5) Modelul propus de Gaston Mialaret (1976) are în vedere "o primă încercare de sinteză", care angajează criteriul contextului în care are loc educaţia:

a) ştiinţe care studiază condiţiile generale şi locale ale instituţiei şcolare: istoria educaţiei şi învăţământului, sociologia şcolară, demografia şcolară, economia educaţiei, pedagogia comparată;

b) ştiinţe care studiază relaţia pedagogică existentă Ia nivelul acţiunii educaţionale/didactice: fiziologia educaţiei, psihologia educaţiei, psihosociologia grupurilor mici, ştiinţele comunicării; didacticile speciale ale diferitor discipline de învăţământ/materii şcolare; ştiinţa modelelor şi a tehnicilor de predare (vezi didactica generală): ştiinţa evaluării;

c) ştiinţe consacrate reflecţiei şi evoluţiei educaţiei: filosofia educaţiei, planificarea educaţiei, teoria modelelor (vezi Mialaret, Gaston, 1976. pag.45).

6) Modelul propus de Ştefan Bârsănescu (1976) are în vedere criteriul gradului de generalitate care susţine unitatea sistemică a pedagogiei în calitatea sa de ştiinţă a educaţiei:

a) discipline care formează trunchiul pedagogiei generale: pedagogia sistemică (teoria educaţiei, didactica generală, didactica specialităţilor/diferitelor obiecte de învăţământ), pedagogia istorică/istoria pedagogiei, pedagogia socială, pedagogia comparată, pedagogia comunicării internaţionale, pedagogia prospectivă;

b) discipline care formează ramurile pedagogiei diferenţiale: pedagogia profesională, pedagogia vârstelor, pedagogia curativă/defectologia (vezi Bârsănescu. Ştefan, 1976, pag.317, 318).

7) Modelul propus de Guy Avanzini (1976) are în vedere criteriul "categorisirii" ştiinţelor educaţiei în funcţie de raporturile prioritare stabilite de acestea cu ştiinţele fundamentale (istorie, geografie, economie, sociologie; biologie, fiziologie, psihologie; matematică, lingvistică etc.):

a) ştiinţe care studiază ideile şi instituţiile educative în mod diacronic - istoria pedagogiei şi sincronic: pedagogia comparată sau geografia educaţiei, economia educaţiei, sociologia educaţiei;

b) ştiinţe care studiază obiectul educaţiei /elevul din perspectiva unor domenii de cercetare care asigură cunoaşterea şi valorificarea acestuia: biologia educaţiei, biopedagogia; psihologia educaţiei, psihopedagogia generală şi specială, psihosociologia educaţiei;

c) ştiinţe care studiază principiile didacticii generale (metode globale ale educaţiei şi învăţământului, tehnologia educaţiei, docimologia) şi speciale (didactica aplicată la

432

diverse discipline particulare: matematică, limba maternă, limbi străine, chimie, fizică, filosofie etc.)

8) Modelul propus de A. Ferrandez, şi J. Sarramona (1981) are în vedere criteriul domeniului de cercetare predominant:

a) ştiinţe care studiază finalităţile educaţiei/ştiinţe teleologice: teologia educaţiei, filosofia educaţiei;

b) ştiinţe care studiază determinismul bio-psiho-social al educaţiei/activităţii de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii umane: biologia educaţiei, fiziologia educaţiei, psihologia educaţiei, sociologia educaţiei, economia educaţiei;

c) ştiinţe care studiază modul de evoluţie al educaţiei în timp şi spaţiu/ştiinţe ilustrative: istoria educaţiei, pedagogia comparată;

d) ştiinţe care studiază principiile generale şi specifice de realizare a educaţiei/ştiinţe normative: pedagogia generală, pedagogia diferenţială;

e) ştiinţe care studiază aplicarea principiilor generale şi specifice ale educaţiei în diferite domenii de activitate/ştiinţe aplicative: orientarea şcolară şi profesională, gestiunea învăţământului, planificarea învăţământului, didactica specialităţilor (vezi A. Ferrandez, A.şi J. Sarramona, I, 1981).

9) Modelul propus de Th. Diterich (1985) are în vedere criteriul mediilor educative de referinţă:

a) pedagogia generală: antropologia pedagogică, filosofia educaţiei, teoria sistemelor educative, politica educaţiei,

b) pedagogiile specializate: pedagogia preşcolară, pedagogia şcolară (teoria instituţiei şcolare, teoria curriculumului, teoria instruirii), pedagogia familiei, pedagogia socială, pedagogia întreprinderii;

c) pedagogia comparată;

d) pedagogia istoriei (vezi Diterich, Th., Zeit und Grundfragen de Padagogik. Ei-ne Einfuhrung in padagogisches Denken, Juius Klinkhardt, Bad Heilbrunn/Obb., 1985).

10) Modelul propus de Cursul de pedagogie al Universităţii Bucureşti (1988) are în vedere două criterii:

a) criteriul gradului de generalitate:

- pedagogia generală - "teoria generală a educaţiei";

- ştiinţe care studiază educaţia, din diferite perspective particulare "în forma în care ea se integrează în adevărata cultură pedagogică": filosofia educaţiei, istoria educaţiei; sociologia educaţiei, psihologia educaţiei/pedagogică; fiziologia educaţiei; economia educaţiei; planificarea educaţiei; prospectiva educaţiei; demografia şcolară; psihopedagogia specială; ştiinţa conducerii învăţământului; igiena şcolară, ergonomia şcolară;

b) criteriul tendinţelor constatate în procesul de diversificare a domeniului de studiu al pedagogiei, care impune saltul de la pedagogie la sistemul ştiinţelor educaţiei:

- ştiinţe care studiază domeniul educaţiei, din perspectiva diferitelor grade de institu-ţionalizare a acesteia: pedagogia antepreşcolară, pedagogia preşcolară, pedagogia şcolară, pedagogia profesională, pedagogia universitară, pedagogia organizaţiilor de copii şi tineret, pedagogia familiei, pedagogia comunicaţiilor mass-media. pedagogia militară etc.;

- ştiinţe care studiază domeniul educaţiei din perspectiva aprofundării diferitelor laturi, sarcini, forme de proiectare şi de realizare a acesteia: didactica generală/teoria generală a instruirii, didactica disciplinlor de învăţământ/metodica predării-mvătării-evaluării, teoria educaţiei intelectuale, teoria educaţiei morale, teoria educaţiei tehnologice, teoria educaţiei estetice, teoria educaţiei fizice şi sportului, metodologia educaţiei, teoria

obiectivelor pedagogice, teoria conţinutului învăţământului, teoria evaluării randamentului şcolar, tehnologia educaţională, pedagogia activităţilor extraşcolare etc;

- ştiinţe care studiază unele aspecte speciale ale educaţiei impuse la nivelul cercetării pedagogice: pedagogia comparată, pedagogia prospectivă, pedagogia experimentală, pedagogia corectivă/terapeutică, pedagogia antropologică, pedagogia cazurilor patologice etc. (vezi Curs de pedagogie, coordonatori: Cerghit, Ioan; Vlăsceanu, Lazăr, 1988, pag. 35-39).