Isbn 973-30-5130-6

„OCTAY.AN

CLUJ

Redactor: Mirela Constantin$ALA && L-CTURÂ Coperta: Mălina Iliesq ——

■ 1

•

ARGUMENT

Dicţionarul de termeni pedagogici urmăreşte definirea celor mai importante concepte angajate în teoria şi practica educaţiei 'şi a instruirii.

Sub genericul de "termeni pedagogici" sunt grupate trei categorii de concepte cu valoare metodologică superioară, confirmată în numeroasele situaţii concrete care apar în activitatea de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii, proiectată în mediul şcolar şi extraşcolar:

a) concepte fundamentale, de maximă stabilitate epistemică: educaţia, finalităţile educaţiei, sistemul de educaţie, reforma educaţiei; procesul de învăţământ, obiectivele -conţinutul - metodologia - evaluarea procesului de învăţământ; curriculum, proiectarea pedagogică, managementul educaţiei;

b) concepte operaţionale, variabile în funcţie de condiţiile- concrete care apar la nivelul practicii educaţiei/instruirii: educaţia intelectuală, educaţia morală, educaţia tehnologică, educaţia estetică, educaţia fizică; activitatea didactică, lecţia, cursul universitar; cunoaşterea elevului, caietul dirigintelui, fişa şcolară; conversaţia euristică, demonstraţia, dezbaterea, problematizarea; învăţământul frontal, învăţământul individual, învăţământul pe grupe; cultura generală, planul de învăţământ, programele şcolare, manualele şcolare; randamentul şcolar; inspecţia şcolară; conducerea şcolii; autonomia universitară, creditul pedagogic etc;

c) concepte specifice, preluate din alte domenii de cercetare ştiinţifică - disciplinară, intradisciplinară, interdisciplinară, transdisciplinară - valorificate din perspectivă pedagogică: administraţia şcolară, gestiunea educaţiei, birocraţia şcolară, democratizarea învăţământului, managementul organizaţiei şcolare; creativitatea pedagogică, informatizarea învăţământului, softul pedagogic etc.

Ordinea prezentării conceptelor respectă rigorile clasice, aplicabile în cazul oricărui dicţionar de specialitate. Definiţiile propuse pot fi înţelese, astfel, în mod independent, în funcţie de conţinutul specific reflectat şi de deschiderile sociale implicate. Perspectiva evocată presupune evidenţierea nucleului epistemic tare al pedagogiei, printr-un efort de scientifizare a domeniului, posibil la nivelul unei noi paradigme de abordare a educaţiei angajată în sens managerial (conducere globală - optimă - strategică,) şi auricular (centrarea pe obiective, asigurarea corespondenţei: obiective -resurse - evaluare/

Pe de altă parte, aprofundarea conceptelor la niveluri de competenţă superioară (analiză-sinteză; evaluare critică,) solicită regruparea acestora în cadrul unor teme şi module cu valoare orientativă, care asigură "un ghid practic al lecturii", complementar criteriului alfabetic, după exemplul oferit şi de alte dicţionare de specialitate (vezi Dictionnaire encyclopedique de l'education et de la formation, Editions Nathan, Paris, 1994; Dictionnaire de la sociologie, Larousse, Paris, 1995, etc).

Unitatea dicţionarului poate fi regăsită la nivelul liniei de continuitate existentă între dimensiunea teoretică, relativ constantă, a conceptelor pedagogice fundamentale

m

şi latura aplicativă, socialmente deschisă, a noţiunilor operaţionale angajate în analiza problematicii educaţiei şi instruirii.

Oppunea noastră metodologică evidenţiază în mod special dimensiunea fundamentală a conceptelor prezentate, urmărind stabilitatea lor epistemică, evaluabilă dincolo de variabilitatea fenomenului educaţiei obiectivat în fapte şi situaţii concrete, care sunt, pe de o parte, incomensurabile, iar pe de altă parte aflate în permanentă schimbare. Această perspectivă explică analiza specială realizată în cazul unor:

a) "concepte în ascensiune " lansate cu insistenţă, în ultimii ani, într-un câmp perceptiv perturbat adesea de numeroase confuzii şi interferenţe: curriculum, reforma educaţiei/învăţământului, finalităţile educaţiei, managementul educaţiei, managementul organizaţiei şcolare, ştiinţele educaţiei/pedagogice; asistenţa psihopedagogică a elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor (...);

b) "concepte tradiţionale", reevaluate/reevaluabile în contextul inovaţiei pedagogice: procesul de învăţământ, planul de învăţământ, programele şcolare, dimensiunile/laturile educaţiei, formele educaţiei, predarea, conducerea şcolii, inspecţia şcolară, caietul dirigintelului (...);

c) concepte preluate din alte ştiinţe, aplicate/aplicabile în condiţii şi cu mijloace specific pedagogice: democratizarea învăţământului, informatizarea învăţământului, gestiunea educaţiei, bugetul pentru educaţie, politica educaţiei (...);

d) "concepte tehnice", vehiculate mai de mult sau mai recent în diferite situaţii pedagogice: itemul pedagogic, creditul pedagogic, modulul pedagogic, instruirea asistată pe calculator, consilierul şcolar, infrastructura pedagogică (...).

Analiza unor instituţii de conducere, consacrate la nivelul sistemelor moderne de educaţie/învăţământ, valorifică perspectiva metodologică evocată evidenţiind elementele funcţionale stabile şi necesare în plan social indiferent de conjuncturile momentane sau de particularităţile locale. Această perspectivă este operabilă atât în cazul unor instituţii existente (cu denumiri diferite de-a lungul timpului : Ministerul învăţământului, Ministerul Educaţiei şi învăţământului, Ministerul învăţământului şi Ştiinţei, Ministerul Educaţiei Naţionale; Institutul de Ştiinţe Pedagogice, Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice; Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei; - cât şi în cazul unor instituţii desfiinţate (Institutul de Perfecţionare a Cadrelor Didactice/

Termenii operabili în cadrul dicţionarului - Ministerul învăţământului, Institutul de Cercetări Pedagogice, Institutul de Perfecţionare a Cadrelor Didactice - au semnificaţia unor termeni generici, analizaţi/analizabili la nivelul unor modele teoretice, sugestive însă pentru fundamentarea deciziilor de politică a educaţiei. în mod analogic trebuie interpretate şi structurile manageriale propuse în contextul analizei unor concepte pedagogice: managementul pedagogic/educaţiei, managementul organizaţiei şcolare, inspecţia şcolară, democratizarea învăţământului, reforma educaţiei/învăţământului, conducerea şcolii...

Dicţionarul de termeni pedagogici defineşte 200 de concepte vehiculate, de regulă, în domeniul ştiinţelor socioumane, în zona comunităţii cadrelor didactice dar şi la nivelul conştiinţei comune, angajată în rezolvarea problemelor educaţiei în diferite contexte, relevante în plan naţional, teritorial şi local. Aceste concepte sunt raporta-bile la problemele fundamentale ale educaţiei şi ale învăţământului, propuse în finalul dicţionarului prin 10 teme de studiu (educape-sistem de educaţie-managementul educaţiei-fmalităţile educaţiei-reforma educaţiei/învăţămăntului-ştiinţele pedagogice/educaţiei; procesul de învăţământ-organizarea procesului de învăţământ-curriculum-proiectarea pedagogică/didactică; creativitatea pedagogică) şi 5 module

de studiu (educaţia - sistemul de educaţie - finalităţile educaţiei; procesul de învăţământ - proiectarea pedagogică/didactică).

Bibliografia consultată pentru redactarea dicţionarului, valorificată, în cea mai mare parte, în definirea celor 200 de concepte, este grupată pe trei coordonate orientative care oferă cititorului resurse complementare de informare si de documentare necesare în contextul (auto)perfecţionării pedagogice:

I) Cursuri, dicţionare, tratate de specialitate;

II) Literatură de specialitate (ştiinţe pedagogice/ale educaţiei; ştiinţe sociouma-ne, ştiinţe ale comunicării, filosofie);

III) Legi, regulamente, reviste, ghiduri, culegeri metodologice, documente de politică a educaţiei.

Cărţile incluse în bibliografie subliniază, în mod special, contribuţiile româneşti, sistematizate în analiza conceptului de pedagogie. în acest context sunt evidenţiate personalităţile consacrate dar şi numele noi, afirmate după 1990. Eventualele omisiuni, ca şi cărţile apărute după predarea manuscrisului, conferă bibliografiei selecţionate un caracter deschis, perfectibil.

Autorul dedică acest "Dicţionar de termeni pedagogici" studenţilor, educatoarelor, învăţătorilor, profesorilor, cunoscuţi şi necunoscuţi, implicaţi, la vedere sau în anonimat, în rezolvarea problemelor din ce în ce mai complexe ale educaţiei şi învăţământului. Din această perspectivă opţiunea noastră pentru Editura Didactică şi Pedagogică este, încă o dată, o opţiune sentimentală.

Conf.univ.dr. Sorin CRISTEA

Universitatea Bucureşti Bucureşti, 18 aprilie 1997 - 4 februarie 1998

ACCESIBILITATEA INSTRUIRII

Accesibilitatea instruirii reprezintă o calitate fundamentală a procesului de învăţământ cu valoare de principiu didactic angajat strategic în condiţiile asigurării repertoriului comun între subiectul educaţiei şi obiectul educaţiei, la nivelul unui proiect pedagogic de tip curricular.

Realizarea accesibilităţii instruirii presupune valorificarea deplină a:

a) educabilităţii, care evidenţiază rolul determinant al educaţiei (vezi raportul dintre dimensiunea generală a personalităţii şi organizarea frontală a procesului de învăţământ, pe clase, ani, cicluri, trepte, corespunzător vârstelor psihologice);

b) potenţialului real de învăţare, care evidenţiază importanţa condiţiilor de diferenţiere psihologică şi pedagogică a elevilor (vezi raportul dintre dimensiunea particulară a personalităţii şi organizarea grupală şi individuală a procesului de învăţământ);

c) potenţialului maxim de învăţare, care evidenţiază importanţa resurselor psihologice şi pedagogice ale fiecărui elev (vezi raportul dintre dimensiunea individuală a personalităţii şi organizarea individuală a procesului de învăţământ).

Principiul accesibilităţii activităţii didactice presupune elaborarea unui repertoriu comun între profesor şi elev prin valorificarea resurselor intelectuale şi nonintelec-tuale generale, specifice şi individuale ale colectivului şcolar.

Eficienţa pedagogică a acestui principiu depinde de modul în care factorul de decizie, implicat la nivel macrostructural şi microstructural, respectă particularităţile de vârstă psihologică ale elevilor, în plan intensiv (prin formarea-dezvoltarea la maximum a capacităţilor actuale) şi extensiv (prin stimularea la maximum a capacităţilor virtuale de formare-dezvoltare permanentă).

Aplicarea acestui principiu, la nivel macrostructural, angajează calitatea proiectării pedagogice a programelor şi a manualelor şcolare, centrate asupra obiectivelor specifice vârstei psihologice şi treptei de învăţământ respective.

La nivel microstructural, principiul accesibilităţii angajează calitatea proiectului didactic, elaborat de profesor, centrat asupra realizării unui învăţământ diferenţiat, cu obiective operaţionale minime, medii şi maxime. vezi Principiile didactice, Strategiile educaţiei.

ACTIVITATEA DIDACTICA/EDUCATIVA

Activitatea didactică/educativă reprezintă, în ultima instanţă, dimensiunea concretă/operaţională a procesului de învăţământ determinată, pe de o parte, de finalităţile şi structurile sistemului, iar, pe de altă parte, de capacitatea de proiectare pedagogică a profesorului asumată în funcţie de condiţiile specifice fiecărui colectiv de elevi sau de studenţi.

Practica proiectării pedagogice impune două tipuri de activităţi didactice/educative reprezentative: lecţia, respectiv ora de dihgenpe, în învăţământul preuniversitar; cursul, seminarul, respectiv dezbaterea/asaltul de idei, în învăţământul superior.

Perfecţionarea activitătii didactice/educative presupune autoreglarea permanentă a acţiunilor educaţionale/didactice proiectate la nivelul corelaţiei subiect-obiect, infor-mativ-formativ, instruire/educape-autoinstruire/autoeducape. O activitate atât de complexă angajează, în mod explicit şi implicit, toate dimensiunile procesului de învăţământ (funcponală-structurală-operaponală), care intervin la nivelul unor variabile pedagogice independente (obiectivele generale şi specifice, resursele instituţiei) şi dependente de profesor (operaţionalizarea obiectivelor în funcţie de condiţiile şcolii şi ale clasei de elevi). - Vezi Activitatea pedagogică, Acţiunea educaţională/didactică.

ACTIVITATEA PEDAGOGICA

Activitatea pedagogică reprezintă o activitate proiectată la nivelul unor finalităţi care vizează formarea-dezvoltarea personalităţii, realizabilă prin intermediul unor acpuni educaponale, structurate pe baza corelaţiei funcţionale existentă între subiect/educator şi oi/ec//educat, desfăşurate într-un câmp psihosocial deschis (vezi Acţiunea educaponală/ didactică).

Conpnutul activitătii pedagogice, orientat valoric conform finalităţilor asumate la nivel de sistem şi de proces, angajează un ansamblu de acpuni educaţionale/didactice, realizabile în funcţie de anumite motivaţii specifice domeniului de referinţă (preşcolar-şcolar-extraşcolar-postşcolar; teoretic-practic; intelectual-moral-tehnologic-estetic-fi-zic; formal-nonformal-informal; de predare-învăfare-evaluare, de conducere a şcolii, de asistenţă psihopedagogică a cadrelor didactice, elevilor, părinţilor etc).

Tipurile de activitate pedagogică evidenţiază ponderea acţiunii educaţionale angajată la nivel funcponal-structural (vezi Dicponar de pedagogie, 1979, pag.9-10):

- activitate pedagogică teoretică - bazată pe o acţiune cu scop de cercetare;

- activitate pedagogică practică - bazată pe o acţiune cu scop aplicativ;

- activitate pedagogică/didactică - bazată pe o acţiune cu scop didactic;

- activitate pedagogică/extradidactică - bazată pe o acţiune cu scop extradidactic;

- activitate pedagogică/şcolară - bazată pe o acţiune cu scop angajat în cadrul sistemului şcolar;

- activitate pedagogică/extraşcolară - bazată pe o acţiune cu scop angajat în afara sistemului şcolar ...

- Vezi Activitatea didactică, Acţiunea educaţională/didactică.

ACTIVIZAREA INSTRUIRII

Activizarea instruirii reprezintă o calitate fundamentală a procesului de învăţământ confirmată la nivelul subiectivizării obiectului educapei, în condiţiile unei strategii pedagogice care vizează conştientizarea deplină a mesajului educaţiei (vezi Acţiunea educaponală/didactică).