, cultural-educativă, de ocrotire medicală şi protecţie socială etc.
În ţara noastră, controlul prin leu se exercită în îndeplinirea tuturor funcţiilor banilor. După cum controlul prin leu e o manifestare a funcţiei economico-organizatorice a statului, tot aşa controlul financiar constituie o manifestare a funcţiei de control a finanţelor publice. Funcţia de control se referă la modul de constituire a fondurilor în economie, la repartizarea acestora pe beneficiari şi la eficienţa cu care unităţile economice cu capital de stat şi instituţiile publice utilizează resursele de care dispun.
Funcţia de control a finanţelor este strîns legată de funcţia de repartiţie, dar are o sferă de manifestare mai largă decît aceasta , deoarece vizează, pe lîngă constituirea şi repartizarea fondurilor din economie, şi modul de utilizare a resurselor.
Controlul financiar se efectuează în mod necesar în faza repartiţiei unde urmăreşte provenienţa resurselor financiare. Aceasta nu se limitează la faza repartiţiei, ci se extinde asupra producţiei schimbului şi consumului.
Controlul financiar asupra producţiei realizate în sectorul public, deoarece aceasta constituie faza cea mai importantă a reproducţiei care influenţează toate celelalte faze. Raportul dintre valoarea nou creată şi valoarea producţiei noi obţinute reprezintă eficienţa cu care au fost folosite mijloacele de muncă şi forţa de muncă.
În faza schimbului controlul financiar se exercită pentru a verifica dacă produsele obţinute se realizează ca mărfuri, preţul mărfii e recunoscut ca exprimînd cheltuielile de muncă socialmente necesară.
În faza consumului, controlul financiar vizează consumul productiv al unităţilor economice cu capital de stat, precum şi consumul final al instituţiilor publice.
În ţara noastră, controlul financiar se exercită de: Curtea de Contrui, Ministerului Finanţelor, Banca Naţională. Atribuţii de control în domeniul finanţelor au Parlamentul, Guvernul ţării precum şi alte organe.