51	Sistemul de învăţămînt bazat pe clase şi lecţii.Avantaje şi dezavantaje.Evoluţia noţiunii de didactică.

Sistemul de învăţămînt bazat pe clase şi lecţii a fost fundamentat de I.A. Comenius în lucrarea sa “Didactica Magna”. Lecţia reprezintă o unitate didactică , oformă aprocesului de învăţămînt prin intermediul căreia un conţinut este active perceput de elev într –un timp determinat pe calea unor activităţi intenţionate sistematice.

Organizarea procesului de învătamant pe clase si lectii prezinta cateva note definitorii:

-*levii sunt grupati pe clase dupa anumite criterii, cum sunt: varsta, nivelul de dezvoltare intelectuala, grad de pregatire. Componenta clasei ramane, de regula, stabila cel putin pe durata unui an scolar,cîte 25-30 de elvi;

-*trecerea elevilor dintr-o clasa in clasa urmatoare se realizeaza anual pe baza rezultatelor obtinute de acestia;

-*continutul invatamantului este organizat pe discipline de invatamant durata organizării este determintă de 4 ani p-ru fiecare an de studiu;

-* continutul fiecarei discipline este stabilit printr-o programa elaborata pentru fiecare an de studiu;

-*  programul activitatilor de predare –învatare este organizat pe an scolar, care are o durata determinata; anul scolar este impartit in semestre, ziua scolara mediu 6 ore, lecţiile sunt 45-50 min cu puza de 10 min.;

-*Activităţile bilateral şi interactive sunt desfăşurate de profesori şi elevi în care se vehiculează conţinutul de specialitate legate de anumite teme.

Avantaje:

-*asigura o instructie organizata, sistematica unui numar mare de copii, sub conducerea unor persoane special pregatite in acest sens;

-*faciliteaza valorificarea cunostintelor acumulate in directia for-marii personalitatii integral si armonios dezvoltate;

-*stimuleaza spiritul de cooperare si emulatie in randul elevilor ce beneficiaza concomitent de ansamblul actiunii educative

Dezavantaje:

-*nu permite individualizarea procesului de invatare,

-* nu asigura elevilor un ritm de munca in acord cu posibilitatile de care acestia dispun si corespunzator performantelor obtinute.

Esenţa învăţării: Învăţarea este schimbarea durabilă a comportamentului şi/sau sistemului de reprezentări ala elevului.Învăţarea poate fi de 2 tipuri: spontană şi organizată. Învăţarea spontană este un mod de învăţare care poate firealizat oriunde şi oricînd, fără un scop stability şi fără professor, iar învăţarea organizată este instituţionalizată, intenţionată şi are un scop bine stability şi presupune prezenţa profesorului.

Esenţa predării: constă în crearea ocaziilor de învăţare.

Ştiinţa care răspunde la întrebarea : cum trebuie de organizat procesul de învăţămînt se numeşte didactica. Părintele didacticii este considerat I.A.Comenius, el a definit didactica drept ştiinţa de ai învăţa pe toţi totul. Pedagogul german Procesul de învăţămînt este posibil în prezenţa a 3 elemente: conţinut (C), Profesor (P), Elev (E). Aceste elemnte formează vîrfurile unui triunghi care se numeşte triunghi didactic.

Există 3 noţiuni de bază a didacticii generale:

1.Transpoziţie didactică – adaptarea conţinutului unei discipline ca ştiinţă la nivelul de înţelegere a elevului(la cunoştiinţe de predat), se referă la latura triunghiului didactic – învăţare.

2.Reprezentarea - în procesul de învăţămînt are loc transformarea sistemului de reprezentări a elevului, înainte de a explica ceva elevilor profesorul trebuie sa determine care sunt reprezentările lor despre ceia ce vrea el să explice., se referă la latura triunghiului didactic – predarea.

3.Contract didactic – reprezintă un set de aşteptări reciproce a profesoruluifaţă de comportamentul elevilor şi a elevilor,vizavi de comportamentul profesorului.

52	Informatica ca ştiinţă. Informaţia- noţiune de bază în informatică.

Cea mai obiectivă definiţie a informaticii este considerată cea a lui Gruşcov: “Informatica este un domeniu al ştiinţe ce are drept scop cercetarea şi satisfacerea necesitţilor informaţionale ale societăţii umane.Noţiunea de “informatică” a apărut în 1965 în franţa, privine dela cuvîntul “Informatique” =information+automatique. Termenul informatică desemnează ştiinţa procesării sistematice a informaţiei.

Informatica participă la formarea şi dezvoltarea generală a personalităţii, accentual instruirii la informatică fiind pus pe dezvoltarea gîndirii logice şi algoritmice, pe formarea de competenţe digitale. Integrarea persoanei în mediul informatizat al societăţii

moderne este posibilă numai în cazul deţinerii cunoştinţelor informatice fundamentale şi abilităţilor de utilizare instrumentală şi de comunicare cu calculatorul şi prin intermediul acestuia – totalitate de competenţe care se conţin în noţiunea de cultură informaţională. Informatica ca ştiinţă dictează necesitatea pregătirii generale atît a persoanelor care ulterior vor utiliza calculatorul, reţelele de calculatoare şi sistemele informaţionale în calitate de instrumente operaţionale, cît şi a persoanelor care în activitatea lor vor gestiona procese de organizare a activităţilor în diverse domenii ale vieţii sociale.

Ca disciplină şcolară, informatica are ca scop principal formarea şi dezvoltarea gîndirii algoritmice a elevului.

Noţiunea de informaţie provine de la cuvântul latin „informatio”, ce înseamnă explicare, comuni­care, competenţă. Orice activitate umană cere perceperea, prelucrarea şi prezentarea informaţiilor. De exemplu, depla­sându-ne în oraş dintr-un loc în altul, acumulăm informaţii despre mediul înconjurător. Există mai multe definiţii ale noţiunii de informaţie, începând cu definiţia generală filozofică putem afirma, că informaţia este o reflectare a lumii reale prezentată prin intermediul simbolurilor sau semnalelor.

Prin informaţii se subînţeleg caracteristici, cunoştinţe despre un obiect, proces sau fenomen care pot fi păstrate, transmise, percepute şi prelucrate. Putem da o definiţie mai simplă a informaţiei: Orice ştiri ce ne îmbogăţesc cunoştinţele se numeşte informaţie.

Conţinutul informaţiei poate fi caracterizat prin următorii parametri:

Autenticitate | plinătate (deplină) | actualitate | valoare | claritate | cantitate.

Informaţia este autentică dacă ea reflectă real obiectul sau fenomenul dat, în caz contrar aşa informaţie poate duce la greşeli în luarea deciziilor.

Informaţia este deplină dacă pentru înţelegere şi luarea deciziilor ea nu trebuie completată.

Actualitatea (actuală) informaţiei variază în cazul schimbării condiţiilor utilizării ei.

Valoarea informaţiei depinde de problemele care pot fi rezolvate cu ajutorul ei. Valoarea informaţiei este o mărime relativă. Informaţia are valoare dacă este prezentată într-o limbă cunoscută (claritate). În procesul circulaţiei informaţiei se pot distinge următoarele faze:

• transmiterea;

• perceperea;

• prelucrarea;

• prezentarea.

Transmiterea informaţiei prezintă un proces de transfer la distanţă şi în timp prin intermediul semnalelor de natură fizică

Perceperea informaţiei reprezintă un proces ce constă în captarea cunoştinţelor şi datelor despre proprietăţile, structura şi interacţiunea obiectelor lumii înconjurătoare

Prelucrarea informaţiei poate fi efectuată prin mai multe metode cu dispozitive adăugătoare sau fără ele.

Faza de prezentare a informaţiei este necesară atunci când în procesul circulaţiei ei se include omul. Scopul prezentării constă în demonstrarea de către om, prin semne convenţionale a caracteristicilor calitative şi cantitative a informaţiei

53	Izvoarele conţinutului informaticii şcolare. Transpoziţia didactică. Influenţa practicii sociale asupra conţinutului informaticii şcolare.

Pentru majoritatea disciplinelor şcolare există o ştiinţă cu aceeaşi denumire care serveşte drpt sursă pentru disciplina şcolară respectivă. În cazul informaticii şcolare există 2 surse a conţinutului:

1. Ştiinţa informaticii

2. Practica socială – modul de utilizarea a calculatorului în afara şcolii.

Este evident că noţiunile, legiile, principiile pe care le conţine o ştiinţă nu pot fi întotdeauna predate în şcoală, în primul rînd din cauza complexităţii lui.

Este necesar o transformare a lor în adoptarea la nivelul de înţelegere a elevului. Operaţia respectivă se numeşte transpoziţie didactică. Altfel spus transpoziţia didactică înseamnă trecerea de la cunoştiinţe savante la cunoştiinţe de predat. Ea se realizeză în cîteva etape:

La I etapă transpoziţia este redată de autorii curriculumului, la II etapă realizată de autorii manualului şi la III etapă realizată de profesorul şcolar.

Calculatorul este foarte util atat elevului cat si profesorului insa folosirea acestuia trebuie realizata astfel incat sa imbunatateasca calitativ procesul instructiv-educativ. Calculatorul trebuie folosit astfel incat sa urmareasca achizitionarea unor cunostinte si formarea unor deprinderi care sa permita elevului sa se adapteze cerintelor unei societati aflata intr-o permanenta evolutie.Introducerea in scoală a Internetului si a tehnologiilor moderne duce la schimbari importante in procesul de invatamant.Astfel actul invatarii nu mai este considerat a fi efectul demersurilor si muncii profesorului, ci rodul interactiunii elevilor cu calculatorul si al colaborarii cu profesorul.Aceasta schimbare in sistemul de invatamant vizeaza urmatoarele obiective :

1. Cresterea eficientei activitatilor de invatare

2. Dezvoltarea competentelor de comunicare si studiu individual

Utilizarea calculatorului in procesul de invatamant devine din ce in ce mai important din doua motive: are loc o informatizare a societătii; mediile de instruire bazate pe informaticaofera un puternic potential educativ. Considerand calculatorul un instrument didactic, remarcam mai multe modalităti de aparitie a calculatorului in demersul didactic:

-*Utilizarea calculatorului pentru tehno redactarea computerizata a documentelor scolare

-*Utilizarea calculatorului ca mijloc de predare in cadrul lectiilor de comunicare de noi cunostinte,de recapitulare sau a prelegerilor, in care calculatorul poate reprezenta suport al unei sinteze,imagini, figuri ce pot fi proiectate in scopul transmiterii de cunostinte;

-*Realizarea unor calcule numerice, mai mult sau mai putin complicate, în scopul formariideprinderilor de calcul;

-*Realizarea unor banci de date, adica stocarea de informatii, modalitate care să permită ulteriorregasirea informatiilor dupa anumite criterii;

-*Invatarea unui limbaj de programare;

Aproximativ 80% dintre cadrele didactice sustin ca atunci cand folosesc calculatorul la clasa elevi sunt mai atenti si mai motivati la ore, invatarea devenind activa. In plus, predarea este mai usoara pentru canotiunile abstracte sunt predate mai usor datorita suportului vizual.

54	Noţiunea de „Explozie informaţională”. Impactul „exploziei informaţionale” asupra organizării procesului de învăţămînt în şcoală.

Şcoala de-a lungul timpurilor a avut funcţia de transmitere a experienţei acumulate de generaţiile anterioare la generaţiile următoare. Mult timp volumul informaţiilor trebuia transmis generaţiilor următoare era relativ mic. Şcoala nu avea probleme cu transmiterea informaţiei luînd în consideraţie şi faptul că învăţămîntul nu era obligatoriu şi la şcoală veneau cei care doreau şi cei care aveau posibilitatea să înveţe. Primele probleme au apărut atunci cînd învăţămîntul a devenit obligatoriu. Pe parcursul sec.XIX şi prima jumatate a sec.XX dacă cineva învăţa la o şcoală profesională, la facultate, cunoştiinţele acumulate erau de ajuns pe parcursul întregii vieţi. Situaţia s-a schimbat radical după cel de-al doilea război mondial. Volumul de informaţie în lume într-un timp scurt de timp a crescut întratît încît acest fenomen a primit denumirea de „Explozie informaţională”.

„Explozie informaţională” a ridicat o serie de probleme în faţa învăţămîntului a devenit clar că toată informaţia acumulată nu poate fi transmisă generaţilor următoare din lipsă de timp, era nevoie de soluţii noi în organizarea învăţămîntului.

56	Curriculumul disciplinar la informatică: Funcţiile şi structura.

Curriculumul la informatică este un document normativ şi obligatoriu p-ru realizarea procesului de predare-învăţare al disciplinei de studiu în clasele VII-XII.

Curriculumul disciplinar la Informatică îndeplineşte următoarele funcţii:

1.Act normativ al procesului de predare-învăţare-evaluare a Infformaticii în comtextul unei pedagogii axate pe competenţe

2.Reper p-ru proiectarea didactică şi desfăşurarea procesului educaţional din perspectiva unei pedagogii axate pe competenţe

3.Componenta de bază p-ru elaborarea strategiei de evaluare la Informatică

4.Orientarea procesului educaţional spre formarea de competenţe la elevi

5.Componenta fundamentală p-ru elaborarea manualelor şcolare, electronice, ghidurilor metodice, testelor de evaluare.

Curriculumul are următoarea structură:

I.Concepţia didactică a disciplinei – este definită disciplina, este evidenţiat scopul disciplinei care este: dezvoltarea gîndirii logice şi algoritmice. Este descrisă valoarea formativă a disciplinei şi statutul ei, Informatica find o disciplină obligatorie.

II.Competenţe cheie-transversale –sunt enumerate competenţele generale pe cre le dezvoltă o disciplină şcolară.