3. Parlamentul

Aşa cum am arãtat dupã cea de-a IV-a Republicã, activitatea Parlamentului a fost raţionalizatã în favoarea Guvernului, stabilindu-se limite constituţionale a cãror depãşire o constatã Consiliul Constituţional.

Activitatea Parlamentului a fost limitatã astfel:

a)supunerea de cãtre Preşedintele Republicii prin referendum a oricãrui proiect de lege, privind organizarea autoritãţii de stat, ocolindu-se astfel forul legislativ (art. 11 din Constituţie).

b)dizolvarea de cãtre Preşedintele Republicii, a Adunãrii Naţionale; (Senatul nu poate fi dizolvat)

c)controlul constituţionalitãţii legilor şi al regula-mentelor celor douã camere ale Parlamentului (art. 61);

d)stabilirea organizãrii bicamerale a Parlamentului pentru a împiedica concentrarea puterii legislative de cãtre o singurã camerã;

e)stabilirea precisã a domeniului legii, cu alte cuvinte a materiilor care pot fi reglementate prin lege şi anume: drepturile civile şi garanţiile fundamentale acordate cetãţenilor; naţionalitatea, statutul şi capacitatea persoanelor, succesiunile şi libertãţile, regimul electoral, stabilirea crimelor şi delictelor ca şi a pedepselor; principiile fundamentale ale organizãrii apãrãrii naţionale ş.a. (art. 34 din Constituţie). Toate celelalte materii pot fi reglementate de cãtre puterea executivã. Potrivit art. 38 din Constituţie "pentru executarea programului sãu, Guvernul poate sã cearã Parlamentului autorizaţie de a adopta prin ordonanţe, pe o perioadã limitatã, mãsuri care sunt în mod obişnuit de domeniul legii." Ordonanţele Guvernului sunt adoptate dupã consultarea Consiliului de Stat şi intrã în vigoare din momentul publicãrii; ordonanţa devine caducã dacã proiectul legii de ratificare a acesteia nu este depus la Parlament înainte de data stabilitã prin legea de abilitare.

Realitãţile politice actuale, par însã sã infirme necesitatea menţinerii unui parlamentarism raţionalizat.

Parlamentul Franţei are douã camere: Senatul (321 senatori) şi Adunarea Naţionalã (277 deputaţi).

Adunarea Naţionalã este aleasã prin vot universal, egal, direct şi secret pentru un mandat de 5 ani, care poate continua pânã la constituirea noului for legislativ dacã nu a fost dizolvat de preşedinte.

Senatul este ales printr-un sufragiu universal indirect pentru un mandat de 9 ani. Aceasta înseamnã cã alegãtorii desemneazã membrii unui colegiu electoral¹⁾ care la rândul sãu va alege senatorii în cele 322 de circumscripţii.

Membrii Adunãrii Naţionale reprezintã naţiunea iar senatorii reprezintã colectivitãţile locale şi pe francezii rezidenţi în strãinãtate.

Senatul se înnoieşte din 3 în 3 ani cu 1/3 din numãrul total al senatorilor.

Datoritã modului de recrutare al senatorilor, se favorizeazã marile aglomerãri urbane - municipalitãţile şi nu se permite manifestarea directã a electoratului. Senatul este considerat mai puţin democratic, reprezentativ, decât Adunarea Naţionalã. De altfel, cele douã camere nu sunt egale, Adunarea Naţionalã are atribuţii mai multe decât Senatul.²⁾

Rolul Senatului poate fi rezumat la trei funcţii principale:

a)formeazã o contrapondere, la puterea exercitatã de Adunarea Naţionalã;

b)datoritã mandatului de 9 ani, înlãturã influenţele concentrãrii puterii de cãtre un preşedinte influent sau de cãtre un partid care ar dobândi o zdrobitoare majoritate parlamentarã.

Astfel, Senatul are un rol de a echilibra raportul de forţe, nepermiţând Adunãrii Naţionale sã adopte mãsuri discreţionare;

c)contribuie la îmbunãtãţirea proiectelor de lege aprobate de Adunara Naţionalã.

Lucrãrile camerelor sunt conduse de preşedinţii acestora, care pentru Adunarea Naţionalã este ales pe durata legislaturii, iar pentru Senat pentru o duratã de 3 ani.

Senatul nu poate fi dizolvat de Preşedintele Republicii. In ceea ce priveşte statutul parlamentarului sunt stabilite urmãtoarele reguli:

-Nici un membru al Parlamentului nu poate fi urmãrit, cercetat, arestat, deţinut sau judecat pentru opiniile sau voturile exprimate de cãtre el în exercitarea funcţiilor sale.

-In materie criminalã sau corecţionalã, nici un membru al Parlamentului nu poate face obiectul unei arestãri sau al oricãrei alte mãsuri care îl priveazã sau îi restrânge libertatea decât cu autorizarea Biroului adunãrii din care face parte.

Aceastã autorizare nu este cerutã în caz de crimei³⁾ sau de delictului flagrante ori de condamnare definitivã.

-Detenţia, mãsurile private de libertate sau restrictive de libertate, ori urmãrirea unui membru al Parlamentului sunt suspendate pe durata sesiunii dacã adunarea din care face parte o cere.

________________________________

¹⁾Colegiul electoral este format din deputaţi, consilieri generali şi delegaţi ai consiliilor municipale.

²⁾Autorii de specialitate atrag atenţia asupra faptului cã bicameralismul francez este inegalitar. (Victor Duculescu, op. cit. pag. 207)

³⁾In dreptul francez, infracţiunile se împart în funcţie de gravitatea lor în crime (a cãror sãvârşire este sancţionatã cu pedepse criminale) şi delicte (a cãror comitere este sancţionate cu pedepse corecţionale).

-Calitatea de parlamentar este incompatibilã cu activitãţile publice; cumul orizontal al mai multor demnitãţi: deputat, senator, preşedinte al republicii şi parlamentar, este interzis; de asemenea, este incompatibilã cu calitatea de membru al Consiliului Constituţional al Consiliului Economic şi Social, al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Guvernului, precum şi cu funcţii într-o intreprindere privatã.¹⁾

-Interdicţia cumulului se extinde la funcţionari internaţionali, la conducãtorii intreprinderilor naţionalizate şi a stabilimentelor publice naţionale.

De menţionat cã, pentru opiniile sau voturile exprimate de cãtre parlamentar în exercitarea funcţiilor sale, acesta nu rãspunde, în nici un fel.

Controlul Parlamentului asupra Guvernului este asemãnãtor celui prevãzut de Constituţia României, cum de altfel şi procedura legislativã, a acestuia.

In sistemul constituţional francez mai existã şi Consiliul Constituţional, care se alege şi funcţioneazã asemnãtor cu Curtea Constituţionalã a României, având atribuţii grupate pe trei categorii: jurisdicţia în materie de contencios electoral; avizare sau consultare privind anumite proceduri constituţionale şi controlul constituţionalitãţii legilor.