Dincolo de Bine şi de Rău Prolog la o filozofie a viitorului Friedrich Nietzsche

Friedrich Nietzsche s-a născut la 15 octombrie 1844 la Röcken, în Germania. După. moartea tatălui său, în 1849, se mută împreună cu întreaga familie la Naumburg. Absolvă în septembrie 1864 liceul Pforta şi, după un semestru la Universitatea din Bonn, se înscrie la Universitatea din Leipzig. Din această perioadă datează prietenia sa cu Erwin Rohde, precum şi primul contact personal cu Richard Wagner şi cu opera lui Arthur. Schopenhauer. În 1869 este chemat ca profesor extraordinar de filologie clasică la Universitatea din Basel, fiind titularizat în anul următor. În 1876 participă la primul festival de la Bayreuth. După doi ani însă se desparte de Richard Wagner şi, în 1879, renunţă la catedra de la universitate. În ianuarie 1889 îşi pierde raţiunea, prăbuşindu-se, inconştient, pe o stradă din Torino. A murit la 25 august 1900, la Weimar.

Opera: Die Geburt der Tragödie (Naşterea tragediei), 1871; Menschliches Allzumenschliches (Omenesc prea omenesc), 18l5, 1880; Der Wanderer und sein Schatten (Drumeţul şi umbra sa), 1880; Morgenröte (Aurora), 1881; Die fröhliche Wissenschaft (Ştiinţa voioasă), 1882; Also sprach Zarathustra (Aşa grăit-a Zarathustra), 1883,1885; Jenseits von Gut und Böse (Dincolo de Bine şi de Rău), 1886; Genealogie de Moral (Genealogia moralei), 1887; Götzendämmerung (Amurgul idolilor), 1889; Ecce Homo, 1908.

Traducere de FRANCISC GRÜNBERG

Textul original se reproduce după:

Friedrich Nietzsche, Sämtliche Werke

Kritische Studienausgabe

hrsg. von Giorgio Colli und Mazzino Montinari

Copyright © Walter de Gruyter & Co., Berlin. New York

Copyright © 1998 Editura Teora

Toate drepturile asupra ediţiei în limba română aparţin Editurii Teora. Reproducerea integrală sau parţială a textului din această carte este posibilă numai cu acordul prealabil scris al Editurii Teora.

UNIVERSITAS este un imprint al Editurii Teora. Distribuţie:

Bucureşti: B-dul Al. I. Cuza nr. 39; tel./fax: 222.45.33

^{Sibiu: Sos. Alba Iulia nr. 40; tel.: 069/21.04.72; fax: 069/23.51.27 ,}

^{Bacău: Calea Mărăşesti nr. 5; tel./fax: 034/18.18.26 Teora - Cartea prin postă}

^{CP 79-30, cod 72450 Bucuresti, România Tel./fax:252.14.31}

^{Teora CP 79-30, cod 72450 Bucureşti, România Fax: 210.38.28}

Sef de redactie: Gelu Diaconu

Coperta: Gheorghe Popescu

NOT: 2074 UMA Dincolo de Bine şi de Rău

ISBN: 973-601-601-3

Printed in Romania

Cuprins

Dincolo de Bine şi de Rău Prolog la o filozofie a viitorului 1

CUPRINS 4

Prefaţă 5

Partea întâi: despre prejudecăţile filozofilor 6

Partea a doua: spiritul liber 16

Partea a treia: fenomenul religios 25

Partea a patra: aforisme şi interludii 33

Partea a cincea: contribuţie la istoria naturală a moralei 38

Partea a şasea: noi, savanţii 48

Partea a şaptea: virtuţile noastre 57

Partea a opta: popoare şi patrii 69

Partea a noua: ce este aristocraţia? 80

Postludiu. Din 'nalte piscuri 95

Prefaţă

Presupunând că Adevărul e o femeie, nu-i oare întemeiată bă­nuiala că toţi filozofii, în măsura în care au fost dogmatici, s-au pri­ceput prea puţin la femei? Că gravitatea înspăimântătoare şi insis­tenţa neîndemânatică pe care au manifestat-o până acum în urmări­rea Adevărului au fost mijloace stângace şi necuviincioase pentru a cuceri o femeie? Cert este că Adevărul nu s-a lăsat cucerit: - şi toate sistemele dogmatice se prezintă azi dezolate şi descurajate, dacă se mai poate spune că sunt încă „prezentabile“! Căci există zeflemişti care afirmă că ele s-au prăbuşit, că toate aceste sisteme zac la pă­mânt, mai mult, că sunt pe punctul de a-şi da ultima lor suflare. Dar, vorbind serios, există motive temeinice pentru speranţa că toate ti­purile de dogmatism filozofic, oricât s-ar fi pretins ele de solemne, definitive şi absolute, au fost doar un fel de copilării distinse şi stângăcii de începător. Şi poate că nu sunt prea departe timpurile când se va înţelege din ce în ce mai bine că piatra unghiulară a atât de sublimelor şi absolutelor edificii filozofice pe care filozofii dogmatici le-au înălţat până în prezent au fost în fond doar câteva superstiţii populare ce îşi au obârşia în timpuri imemoriale; de pildă superstiţia sufletului care nu a încetat nici până astăzi, în chip de credinţă în subiect şi în Eu, să işte tot felul de dezordini; ori poate câte-un joc de cuvinte, câte o capcană gramaticală sau vreo generali­zare îndrăzneaţă a unor fapte deosebit de intime, deosebit de personale, foarte omeneşti, mult-prea omeneşti. Să sperăm că filozofia dogmatică a fost doar o făgăduială peste milenii, precum a fost în timpurile mai îndepărtate astrologia, în serviciul căreia se pare că s-a depus mai multă muncă, bani, perspicacitate şi răbdare decât pentru oricare altă ştiinţă autentică: - ei şi pretenţiilor ei „suprapământene“ îi datorăm marele stil monumental din Asia şi Egipt. Se pare că, pentru a-şi imprima eternele lor exigenţe în inima omenirii, toate lucrurile mari trebuie să se înfăţişeze mai întâi în chip de măşti monstruoase şi înspăimântătoare: o asemenea mască a fost filozofia dogmatică, de exemplu, sub forma învăţăturii Vedanta din Asia sau sub cea a platonismului în Europa. Să nu ne arătăm nerecunoscători faţă de ea, chiar dacă va trebui să mărturisim că cea mai rea, cea mai tenace şi cea mai primejdioasă dintre toate erorile a fost aceea a unui dogmatic, şi anume, născocirea lui Platon despre spiritul pur şi despre Binele în sine. Însă de acum înainte, când această eroare e depăşită şi Europa poate respira uşurată după acest coşmar sau cel puţin se poate bucura... de un somn mai binefăcător, noi, cei care avem îndatorirea de a veghea, noi suntem moştenitorii întregii energii ce s-a dezvoltat în lupta împotriva acestei erori. Fără îndoială, se pune problema de a aşeza Adevărul cu capul în jos, de a nega însuşi perspectivismul - condiţie fundamentală a oricărei vieţi întregi -, de a vorbi despre spirit şi despre Bine precum a făcut-o Platon. În chip de doctori, ne este îngăduit chiar să ne întrebăm: „de unde a apărut o asemenea boală la Platon, cea mai frumoasă plantă a antichităţii? Socrate cel rău a fost acela care i-a inoculat-o? Să fi fost oare Socrate într-adevăr corupătorul tineretului? Şi-a meritat el paharul cu cucută?“ - Însă lupta împotriva lui Platon sau, ca s-o spunem mai clar şi mai „popular“, lupta împotriva tiraniei clericalo-creştine de-a lungul mileniilor - căci creştinismul este un platonism pentru „norod“ - a creat o stare de minunată tensiune a spiritului în Europa, stare necunoscută până atunci pe pământ; cu un arc atât de întins se pot ochi de acum cele mai îndepărtate ţinte. Fireşte, euro­peanul resimte această tensiune ca pe o durere; au avut loc deja două încercări grandioase pentru destinderea arcului: mai întâi prin iezuitism, iar mai apoi prin raţionalismul democratic: - libertatea presei şi lectura ziarelor ne-au îngăduit să ajungem la rezultatul că spiritul nu se mai percepe cu atâta uşurinţă în chip de „durere“! (Germanii au inventat praful de puşcă - respectele mele! dar re­vanşa a venit în ziua în care au inventat tiparul.) Însă noi, cei care nu suntem nici iezuiţi, nici democraţi, şi nici măcar îndeajuns de germani, noi, bunii europeni, spirite libere, foarte libere - noi mai resimţim această durere a spiritului şi întreaga încordare a arcului său! Şi poate că avem şi săgeata, ţinta, cine ştie? Ţelul...

SILS-MARIA, Engadinul de Sus, iunie 1885