1. Delimitări conceptuale vizînd noţiunea de reprezentare.

Noţiunea de reprezentare a început să cunoască un real progres în psihologie din momentul în care această disciplină a pus sub semnul întrebării abordările centrate în esenţă pe comportament. Din perspectiva clasică, în vocabularul filosofiei, reprezentarea constituie „conţinutul concret al unui act de gîndire”. S. Freud reia acest termen, însă sensul său este în mod evident modificat din cauza ipotezei inconştientului.²

Reprezentarea este procesul psihic cognitiv-senzorial de semnalizare în forma unor imagini unitare , dar schematice a insuşirilor conctrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor în absenţa acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.³

Sistemul cognitiv al individului este capabil să reflecte realitatea nu numai prin senzaţii şi percepţii, dar şi prin reprezentări. Spre deosebire de senzaţii şi percepţii, reprezentările reflectă semnele caracteristice, concrete ale obiectelor şi fenmenelor în absenţa lor. Reprzentarea apare atunci cînd obiectul sau fenomenul este reexprimat. Însă această nu este o simplă urmă a percepţiei obiectului din trecut, ci este un proces mai complex în care se implică şi unele operaţi intelectuale. Formele complexe al reprezentărilor apar numai atunci cînd şi celelalte procese psihice, în special percepţia şi memoria, ating un nivel relativ înalt de dezvoltare. Ea nu este o reproducere a obiectului, ci o transformare parţială a obiectului similară cu structura de informaţii di obiectul perceput anterior. Reprezentările sunt o treaptă de cunoaştere superioară percepţiei, o imagine corectă, dar totodată generalizată, care reflectă semnele caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor. De exemplu: ne reprezentăm un lac ca pe o apă mărginită de maluri, fără scurgere. În viaţa sa omul a văzut diferite lacuri, de diferită mărime, formă, adincime. În reprezentare, însă, se reflectă semnele concrete, caracteristice pentru lac. Deci, caracteristica esenţială a reprezentărilor este capacitatea de a achiziţiona însuşirile generale ale obiectelor şi fenomenelor şi a le estompa pe cele neimportante. Reprezentarea constituie rezultatul interacţiunii celor dauă sisteme de semnalizare. Limbajul evocă din memorie reprezentările deja formate şi dirijează formarea unor imagini mai bogate. Limbajul are ponderea cea mai mare în formarea reprezentărilor generale.⁴

Prin urmare, dacă reprezentările se aseamănă sub raportul conţinutului cu percepţiie din punct de vedere al procesului de producere ele se apropie de gîndire. În procesul reprezentării se împletsc analiza şi sinteza senzorială care urmează coordonatele acţiunii directe cu obiectul, cu operaţiile intelectuale şi cu funcţia reglatoare a cuvintului. Reprezentarea are o dublă natură: una intuitivă-figurativă şi alta operaţional-intelectivă şi, de aceea, face trecerea la procesele cognitive superioare.⁵

Reprezentările au un rol important în edificarea sensului cuvîntului:

1. Prcepţiile repetitive, dirijate verbal, duc la formarea reprezentărilor care apoi permit asimilarea noţiunii;

2. Deneralizările cuprinse în reprezentări nu sunt încă însuşiri esenţiale specifice noţiunii, ci doar includ în ele totalitatea semnelor care se apropie de noţiune;

3. Reprezentările pregătesc şi ameliorează generalizările din gîndire;

4. Cu cît noţiunea este mai abstractă (de tipul cuvintelor: „patrie”, „miraj”), cu atît mai rar pare reprezentarea obictului şi mai des apar gînduri despre conţinutul noţiunii fără vreo imagine vizuală;⁶

Reprezentările contribuie la dezvoltarea imaginaţiei. Orice activitate creatoare conştientă este precedată iniţial de efectuarea ei în gînd, reeşind din arsenalul de cunoştinţe de care dispune persoana apoi, adaugînd noile idei – îşi imaginează rezultatul final al activităţii. Reprzentările sunt treapta inferioară a imaginaţiei şi gîndirii. ⁷

Proprietătile reprezentărilor

Pornind de la poziţia pe care o ocupă în arhitectura generală a subsistemului cognitiv, se pot deriva anumiţi inticatori de ordin cantitativ şi calitativ, după care imaginea reprezentare să fie analizată şi evaluată. Stfel se, evidentiază o serie care dobindesc semnificaţie ştiinţifică nu numai în contextul interpretării explicării teoretice a reprezentărilor ci şi în cunoaşterea personalităţii. Proprietăţile cele mai importante ale reprezentărilor sunt următoarele:⁸

1. Intensitatea eprimă forţa sau pregnanţa imaginii,care se evidenţiază in vivicitate, prospetime, claritatea liniilor de contur şi catastroful figură-fond. În plan neurofiziologic, intensitatea reprezentării este condiţionată de gradul de conservare, în memoria de lungă durată, a unei percepţii anterioare şi de activarea reţelei neuronale care pune în crculaţie conţinutul informaţional corespunzător. În raport cu obiectele şi fenomenele reale externe, putem stabili următoarea relaţe matematică: I_R=f(h, Ne, Z), unde I_R – intensitatea imaginii – reprezentate; h – valoare operatorului memoriei de lungă durată, pentru obiectul sau fenomenul extern dat în experienţa perceptivă anterioară; Ne – numărul contactelor perceptive anterioare cu obiectul sau fenomenul considerat; Z – fregvenţa actualizării imaginii intervalul de timp scurs de la ultimul contact perceptiv cu obiectul pîna la momentul testării actuale. Rezultă astfel că intenstatea unei reprezentări este cu atît mai mare cu cît: 1) este mai bine fixată şi păstrată în memoria de lunga durată (valarea lui h- mai mare); 2) numărul contactelor perceptive anterioare cu obiectul este mai mare; 3) imaginea a fost mai fregventă actualizată.

2. Stabilitatea defineşte durata mentinerii în cîmpul clar a conştiintei a unr reprezentări reactualizate sau generate în momentul dat de îmagine. Spre deosebire de percepţie, care durează cît timp obiectul se menţine în cîmpul senzorial şi continuă săreacţioneze în timpul văzului, auzului sau a altor simţuri reprezentarea are o durată reltiv scurtă. Oricît de apropiat, dorit sau preferat ne-ar fi un obiect, ea fiind relativ repede dislocătă de reprezentările altor obiecte sau de fluxul imresiilor senzoriale actuale. În plan diferenţial cognitiv, se poate însă constata că durata unei reprezentări variază semnificativ funcţiei de următoarele condiţii: intensitatea cu care se manifestă şi se impune în cîmpul conştiintei; semnificaţia obiectului pe care il desemnează – o reprezentare care reflectă un obiect cu valenţe motivaţionale pozitive este mai stabilă decit una care reflectă un obiect lipsit de importantă; gradul de familiaritate - reprezentările legate de obiecte familiare sunt mai stabile decît cele referitoare la obiecte puţin sau deloc familiare; modul de producre – spontan şi intenţonat – reprezentările care se actualizează spontan involuntar sau mai puţin stabile decît cele intentionate sau voluntare; raportul mobilitate-inerţie în dinamica proceselor nervoase fundamentale la persoanele care aparţin tipul mobil stabilitatea reprezentărilor este mai mică decît la cele care aparţin tipului inert; raportul intutiv(concret)- formal(abstract) în structura activităţii cognitive la persoanele la care predomină stilul cognitiv intuitiv-imagistic, stabilitatea reprezentărilor este mai mare decît la persoanele caracterizate print-un stil cognitiv formal-abstract; locul şi rolul reprezentării date în dinamica activităţii actuale a subiectului reprezentările singulare care nu intră în structura unei acţiuni sau activităţi sunt mai puţin stabile decît cele care se integrează în schema unei acţiuni sau a unei activităţi; capacitatea de autoreglare voluntară - o persoană la care acestă capacitate este bine dezvoltată, poate prin concentrare autoimpusă, să menţină mai mult timp o reprezentare, în stare funcţională decît una la care, capacitatea respectivă este slab dezvoltată.

3. Gradul de completitudine exprimă volumul general de informaţii care-l cuprine reprezentarea şi acesta depinde de numărul elementelor şi însuşirilor care se reţin. Ca regulă generală, reprezentarea are un grad de completitudine mai mic decit percepţia, ea fiind o reflectare selectivă şi schematică a realităţii. Totuşi, acest indicator poate lua valori diferite în cadrul diferitelor reprezentări, astfel că acestea pot fi ierarhizate în: reprezentări cu un grad înlt de cmpletitudine, care tind să se suprapună peste percepţie, reprezentări cu grad mediu de cmpletitudine, şi reprezentări cu grad scăzut de completitudine, sărace în date şi în note discriminante. În principiu, valoarea gradului de completitudine este condiţionată de tipul dominant de memorie, fiind mai mare la persoanele care predomină memoria –imagistică asupra celei verbal abstrcte, şi de familiaritatea obiectului reflectat, reprezentările obiectelor familiare cu care avem permanent de a face în viaţa cotidianoă sunt mai complede decît reprezentările obiectelor nefamiliare, rarşi sporadic întilnite în activitatea curentă.

4. Gradul de relevanţă ca şi in cadrul percepţieie, se referă la semnificaţia informaţiilor sau însuşiriloe şi notelor pe care le reflectă imaginea. Cu cît reprezentarea asigură o descriere mai complexă şi mai în profunzime a obiectului, cu atît ea va avea un grad de relevanţă mai înalt, şi invers. În principiu, reprezentarea posedă un grad de relevanţă mai ridicat decît percepţia; ca nivel calitativ superior în raport cu percepţia, ea reflectă însuşirile de regulă însuşiri şi proprietăţi semnificative, definitorii pentru obiect.

5. Gradul de generalitate este dimensiunea care deosebeşte şi distanţează cel mai multe reprezentarea de percepţie. El rezidă din aceea că imaginea reprezentare selectează şi reflectă însuşirile repetabile şi comune ale obiectelor subsumînd un număr de cazuri individuale asemănătoare. Gradul de generalitate al unei reprezentări este determinat de diversitatea situaţiilor şi de numărul cazurilor individuale întîlnite în experienţa perceptivă anterioară a subiectului. Astfel, valoric, el se poate extinde de la o sferă care cuprinde clase intregi de obiecte asemănătoare: de exemplu, reprezentarea casei părinteşti şi reprezentarea casei în general, prin desprinderea şi fixarea într-o imagine supraordonată a insuşirilor semnificative şi comune ale unei mulţimi de case concrete. Generalitatea este o proprietate cu funcţie de sistematizare-ierarhizare, pe baza ei reprezentările organizîndu-se într-un sistem informaţional unitar, în interiorul căruia activitatea mentală sedesfăşoară în circuit închis între cei doi poli – individual –general. Aceasta conferă procesului de reprezentare o finalitate cognitivă proprie şi o coerenţă logică specifică, ambele caracteristici fiind integrate diferitelor programe şi planuri concrete de acţiune .

6. Caracterul legăturii designative este foarte imprtant pentru definirea reprezentării şi stabilirea locului ei în cadrul activităţii cognitive. Legatura designativă se referă la modul în care se stabileşte corespondenţa semantică între ceea ce numim model informaţional ntern şi realitatea obiectivă externă. Ea se poate reliza în două forme: directă sau nemijlocit indirectă sau mijlocită. Prima este proprie senzaţiei şi percepţiei şi presupune stabilirea unui circuit informarmaţional direct între subiect şi obiect: obiectul este prezent, şi el acţionează asupra apratelor senzoriale ale subiectului determinînd elaborarea imaginii; imaginea astfel constituiţă este proiectată, făcînd posibilă, pe de o parte, conştientizarea prezenţei lui fizice, iar pe de altă parte, diferenţierea şi identitatealui în situaţia dată. Cea de a doua formă este proprie reprezentării si, înt-un grad si mai înalt, gîndirii.Ea constă dintr-un ansamblu de transformări aplicate nu direct obiectului real, ci imaginii lui perceptive.

Clasificarea reprezentărilor

Oamenii manifestă o varietate bogată de reărezentări de aceea clasificarea lor s-a făcut în baza a mai multor criterii cum ar fi:

1. După analizatorul dominant:

• Reprezentările vizuale exprimă cel mai bine calităţile generale ale reprezentărilor. Imaginea este detaşată de fond, lipsesc detaliile cromatice, iar culorile se reduc la cele fundamentale. Este bidimensională; cea tridimensională se realizează mai greu.

• Reprezentările auditive repriduc zgomote, sunete muzicale şi verbale singulare, dar mai ales structurile melodice sau verbale. Melodiile sun reprezentate sub forma ritmului, a variaţiei intonaţiei sau a înălţimii sunetelor. Reprezentările verbale se referă la ritmuri, intensităţi şi particularităţi fonetice.

• Reprezentările kinestezice sunt imagini mentale a le prpriilor mişcări. Ele sunt însoţite de micromişcări (mişcări ideomotorii), car se produc în grupele de muşchi corespunzătoare şi care pregătesc desfăşurarea mişcărilor viitoare.⁹

2. După gradul de generalizare:

• Reprezentările individuale sunt ale acelor obiecte, fiinţe, fenomene deosebit de semnificative pentru o persoană. Fiecare păstrează în minte reprezentarea părinţilor, a casei părinteşti, a şcolii, etc.

• Reprezentările generale, cuprind în structura lor, mai ales însuşirile comune pentru o intreaga clasă de obiecte şi pe baza acestora orce nou exemplar poate fi recunoscut caaparţinînd aceluiaşi grup. Gradul de generalitate poate fi diferit. Unele reprezentări, cum sunt cele geometrice, ating cel mai înalt grad de generalitate şi sunt foarte aprope de concept. Ele au cea mai mare importanţă în formarea conceptelor.¹⁰

3. După nivelul operaţiilor implicate în geneza lor:

• Imaginile reproductive evocă obiectele sau fenomenele percepute anterior. Aceste evocări pot fi foarte simple, cum sunt denumite cele statice, care reflectă obiectul în nemişcare, aşa cum se vede o bilă aşezată pe deasupra unei mese. Cele care reflectă mişcarea au fost numite cinetice. Dacă reflectă schimbările pe care lea suferit, efectiv, obiectul, se numeşte de transformare.

• Imaginile anticipative sunt mult mai complexe. Ele se referă la mişcări sau schimbări care încă nu au fost percepute. Sunt rezultatul intervenţiei operaţiilor gîndirii şi procedeelor imaginaţiei. Sunt, la rîndul lor, cinetice şi de transformare. Apar, de asmenea, mai tîrziu, adică în jurul vîrstei de 7-8 ani. Sunt deosebit de importante în activitatea mentală. Trebuie special sprijinită formarea lor. Modelele materiale sunt unele din mijloacele care pot fi folosite în şcoală pentru ale dezvolta.¹¹

4. După tipul de activitate în care se integrează:

• Reprezentări literare;

• Reprezentări istorice;

• Reprezentări geografice etc.

5. După procesul psihic mai complex în care se integrează:

• Reprezentări ale memoriei;

• Reprezentări ale imaginaţiei;

6. După prezenţa sau absenţa intenţiei şi a efortului voluntar:

• Reprezentări voluntare;

• Reprezentări involuntare;¹²

Dezvoltarea reprzentărilor este în strînsă legătură cu activitatea profesională a subiectului. La matematicieni se dezvoltă preponderent reprezntările matematice, la muzicieni se perfecţionează reprezentările muzicale, etc.¹³

Calităţile reprezentărilor

Ca să relevăm corect calităţile reprezentărilor, trebuie să înţelegem bine locul lor în activitatea mentală. Acei autori, care au considerat reprezentarea doar ca o simplă urmă apercepţiei, au caracterizat-o, ca slabă, fragmentară, instabilă. Psihologia contemporană consideră reprezentarea ca pe o verigă importantă în procesul unitar şi ascendent al cunoaşterii umane, şi de aceea îi subliniază calităţi superioare faţă de percepţie.¹⁴

Deşi apar în absenţa obiectelor, reprezentările reflectă însuşiri importante, esenţiale, care se inpun în imaginea mentală. De exemplu, reprezentarea unui arbore este mai ştearsă decît percepţia lui, dar cuprinde în mod accentuat toate componentele sale semnificative: rădăcină, tulpină, coroană. Ca şi percepţiile, reprezentările sunt figurative (semnalizează imagini concrete de formă, mărime, culoare). Deosebirea dintre ele constă în faptul că percepţia semnalizează toate însuşirile unui obiect, în timp ce reprezentarea redă însuşirile caracteristice, detaliile fiind estompate sau omise. Reprezentarea unui munte nu cuprinde amănuntele referitoare la forma exactă a crestelor, înălţimea lor, caracterul abrupt al pantelor etc., deci ceea ce este caracteristc pentru această formă de relief. Totodată, în reprezentare există conştiinţa absenţei obiectului, a cunoaşterii trecutului ca trecut. Reprezentarea are un nivel mai ridicat de generalizare intuitivă datorită faptului că însuşiri, importante esenţiale, care se impun în imaginea mentală sunt extinse la o clasă de obiecte. Toate autoturismele posedă aceleaşi însuşiri caracteristice, esenţiale indiferent de marcă sau de anul de fabricaţie, chiar dacă ele sunt diferite ca formă, mărime, culoare, etc.¹⁵

Strins legat de această prticularitate este faptul că reprezentarea constituie o imagine „panoramică”, adică ea reconstituie în plan mental şi apoi redă integral şi simultan toate informaţiile despre un obiect, în timp ce percepţia cuprinde numai alea însuşiri care pot fi percepute din poziţia care o avem faţă de acel obiect. Reprezentarea unui motor cu ardere internă conţine toate elementele structurale şi toate corelaţiile funcţionale. Dacă acelaşi motor ar fi perceput, nimic din structura lui internă nu ar putea fi surprins. De asemenea dacă aceeaşi informaţie ar fi transmisă prin cuvinte, ar trebui să relatăm succesiv despre fiecare componentă şi despre fiecare lgătură. Fără imaginea „panoramică”dată de reprezentare ar fi greu să înţelegem funcţionarea acesteia.¹⁶

Reprezentările au o mai mare libertate faţă de schema structurată a obiectului perceput, care se poate modifica în funcţie de necesităţile practice. Astfel, reprezntarea unui ansamblu de becuri legate în serie sau în paralel poate fi modificată faţă de modul în care acesta a fost perceput în laboratorul de fizică. Prin toate aceste calităţi reprezentarea are un nivel mai înalt de generalizare intuitivă faţă de percepţie. Aceasta se justifică prin faptul că reprezentările implică operaţii intelctuale şi semnificaţii verbale. Reprezentarea este un „simbol generalizat” deoarece sunt reţinute însuşirile caracteristice pentru o clasă de obiecte. Reprezentarea pregăteşte generalizarea conceptuală, fără a se confunda cu aceasta.¹⁷

Funcţiile reprezentărilor

1. Funcţia de prezentare, de readucere în minte a unor imagini care nu mai sunt prezente. Aceste imagini sunt numite simboluri figurative deoarece ele nu sunt identice cu obiectele, ci sunt simbolur ale acestora.

2. Reprezentările sunt un sprojin necesar pentru construirea sensului cuvintelor. Astfel, dicţionarele care definesc cuvintele redau şi imagini care oferă informaţii ce sunt mai greu de exprimat prin cuvinte.

3. Reprezentările preătesc şi uşurează generalizările din gîndire. De exemplu, formarea la copii a noţiunii de dreptunghi se realizează prin identificarea şi selecţia acestor forme dintre altele mai variate, iar după percepţii mai numeroase se formează reprezentarea formei dreptunghiului. Pe această bază se poate trece ulterior la formarea noţiunii prin aocierea dintre imaginea dreptunghiului şi cuvîntul dreptunghi, cuvînt care este un simbol ce are o semnificaţie. Deşi, gradul de abstractizare şi generalizare este mai redus la reprezentări decît la noţiuni, prin ele se face trecerea spre noţiune.

4. Reprezentarea constituie un punct de plecare şi un suport intuitiv pentru desfăşurarea uniu şir de raţionamente în vederea rezolvării unor probleme. În cazul problemelor de geometrie desenarea corectă figurii contribuie decisiv la rezolvarea problemei.

5. Generalizările din gîndire, deşi sunt verificate logic, sunt controlate şi cu ajutorul reprezentărilor. Un obiect este introdus în categoria fruct după ce s-a verificat la nivel intuitiv dacă el posedă atributele care să justifice includerea lui în categoria respectivă. Aceasta se realizează comparînd obiectul respectiv cu obiectele care fac deja parte din categoria fruct. Dacă se găsesc suficiente asemănări, atunci obiectul este inclus în categoria fruct.

6. Reprezentările au o funcţie importantă în procesul imaginaţiei reproductive şi a celei creatoare. Producţia imaginaţivă are la baza combinarea şi recombinarea imaginilor din experienţa anterioară. Bogăţia şi varietatea reprezentărilor favorizează activitatea imaginativă şi activitatea mentală generală.