III. Sistemul constitutional al germaniei

a) Organizarea federativã.

Din anul 1935 pânã în anul 1945 Germania a fost un stat unitar. In anul 1949 s-a revenit la organizarea federativã a statului în landuri. Landurile au o organizare proprie în domeniul activitãţii legislative, executive şi judecãtoreşti.

La nivelul Parlamentului federal se reglementeazã din punct de vedere legislativ, cele mai importante domenii ale vieţii sociale, cum ar fi securitatea statului; apãrarea naţionalã; relaţiile internaţionale; problema cetãţeniei ş. a. Landurile sunt autonome şi beneficiazã de dreptul de a fi reprezentate în Parlament prin Bundesrat.

Instituţia parlamentului are o organizaţie bicameralã: Bundestag şi Bundesrat. Alegerea membrilor primei camere se face prin vot universal, egal, direct şi secret.

Fiecare alegãtor dispune de douã voturi. Un vot îl acordã persoanei care şi-a prezentat candidatura în circumscripţia electoralã unde este arondat, iar altul listei prezentate de un partid politic în Landul în care domiciliazã.

______________________________

¹⁾Parlamentarul nu trebuie sã întrerupã orice legãturã cu profesia pe care a exercitat-o înainte de alegere. Aşa de pildã un medic va putea fi în continuare membru al Ordinului medicilor, un farmacist va putea continua sã-şi exploateze oficiul sãu, un notar, un avocat, un agricultor etc., fiecare se poate întoarce la meseria de bazã, dar pentru a evita ca mandatul sã nu favorizeze prea mult afacerile persoanelor alese în anumite demnitãţi, sunt puse anumite restricţii exercitãrii profesiei de avocat, şi cumulul nu este posibil cu o funcţie într-o intreprindere având legãturi financiare (subvenţii sau garanţii de împrumuturi)cu persoanele publice. Victor Duculescu, opere citate, pag.208

Bundesratul este format din reprezentanţii guvernelor landurilor.

Preşedintele Bundestagului este ales pe durata mandatului legislativ, iar cel al Bundesratului este ales anual.

Membrii Bundestagului reprezintã întregul popor şi sunt independenţi de cel care i-au ales.

Deputaţii se bucurã de statutul clasic al parlamentarilor. In plus sunt scutiţi de obligaţia de a depune mãrturie în ce priveşte persoanele de la care deţin informaţii sau despre datele pe care le-au folosit în exercitarea mandatului, lor parlamentar (art. 47). Atâta timp cât acest drept este în vigoare este inadmisibilã sechestrarea de documente.

In art. 46 din Constituţia Germaniei se prevede:

"1)Un deputat nu poate fi urmãrit în nici un moment, judiciar sau disciplinar, din cauza votului lui sau a unei declaraţii pe care a fãcut-o în Bundestag sau într-una din comisiile sale sau sã fie tras la rãspundere în alt mod în afara Bundestagului. Aceasta nu se aplicã pentru injuriile defãimãtoare. 2)Un deputat nu poate fi tras la rãspundere sau arestat pentru fapte pedepsite de lege decât cu încuviinţarea Bundestagului, afarã numai dacã a fost arestat în flagrant delict sau în cursul zilei urmãtoare comiterii faptei. 3)Incuviinţarea Bundestagului este de asemenea, necesarã pentru orice altã îngrãdire a libertãţii personale a unui deputat sau pentru pornirea unei proceduri judiciare împotriva unui deputat în baza art. 18 (din Constituţie). 4)Orice acţiune penalã şi orice urmãrire în baza art. 18 împotriva unui deputat, orice arest sau orice alte îngrãdiri ale libertãţii sale personale trebuie suspendate la cerera Bundestagului".

b) Procedura legislativã se desfãşoarã paralel în Bundestag şi Bundesrat, legea adoptatã fiind rezultatul colaborãrii celor douã adunãri parlamentare. Potrivit Constituţiei, iniţiativa legislativã se poate exercita de Guvernul federal precum şi de membrii Bundestagului şi ai Bundesratului. Depunerea unui proiect de lege la Bundesrat este motivatã de faptul cã proiectul de lege nu trebuie sã afecteze caracterul federal al organizãrii statale sau competenţele exclusive ale landurilor.

In termen de cel mult 3 zile de la data când proiectul de lege i-a fost notificat, Bundesratul îl transmite Bundestagului pentru iniţierea procedurii legislative propriu-zise. In aceastã fazã Bundesratul nu-l va examina în detaliu. Dupã primirea de la Bundesrat, a proiectului în primã fazã este supus unei examinãri normale din partea deputaţilor din Bundestag. Cu acest prilej, se enunţã principiile generale ale viitoarei legi.

Dupã aceastã primã lecturã, proiectul este înaintat unei comisii permanente de specialitate formatã din membrii diferitelor partide reprezentate în Bundestag. In comisie proiectul este discutat în detaliu, prezentându-se şi amendamente.

Membrii comisiei voteazã orice modificare adusã proiectului. Concluziile dezbaterii şi formele definitive ale textelor convenite în comisie se consemneazã într-un raport şi se prezintã din nou Bundestagului.

In a doua lecturã, Camera ia în dezbatere raportul comisiei. Cu prilejul dezbaterilor se discutã şi se voteazã articol cu articol. In situaţia în care se considerã cã trebuie clarificat alte probleme legate de proiect, acesta este returnat comisiei care a întocmit raportul. Cea de-a treia lecturã constã în aprobarea final a proiectului în întregul sãu. Dupã adoptare în Bundestag, proiectul este trimis Bundesratului. Camera Superioarã poate adopta proiectul în forma aprobat de Bundestag sau poate cere constituirea unei comisii mixte pentru a dezbate proiectul în care i s-a remis. Dacã, Comisia propune modificarea proiectului, modificãrile sunt supuse aprobãrii Bundestagului. Dupã ce comisia a prezentat concluziile, Bundesratul are posibilitatea de a opune veto proiectului votat de Bundestag. Veto-ul Bundesratului poate fi înlãturat dacã proiectul este votat din nou de majoritatea membrilor Bundestagului. Rolul legislativ al Bundesratului este foarte limitat.

c. Controlul parlamentar este limitat.

Responsabilitatea politicã a Guvernului federal în faţa Parlamentului poate fi asumat în douã situaţii.

In primul caz Primul-ministru (cancelarul) solicit Bundestagului un vot de încredere, care poate fi acordat de majoritatea deputaţilor. In caz contrar, Cancelarul beneficiaz de dreptul de a propune Preşedintelui Republicii într-un termen de 41 de zile de la rezultatul votului, dizolvarea Bundestagului şi organizarea alegerilor anticipate. In termenul de 41 de zile Bundestagul poate propune preşedintelui un nou prim-ministru evitând astfel dizolvarea.

In situaţia în care Preşedintele Republicii nu dispune dizolvarea Bundestagului, iar aceast Camerã nu desemneaz ãun nou Cancelar, Cancelarul cãruia i s-a refuzat votul de încredere poate cere Preşedintelui sã declare cu acordul Bundesratului, starea de necesitate legislativ.

Menţionãm cã starea de necesitate legislativ nu presupune acordul Bundestagului. Starea de necesitate legislativ, presupune cã Guvernul poate adopta în regim de urgenţ, numai cu aprobarea Bundesratului acte normative cu caracter primar, pentru o perioadã de cel mult 6 luni.

In al doilea caz, Bundestagul, din proprie iniţiativã adoptã o moţiune de cenzurã împotriva Guvernului fapt ce antreneazã înlãturarea acestuia. In moţiunea de cenzurã aprobatã se va desemna şi noul Cancelar.

d) Preşedintele Republicii

Preşedintele federal este ales pe 5 ani de cãtre Adunarea Federalã compus din membrii Bundestagului şi dintr-un numãr de membrii egal cu cel al deputaţilor, aleşi potrivit principiului reprezentãrii proporţionale în adunãrile reprezentative ale landurilor. Acesta nu poate fi reales decât o singurã datã.

Preşedintele federal are urmãtoarele prerogative:

a)reprezentara Germaniei pe plan internaţional;

b)încheie tratatele internaţionale;

c)acreditarea şi primirea reprezentanţilor diplomatici;

d)numirea şi revocarea judectorilor;

e)exercitarea dreptului de graţiere;

f)promulgarea legilor;

g)atribuţii în ceea ce priveşte formarea Guvernului federal.

Acesta nu rãspunde din punct de vedere politic de actele sale. Preşedintele federal este însã rãspunzãtor pentru încãlcarea Constituţiei sau a unei legi federale. Cererea de punere sub acuzare trebuie prezentatã de cel puţin 1/4 din membri, oricãrei camere legislative. Decizia de punere sub acuzare trebuie adoptate cu votul a 2/3 din numrul membrilor Camerei în care s-a iniţiat procedura.

Competenţa de a judeca şi stabili vinovãţia Preşedintelui revine Tribunalului Constituţional Federal.

Dacã acest organism constatã cã preşedintele este vinovat poate decide revocarea din funcţie a acestuia.

Guvernul Federal

Guvernul Federal este compus din Cancelarul Federal şi din miniştri federali.

Cancelarul Federal este ales de Bundestag fãrã dezbateri, la propunerea Preşedintelui Federal. Este ales cel care întruneşte majoritatea voturilor Bundestagului. Cel ales trebuie sã fie numit de Preşedintele Federal. Dacã cel propus nu este ales, Bundestagul poate în termen de patrusprezece zile dupã turul de scrutin sã aleagã un Cancelar Federal cu mai mult de jumtate din membri si. Dacã alegerea nu se realizeazã în luntrul acestui termen, atunci are loc un nou tur de scrutin în care este ales cel care obţine cele mai multe voturi. Dacã cel ales întruneşte voturile majoritãţii Bundestagului, Preşedintele trebuie sã-l numeascã în şapte zile de la alegere. Dacã cel ales nu întruneşte aceast majoritate, Preşedintele Federal trebuie în termen de şapte zile fie sã-l numeascã fie sã dizolve Bundestagul.

Miniştri federali sunt numiţi şi revocaţi de cãtre Bundestag la propunerea Cancelarului Federal. Cancelarul Federal şi miniştri federali depun înaintea Bundestagului jurmântul.

Cancelarul Federal hotãrşte liniile directoare ale politicii şi poartã rãspunderea pentru aceasta. In limitele acestor linii directoare fiecare ministru federal conduce departamentul sãu în mod independent şi sub propria rãspundere. Asupra divergenţelor de opinie dintre miniştrii federali decide Guvernul Federal. Cancelarul Federal conduce treburile sale dup un Regulament Interior hotãrât de Guvernul Federal şi aprobat de Preşedintele Federal.

Ministrul Federal are putere de conducere şi de comandã asupra forţelor armate.

Cancelarul Federal şi miniştrii federali nu pot sã exercite nici o altã funcţie salariat, nici o ocupţie sau profesiune şi nici sã aparţin, fãrã aprobarea Bundestagului, direcţiei sau consiliului de administraţie ale unei intreprinderi bazate pe profit.

Bundestagul nu poate sã pronunţe neîncrederea în Cancelarul Federal decât prin alegerea, cu majoritatea membrilor sãi, a unui succesor şi solicitând Preşedintelui Federal sã-l revoce pe cel în funcţie.

Preşedintele Federal trebuie sã se conformeze cererii şi sã-l numeascã pe cel ales.

Intre propunere şi alegere trebuie sã treacã patruzeci şi opt de ore.

Dacã o propunere a Cancelarului Federal de a i se acorda încrederea nu a fost aprobate de Bundestag cu majoritatea membrilor sãi, atunci Preşedintele Federal, la propunerea Cancelarului Federal, poate, în termen de douzeci şi una de zile, sã dizolve Bundestagul. Dreptul de dizolvare se stinge de îndatã ce Bundestagul alege un nou Cancelar Federal cu majoritatea membrilor sãi.

Intre propunere şi scrutin trebuie sã treacã patruzeci şi opt de ore.

Funcţia de Cancelar Federal şi cea de ministru federal iau sfârşit în mod automat la revenirea unui nou Bundestag funcţia de ministru federal ia de asemenea sfârşit prin încetarea din orice motive a funcţiei Cancelarului Federal. La cererea Preşedintelui Federal, Cancelarul Federal, iar la cererea Cancelarului Federal sau a Preşedintelui Federal, miniştri federali sunt obligaţi sã continue conducerea afacerilor pânã la numirea unor succesori.

Puterea judecãtoreascã

Titlul IX din Constituţia Germaniei este numit "Puterea judecãtoreascã"

Puterea judecãtoreascã este încredinţat judecãtorilor, ea este exercitat de Tribunalul Constituţional Federal, de tribunalele federale şi de tribunalele landurilor.

Tribunalul Constituţional Federal statueaz:

1.asupra interpretãrii Legii Fundamentale în caz de litigii, privind întinderea drepturilor şi obligaţiilor unui organ federal suprem sau ale altora interesate, înzestrate cu drepturi proprii de Legea Fundamentalã sau de Regulamentul Interior al unui organ federal suprem.

2.în caz de divergenţe de opinii sau de dubiu asupra compatibilitãţii formale sau materiale a dreptului federal sau a dreptului de land cu Legea Fundamental sau asupra compatibilitãţii dreptului de land cu orice alt drept federal, la cererea Guvernului Federal, a unui Guvern de land sau a unei treimi din membrii Bundestagului.

3.în caz de divergenţ de opinii, dac o lege corespunde condiţiilor domeniului legiferãrii concurente landurilor¹⁾ la propunerea Consiliului Federal (Bundesratu), a unui guvern de land sau a Reprezentanţei Populare a unui land.

4.în caz de divergenţã de opinii asupra drepturilor şi obligaţiilor Federaţiei şi ale landurilor, în special în ceea ce priveşte aplicarea dreptului federal de cãtre landuri şi aplicarea controlului federal.

____________________________

1) In Germania domeniul legiferãrii este împãrţit în dou: domeniul de legiferare exclusiv al Federaţiei şi domeniul de legiferare concurent

5.în celelalte litigii de drept public între Federaţie şi landuri, dintre diferitele landuri, şi în interiorul unui land afarã de cazul când este deschis recursul la o altã jurisdicţie.

6. asupra recursurilor constituţionale care pot fi introduse de oricine consider cã a fost lezat de puterile publice într-unul din drepturile sale fundamentale sau alte drepturi garantate de legea fundamental.

7. asupra recursurilor constituţionale introduse de comune şi de asociaţii de comune pentru violarea printr-o lege a dreptului de autogestiune în virtutea articolului 28, dar pentru violarea printr-o lege de land numai în mãsura în care nu poate fi introdus un recurs înaintea Tribunalului Constituţional al Landului. Tribunalul Constituţonal are dublu grad de jurisdicţie (judecã în primã şi în ultimã instanţã). Totodatã, jurisdicţia sa se extinde şi asupra deciziilor tribunalelor obişnuite cãrora le anuleazã sentinţele aflate în contradicţie cu Legea fundamentalã. Tribunalului Constituţional federal îi revin, de asemenea, competenţa de a judeca acuzaţiilor ce se aduc Preşedintelui federal şi judecãtorilor.