Добавил:
Upload Опубликованный материал нарушает ваши авторские права? Сообщите нам.
Вуз: Предмет: Файл:
DIDACTICA INFORMATICII.doc
Скачиваний:
0
Добавлен:
01.05.2025
Размер:
296.45 Кб
Скачать
  1. După activitatea predominată la lecţie

1.Lecţie de transmitere a informaţiilor şi achiziţionare a cunoştiinţelor

2.Lecţie de formare a priceperilor şi deprinderilor

3.Lecţie de repetare şi sistematizare

4.Lecţie de eveluare

5.Lecţie mixtă – ăîn care sunt folosite elemnte din cele 4 tipuri de mi sus.

  1. După etapa de realizare a unei unităţi de învăţare

1.Lecţie de structurare a cunoştiinţelor

2.Lecţie de integrare a cunoştiinţelor

3.Lecţie de adaptare la situaţii noi.

În structurarea unei lecţii se evidenţiază următoarele etape:

1.Momentul organizatoric

2.Verificarea temei p-ru acasă

3.Enunţul obiectivelor lecţiei

4.Actualizarea cunoştiinţelor

5.Etapa de explicare a materiei noi

6.Etapa de integrare a cunoştiinţelor noi

7.Evaluarea activităţii elevilor la lecţie

8.Formularea temei p-ru acasă

Planul de învăăţămînt a şcolii din R.M conţine o parte standartă obligatorie p-ru toate unităţile de învăţămînt şi o parte variabilă care este determiată de conducerea unităţii de învăţămînt. Această parte variabilă presupunede rînd cu disciplinele obligatorii predarea unor discipline opţionale. De regulă p-ru fiecare clasă se propun mai multe discipline opţionale, din care elevul trebuie să aleagă 1 sau 2. Disciplina alesă devine obligatorie p-ru elev.

Disciplinele opţionale îndeplinesc 2 funcţii:

  1. Lărgirea şi aprofundarea cunoştiinţelor şi deprinderilor elevilor la o disciplină informatică sau la o disciplină conexă informaticii

  2. Orienatarea profesională a elevilor

Tematica lecţilor opţionale la informatică se recomană să fie interdisciplinare(Matem şi Informatica, Fizica şi Inform)

Se interzice folosirea oreloropţionale p-ru a realiza programul de bază a informaticii (deoarece la lecţiile opţionale nu sunt înadraţi toţi elevii).

67

Activitatea extracurricularăla informatică. Cercul la informatică. Olimpiadele la informatică.

În şcolile din R.M activitatea extracurriculară la informatică se realizează sub 2 forme de bază:

  1. Cercul de informatică

  2. Olimpiadele la informatică

Participarea elevilor la ambele forme este strict benevolă.

În activitatea cercului de informatică pot participa elevi din diferite clase, inclusiv elevii care nu au ascultat cursul de informatică. Prezenţa la cerc a elevilor cu experienţă şi a celor novici permite de a organiza activitatea cercului în echipe unde sunt incluşi elevi şi experimentaţi şi novici. Tematica cercului de informatică este determinată de comun acord de către profesor şi elevi. Poate fi recomandată următoarea tematică:

1.Elaborarea şi menţinerea sitului unităţii de învăţămînt

2.Elaborarea unei BD p-ru gestiunea şcolii p-ru lucru cu părinţii

3.Elaborarea unor teste la diverse discipline împreună cu profesorii de la alte discipline

4.Elaborarea diverselor programe p-ru gestiunea reţelei de calculatoare în cabinetul de informatică

5.Pregătirea p-ru editare a diverselor broşuri, materiale didactice.

Olimpiadele la informatică au drept scop:

1.Selectarea elevilor dotaţi

2.Testarea conţinuturilor care pot fi introduse în cursul şcolar de informatică

3.Determinarea nivelului de predare a informaticii în diferite şcoli.

Concursurile la informatică se organizeză la diferite nivele:

1.Nivelul clasei; 2.Nivelul unităţii de învăţare;

3.Nivelul raional sau municipal;4.Nivelul regional;5.Nivelul internaţional.

68

Formularea competențelor în limbajul situațiilor. Etapele de formulare și dezvoltare a competențelor. Clasificarea lecțiilor după etapele de formare și dezvoltare a competențelor.

S-a convenit, ca de rînd cu calificarea, în pregatirea unui specialist, sa fie luate in consideratie un sir de calitati, care au primit denumirea de competente.

COMPETENȚArezultatul punerii in aplicare a unui set diversificat, dar coordonat de resurse, pe care o persoana, aflata intr-o situatie complexa, le folosește pentru a trata situația.

PUNEREA ÎN APLICARE – selectarea, mobilizarea și integrarea resurselor, efectuarea în baza acestor resurse a unor acțiuni, care conduc la tratarea cu succes a situației.

Din definiție rezultă că competența presupune existența a 3 lucruri:

Competența și situația sunt strîns legate între ele:

  • Numai fiind plasat într-o situație, persoana își poate demonstra competența;

  • Tratarea cu succes a situației, permite a spune că persoana este competentă în această situație.

SITUAȚIE

RESURSELE

totalitatea circumstanțelor în care se afla persoana.

Diferite persoane vor percepe una și aceiași situație în mod diferit.

  1. Interne

    • Cunoștințe;

    • Capacități;

    • Deprinderi;

    • Atitudini;

  1. Externe

    • Materiale (carte, sit web, dcicționar, ghid...);

    • Umane (profesorul, colegul, părinții, expert...).

Una din caracteristicile esențiale ale competenței, este aceea că ea nu poate fi definită apriori (înainte de a face).

Competența nu este divizibilă! Nu se poate vorbi despre 50% de competență.

COMPARATIE

Competență

Obiectiv

Se refera la o situție complexă;

Nu poate fi definită apriori;

Nu poate fi atinsă, ea se poate dezvolta pe parcursul întregii vieți;

Nu este divizibilă;

Se refera la o situație simplă;

Poate fi definit apreori;

Poate fi atins;

Poate fi divizată în mai multe buscompetențe.

Competențele pot fi divizate în:

În 2005, Comisia Europeană a determinat 8 competențe generale necesare oricărui tînăr din Europa. În RM, aceste competențe au fost completate cu încă două și au primit denumirea de competențe chei sau transversale.

  1. COMPETENȚE OPȚIONAL-STRATEGICE

  2. COMPETENȚE INTERPERSONALE, CIVICE, MORALE

  3. COMPETENȚE DE BAZA LA MATEMATICĂ, ȘTIINȚĂ ȘI TEHNOLOGII

  4. COMPETENȚE ANTREPRENOLIARE

CLASIFICAREA LECȚIILOR

I. După etapele de formare și dezvoltare a competenței

• Lecția de structurare a cunoștințelor (60% dintr-o unitate de învățare);

• Lecții de integrare (30%);

• Lecții de adaptare la situații noi / evaluare (10%).

69

Funcțiile cabinetului de informatică. Cerințele față de amenajarea cabinetului de informatică. Trhnica de securitate și cerințele sanitar igienice referitoare la utilizarea calculatorului.

Cabinetul școlar de informatică – o unitate structurală a unității de învățămînt, pentru:

A. Petrecerea lecției de informatică;

B. Petrecerea lecției la alte disciplini școlare cu ajutorul calculatorului

C. Realizarea activităților extracuriculare la informatică;

Cabinetul școlar de informatică este condus de profesorul de informatică, care este șeful cabinetului. Această funcție este remunerată.

Descriere:

1. Suprafața – 5m2 pentru un calculator;

2. Podeaua trebuie să fie acoperit cu o suprafață antistatică;

3. Centură de legătură cu pămîntul;

4. Ferestrele trebuie să fie acoperite cu material care nu permite patrunderea razelor solare;

5. De dorit prezența unui climatizor;

6. Nu se recomandă prezența unei table obișnuite de scris;

7. Este recomandată prezența unei încăperi auziliare;

8. Mobilierul: specializat sau obișnuit;

Normele sanitar igienice și regulile de securitate în cabinetul de informatică

Normele și regulile respective trebuie afișate pe un loc văzut în cabinetul de informatică.

La începului fiecărui an școlar, profesorul de informatică este obligat să facă un instructaj cu elevii. Informația despre petrecerea instructajului se înscrie într-un registru special, care se păstrează în cabinetul de informatică.

70

Esența evaluării. Funcția socială și funcția pedagogică a evaluării

Cuvîntul evaluare are rădăcina valoare. Prin urmare a evalua înseamnă a atribui o anumită valoare, fie procesului de învățare a elevului, fie rezultatelor acestor învățări. În procesul de învățămînt evaluarea îndeplinește 2 funcții impăortante:

1.Funcția socială constă în adaptarea elevilor la cerințele societății

2.Funcția pedagogică constă în adaptarea procesului de învățămînt la diferențele individuale ale elevilor

Clasificarea tipurilor de evaluare după momentul realizării

După momentul în care se realizează evaluarea deosebim:

1.Evaluarea inițială se realizează la începutul unei secvențe de instruire și îndeplinește 2 funcții: determinarea nivelului de pregătire a clasei; determinarea nivelului inițial de pregătire a elevilor care va permite urmărirea progresului.

2.Evaluarea continuă se realizează pe parcursul unei secvențe de instruire. Ea constă în observări ale activității elevilor și intervenții în caz de necesitate a profesorului și din aprecieri punctuale

3.Evaluarea finală se realizează la sfîrșitul secvenței de instruire și constă în efectuarea unui bilanț

Există o ”regulă de aur” a evaluării: orice secvență de instruire începe, este acompaniată și se termină cu o evaluare. În procesul de învățămînt profesorul de informatică este nevoit să ia mai multe decizii care în mare parte sunt bazate pe evaluare. De exemplu la începerea unei teme noi profesorul trebuie să fie convins că elevii dispun de cunoștințele și capacitățile necesare pt parcurgerea temei noi. La finisarea unei teme profesorul trebuie să se convingă că toți elevii au atins obiectivele preconizate. Dacă în rezultatul unei evaluări mai mulți elevi au arătat rezultate insuficiente, atunci profesorul trebuie să determine care este cauza rămînerii în urmă a acestor elevi. Din considerentele expuse mai sus și luînd în considerație scopul pt care este realizată evaluarea, deosebim următoarele 4 tipuri de evaluare:

1.Evaluarea prognostică permite de a face o prognoză și a răspunde la întrebarea: ”sunt elevii mei pregătiți pt a parcurge următoarea secvență de instruire?”

2.Evaluarea formativă este orientată spre acordarea ajutorului elevilor care se confruntă cu dificultăți sau obstacole și permite de a răspunde la întrebarea: ”Cum învață elevul?”

3.Evaluarea sumativă permite de a aprecia rezultatele învățării și de a răspunde la întrebarea: ”Toți elevii au atins obiectivele preconizate?”

4.Evaluarea diagnostică vine să determinecauzele rămînerii în urmă ale unor elevi.

Dintre toate cele 4 tipuri de evaluare numai evaluarea sumativă se încheie cu punerea notelor. Printre tipurile enumerate evaluarea formativă ocupă un rol aparte. De fapt ev. Formativă ar trebui să se numească observare formativă. Această evaluare se realizează pe perioada cînd elevii îndeplinesc anumite sarcini practice. Profesorul observă activitatea elevilor și dacă unii elevi întîmpină anumite dificultăți sau obstacole profesorul se apropie de ei și îi ajută.

71

Metodele de evaluare utilizate la lecțiile de informatică. Avantajele și limitele fiecărei metode.

În procesul de învățămînt se utilizează 4 metode principale de evaluare:

1.Evaluarea orală – avantajele: permite de a învăța elevul să răspundă; este o metodă obiectivă de învățare deoarece este publică și profesorul întotdeauna are posibilitatea să precizeze cunoștințele elevilor prin întrebări suplimentare; dezvoltă vorbirea elevilor. Limitele:cere mult timp pt evaluarea tuturor elevilor; aprecierea răspunsului oral este dificilă; dificultatea diferită a întrebărilor propuse elevilor.

2.Evaluarea în scris avantajele: permite într-un timp relativ scurt de a evalua întreaga clasă; este o metodă obiectivă de evaluare cu condiția că timpul de evaluare nu este limitat; în rezultatul evaluării în scris apare un document. Limitele: evaluarea în scris din punct de vedere psihologic este cea mai dificilă metodă de evaluare.

3.Evaluarea prin lucrări practice – avantaje: evaluarea prin lucrări practice este o evaluare autentică, adică sarcina propusă elevului în condițiile clasei este echivalentă cu sarcina cu care absolventul se va întîlni în viața reală. În cazul evaluării orale și în scris profesorul face o concluzie logică de felul: dacă în condițiile artificiale ale clasei elevul poate descrie oral sau în scris cum se realizează o activitate sau cum se rezolvă o problemă, atunci, probabil el va putea în realitate să realizeze această activitate sau să rezolve această problemă. Este cea mai recomandată metodă pt lecțiile de informatică.

4.Evaluarea asistată de calculator – avantaje: este o metodă obiectivă; permite de a duce evidența evaluărilor și de a urmări progresul elevilor; rezultatul evaluării este cunoscut imediat. Limitele: spectrul de sarcini care se potrivesc pt evaluarea computerizată este îngust; calitatea îndoielnică a programelor de evaluare elaborate de profesor.

72

Testul ca instrument de evaluare. Tipuri de itemi utilizaţi în test. Etapele de elaborare a unui test. Matricea de specificţie a testului.

Testul este un sistem de sarcini paralele de o anumită form aranjate de regulă în ordinea dicultăţii care permit aprecierea nivelului de pregătire şi determinarea structuri achiziţilor elevului. Prin sarcină de test se înţelege cea mai mică parte identificabilă a unui test. O sarcină de test trebuie să conţină obligatoriu 3 elemente:

1.Instrucţiunea p-ru elev (consemn)

2.Textul sarcinii

3.Răspunsul corect sau aşteptat

Două sarcini de test se numesc paralele dacă în ele sunt conţinuturi diferite , dar verifică unul şi acelaşi lucru.

Tipuri de sarcini de test se raportă la 3 clase mari:

I.Sarcini obiective – în aceste sarcini determinarea faptului că răspunsul este corect sau nu, nu depinde de poziţia evaluatorului.

Există 4 tipuri de sarcini obiective:

1.Sarcini cu 2 raspunsuri – solicită elevului alegerea unei din două alternative: adevărat/fals, corect/incorect

Exemplu: A F Tastiera este un dispozitiv de ieşire a calculatorului.

2.Sarcini cu alegere multiplă reprezintă de regulă o propoziţie neterminată pentru care se propun de la 3 pînă la 6 terminaţii, una dintre care transformă într-o afirmaţie adevărată.

Exemplu: la învăţarea programată mai importantă este cunoaşterea:

  1. Limbii materne

  2. Limbii engleze

  3. Limbajului Pascal

3.Sarcini de tip pereche solicită elevului stabilirea unei corespondenţe dintre 2 mulţimi cum ar fi: mărime-unitate de măsură.

4.Sarcini de rearanjare solicită elevului rearanjarea unui algoritm sau a unei tehnologii în ordinea corectă.

II.Sarcinele semiobiective în aceste sarcini determinarea faptului că răspunsul furnizat este corect sau incorect depinde de poziţia evaluatorului.

Există 2 tipuri de sarcini semiobiective:

1.Sarcina cu răspuns scurt – solicită elevului completarea unei propoziţii neterminate.

Exemplu: Capitala Franţei este oraşul ......

2.Sarcini structurate – repezintă nişte situaţii complexe la care se formulează un sir de întrebări. Aceste sarcinii se numeşte sarcini cu evantai.

III.Sarcini subiective (cu răspuns liber)

1.Sarcini de tip rezolvare de problemă

  1. Eseuri

  2. Compuneri sau teze

Primul test în şcoală a fost administrat în SUA în 1896.

Etapele de elaborare a unui test:

1.Determinarea temei care va fi evaluată şi determinarea scopului cu care se face evaluarea care se face evaluarea. Scopul evaluării bpoate fi sumativ, poate fi prognostic sau diagnostic

2.Determinarea lungimii testului adică numărul de sarcini în test. În teoria evaluării există o regulă: „ Cu cît testul este mai lung, cu atît este mai bine”. Dacă testul conţine numai sarcini obiective, atunci numărul maximal de sarcini în test este 35.

3.Elaborarea matricei de specificaţie , care reprezintă un tabel cu 2 intrări: pe orizontală unităţile de conţinut, iar pe verticală nivelurile cognitive:

4.Elaborara sau ajustarea sarcinelor vitorului test. Condiţia necesară: Numărul de sarcini pregătte trebuie să depăşească aproximativ de 3 ori numărul de sarcini din viitorul test.

5.Analiza externă sau expertiza itemilor – această expertiză poate firealizată de un coleg din şcoală sau un specialist în teoria testării. Sarcinele la care apar întrebări sau expertului nu-i sunt clare se trec imediat în lista de rezervă.

6.Verificarea sarcinelor elaborate şi expertizate într-o clasă de elevi. În acest caz ne ajută sarcinile paralele

Соседние файлы в предмете [НЕСОРТИРОВАННОЕ]