6. Dreptul de proprietate privată

Dreptul de proprietate privată este reglementat şi garantat de Constituţie. O reglementare completă, a regimului juridic al dreptului de proprietate privată nu este dată nici de Codul civil nici de Constituţia Republicii Moldova.

Dreptul de proprietate privată poate fi definit ca fiind un drept real subiectiv ce aparţine persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau unităţilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor mobile şi imobile, drept ce conferă titularilor săi dreptul de folosinţă, posesie şi dispoziţie, atribute ce se exercită în mod exclusiv şi perpetuu, prin putere şi în interes propriu, în condiţiile stabilite de lege.

Din această definiţie rezultă. În primul rînd, că subiecte ale dreptului de proprietate privată şi deci titulari ai acextui drept sunt persoanele fizice, persoanele juridice. Statul şi unităţile admionistrativ-teritoriale, indiferent de titular, dreptul de proprietate privată este ocrotit în mod egal de lege.

Bunurile ce alcătuiesc obiectul dreptului de proprietate privată, inclusiv cele ale statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, se află în circuitul civil general şi ele sunt alienabile. Pe cale de consecinţă, ele pot fi transmise de la o persoană la alta prin acte juridice cu titlu oneros sau cu itlu gratuit, între vii ori pentru cauză de moarte.

În acest sens, menţionăm că destinaţia bunurilor, care constituie obiectul dreptului de proprietate privată, este de a satisface nevoile personale ale titularilor săi, aceasta fiind posibilă de realizat prin faptul că, în circuitul civil general, lucrurile pot face obiectul oricăror acte juridice civile. Din cele expuse rezultă, că dreptul de proprietate privată este:

• Real

• Perpetuu

• Absolut

• Exclusiv

• Sesuzabil

• Alienabil

• Prescriptibil

Caracterul real al dreptului de proprietate privată este determninată de lege şi presupune existenţa unui subiect activ determinat de la început, care îşi poate realiza dreptul independent de subiectul pasiv care este nedeterminat.

Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate privată constă în aceea că acest drept durează atîta timp cît există bunul şi că acet drept nu se stinge prin neuz, adică prin folosinţa lui. Dreptul de proprietate privată este un drept perpetuu, deoarece, pe de o parte, nu are o durată limitată în timp, iar pe de altă parte, că nu se pierde prin nefolosinţă.

Obiectul dreptului de proprietate privată îl pot alcătui, înprincipiu, toate bunurile mobile şi imobile ce se află în circuitul civil general.

Caracterul absolut al dreptului de proprietate privată apare în raport cu celelalte drepturi reale şi nu în raport de exerciţiul atrubutelor sale, adică el nu este absolut în sine ci în esenţă, deoarece legea stabileşte anumite limite exerciţiului său, ca de exemplu: proprietarul are dreptul să exercite faţă de bunurile sale orice acţiuni care nu contravin legilor şi nu dăunează sănătăţii oamenilor şi mediului înconjurător.

Caracterul exclusiv al dreptului de propietate privată implică în sine atît posibilitatea executării tuturor atributelor de către titulari cît şi posibilitatea dezmembrării acestora. Chiar dacă nu are bunul în posesie, titularul dreptului de proprietate privată este singurul care poate exercita atributele dreptului de proprietate.

Caracterul sesizabil presupune faptul că, bunurile care formează proprietatea privată pot fi urmărite în scopul realizării creanţei creditorului. Deci, creditorii pot urmări, cînd creanţa lor a devenit exigibilă, ori bun, care se află la momentul respectiov în proprietatea privată a debitorului.

Caracterul alienabil al dreptului de proprietate privată constă în aceea că bunurile ce formează obiectul acestei proprietăţi se găsesc în circuitul civil. Astfel de bunuri pot face obiectul oricăror acte juridice civile, care au ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra lor, cu titlu gratuit, între vii sau ăentru cauză de moarte.¹²

Caracterul prescriptibil constă în aceea că toate drepturile de proprietate privată pot fi apărate doar în limitele termenelor de prescripţie. Termenele de prescripţie pot fi extinctive sau achizitive. Bunurile imobile, care fac obiectul dreptului de proprietate privată, sunt supuse prescripţiei achizitive, în sensul că pot fi dobîndite în proprietate de către persoanele care au posesia utilă lor tot timpul prevăzut de lege, invocănd uzucapiunea.¹³