2.3.1. Apostol Bologa-analiza psihologica,criza morala.

Personaj principal, dinamic, multidimensional, realist, exponential.

Modalitati de caracterizare:

— caracterizarea directa: portretul facut de narator si de alte personaje; autocaracterizarea;

— caracterizare indirecta: prin propriile actiuni, simtiri si ganduri; prin mediul in care traieste; prin comentariul naratorial; prin nume.

Traiectoria existentiala a lui Bologa este sinuoasa si contradictorie, evidentiind — dincolo de relevanta faptelor - drama eroului, care provine, esential, din conflictul dintre nevoia de optiune personala si neputinta de a rezista unor imperative exterioare constiintei.

„Personaj de manevra morala" (Al. Protopopescu), Apostol Bologa intra de la inceput in trei laturi ale unei psihologii geometrice care sunt statul, neamul si iubirea. Aceste trei imperative strivesc mereu in Bologa libertatea de optiune, alcatuind astfel „un trio represiv". Bologa are orgoliul individualitatii (spre deosebire de Klapka) si cauta mereu un acord cu aceste „instante supraindividuale" pe calea unei constiinte lucide.

Crescut in spirit religios de o mama bigota si intr-unui de respect fata de valorile nationale („sa nu uiti niciodata ca esti roman") de un tata condamnat si apoi intemnitat in procesul Memorandumului, Bologa isi pierde credinta, la moartea tatalui. La Budapesta, ca student la filosofie, isi faureste o conceptie despre viata bazata pe ideea datoriei fata de stat, afisandu-se ca partizan al politicii oficiale (in contradictie cu avocatul Domsa): ,Eu nu afirm ca statul nostru e bun! Dar cata vreme exista, trebuie sa ne facem datoria Dati-mi un stat mai bun si ma inchin (). In viata trebuie sa contam pe realitati, nu pe dorinti". Va merge mai departe. Prieten cu Marta, fiica avocatului, Bologa se ambitioneaza sa plece pe front (cu toate ca beneficia de scutire, ca fiu de vaduva) din dorinta de a-si verifica in fapta conceptia datoriei pe care tocmai o dobandise, esentiala fiind confirmarea atitudinii etice. Nu apetitul Martei Domsa pentru uniforme ofiteresti, asa cum s-a afirmat prea ades, este deci imboldul principal al inrolarii voluntare a lui Apostol.

Urmeaza scoala de artilerie, ajunge ofiter, e ranit, decorat de cateva ori si avansat locotenent. in rastimp de doi ani, razboiul a luat locul de frunte in conceptia lui de viata din care odinioara voise sa-l elimine. Mai mult, acum devine adept al acestuia: „razboiul e adevaratul creator de energii", sustine Bologa. Ca ofiter devotat statului austro-ungar, figureaza printre membrii Curti' Martiale care-l condamna la moarte pe sublocotenentul ceh Svoboda pentru incercarea de a trece la inamic. Convins de vinovatia ofiterului ceh, Bologa, „o fire excesiv de sovaitoare", cum se autodefineste, are de aceasta data „constiinta pe deplin impacata, absolut pe deplin" in momentul in care Klapka il anunta ca se vor muta pe frontul romanesc, Bologa va trece printr-un acut proces sufletesc, printr-o criza de constiinta generata si intretinuta de imposibilitatea de a impaca teza datoriei fata de statul multinational, in a carui armata lupta, cu spiritul national, al romanului. Ofiterul cu pieptul plin de decoratii descopera ca eroismul lui nu raspundea unei convingeri intime, ci ca ii fusese inculcat de educatia budapestana. „Trebuie sa se gaseasca un mijloc de salvare!", crede disperat Bologa. Pana atunci continua sa fie un militar de onoare; distruge un reflector al inamicului, fapt pentru care este felicitat de insusi generalul Karg, caruia eroul ii expune cu sinceritate impasul moral in care se va afla cand unitatea sa va ajunge pe frontul romanesc. Nu reuseste altceva decat sa devina suspect. Si numai faptul ca intre timp e ranit il impiedica sa dezerteze si astfel sa-si linisteasca sufletul, constiinta. E trimis in concediu acasa, unde rupe logodna cu Marta. Motivul ruperii logodnei nu este prezenta tanarului ofiter de husari in preajma Martei, cum au sustinut unii critici. Explicatia aceasta este „gaselnita" avocatului Domsa, prin raspandirea si statornicirea careia fiica sa ar fi putut fi disculpata in fata targului de viata prea usuratica pe care o ducea. Resorturile intime ale eroului, obsesiva insinuare a ochilor Ilonei, fiica groparului ungur Vidor - de care se indragostise - in mintea lui, raspunsurile evazive ale mamei la intrebarile sale despre „cum o mai duce" Marta sunt argumente mult mai convingatoare pentru ruperea logodnei.

Fără sa-şi termine concediul, Bologa se intoarce pe front, ravasit si mai adanc de criza lui morala. Revenirea la misticismul din copilarie, ca si reintalnirea cu Ilona, cu care se si logodeste, ii dau pentru o clipa iluzia fericirii:

Sufletul are nevoie de merinde vesnica, isi zice Apostol Dar merindea aceasta in zadar o cauti pe afara, in lume. Numai inima poate s-o gaseasca, fie intr-o tainita a ei, fie intr-o lume noua, mai presus de vederea ochilor si de auzul urechilor".

Chemat la divizie, i se propune sa faca parte din completul Curtii Martiale in locul unui ofiter care se imbolnavise. Era punctul maximei sale incercari. Viata lui se afla intr-o incompatibilitate grava cu situatia morala creata. Iesirea nu putea fi decat in fuga sau in moarte, solutii sinonime in imprejurarile date. Dezerteaza, este prins de husarii locotenentului Varga, deferit justitiei militare si condamnat.

Traiectoria existentiala a lui Apostol Bologa este, cum s-a putut observa, sinuoasa si contradictorie, evidentiind - dincolo de relevanta faptelor - drama eroului, care provine, esential, din conflictul dintre nevoia de optiune personala si neputinta de a rezista unor imperative exterioare constiintei.

Într-adevăr, simțind nevoia ca viata sa-i fie randuita de convingeri intime si nu de valori ce i se impun din afara, Bologa are revelatia unui fals profund care i-a fundat existenta. I se intampla mereu ca, „uitandu-se in urma", sa constate „ca toata viata i-a fost goala"

Aflat permanent „in stare de urgenta sufleteasca" (Nicolae Manolescu), Apostol Bologa este, prin destinul sau, purtatorul unui mesaj cu accente dramatice si cu caracter generalizator: in confruntarea om - istorie, omul e lipsit de posibilitatea unei optiuni cu adevarat libere, care sa-i lumineze individualitatea. Prizonier al istoriei implacabile, n-o poate invinge decat prin moarte.

Aurel Sasu explica astfel conditia eroului: „Drama lui nu tine de a reusi sau a nu reusi, nici de ura sau de impacare, ci de faptul ca s-a simtit o clipa «complet» in raport cu lumea sau ca a simtit lumea «incompleta in raport cu visul sau»". „Prins" in tensiunea acestei ecuatii, Apostol Bologa descopera, fara intarziere, „ca a fost manipulat" (Nicolae Manolescu).

Apostol Bologa este personajul principal al romanului "Padurea spanzuratilor", primul erou din literatura romana intruchipat de intelectualul ce traieste o drama de constiinta.

Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa ce fusese doi ani intemnitati, si al Marie, care avea pentru copilul ei o "dragoste idolatra" si al carui suflet era plin de credinta, reprosandu-si chiar daca nu cumva il iubeste mai mult pe odrasla mai mult decat pe Atotputernicul". Astfel copilul Bologa La varsta de 6 ani are o viziune pe care mama sa o interpreteaza cape un semn divin si isi dirijeaza copilul spre calea preotiei. Acesta dezvolta din Bologa un caracter fricos, indoielnic. Dar tatal in tors din armata dezvolta din Apostol un caracter tenace , accentuand latura patriotica in educarea lui, cuvintele lui emblematice fiind "sa nu uiti nici odata ca esti roman. Astfel Bologa primeste din partea parintiilor lui o educatie contradictorie care parea solida. Elev la liceul din Nasaud traieste un experienta trista prin moartea tatalui sau considerand ca la pierdut pe D-zeu. " Am pierdut pe D-zeu, il fulgera prin minte".

Romanul debuteaza cu scena spanzuratorii lui Svoboda in care se contureaza ipostaza de cetatean. Toata aceasta ipostaza poate fi plasata sub formula "omul nu este nimic in afara de stat".

Eroul va fi obsedat de constiinta datorie dar lumina triumfatoare, izbavitoare din ochii lui Svoboda cat si din discutia ulterioara de la popota ofiterilor va rasturna scara de valori a personajului si va intra treptat intr-o criza morala. incearca sa se convinga ca a procedat corect dar va incepe sa simta un sentiment de culpabilitate fata de o crima mascata cu grija.Astfel se apropie din nou de ipostaza de cetatean obsedat de datorie. Pe front este viteaz , decorat si captat in Curtea Martiala si participand astfel la condamnarea lui Svoboda. Momentul in care afla ca va fi mutat pe frontul din Transilvania va genera in sufletul lui adevarata imposibilitate morala, de a lupta impotriva propriului sau neam.Acum se contureaza a doua ipostaza a eroului cea de roman. Apartenenta lui la natiunea romana va traversa acum constiinta eroului. Pentru a traversa situatia limita a existentei sale Bologa va incerca sa distruga reflectorul rusesc crezand ca in acest fel ca rasplata nu va fi trimis pe frontul din Transilvania.Generalul Kark refuza rugamintea lui Bologa si emite ipoteza unei viitoare dezertari. Ia hotararea de a dezerta dar este ranit si internat in spital iar confruntarea cu moartea il ingrozeste.Îi marturiseste lui Varga ca ideea dezertarii nu l-a parasit pentru ca: "Lege, datorie, juramant sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta data, nici o datorie din lume nu are dreptul sa calce in picioare sufletul omului".

Repartizat la coloana de munitii din spatele frontului contribuie indirect la crima fata de propriul neam.

Rupe logodna cu Marta dar gazduit de groparul Vidor se indragosteste de Ilona care-l cucereste prin sinceritatea sentimentelor ei.

Este chemat din nou la Curtea Martiala si pus in situatia de a judeca 12 tarani romani invinuiti pentru tradare. Pentru a doua oara se contureaza ipostaza de roman. El hotaraste pentru a doua oara sa dezerteze si de aceasta data o si face desi era constient ca sublocotenentul Varga il urmareste. Pleaca intr-o noapte sa treaca linia frontului dar se rataceste si este prin de o patrula chiar in sectorul lui Varga, care-l aresteaza. Este judecat si condamnat la moarte. Acum se contureaza ipostaza lui de om.Condamnat la moarte eroul se cauta pe sine insusi, se elibereaza de teroarea ideilor pure de zbuciumul sufletesc generat de sentimentul de culpabilitate de povara nesinceritatii si a crimei de existenta neautentica si falsa. Asistam astfel la un adevarat proces de purificare de impacare a eroului cu sine cu intreaga umanitate cu sine. "Acuma mi-e sufletul linistit iubirea imi ajunge caci iubirea imbratiseaza deopotriva pe oameni si pe D-zeu viata si moartea"in momentul spanzurari, ca si Svoboda la inceputul romanului, "Apostol isi potrivi singur streangul cu ochii insetati de lumina rasaritului". Moare "in vreme ce in urechi i se stingea glasul preotului: Primeste, Doamne, sufletul robului tau Apostol…"

Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale.

Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Liviu Rebreanu sunt obiectivate prin detasarea naratorului si constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care el le imbina, cu maiestrie si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia, autoanaliza si autointrospectia, precum si repetarea obsesiva a unor cuvinte cu valoare de simbol.

Stilul lui Liviu Rebreanu confirma si in acest roman obiectivarea realista a temei, concizia si precizia termenilor literari, anticalofilia: "Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arts, ci pulsatia vietii. Cand ai reusit sa-nchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume". (Liviu Rebreanu).

Apostol Bologa este personajul principal al romanului "Padurea spanzuratilor", primul erou din literatura romana .intruchipat de intelectualui ce traieste o drama de constiinta, un tragic conflict interior declansat de sentimentul datoriei de cetatean fata de legile statului austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca. Liviu Rebreanu analizeaza personajul din punct de vedere psihologic cu obiectivitate si, pentru prima oara in proza romaneasca, aduce in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata pe principii morale solide, clare si intransigente.

Liviu Rebreanu alcatuieste sondajul psihologic al personajului, utilizand o gama variata de modalitati si procedee de caracterizare: monologul interior al eroului si autoanaliza ("«Am pierdut pe Dumnezeu», ii fulgera prin minte"), cuvintele personajului ce se constituie in marturisiri ale propriilor conceptii ("Lege, datorie, juramant ...sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta, nici o datorie din lume n-are dreptul sa calce in picioare sufletul omului"), caracterizarea facuta direct de catre narator ("Apostol Bologa se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului. Isi auzea bataile inimii ca niste ciocane."), introspectia invalmaselilor de ganduri si obsesii ce nasc situatii dramatice, prin repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol (datoria, lumina din privirea condamnatului, legea, iubirea), precum si armonizarea naturii mohorate, reci, sumbre cu zbuciumul dramatic din constiinta personajului.

Indirect, prin retrospectie si flash-back sunt relevate elemente biografice, care motiveaza evolutia personajului. Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa, ce fusese doi ani intemnitat - ca semnatar al Memorandumului - si al Mariei, care avea pentru copilul ei "o dragoste idolatra" si al carui suflet era "plin de credinta in Dumnezeu". Venit din inchisoare, tatal vrea sa faca din fiul lui "un om si un caracter" si il povatuieste ca, pentru a dobandi stima oamenilor, dar mai ales pe a lui insusi, trebuie sa stabileasca un echilibru intre constiinta sa si lumea din afara, avand grija ca sufletul sa fie tot una cu gandul, gandul cu vorba si vorba cu fapta, iar "ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!" Avand aceasta structura educationaia, copilul evolueaza cu o baza de principii ce pareau solide, primul dezechilibru interior producatidu-se la moartea tatalui sau, cand are sentimentul ca "Am pierdut pe Dumnezeu".

Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, avand opinia ca "numai razboiul e adevaratul generator de energii", fiind singura modalitate de selectie a valorilor umane: "razboiul este [...] cel mai eficace element de selectiune. Numai in fata mortii pricepe omul pretul vietii si numai primejdia ii oteleste sufletul".

Statul, datoria si razboiul, repetate obsesiv, sunt cuvinte cu valoare de simbol pentru conceptia eroului si principalele lui coordonate de constiinta. Prima zguduire a conceptiilor sale despre viata, ce pareau atat de solide, are loc atunci cand este surprins de privirea dispretuitoare de moarte a condamnatului ceh si el nu intelege lumina din ochii acestuia.Ca student la Facultatea de Filozofie, isi formase cateva principii asupra vietii, eticii, considerand ca "omul singur nu e cu nimic mai mult decat un vierme" si ca numai "colectivitatea organizata devine o forte constructiva". In contactul direct cu lumea eterogena a frontului -cehi, rusi polonezi, unguri, romani, nemti- toate aceste principii se rastoarna total devenind convins de valoarea unica a omului in univers: "nimic nu e ma presus de om" sau "omul este centrul universului [...], omul e Dumnezeu!"Conceptiile despre viata - "Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile"- precum si despre datoria fata de stat - "Eu nu afirm ca statu nostru e bun! [...], dar cata vreme exista, trebuie sa ne facem datoria..." se vor schimba fundamental. Dupa ce fusese ranit, intr-un dialog purtat cu Varga in tren, Bologa sustine ideea ca legea si datoria sunt valabile "numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta" si ca nici o datorie nu are dreptul "sa calce in picioare sufletul omului".

Vestea ca divizia lor se muta pe frontul din Ardeal si ca va fi nevoi sa lupte impotriva romanilor duce la prabusirea definitiva a constiintei personajului, mai ales ca incercarea de a obtine mutarea pe alt front est respinsa cu fermitate de generalul Karg, chiar daca doborarea reflectoruli rusesc fusese un merit militar deosebit. Devine periculos de sincer pentr un ofiter al statului Austro-Ungar si-i destainuieste generalului Karg ca i sufletul sau "s-a prabusit o lume", exprimandu-si nadejdea ca omul e trebui sa-si stapaneasca pornirile, astfel ca "sa nu faca niciodata inima ca nu vrea creierul si mai cu seama creierul sa nu faca ce sfasie inima!"Plecat acasa in convalescenta, Apostol rupe logodna cu Marta si intors pe front, sta in gazda la groparul Vidor si se indragosteste puternic de fata acestuia, Ilona, cu care se si logodeste. Bologa dezerteaza intr-o noapte, trecand linia frontului chiar prin sectorul ungurului Varga, care-l suspecta demult si care are acum prilejul sa-l aresteze, gasind asupra lui si "harta cu pozitiile frontului". Refuza cu incapatanare sa fie aparat de Klapka, simtindu-si sufletui inundat de iubire, deoarece numai "prin iubire cunosti pe Dumnezeu si te inalti pana la ceruri...". Moartea nu-l infricoseaza, ba se intreaba chiar "daca dincolo de moarte nu e adevarata viata?" Intreaga sa fiinta e cuprinsa de iubirea totala, fata de oameni si de Dumnezeu, caci "cu iubirea in suflet poti trece pragul mortii" si cine are fericirea sa o simta "traieste in eternitate...".

Apostol Bologa moare ca un erou al neamului sau, din dragoste pentru tara sa, pentru libertate si adevar, pentru triumful valorilor morale ale omenirii, in timp ce ii rasuna in ureche glasul preotului: "Primeste, Doamne, sufletui robului tau Apostol... Apostol... Apostol...".

Eugen Lovinescu apreciaza ca romanul "Padurea spanzuratilor" este o proza psihologica "in sensul analizei evolutive a unui singur caz de constiinta, un studiu metodic, alimentat de fapte precise si de coincidente, impins dincolo de tesatura logica, in adancurile inconstientului".