Conceptul de bibliotecă. Funcţii. Misiuni

 Conceptul de bibliotecă

Biblioteca s-a născut odată cu fragila şi omnipotenta carte, de aceea istoria ei este strâns legată de cea a istoriei scrisului şi a cărţii, aşa cum evoluţia ei este dependentă de revoluţionările produse de apariţia tiparului şi a întregii Galaxii Gutenberg, iar, mai apoi, de explozia informaţională determinată de Galaxia Marconi şi noile tehnologii.

De-a lungul istoriei, ea a îndeplinit rolul de tezaurizare a cunoştinţelor umane, dar şi de fundament al actului educaţional sau de sursă pentru cercetare şi inovaţie, de suport pentru manifestarea impulsului estetic. Bibliotecile au constituit adevărate barometre ale civilizaţiei umane, întrucât au înflorit sau au regresat în funcţie de aceasta.

Create din necesitatea de a tezauriza şi a transmite peste timp cunoştinţele umane concentrate în suporturi care au evoluat de la tăbliţele de lut ars la papirus, de la pergament la hârtie; de la rulouri şi codex-uri la manuscrise, de la tipărituri la floppy disk şi CD-ROM, bibliotecile, unele dintre cele mai vechi instituţii de cultură, au câştigat, peste secole şi milenii, în prestigiu. Rolul şi importanţa lor a crescut în timp, odata cu dezvoltarea societăţii umane şi parcurgerea drumului de la spaţii închise, rezervate unei anumite părţi a societăţii, la spaţii cu larg acces al publicului. Ele s-au aflat astfel, în ultimele două decenii, în faţa unei adevărate revoluţionări impuse de informatizare şi globalizarea societăţii umane, de explozia informaţională care a determinat un anumit tip de comunicare, o dinamică nemaiîntâlnită a transmiterii informaţiei.

Definiţiile bibliotecii pun în valoare o percepţie diferită a sa. În Dicţionarul explicativ al limbii române este văzută ca: „dulap sau mobilă specială cu rafturi de ţinut cărţi; încăpere, sală în care se păstrează şi se citesc cărţile; colecţie de cărţi, periodice, foi volante, imprimate etc.; instituţie care colecţionează cărţi, periodice etc. pentru a le pune la dispoziţia cititorilor; nume dat unei serii de cărţi...”. Corect, dar incomplet.

În lexiconul Din istoria şi arta cărţii⁵, Virgil Olteanu stabileşte că aceasta „achiziţionează tipărituri, manuscrise, periodice şi alte categorii de documente (stampe, hărţi, fotografii, etc) , le conservă şi le organizează pentru a satisface cerinţele de informare şi documentare a cititorilor.

 Dimensiunii tradiţionale a bibliotecii i s-a adăugat dimensiunea inovatoare determinată de impactul extraordinar produs de noile tehnologii informaţionale, aşa încât biblioteca a devenit spaţiul instituţional care cunoaşte cea mai impresionantă acumulare de mijloace de informare şi comunicare în masă (cărţi, reviste, ziare, casete, CD-uri, mijloace de comunicare electronice, reţele, ş.a.) cu rol esenţial educaţional şi civilizator. Încă din 1972 se recunoştea importanţa bibliotecii ca resursă naţională dar şi ca serviciu public care „favorizează lectura”, dar nu s-au anticipat totuşi spectaculoasele schimbări care-au intervenit în destinul acesteia⁶.

Biblioteca este astăzi:

• o colecţie organizată – publică sau particulară – de cărţi şi seriale manuscrise sau tipărite, de alte documente grafice, audiovizuale, electronice, disponibile pentru împrumut sau la sala de lectură;

• o instituţie din sfera lecturii (dacă este persoană juridică) sau din serviciul specializat în domeniul culturii, care, dispunând de un local propriu cu amenajări corespunzătoare pentru asigurarea unei funcţionalităţi optime (fluxul cărţii, al cititorilor, al informaţiei, al personalului), de un mobilier adecvat (rafturi pe categorii de vârstă şi tipuri de documente, mese de lectură, vitrine), de un personal specializat în domeniul bibliologiei şi informaţiei, de reţele de informatizare, prin colecţii de documente (organizate după reguli specifice) şi baze de date automatizate, prin proiecte şi programe implementate printr-un management flexibil, modern, contribuie la formarea culturii generale, la susţinerea procesului instructiv-educativ şi a cercetării, la satisfacerea în mod plăcut a timpului liber, la accesul rapid la informaţie, la rezolvarea unor probleme sociale.

Este, de altfel, ceea ce consfinţeşte definiţia dată în Legea Bibliotecilor nr. 334⁷: „instituţia, compartimentul sau structura specializată” ale cărei atribuţii principale sunt: „constituirea, organizarea, prelucrarea, dezvoltarea şi conservarea colecţiilor de cărţi, publicaţiilor seriale, a, altor documente de bibliotecă şi a bazelor de date, pentru a facilita utilizarea acestora în scop de informare, cercetare, educaţie sau recreere; iniţierea, organizarea şi desfăşurarea de proiecte şi programe culturale, inclusiv în parteneriat cu autorităţi şi instituţii publice, cu alte instituţii de profil sau prin parteneriat public privat; în cadrul societăţii informaţiei, biblioteca are rol de importanţă strategică”.

Parte constitutivă a subsistemului cultural, biblioteca este recunoscută în Charta Cărţii (document fundamental pentru asigurarea unei politicii culturale moderne, publicat de UNESCO în 1972), drept serviciu public care „favorizează lectura”, depozitează şi răspândeşte informaţia. Privită din prisma mutaţiilor revoluţionare produse de noile tehnologii, biblioteca zilelor noastre nu poate urma decât o singură cale, prevăzută cu ani în urmă de profesorul Dan Simionescu, aceea a introducerii de „metode noi de difuzare şi informare a cititorilor (utilizatorilor n.n.) prin informatizarea şi automatizarea serviciilor” sale.

Biblioteca este astăzi o combinaţie între biblioteca reală şi cea virtuală, cum bine s-a afirmat, cu rol strategic deosebit în cadrul societăţii informaţionale. Ea este, în egală măsură, centru:

• de cultură şi educaţie;

• de învăţare şi cercetare;

• de recreere şi dialog;

• de inserţie în social;

• de informare şi formare, de training.

Biblioteca modernă a zilelor noastre este un spaţiu polarizat comunicaţional şi informaţional, cu rol educaţional şi civilizator, un loc de socializare.

Parte integrantă a sistemului educaţiei permanente, bibliotecile au, în viziunea lui Marcel Ciorcan⁸, câteva atribute care asigură existenţa lor:

• colecţii specifice, organizate, de documente;

• resurse durabile (financiare, de facilităţi, sedii, de echipamente, de sisteme, de personal);

• personal calificat (generatori de competenţe);

• responsabilitate faţă de publicul ei (strategii, metode, tehnici);

• servicii moderne, flexibile;

• un marketing modern, efficient;

• o imagine pozitivă;

• un management flexibil;

• parteneri valoroşi.

Factorii schimbării în bibliotecă au fost identificaţi şi structuraţi în câteva categorii generale:

• tehnologiile;

• aşteptările utilizatorilor;

• agenda politică;

• schimbarea locului de muncă, a profesiei;

• învăţământul la distanţă.

Acestea sunt, însă, generate de o altă serie de factori:

• competiţia globală;

• noile tehnologii comunicaţionale;

• necesităţi de evaluare.

S. Shaan susţinea, în anul 2004, că aceştia sunt factorii care influenţează competenţele unei biblioteci (ideea de competenţă fiind elaborată de C. K. Prahalad şi G. Hamel în 1990, ca atribut intrinsec unei instituţii bibliotecare moderne).

 Funcţiile bibliotecii

 Funcţia custodială⁹ este cea mai veche şi cea mai cunoscută, ea reprezentând tezaurizarea informaţiilor şi cunoştinţelor umane de pe diferitele suporturi ale scrierii, achiziţionate cu grijă şi organizate sistematic. Încă din antichitate s-a simţit nevoia păstrării, în locuri speciale, în primul rând, a cronologiilor, legislaţiilor, tratatelor, acordurilor comerciale, a organizării acestor documente devenite foarte numeroase şi gestionării lor de către o persoană, cel puţin. Conservarea şi organizarea sistematică a colecţiilor de documente apărute de-a lungul istoriei omenirii au reprezentat un factor inalienabil moştenirii culturale a umanităţii. Scopul bibliotecii lumii antice nu era numai acela de a asigura păstrarea manuscriselor, ci şi de a le multiplica-copia şi de a le traduce, prin armata de scribi din bibliotecă, de a le corecta, în unele cazuri, de a le grupa pe limbi: greacă, egipteană, babiloniană, ebraică, indiană ş.a. Bibliotecile, adăpostite în mănăstiri, ale Evului Mediu „au permis să supravieţuiască cultura greco-romană” – după afirmaţiile istoricului Ammianus Marcellinus –, în aşa numitele scriptoria realizându-se copiile celor mai importante lucrări pentru dotarea necesară acestora. Alături de bibliotecile monastice şi cele episcopale (de pe lângă marile catedrale), bibliotecile universitare apărute în secolul al XIII-lea şi-au îndeplinit funcţia de bază, custodială. Adunarea şi conservarea documentelor istorice, copierea şi traducerea lor este caracteristica numeroaselor biblioteci apărute în epoca Renaşterii. În lumea contemporană a secolului al XX-lea, în condiţiile noilor „media”, accentul nu mai cade pe conservarea de documente, funcţie prioritară până nu demult, ci pe comunicare, dar ea continuă să fie foarte importantă.

 Funcţia educaţională¹⁰ este la fel de veche ca şi biblioteca în sine, care era concepută, încă din antichitate, ca un loc al învăţării şi cercetării. Hotarul dintre învăţământ şi bibliotecă practic nu există, ele fiind gândite integrat, ca în cazul Academiei lui Platon, a Lyceumului lui Aristotel sau a Museionului şi Bibliotecii din Alexandria, a universităţilor înfiinţate în paralel cu bibliotecile, precum Biblioteca şi Universitatea Imperială din Constantinopole (425 d. Hr.). Din secolul al XIII-lea bibliotecile urmează îndeaproape universităţile, care se specializează punând cunoştinţele obţinute în serviciul educaţiei. După secolul al XIV-lea, paralel cu procesul constituirii statelor-naţiuni şi proliferarea şcolilor secundare şi a universităţilor, biblioteca deţine un rol educaţional tot mai important, rol păstrat până în contemporaneitate.

În zilele noastre, mai mult ca oricând, biblioteca este şi un factor de educaţie, atât prin documentele deţinute, cât şi prin programele şi serviciile concepute şi implementate în acest scop, în parteneriat cu diverşi alţi factori educaţionali. Crearea unui mediu de învăţare propice dezvoltării personale şi profesionale, susţinerea creativităţii şi gândirii originale sunt câteva dintre atribuţiile moderne ale bibliotecii.

 Funcţia estetică¹¹ este determinată de mai mulţi factori:

• designul general arhitectural al construcţiei bibliotecii;

• aspectul spaţiilor destinate publicului, comunicării, dialogului cu acesta;

• înnobilarea spaţiilor cu lucrări de artă şi includerea lor între colecţiile bibliotecii;

• punerea în relaţie a resurselor de bibliotecă cu cele ale altor instituţii de cultură;

• deţinerea şi etalarea manuscriselor vechi, cărţilor rare şi preţioase ca obiecte de artă etc.

Grija pentru estetica clădirii, a amplasamentului acesteia şi a spaţiilor bibliotecii datează încă din antichitate. Academia lui Platon, care includea şi o bibliotecă, se afla într-un imens parc care cuprindea un spaţiu sacru închinat zeiţei Atena; Biblioteca din Pergam era înconjurată de coloane, arbori şi alei pentru plimbare. Statuile sau bustul lui Homer sau ale zeiţei Atena se aflau în mai toate bibliotecile elenistice, cum statuia zeiţei Minerva sau bustul lui Vergiliu înnobilau interioarele bibliotecilor romane.

Dezvoltarea cultului pentru frumos şi eliminarea prostului gust au rămas în centrul preocupărilor lumii bibliotecare, sens în care în zilele noastre se concep şi implementează diverse programe cultural-educative în parteneriate cu instituţii şi ONG-uri abilitate în acest scop.

 Funcţia informaţională¹² este şi ea veche, întrucât documentele conservate de biblioteci de-a lungul istoriei au oferit informaţii preţioase, unice. Lyceum-ul lui Aristotel cuprindea o bibliotecă de cercetare, un prototip pentru epoca elenă. Biblioteca din Alexandria a fost nu numai un centru unic al lumii antice de depozitare, catalogare şi multiplicare a manuscriselor, aici desfăşurându-şi activitatea o pleiadă de oameni de ştiinţă, parte dintre care au ajuns conducătorii acesteia. Bibliotecile Universităţii din Constantinopol au avut, de asemenea, rol important în această direcţie. Cu timpul, în cadrul bibliotecilor s-au dezvoltat servicii speciale de informare şi cercetare, devenind inseparabile activităţii acestei instituţii. Bibliologul Dan Simionescu (Membru de onoare al Academiei Române) semnala, cu ceva vreme în urmă, schimbările care aveau să se producă în domeniul bibliotecii sub impactul revoluţiei informaţionale: Biblioteca viitorului ne introduce metode noi de difuzare a cărţilor şi informare a cititorilor prin informatizarea şi automatizarea diferitelor servicii¹³.

Astăzi, li se adaugă serviciile de referinţe, de informare documentară, centrele de informare comunitară, biblioteca având rol important în producerea, organizarea, diseminarea şi accesul la informaţie al comunităţii. Ea îndeplineşte chiar un rol strategic în cadrul societăţii informaţionale.

În contextul schimburilor majore produse de societatea informaţională, biblioteca îşi intensifică şi adaptează continuu funcţia sa informaţională, deplasându-şi vizibil accentul de la servirea informaţională la asigurarea accesului larg la informaţie, punând la dispoziţie resurse informaţionale electronice atât statice cât şi de reţea.

Sub influenţa noilor tehnologii, biblioteca are, sintetic,trei funcţii:

• Producător de informaţie;

• Formator;

• Mediator.

Funcţiilor mai vechi ale bibliotecii – custodială, educaţională, estetică li s-au adăugat altele, actuale, impuse de noile tendinţe mondiale ale biblioteconomiei – producătoare de informaţie, formatoare, de inserţie în social.

 Funcţia socială şi de comunicare a bibliotecii este unul dintre atributele bibliotecii moderne [UNESCO recunoaşte rolul bibliotecii de instituţie folositoare societăţii] care iniţiază în acest sens programe de comunicare, servicii de consiliere, de mediere, de animaţie, de organizare a legăturii sociale şi „menţinere a coeziunii comunităţii” (Daniel Bongnoux), de educaţie pentru valorile comunitare şi pentru respectul spaţiului public prin parteneriate valoroase.

Funcţia socială vine în întâmpinarea şi se implică în susţinerea problemelor majore ale societăţii, prin înlesnirea accesului democratic la documentele şi produsele bibliotecii a categoriilor cu handicap (vizual, locomotor, sonor), a unor etnii cu probleme (romii), implementarea şi realizarea în parteneriate a unor programe de integrare sau reintegrare în societate a acestora, a altor categorii sociale cu probleme (dependenţi de droguri, bolnavi de SIDA) privaţi de libertate (penitenciare), a bătrânilor din cămine ş.a., asigurarea necesităţilor locale de lectură şi informare.

 Toate aceste funcţii, luate în ansamblu, converg spre îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite de bibliotecă, care este (în viziunea lui Ion Stoica) expresia celei mai nebănuite îngemănări între fragilitate şi omnipotenţă.

Ultimele decenii au deschis bibliotecilor posibilităţi neaşteptate de valorificare a imensului potenţial de care dispun. Unii, mai pesimişti, privind din perspectiva noilor tehnologii, prevăd sfârşitul cărţii şi al bibliotecii, alţii, mai realişti şi flexibili în gândire, configurează o nouă bibliotecă a viitorului.

 Obiective

Funcţiile informaţională, educaţională, comunicaţională, biblioteconomică, patrimonială, hedonică ale bibliotecii sunt realizate prin câteva obiective, prevăzute de Legea Bibiliotecilor, care vizează:

• completarea, organizarea şi prelucrarea documentelor după norme biblioteconomice pe programe informaţionale speciale;

• organizarea activităţii de lectură şi studiu;

• păstrarea şi restaurarea documentelor incluse în colecţiile bibliotecii;

• conceperea şi implementarea de programe cultural-educaţionale;

• informarea utilizatorilor prin generarea şi achiziţionarea bazelor de date, elaborarea cataloagelor, seriilor de bibliografii ş.a.;

• instruirea informaţională a utilizatorilor în vederea formării culturii lor informaţionale;

• desfăşurarea unor activităţi de cercetare ştiinţifică, asistenţă metodologică, de implementare a tehnologiilor şi experienţelor avansate;

• formarea de formatori privind realizarea proiectelor europene finanţate aplicabile pentru biblioteci.

Ele trebuie să furnizeze servicii accesibile membrilor comunităţii în interiorul cât şi dincolo de zidurile lor, urmând mitologia modernă de „bibliotecă fără ziduri”.

 Misiunile bibliotecii publice

Între misiunile-cheie ale bibliotecii publice figurează:

• asigurarea accesului comunităţii la informaţia de pe diferite suporturi şi de diferite categorii şi sprijinirea necondiţionată a drepturilor fundamentale ale omului;

• intermedierea şi furnizarea unor servicii şi produse performante cu modalităţi de comunicare a propriilor valori şi de definire a identităţii utilizatorilor, grupurilor de interes, asociaţiilor şi instituţiilor;

• corelarea demersului său cu procesul de instruire şi educaţie, ca instituţie complementară a acestuia prin formarea şi dezvoltarea apetitului pentru lectură şi informare, prin satisfacerea necesităţilor de lectură şi informare a publicului format din copii şi tineret, stimularea creativităţii şi imaginaţiei lor;

• integrarea în sistemul educativ permanent, ca parte componentă a acestuia prin sprijinirea procesului autodesăvârşirii personalităţii umane, a perfecţionării profesionale, a evoluţiei creative a individului, creşterea competenţelor profesionale;

• realizarea şi diseminarea informaţiei prin canalele proprii, ca structură ce mediază informaţia, prin stabilirea de parteneriate valoroase;

• garantarea accesului la diferite forme de expresie culturală ca instituţie de comunicare şi socializare, prin propriile servicii şi produse şi cooperarea cu alte instituţii, asociaţii, organisme;

• dezvoltarea dialogului intercultural şi a diversităţii culturale;

• întâmpinarea şi susţinerea unor comandamente sociale, ca instituţie cu rol social şi cultural , prin susţinerea procesului integrării în societate a indivizilor sau grupurilor cu probleme ( handicap auditiv, vizual, locomotor), dezavantajate (cartiere mărginaşe);

• sincronizarea mesajului său cu cel al altor instituţii, organizaţii nonguvernamentale pe linia integrării în contextul general, local, naţional, etc.;

• materializarea proprie-i activităţi de cercetare în comunicări şi lucrări de interes general;

• testarea preferinţelor de lectură şi informare ale publicurilor sale, prin anchete şi sondaje de opinie etc.

Atât misiunile, cât şi valorile bibliotecii publice se revizuiesc, încercând a ţine dreapta cumpănă între tradiţional şi modern.