IV. Sistemul constitutional al statelor unite ale americii

A) Democraţia americanã şi sistemul sãu de valori

In general, autorii sunt de acord cã sursele gândirii politice a coloniştilor sosiţi pe "Noul Continent" au constat în acea perioadã în:

a)preceptele Bisericii puritane;

b)documentele corporaţiilor comerciale ale celor 13 colonii;

c)dreptul englezesc;

d)experienţa politic dobândit în urma celor douã revoluţii din Anglia din 1640-1649 şi cea din 1688, prin care puterile coroanei au fost limitate de burghezie.

Acestor surse primare li s-au adãugat convingeri politice, proprii modului de viaţã al coloniştilor, potrivit cãrora, legitimitatea actului de conducere nu este conferit de şeful Statului - Monarhul - ci de voinţa poporului, deţinãtorul suveran al puterii.¹⁾ Legitimitatea se întemeiazã, în concepţia americanã, pe preeminenta ideii de drept, pe respectul neabtut al normelor constituţionale şi al marilor principii politice consacrate prin legile statului. Idei ca "un stat are nevoie de un guvern de legi şi nu un guvern de oameni"²⁾ sau " nici un om nu este suficient de bun pentru a guverna un alt om, fãrã consimţãmântul acestuia"³⁾, ori "prima îndatorire a guvernanţilor este sã-i opreascã pe cei care pericliteazã drepturile inalienabile ale individului, printre care sunt dreptul la viaţã, dreptul la libertate, dreptul de a cãuta fericirea şi dreptul de a avea ___________________________

1. Cristian Ionescu, op. cit. vol. I

²⁾ Cf. Robert Andrews, The Concise Columbia Dictionary of Quatations, Columbia University Press, New York 1989, p. 67

³⁾ Art. 30 al Declaraţiei de drepturi cuprinse în Constituţia Statului Massachusetts.

credinţã"¹⁾ sunt numai câteva principii care au stat la baza formãrii democraţiei în America. Cunoscutul om politic şi preşedinte american Abraham Lincoln fãcea o precizare important în ceea ce priveşte distincţia ce existã între guvernãmânt şi administraţie: "unul este perpetuu, cealaltã este temporar şi schimbãtoare. Un om poate fi loial guvernãmântului sãu şi totuşi sã se opun unor principii specifice şi metode de administraţie."²⁾

Legãtura organicã dintre guvernãmânt şi democraţie reprezintã unul din punctele cele mai puternice al concepţiei americane reflectatã în constituţii şi alte documente politice. In acest sens Lyndon Jonson aratã cã, scopurile guvernãmântului trebuie sã fie preocuparea neobosit pentru bunãstarea şi demnitatea fiecãrui individ, iar Adlay E Stevenson arta, la rândul sãu cã încrederea public este indispensabilã pentru credinţa în democraţie. La drept cuvânt Wiliam Henry Harrison afirma cã, singurul drept legitim de a guverna este o aprobare a puterii guvernului de cãtre cei guvernaţi.

Unul dintre pilonii Declaraţiei de Independenţã, a fost hotãrârea ferm a coloniilor americane de a se împotrivii despotimul şi tiraniei autoritãţilor administrative desemnate de Coroana Britanicã Nu era însã o luptã împotriva abuzurilor sãvârşite de Guvernatorul sau de armata englezã în înfãptuirea legilor britanice, ci o luptã împotriva legilor ca atare, a sistemului de guvernãmânt britanic. Aceasta explicã importanţa acordatã de americani principiului separaţiei puterilor care este o alternativã la regimul absolutist³⁾.

Preşedintele James Madison arat în aceast privinţã cã acumularea tuturor puterilor - legislativ, executiv şi judecãtoreascã- în aceleaşi mâini, fie ale unuia singur sau ale unora puţini, fie ereditari, autonumit sau electiv, poate fi considerat pe drept cuvânt ca cea mai bunã definiţie a tiraniei.⁴⁾

Edmund Burke insistând pe colaborarea puterilor,în cadrul separaţiei lor, arta "Parlamentul nu este congres de ambasadori, ce exprim interese diferite şi ostile..., ci adunare deliberativ a unei naţiuni care are un singur interes, ca un întreg."⁵⁾

Sam Rayburn, membru al Camerei Reprezentanţilor vorbeşte de "legi înţelepte şi drepte" ca fiind acelea care ajutã ca ţara sã devinã mai fericitã şi mai prosperã, aspect care contribuie la legitimitatea legiî⁶⁾. Acelaşi Sam Rayburn devenit Speaker al Camerei Reprezentanţilor fãcea o constatare de mare actualitate şi astãzi,

____________________________

¹⁾ Respectfully Quated, A Dictionary of Quotations Requested from the Congressional Research Service, edited by Suzy Platt, Congressional Reference Division, Library of Congress, Washington, 1989, p. 150

2. Respectfully Quated, A Dictionary of Quotations Requested from the Congressional Research Service, edited by Suzy Platt, Congressional Reference Division, Library of Congress, Washington, 1989, p. 143

³⁾ Johnny H. Killian (editor). The Constitution of the United States of America. Analysis and Interpretation Congressional Research Servie, Library of Congress, Washington D.C. 1987, p. XVII-XVIII

⁴⁾ Respectfully Quated, A Dictionary of Quotations Requested from the Congressional Research Service, edited by Suzy Platt, Congressional Reference Division, Library of Congress, Washington, 1989, p. 153

⁵) Cf. Robert Andrews, op. cit. p. 189

⁶⁾ Respectfully Quated, A Dictionary of Quotations Requested from the Congressional Research Service, edited by Suzy Platt, Congressional Reference Division, Library of Congress, Washington, 1989, p. 55-56

artând cã într-o democraţie este esenţial capacitatea de a selecta oamenii cei mai energici, cei mai inteligenţi şi cei mai integri în organele reprezentative ale ţãrii, fiind astfel o pledoarie pentru votul uninominal. "Un om de acest tip şi caracter serveşte mai eficient şi mai efectiv atunci când el rãspunde în faţa poporului sãu."¹⁾

O gândire de o valoare deosebit este cea a lui Theodore Roosevelt care aratã "loialitatea noastrã se datoreşte în întregime Statelor Unite. Ea se datoreazã preşedintelui numai şi în mãsura în care el serveşte în mod eficient Statelor Unite. Este de datoria noastrã sã-l sprijinim când serveşte bine ţara. Este datoria noastrã sã ne opunem lui când o serveşte rãu.²⁾

Dupã pãrerea lui Harry Truman exprimatã în anul 1956, preşedintele american este singurul lobbist, pe care îl au 150 de miliarde de americani. Ceilalţi 20 de milioane sunt în stare sã angajeze pe alţii ca sã le reprezinte interesele, dar cineva trebuie sã se ocupe şi de interesele celor 150 de milioane.³⁾

In anul 1968 Richard Nixon îşi punea întrebarea: pentru ce cineva ar dori sã fie preşedinte astãzi?

Rãspunsul este nu gloria şi faima; astãzi sarcinile slujbei depãşesc privilegiile. Aceasta nu pentru cã instituţia prezidenţialã oferã cuiva şansa "de a fi" cineva, ci deoarece îi oferã şansa "de a face ceva"⁴⁾.

Ne permitem sã credem cã totuşi gloria şi faima a fost şi este un scop mobilizator atunci când acestea izvorãsc nu din ceea ce eşti, ci din ceea ce faci.

Sistemul politic american se întemeiazã pe recunoaşterea drepturilor statelor ce constituie federaţia americanã. Abraham Lincoln aratã, la Chicago, în 1858, cã

tot aşa precum individul este împuternicit de natura sã facã ce doreşte cu el însuşi şi cu rodul muncii sale, în mãsura în care nu interfereazã cu drepturile altor oameni, tot aşa orice comunitate, ca stat, ar dreptul de a face ceea ce doreşte în legãturã cu preocupãrile sale, fãrã a se interfera cu drepturile altor state, iar guvernul federal în principiu nu are dreptul de a interveni în ale probleme decât aria problemelor generale care privesc ţara ca un întreg.⁵⁾

Cunoscutul jurist şi preşedinte al Curţii Supreme, John Marshall, arãtase în anul 1819, în speţã Mc Culloch v. Maryland cã "nici un visãtor politic nu a fost vreodatã atât de nesãbuit încât sã gândeascã sã sfarme frontierele care despart statele şi sã topeascã poporul american într-o masã comunã".⁶⁾

In ceea ce priveşte sistemul juridic american, acesta este astel structurat încât sã asigure imparţialitatea şi aplicarea neabãtutã a legilor. Respectul deosebit al ____________________________

¹⁾ Respectfully Quated, p. 58, citat de Victor Duculescu în "Drept Constituţional comparat", Ed. Lumina Lex Bucureşti, 1999

²⁾ Ibidem, p. 283

³⁾ Ibidem, p. 285

⁴⁾ Ibidem, p. 282

⁵⁾ Ibidem, p. 331

⁶⁾ Ibidem, p. 332

americanilor faţã de justiţie decurge din convingerea cã ea poate corecta abuzurile puterii, afirmându-se independenţa şi ocrotind în mod eficace drepturile şi libertãţile omului.

Consacrare a principiului separaţiei puterilor încã din anul 1803, Curtea Supremã de Justiţie, americanã a statuat cã un "act incompatibil cu Constituţia este nul", ramurii juridice a guvernãmântului revenindu-i sarcina de a restabili legalitatea.

Referindu-se la dorinţa poporului de a vedea promovatã justiţia, publicistul american Philip Randolph estima cã salvarea unei rase, a unei naţiuni sau a unei clase trebuie sã vinã dinãuntrul sãu. Liberatatea nu este concedatã, ea se câştigã. Justiţia nu este datã, ea se revendicã. O inscripţie aparţinând unui autor neidentificat, aflatã la intrarea Departamentului Justiţiei din Washington, înscrie o idee dragã tuturor americanilor, şi anume aceea cã "justiţia în viaţã şi conduita statului este posibilã numai dacã ea sãlãşluieşte mai întâi în inimile şi sufletul cetãţenilor".¹⁾

La 12.06.1776, sub influenţa concepţiilor dreptului natural, Declaraţia adoptatã de Adunarea din Virginia înscrie principiul cã, toţi oamenii sunt prin naturã liberi şi independenţi şi au drepturi inerente, pe care trebuie sã le pãstreze atunci când se unesc într-o societate.

Declaraţia mai înscrie principiul cã toate puterile decurg din împuternicirea datã de popor şi, în consecinţã, demnitarii nu sunt decât mandatari şi slujitori ai poporului. Guvernãmântul trebuie sã fie instituit pentru folosul comun, protecţia şi securitatea poporului, naţiunii sau comunitãţii. O ideea de excepţionalã importanţã este aceea care postuleazã cã dacã un guvern s-ar dovedi inadecvat sau contrar acestor scopuri, majoritatea comunitãţii are un drept indubitabil, inalienabil şi de necontestat de a-l reforma, a-l modifica sau înlãtura."²⁾

Din cele prezentate rezultã principalele valori ale democraţiei americane, valori care sunt raportate la cetãţeanul şi poporul american şi devin valori internaţionale

atunci când se raporteazã la cetãţeanul şi poporul fiecãrui stat.

B. Constituţia americanã

"Cele treisprezece colonii care au scuturat jugul englez la sfãrşitul secolului trecut, cum am mai spus, aceeaşi religie, aceeaşi limbã, aceleaşi moravuri, aproape aceleaşi legi, luptau contra unui duşman comun: aveau deci puternice motive pentru a stabili o legãturã strânsã între ele şi pentru a se contopi într-o singurã şi aceeaşi naţiune. Dar fiecare dintre ele având dintotdeauna o existenţã separatã şi o administraţie gata constituitã, îşi crease interese şi deprinderi specifice şi era potrivnicã unei uniuni trainice

_________________________

¹⁾ Ibidem, p. 184

²⁾Living Document of American History, selected bi dr. Steele Commanger, United States Informations Service, p. 10

şi complete care ar fi fãcut sã disparã însemnãtatea ei individualã într-un prestigiu comun.¹⁾

Legiuitorul constituant a optat pentru o structurã statalã federalã, în ciuda unor factori care ar fi putut determina constituirea unui stat unitar, cum sunt:

a)sentimentul naţional şi limbã comunã;

b)lipsa unor formaţiuni statale distincte în perioada anterioarã (cele 13 colonii nu pot fi considerate state în sensul modern al cuvântului între 1776-1787);

c)piaţã comunã şi monedã unicã: d)obiective de politicã externã similare;

e)probleme de apãrare naţionalã comune;

f)lipsa unor conflicte etnice, religioase ş.a.²⁾

La 17 iulie 1787 Constituţia americanã a fost adoptatã, apoi Declaraţia Drepturilor cuprinzând 10 amendamente care erau cuprinse în Constituţia federalã, ceea ce a grãbit ralierea statelor americane la acest document.

Principiul autonomiei a fost consacrat în Amendamentul X adoptat în 1791 potrivit cãruia "puterile care nu sunt delegate de Statele Unite de cãtre Constituţie şi nici nu sunt interzise de aceasta statelor sunt rezervate statelor respective sau poporului."

Beneficiind de autonomie, statele federaţiei au putut avea propria Constituţie, precum şi reglementãri de interese legal, aplicabile circuitului civil, în domeniul bugetar, administrativ, fiscal, judecãtoresc etc.

Principiul autonomiei este garantat, orice lege care ar viola autonomia unui stat membru al federaţiei putând fi atacatã în faţa instanţelor judecãtoreşti pentru neconstituţionalitate.³⁾

In prezent, conţinutul federalismului american poate fi caracterizat prin urmãtoarele trãsãturi:

a)Autonomia constituţionalã a fiecãrui stat;

b)Larga manifestare a iniţiativei populare;

c)Descentralizarea administrativã⁴⁾;

C. Autonomia constituţionalã

In cadrul organizãrii federale, fiecare stat beneficiazã de o Constituţie proprie - o transpunere la nivel local a Constituţiei Uniunii. In fruntea ierarhiei administrative a fiecãrui stat se aflã un guvernator ales prin sufragiu direct (cu excepţia statului Mississipi) pentru un mandat de doi sau, dupã caz, de patru ani, potrivit reglementãrilor locale.

Guvernatorul este ajutat de un viceguvernator.

___________________________

¹⁾Alexis de Tocqueville, Despre democraţie în America,vol. I,Ed. Humanitas Bucureşti,1992, p. 168

²⁾ Charles Debbach şi alţii, Droit constitutionel et Institutions politiques, Economico, Paris, 1983, p. 208-209

³⁾ Charles Debbach şi alţii, op. cit. p. 208-209

⁴⁾ Cristian Ionescu, op. cit. vol. I, p. 425

In unele state, guvernatorul poate fi revocat de alegãtori. In raporturile sale cu parlamentul local, guvernatorul deţine un drept de veto ("item veto").

Cu excepţia statului Nebraska, parlamentul local are o compunere bicameralã: Camera Reprezentanţilor şi Senatul. Mandatul celor douã corpuri legislative este de doi sau patru ani, în funcţie de reglementãrile constituţionale locale.

In ceea ce priveşte prerogativele acordate celor douã Camere, Senatul are puteri limitate în raport cu cele ale Camerei Reprezentanţilor. Activitatea legislativã cuprinde domenii foarte diverse de interes local în fiecare stat este creatã o reţea se instanţe judecãtoreşti, în fruntea cãrora se afla o Curtea Supremã, ea însãşi subordonatã Curţii Supreme Federale.¹⁾

D) Iniţiativa popularã

Iniţiativa popularã constituie o formã a democraţiei semi-directe (democraţiei participative).

In opinia cunoscutului expert american în prognoza socialã, John Naisbitt, principiul cãlãuzitor al democraţiei participative este acela cã oamenii trebuie sã ia parte la procesul decizional care le afecteazã într-un fel sau altul viaţa.

Democraţia participativã se poate manifesta prin diferite iniţiative de interes local sau chiar naţional ori prin referendum popular organizat pentru aprobarea sau respingerea unei legi votate de Congresul local.

Iniţiativa organizãrii referendumului o pot avea organizaţii cetãţeneşti sau chiar corpul legiuitor.

In ceea ce priveşte iniţiativa popularã a cetãţenilor este necesar ca aceasta sã întruneascã adeziunea (sub formã de semnãturi) a aproximativ 10 - 12% din numãrul total al populaţiei cu drept de vot.

Intre referendum şi iniţiativa popularã exista o diferenţã de continuitate, deoarece iniţiativele cetãţenilor declanşeazã o procedurã de votare. Altfel spus, iniţiativa propriu-zisã este supusã votului reprezentanţilor, pe când referendumul este un instrument prin care cetãţenii îşi exprimã opinia privind diferite proiecte legislative iniţiate de organismele competente.

Prin intermediul unei iniţiative populare cetãţenii unui stat pot cere, de pildã, revocarea mandatului unui funcţionar

local, al unui membru al Camerei Reprezentanţilor sau al Senatului sau chiar al guvernului etc.

E. Descentralizarea administrativã în Statele Unite

Aceasta presupune:

-administraţie proprie pe plan local;

-statele au buget local propriu;

___________________________

¹⁾Charles Cadoux, Droit constitutionnel et institutions politiques, vol. 2, Cujas, Paris, 1982, p.109

-pot înfiinţa funcţii publice de interes local, servicii publice, poliţie localã etc.

Organismele federale asigurã soluţionarea problemelor de interes naţional putând interveni pe plan local în îndeplinirea atribuţiilor ce le sunt conferite. Conflictele între organismele federale şi locale, vor fi soluţionate de instanţã.

Federalismul american exprimat în formula "States Rights" (Drepturile Statelor) s-a determinat prin centralizarea puternicã a autoritãţii şi concentrarea ei la Washington D.C. - centrul puterii legislative (Congresul) al celei executive (Administraţia), precum şi al celei judecãtoreşti (Curtea Supremã de Justiţie). Treptat, puterea şi autonomia statelor componente s-au diminuat, în timp ce autoritatea centralã s-a întãrit.

In justificarea acestei centralizãri se aratã:

a)intervenţia directã a guvernului federal în viaţa economicã la nivel naţional cu repercursiuni la nivelul statelor federate, inclusiv prin alocarea unor uriaşe investiţii în proiecte de interes local, sprijinul acordat de stat unor coloşi industriali tradiţionali din diferite state;

b)susţinerea de cãtre autoritãţile federale, a unor programe locale de asistenţã socialã pentru unele categorii de persoane defavorizate;

c)sprijinirea de cãtre guvernul federal a unor programe de anvergurã în domeniul cercetãrii ştiinţifice şi tehnologice;

d)implicarea statului în soluţionarea unor probleme globalizate la nivelul Uniunii, cum sunt: consumul de droguri, delicvenţa, criminalitatea organizatã ş.a.;

e)problemele protecţiei mediului înconjurãtor;

f)asumarea de cãtre Uniune a rolului de mare putere militarã şi politicã mondialã;

g)probleme legate de întãrirea capacitãţii militare a Uniunii .

Interesant este faptul cã sporirea prerogativelor puterii centrale s-a fãcut cu acordul şi cu sprijinul substanţial al Curţii Supreme de Justiţie care a dat câştig de cauzã când Administraţiei, când Congresului, în tendinţa acestora de a-şi aroga noi responsabilitãţi pe plan local.¹⁾

F. Partidele politice

In Statele Unite ale Americii funcţioneazã mai multe partide: Partidul Republican, Partidul Democrat, Partidul Independent American, Partidul Comunist, Partidul Socialist al Muncii şi altele.

Dar aderenţa electoralã, precum şi câştigarea puterii politice, detaşeazã net primele douã partide politice.

__________________________

¹⁾Charles Debbarch şi alţii, op. cit. p. 209

La originea Partidului Democrat a stat lupta pentru autonomia statelor membre ale federaţiei şi limitarea autoritãţii acesteia, iar a Partidului Republican, luptã pentru întãrirea autoritãţii centrale.

In prezent, aspect remarcat de analiştii americani, ca şi de cei strãini: cele douã partide politice nu se înfruntã pe motive politice sau ideologice, ci în domenii economice şi sociale de interes naţional sau local.

In procesul de cucerire şi exercitare a puterii politice, partidele politice americane îndeplinesc patru funcţii principale:

a)Funcţia electoralã care constã în formularea unor programe electorale, propunerea de candidaţi, organizarea şi conducerea campaniilor electorale, atragerea şi mobilizarea suporturilor, supravegherea alegerilor, analiza rezultatelor.

b)Funcţia de conducere/opoziţie, exercitatã concomitent de partidul de la putere cât şi de partidul care este în opoziţie.

c)Funcţia de selectare. Aceatã funcţie constã în îmbinarea intreselor cât ma largi a valorilor naţionale şi forjarea într-o forţã politicã coerentã şi unitarã, capabilã sã domine sau sã determine fizionomia instituţiilor de guvernare şi activitatea de guvernare însãşi.

d)Funcţia de educare politicã şi civicã a cetãţenilor.

Activitatea partidelor politice din Statele Unite se caracterizeazã prin:

-Nu pune accentul pe doctrinã şi ideologie.

-Are un caracter pragmatic, militând pentru eficienţã, prioritãţi economice, electorale, politice, financiare.

-Acţioneazã mai ales în perioadele electorale.

-Nu are nici bazã sociologicã sau de clasã; apartenenţa unor cetãţeni la un partid sau altul este dictatã de "oportunitãţile de familie, de tradiţie, de gruparea alegãtorilor n jupul unor personalitãţi."¹⁾

-Dupã câştigarea alegerilor în promovarea pe diferite funcţii în administraţie pun accentul pe "merit sistem" şi nu pe "spoil sistem"²⁾, respectiv pe competenţã nu pe clientelismul politic.

In Statele Unite grupurile de presiune sunt foarte active, exprimând interesele şi revendicãrile membrilor lor, deşi nu urmãresc câştigarea puterii politice. In acest sens, pot fi citate organizaţiile agriculturilor, industriaşilor, patronilor, cele ecologiste, feministe precum şi ale puternicelor sindicate AFL-CIO.

In S.U.A. existã chiar o legislaţie care precizeazã condiţiile desfãşurãrii activitãţii de cãtre lobby-uri. In anul 1946 a fost adoptatã o lege care o înlocuieşte pe cea

din 1927. Indivizii sau organizaţiile care primesc fonduri în scopul favorizãrii, ___________________________

¹⁾ Victor Duculescu, op. cit. p. 68

²⁾ "Spoils sistem", aderã la obţinerea unei funcţii publice cu sprijin politic, sisteme în care se regãseşte clientelismul politic, formal juridic a fost înlãturat în Statele Unite, prin Pendleton Act din anul 1883 A. Iorgovan, Tratat de Drept Administrativ, vol. 2, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996, p.619

împiedicãrii sau influenţãrii adoptãrii unei legi de cãtre Congres trebuie sã se înscrie pe lângã Secretariaul Camerelor. Lobby-urile trebuie sã furnizeze lista oamenilor care le finanţeazã şi lista celor pe care ele le finanţeazã, la rândul lor. Nesocotirea acestor obligaţii atrage pedeapsa amenzii sau închisorii.

Statisticile aratã cã în S.U.A. se înregistreazã o creştere a influenţei lobby-urilor în detrimentul celei a partidelor. Dacã în anul 1937, 16% dintre americani se considerã în afara partidelor, în anul 1992, procentul acestora a ajuns la 27%.

G. Preşedintele

Alegerile prezidenţiale comportã de obicei mai multe faze:

a)alegerile primare într-un anumit numãr de state;

b)convenţiile naţionale ale celor douã partide;

c)deschiderea companiei electorale;

d)desfãşurarea scrutinului, când alegãtorii desemneazã pe electori, dispunând de un mandat imperativ de a alege o persoanã sau alta în funcţie de preşedinte;

e)alegerea preşedintelui de cãtre electori

f)investitura preşedintelui şi a vicepreşedintelui.

Comparând instituţia preşedintelui cu cea a Congresului şi a Curţii Supreme de Justiţie vom constata, cã puterea în stat este deţinutã practic de Preşedinte, cã acesta beneficiazã de o largã autonomie, şi independenţã în domenii majore ale guvernãrii faţã de celelalte organisme cã între Congres şi Preşedinte sunt puţine punţi de colaborare fiecãruia dintre ele revenindu-i o fracţiune din putere, cã este împiedicatã orice ingerinţã a unei puteri în sfera de activitate a alteia, cã instanţa judiciarã supremã joacã rolul unui arbitru între cele douã puteri aflate într-un conflict constituţional, din care de multe ori Congresul iese "şifonat"^1).

Ales odatã la patru ani prin votul electorilor, el nu rãspunde în faţa Congresului şi nu poate fi silit sã îl demisioneze dacã este "în minoritate", cum se întâmplã cu un prim-ministru într-un regim parlamentar.

Cu toate acestea, el nu are dreptul sã dizolve Congresul şi sã procedeze la organizarea unor noi alegeri.

In sistemul prezidenţial din Statele Unite nu existã - ca şi în sistemele europene - un "Consiliu de miniştri", organ colectiv, care s-ar întruni şi ar adopta decizii. Ultimul cuvânt îl are preşedintele, în luarea hotãrârilor. Abraham Lincoln a rostit o celebrã formulã referitor la aceasta: "şapte - da, un nu al preşedintelui, prin urmare hotãrârea este nu"²⁾. Preşedintele este asistat de 15 secretari (miniştri) care sunt colaboratori individuali ai preşedintelui şi instalaţi la conducerea unor departamente pentru a executa politica sa, fiind personal responsabili faţã de preşedinte. Preşedintele poate, în mod discreţionar, sã-i numeascã sau sã-i înlãture din funcţie.

_____________________________

¹⁾ Clinton Rossiter. The American Prsidency. Time Reading Program,New York, 1963,p. 71

²⁾ Philippe Ardant, Institutions Politiques et Droit Constitutionnel. L.G.D.J, Ediţia a 8-a,Paris, 1997, p. 312

In jurul preşedintelui funcţioneazã numeroase oficii, agenţii, precum şi comisii printre care enumerãm: Agenţia Centralã de Investigaţii (C.I.A.), Consiliul Naţional al Securitãţii, Sistemul Federal de Rezerve (monetarã, bancarã), Agenţia de Informaţii a Statelor Unite, Comisia penrtu Comerţul Internaţional al S.U.A., N.A.S.A. etc.

Preşedintele nu are iniţiativa legislativã însã are dreptul de veto, care poate fi înlãturat în situaţia în care fiecare dintre cele douã Camere ale Congresului voteazã din nou proiectul în cauzã cu o majoritate de douã treimi.

Se considerã a fi funcţii tradiţionale ale Preşedintelui:

a) funcţia de şef al statului:

b) funcţia de şef al puterii executive;

c) funcţia de comandant şef al forţelor armate;

d) funcţia de şef al diplomaţiei;

e) funcţia de participare la activitatea legislativã;

f) funcţia de informare a poporului american cu privire la starea Uniunii;

g) funcţia de şef al partidului care l-a propus la preşedinţie.

Congresul

Congresul este format din douã camere legislative: Senatul şi Camera Reprezentanţilor şi are un principal douã funcţii: votarea legilor şi controlul activitãţii executivului. Membrii Camerei Reprezentanţilor sunt aleşi prin vot universal egal, secret şi direct, potrivit legilor electoral ale fiecãrui stat, folosindu-se sistemul majoritar, uninominal şi cu un singur tur de scrutin. Durata unui mandat este de 2 ani.

Senatul este compus din 100 senatori, reprezentanţi ai Statelor (cât 2 pentru fiecare stat cu excepţia statului Nebraska). Senatorii se aleg la fel ca deputaţii, dar pe 6 ani. O treime din numãrul senatorilor este înnoitã din doi în doi ani. Ambele camere au puteri egale, cu excepţia materiei taxelor şi impozitelor, în care Camera Reprezentanţilor deţine o prioritate faţã de Senat. La rândul sãu Senatul are prerogative exclusive în domeniul relaţiilor internaţionale.

Puterile Congresului se exprimã prin:

a) puterea de legiferare;

b) puteri fiscale;

c) puterea de investigaţie;

d) puterea de a pune sub acuzaţie şi de a-i judeca pe înalţii funcţionari, inclusiv pe Preşedintele Statelor Unite;

e) puteri în domeniul relaţiilor internaţionale.

Curtea Supremã de Justiţie

In sistemul american, jurisdicţiile americane includ:

-Curtea Supremã de Justiţie;

-Tribunalul de Apel;

-Tribunalul de district;

-Tribunale teritoriale disctrictuale;

-Tribunalul S.U.A. pentru comerţul internaţional;

-Tribunalul cu privire la plângerile federale;

-Tribunalul pentru impozite;

-Curtea pentru apelurile veteranilor.

Curtea Supremã de Justiţie este compusã din 9 magistraţi, din rândul cãrora este numit preşedintele acesteia, respectiv Chief Justice. Aceştia sunt numiţi exclusiv de Preşedintele S.U.A., având astfel un caracter politic.

Potrivit Constituţiei, puterea judecãtoreascã este competentã a lua în discuţie, orice fel de cazuri atât cele ce se dezbat în baza dreptului cât şi a unor principii de echitate, în virtutea Constituţiei, a legilor şi a unor tratate ratificate de S.U.A. Autoritatea judecãtoreascã, judecã constituţionalitatea legilor precum şi disputele între statele federaţiei. Controlul partidelor asupra constituţionalitãţii legilor se realizeazã numai pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, deci atunci când sunt într-un proces şi li s-a vãtãmat un drept.

TEME pentru referate:

-Comparaţi puterile conferite de Constituţie Preşedintelui Republicii Moldova şi Preşedintelui S.U.A.

-Comentaţi principiul separaţiei puterilor, al egalitãţii, cooperãrii şi controlului reciproc al acestora, în S.U.A..

-Comentaţi principiul separaţiei puterilor al egalitãţii, cooperãrii şi controlului reciproc al acestora în Franţa.

-Garantarea drepturilor şi libertãţilor în Anglia.